Sfera trecutului prevesteste un viitor sumbru si acest viitor nu trebuie sa se intample. Am aruncat inca o privire spre printesa Lilith, apoi am facut un semn cu mana si scena a incremenit. M-am dus spre altar si m-am uitat cu atentie la pruncul din bratele ei. Mana dreapta a copilului sta agatata de gatul ei si ochii complet negri si adanci tradeaza un spirit antic. Amestecul dintre inocenta si pacat intiparit pe fata acestui inger imi starneste curiozitatea. Uitandu-ma spre ceafa copilului, asa cum statea intors, am vazut inscris in pielea lui o pentagrama abisala.
M-am dat indarat si aproape m-am izbit cu spatele de coloana rosie.
- Un Veghetor cu atata putere nu ar trebui sa se teama de un copil...
Vocea adanca si aproape senzuala ma face sa intorc capul, la timp ca sa vad silueta inalta a Printului cum se apropie de mine. Hainele aurii ii stralucesc orbitor dar pe masura ce paseste, lumina il paraseste si ii pot distinge clar trasaturile. Am scuturat din cap ca sa ma dezmeticesc.
- Acesta nu este un copil!
El zambeste dispretuitor si se uita spre scena neclintita.
- Oare tu stii mai bine decat mine ce se poate croi dintr-o imperechere rituala? Renasterea este noua lege adusa de mine in Infern...
- Esti atat de sigur ca ceea ce ai adus este un inger cazut?
El nu imi raspunde ci face semn spre printesa si preotese, iar timpul isi continua cursul. Insa demonitele nu ne pot vedea, pentru ca suntem in afara acelei bucle. Mainile lor grabite scalda copilul intr-un vas de aur, apoi il imbraca in matasuri si ii deseneaza un punct rosu intre ochi.
Printesa este ajutata sa paraseasca altarul si iese prin perete alaturi de celelalte preotese, lasand-o pe cea mai batrana alaturi de copil. Cea pe care Lucifer a numit-o Sephira aseaza copilul inapoi pe altar, apoi scoate de undeva un cutit aurit cu lama curbata si aduce un pocal. Fetita gangureste, apoi ochii incep sa i se mareasca de frica cand femeia ii prinde una dintre manute si incearca sa ii cresteze pielea cu cutitul. Plansetele copilului o lasa nepasatoare pe aceasta preoteasa a lui Satan. Sangele incepe sa picure incetul cu incetul in pocal...
Deodata incaperea se zguduie din temelii si un fum negru invaluie pruncul, iar preoteasa este aruncata ca o carpa in partea cealalta a camerei si se izbeste de un zid. Buimaca, se aduna de pe podea si priveste cu teama spre progenitura, care a ramas nemiscata, cu lacrimi pe obraz si cu manuta insangerata. Preoteasa se apropie incet si face un semn de supunere cu cutitul, aducandu-l spre frunte si inclinandu-se.
- Cu adevarat...este fiica mea! rade Printul inveselit.
- Pentru ce voia sa ii ia sangele?
El redevine serios si ma priveste lung, lung..Se gandeste.
- Sangele lor poate fi folosit ca arma in caz de nesupunere. Sunt legati de mine pentru vecie.
Restul frazei se pierde intr-un ranjet atotstiutor. Scena se transforma in nisip si odaia dispare, iar eu si Lucifer ne regasim intr-un peisaj straniu, calcand pe munti de foc inghetati si tepeni. El isi strange aripile si paseste demn, privind la unul dintre regatele sale parasite. Lipsa de lumina l-a facut sa isi concentreze intreaga putere intr-un tinut numit Vagdadum, acolo unde si-a construit un palat. Fiecare dintre capeteniile principale a primit spre carmuire un regat, iar demonii inferiori au fost trimisi la carcera cu misiunea de a tortura suflete. Lumina stransa de acestia este adusa in vase, care nu sunt altceva decat oamenii care au acceptat sa i se inchine Printului.
Insa tirania lui Lucifer i-a lasat fara lumina lor si acestia au devenit cersetori, care raman sa traiasca din resturile lasate de Print dupa hranire. Daca inceteaza sa fie vase sunt pierduti...si duhurile le mor. Cand un asemenea vas uman este umplut cu lumina colectata din Infern Lucifer o extrage prin gurile lor sau prin imperecheri stranii care se termina de cele mai multe ori cu stingerea acelui suflet. Cu totii se tem si se cutremura de cruzimea lui vestita, dar cei mai fideli dintre ei primesc promisiunea unei vieti lungi in Vagdadum, daca vor respecta poruncile cu sfintenie. Pentru tradatori nu exista mila sau cale de indreptare si torturile pe care le foloseste Belial spre pedepsire intrec orice imaginatie a vreunui duh uman sau ingeresc.
- Ce cauti aici...Lauryel?
Cuvintele aproape soptite ma fac sa tresar in mine insami.
- Raspunsuri, raspund scurt si aspru.
El se opreste din mers si face un semn spre munte, iar acesta incepe sa se ridice si sa se zgaltaie, schimbandu-si forma si devenind un cub. Inauntrul sau se pot vedea suflete umane stinse, care il decoreaza funebru. Ochii tuturor acelor suflete sunt complet albi si orbi, iar parul si unghiile le sunt smulse. Muntele este construit din ramasitele lor si groaza intiparita pe chipuri arata o indelunga agonie. Pe ISH! Mi-am intors capul dezgustata iar muntele se pravaleste la loc.
- Cand ai sa incetezi cu aceste faradelegi?
- Cand ai sa-mi aduci Lumina inapoi?!
Strigatele noastre se pierd intr-o mare de vanturi infuriate si pamantul sterp incepe sa se invarta. Un vartej de foc ne cuprinde pe amandoi si ne desfacem aripile ca sa putem sta in picioare. Incetul cu incetul el ma invaluie cu umbre ca intr-o mantie si caldura elementului sau principal...focul, imi face aripile sa straluceasca ca metalul topit. La randu-i, aripile sale devin ca de plumb incins si ma inconjoara, facandu-ma prizoniera intre bratele lui lungi.
Imi cuprinde umerii cu mainile si ochii nostri se intalnesc dusmani. Buzele lui frumos desenate freamata si ma trage mai aproape, fascinat de lumina care imi tasneste din ochi. Un fir subtire auriu imi iese din gura si asta il face sa isi piarda cumpatul. Isi lipeste buzele de ale mele intr-un sarut cast si asteapta sa fie hranit. Raman incremenita, nestiind ce anume vrea sa fac si ma zbat.
Pe masura ce ma strange de tample, eu ii dau drumul izvorului prin buze, fara sa pot sa opresc aceasta. Ceva din adancul fiintei mele este vrajit de prezenta lui si vrea sa fie eliberat. Chipul sau incepe sa lumineze pe masura ce gusta din suvoiul auriu, strivindu-mi buzele cu ardoare.
- Pe toate Temeliile Cerului! Nu am crezut ca Lumina mea are un gust atat de imbatator!
M-am retras incet, privindu-l curioasa...Pare incantat si totodata revoltat ca suvoiul auriu nu poate fi al sau pentru totdeauna.
- Intelegi acum de ce trebuie sa vii in Infern?
Am clatinat din cap cu nedumerire, intristata la acest gand pedepsitor.
- As vrea sa nu trebuiasca sa beau acest pahar...
- Si totusi il vei bea!
Se rasuceste in aer si isi deschide cu semetie aripile.
- Imi vei da ceea ce este al meu sau te vei distruge incetul cu incetul sub ochii Nepatatilor din Opal! Nu vrem ca cineva atat de pretios ca tine sa piara, nu-i asa? Tatal nu va permite asta.
Zambeste viclean iar eu il lovesc cu o privire mustratoare.
- Tatal nu vrea pieirea mea, asa cum nu o doreste nici pe a ta...frate!
- Si tu ar trebui sa stii...sora...Ca nu ai unde sa fugi de indatoriri. Cutia cu minuni va fi a mea in curand sau vei sfarsi fiind o umbra printre Ceruri!
Si zicand aceasta corpul lui explodeaza intr-o mare de lumina ce imi raneste ochii, iar eu incep sa cad in intuneric printr-un tunel nesfarsit, parasind regatul sau pustiu cu viteza gandului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu