Acelasi peisaj mohorat ne intampina si dupa iesirea din pestera. Un lant de munti in departare ne vesteste ca ascunzisul dragonului nu poate fi departe. Stanci uriase apar din loc in loc, aruncate de o mana nevazuta in acest tinut secat si parasit.
Landir porneste cu pasi repezi, facand semn spre un templu stravechi din piatra, asezat pe culmea unui deal.
-Acolo...De indata ce ajungem la Sanctuar, trebuie sa pasim cu luare- aminte. In strafundurile sale zace Dakat, care desi este inlantuit, este inca puternic. O singura rasuflare de a lui si suntem topiti...
Am dat din cap in semn ca am priceput avertizarea si am purces spre vechiul sanctuar parasit de orice suflare omeneasca, temnita heruvimului ce s-a aliat candva cu Lucifer...acum, dusmanul sau. Trupurile noastre, aproape plutind deasupra pamantului uscat, seamana cu doua vartejuri intunecate. Bolta are o nuanta verzuie si incepe sa se intunece...Dar nu voi mai zari vestitorii noptii inscrise pe ea : stelele. Am parasit lumea oamenilor, dar nici in lumea ingerilor nu sunt...
Ma apropii de sfarsitul misiei mele dar acest lucru nu ma bucura, ci ma intristeaza...De ce oare imi simt inima ingreunata si sufletul scorojit? Ruinele templului imi inegureaza si mai mult simtirea. Desi arcadele sunt inclinate si multe dintre coloane prabusite, tortele asezate in fata intrarii ne dau de stire prin valvataia lor ca sanctuarul este locuit.
Landir devine deodata nelinistit si scruteaza ingrijorat intrarea daramata. Cizmele noastre scot zgomote stranii la lovirea lespezilor de piatra. Am insfacat o torta si am continuat sa merg pe culoarul ascuns, impiedicandu-ma de fel de fel de obiecte de aur si argint. Binecunoscuta lacomie a dragonului a saracit tot tinutul duhurilor ; comorile au fost pradate si aduse aici de Dakat, molima neagra. Mi-am facut loc cu picioarele iar clinchetul cupelor starneste o rafala de vant, ce se izbeste salbatic de peretii uitati de timp.
-Cu grija...Sa nu il trezim inainte de a ajunge dedesubt...
Am coborat niste scari abrupte si am ajuns intr-o sala gigantica, cenusie, cu ferestre inalte, ce mai pastreaza sters amintirea unor picturi cu rosu. Insemnele dragonului stau sprijinite de fantana din mijloc : flamuri lungi decorate cu negru si auriu, iar literele cu visiniu.
Landir imi da de inteles ca dragonul se odihneste undeva in adancul fantanii. Am trecut printre mormanele de sabii de aur si am luat un pocal mare pe care l-am aruncat in fantana. Zgomotul pocalului se aude ascutit si prelung, pe masura ce se loveste de peretii ei murdari.
-In numele Cerului, ce faci? zice Landir.
-Dakat trebuie sa stie ca suntem aici...
Nu apuc sa termin fraza fiindca fantana se clatina si cineva se catara dinauntru spre afara, facandu-si loc cu greu si cutremurand locul. Preotul ma trage de umar si ne ascundem indaratul unei coloane groase. Auzim falfait de aripi uriase si simtim aerul devenind fierbinte, coclit, cu o aroma usoara de mosc. Apoi un urlet prelung.
- Straini ?! O sa va destram oasele!
Suflarea lui aduce vapaie ce cotropeste locul, dar noi stam feriti si flacarile se pierd de-a stanga si de-a dreapta noastra, in intuneric.
-Cine imi tulbura chinul? De sunteti emisari de-ai Printului, va blestem de mii de ori...Sa nu va gasiti niciodata linistea! Sa putreziti in lanturi!
Un zornait cumplit imi raneste urechile.
-Nu suntem emisarii Printului, ci vestitorii eliberarii!
Aripile spinteca aerul si dragonul devine din ce in ce mai mandru.
-Iesi, cutezatorule...Nu te pot vedea, dar te pot simti...Mirosi a inger.
Landir ma priveste nedumerit, dar ma prefac ca nu vad intrebarea din pupilele sale si ies vijelios de dupa coloana, cu sabia strans in mana.
-Ce anume ma impiedica oare sa nu te zdrobesc in ghiare?
-Vederea ta...Dakat!
Dakat isi inalta capul si slobozeste un raset straniu si asurzitor.
-Adevar graiesti...Dar voi incerca oricum!
- Nu inainte sa asculti ce am de spus!
Si mi-am ridicat mainile ca pavaza, cu luciul sabiei inainte.
-Un Pelerin...mormaie el gutural. Si nu orice Pelerin...Nu esti mort!
Strigatul sau cutreiera peretii si se intoarce spre mine in cercuri.
-Sunt prinsa intre viata si moarte, asa ca pot sa iti aduc ceea ce-ti doresti cel mai mult pe lume...Ochii tai! Vei putea vedea viitorul, vei putea sa redevii acel Dakat de la inceputuri, dinainte de robie!
El rasufla cu greu si se foieste pe picioarele solzoase. Gavanele ochilor lui sunt adanci, de nepatruns, iar printre dinti i se vad flacarile neincrederii. Este curios, nehotarat si pe alocuri maniat.
- De unde stiu ca nu minti?
- M-ai cercetat... Dakat! Poate un trimis al Domnului sa minta?
- Nu, Pelerinule...Dar ar putea sa ascunda o parte din adevar!
Inghit in sec si amintirea scenelor din Infern imi dau fiori pe sira spinarii. Ma stapanesc, ca nu cumva heruvimul sa imi citeasca gandul.
- Iti vrei ochii inapoi sau nu?
El isi aduna aripile la spate si se apropie de mine, ghidat de vocea mea.
- Ce vrei in schimb?
- Viitorul... Da, esti orb, dar intelepciunea ta intunecata a ramas...Inca mai poti citi mintea Printului negru...
El se foieste si lanturile zornaie.
- Vad multe, multe planuri in mintea lui. Vad lupte, capete sfartecate de demoni si sangele ajungand la genunchii cailor de foc...
-Ce altceva?
- Belial isi conduce armata spre cetatile Mortilor ce nu sunt morti...Trebuie sa prade, trebuie sa ucida si trebuie sa caute...
- Ce cauta?
- Pe purtatorul Luminii...Cine este acesta, privirea mea nu-l vede...Dar soarta lui va fi una groaznica daca va fi prins si incarcerat...
Am oftat din adanc, amintindu-si de temnitele luciferice si de zebrunii ce torturau sufletele umane fara ragaz.
-Inainte sa ajungi la locul unde Lucifer isi tine armele, fii cu bagare de seama la femeia cu ochii verzi. Poate vedea ce alti decazuti nu pot.
- Unde o voi intalni pe aceasta femeie?
-E unul din gardienii cetatii...Va trebui sa o ucizi, daca vrei sa intri.
- Daca o omor, Lucifer va trimite de indata cautatori!
- Dar sigiliul tau nu e complet inca...IL SIMT!
M-am uitat la bijuteria primita de Kael. Dar inainte sa plec, mi-am amintit ca misia mea nu se poate indeplini fara regele pierdut.
-Inca o intrebare, Dakat...
-Ce oferi?
Pretul pe care il voi plati va fi mare, dar trebuie sa izbandesc.
-Trebuie sa stiu unde zace inchis vechiul rege al Deuronomilor!
- Zdrobeste-mi lanturile si vei afla!
-Supune-te mie si te voi elibera!
Dragonul se infurie si isi ridica din nou aripile uriase, negre.
-Nu ma supun nimanui! Eu sunt spaima Mortii si plaga Luminii!
-Atunci zaci aici si putrezeste...
Si m-am intors cu spatele, hotarata sa plec, in vreme ce Dakat azvarle o flacara uriasa printre coloane, dorind sa ma arda de vie.
Scutul meu albastru i se opune si focul nu ma atinge, in vreme ce Landir sta ascuns si isi fereste capul. Dakat striga din rasputeri.
-Mori!
- Nu poti ucide nemurirea! ii spun aspru.
Uimit de faptul ca nu m-a parjolit, vocea lui devine domoala.
- Cine esti?
- Cand ma intorc cu ochii tai, imi vei spune unde este regele! Si voi rupe lanturile ce te chinuiesc, apoi vom merge la lupta!
- Si dupa ce ma vei folosi, ma vei arunca din nou in carcera!
-Iti jur pe Tronul Sfant si pe inscrisurile heruvimice...Daca ma ajuti sa castig batalia, iti voi elibera spiritul din lacasul Mortilor Vii. Te vei intoarce in regatul tau pustiit de lacuri de foc, acolo unde nici Lucifer, nici Satan insusi nu te pot ajunge!
El isi ridica aripile semet si rosteste un cuvant intr-o limba veche. Apoi se uita in gol, incercand parca sa ma vada mai bine. Mintea lui ma cauta in mii de carti, dar nu imi poate gasi numele. Atunci se decide.
-S-a scris!
Si eu am inclinat capul, ducandu-mi mana la frunte.
-S-a scris!
Si uite asa, printr-o ciudata increngatura a sortii...eu si Dragonul negru am devenit aliati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu