Azza isi
ridica capul si ma priveste recunoscator. Mi-a luat ceva timp ca sa trec peste
uimirea fara margini care mi-a cuprins sufletul. Ochii lui senini sunt insa
tulburati de o mare frica. Ii stiu gandurile si il prind de umar, incurajandu-l
din privire. Acum ca a renuntat la lucrarile intunericului, nu mai stie care e
locul lui.
- Nu te
teme, nu te voi pune sa iti ucizi fostii camarazi. Te voi trimite departe de
batalie cu o misie foarte importanta.
El inclina
din cap supus si isi aseaza sabia la sold.
- Cauta-l pe
preotul rosu numit Landir si adu-l inapoi. Trebuie sa aflu daca este un
dezertor, un tradator sau…daca planuieste altceva.
- A
disparut?
- Nu este de
gasit si simt ca foloseste magie ca sa se ascunda.
- Si daca a
tradat…Ce se va intampla cu el?
Pentru prima
oara in lungul sau intuneric, Azza isi face griji pentru altcineva.
- Va fi
supus judecatii de catre regele lui si daca va fi gasit vinovat…Cunosc mania
lui Vardas…Nu stiu daca va suporta sa fie tradat inca o data.
- Aceeasi
soarta ma asteapta si pe mine, nu-i asa?
Ii este
frica. Se gandeste la momentul reintoarcerii in Opal.
- Azza, ai
fost salvat prin gratia divina, dar trecutul tau intunecat nu poate fi sters.
Va trebuie sa te rascumperi fata de fratii tai ceresti si umani pe care i-ai
ranit…Vestea buna este ca poti incepe chiar de acum. Gaseste-l!
- Ascult si
ma supun! zise el hotarat si pleaca ca un fulger cenusiu, in partea opusa
bataliei, zburand peste campiile cenusii si pierzandu-se in noapte.
Am ramas
singura si am oftat din greu, apoi am parasit ascunzisul stancilor golase,
pentru ca acolo…printre luciferieni si demoni, Vardas are nevoie de ajutor.
***
Calea imi este taiata de un caine infernal de
marime uriasa…Are gura scaldata in sangele cavalerilor si unul dintre coltii
triunghiulari ii este sfaramat…Ma vede si incepe sa maraie, apoi se da cativa
pasi inapoi, continuand sa pastreze postura amenintatoare…Ma intorc fulgerator
si infig sabia in pieptul unui luciferian ce dorea sa ma ia prin
surprindere…Acesta racneste, eu imi trag sabia din el si cu o miscare fulger ii
retez capul de pe umeri…Capul cu plete brune se rostogoleste si ochii negri ii
raman semideschisi, ficsi si stranii…urmarind tarana. Puhoiul de sange imi sare
pe vesminte si maini, iar taisul sabiei este umed si sticleste in lumina
verzuie a Adabadului. De-a stanga si de-a dreapta mea se lupta orbeste atat cavalerii luminii,
cat si cavalerii intunericului, iar pierderile sunt imense.
Sunt prea
multi…Nenorocitul de Belial vrea sa cucereasca cetatea cu orice pret. Nu doar
ca este asezata strategic, ci adaposeste si multe cai de iesire din Umbral.
Portalul pe care l-am folosit ca sa ma intalnesc cu Rafael este un nod
stravechi prin care intunecatii pot sa strapunga urmatorul cer si sa intre prin
efractie in Gradinile Ingerilor. Nu pot permite ca cetatea sa fie cotropita de
ei!
In vreme ce
gandesc acestea, mana mea casapaseste tot ce intalneste in jur. Atunci cand
vine vorba de retezat gaturile bestiilor infernale, sabia devina una cu bratul
meu si creeaza impreuna o simfonie sangeroasa demna de invidiat.
Il vad pe
Vardas pe muchia dealului inconjurat de mai multi inamici, dintre care cel mai
inalt dintre ei e chiar Belial. Mi-am scos aripile cu un zgomot de trasnet si
am zburat pana acolo cu viteza vantului turbat, rascolind nisipul la cativa
metri inaltime…In trecere, m-am ciocnit de un soldat care se lupta de zor cu un
deuronom…M-am redresat si i-am retezat capul din mers, lasandu-l descumpanit pe
bietul cavaler, care a ramas cu mana suspendata pe sabie si uitandu-se lung. Nu
a avut insa timp de odihna pentru ca a fost atacat de un altul…
Mi-am
indreptat ochii spre ingerul din stanga lui Vardas si cand am ajuns in dreptul
lui l-am izbit in plin, facandu-l sa cada…Mi-am strans aripile si am revenit la
nivelul solului, pasind apasat si cutremurand totul in cale. Vardas ma vede,
dar este prea ocupat sa se dueleze cu Belial…Ciocnirile armelor imi tulbura
ochii.
Luciferianul
se aduna de pe jos si vine sa ma confrunte. Dupa cateva miscari din
incheietura, l-am adus cu spatele in zona unei stanci izolate, apoi l-am
imbrancit cu piciorul…S-a ciocnit puternic de piatra si a icnit, apoi si-a scos
si el aripile.
- Faima te precede…Veghetorule! Lucifer nu a
mintit cand ti-a laudat taria!
Ranjeste.
Laude? De cand am nevoie ca Printul intunericului sa ma laude? Ma incrunt si
imi musc buza, decisa sa ii scurtez acel zambet odata pentru totdeauna.
- Tu cine
mai esti?
- Ghiceste.
Nu imi place
felul cum se joaca. As prefera sa ne jucam din varful sabiilor si sa ii desenez
niste insemne pe piele, pe care sa nu le uite prea curand. Ma arunc spre el
zburand la distanta mica de pamant si el se ridica de asemenea in aer. Am
abandonat lupta de jos pentru cea de sus si aripile noastre se inclesteaza.
Dupa doua
trei lovituri furioase, reusesc sa ii frang o bucata din aripa dreapta, dar
luciferianul o regenereaza rapid si se intoarce. Nu este unul de rand, altfel
nu ar putea sa faca asta. E unul dintre emisarii intunecatului si simt ca vrea
sa imi spuna ceva inainte sa ii curm viata. Pentru ca asa se va intampla, eu
voi fi calaul.
Pe cand imi
indreptam arma spre pantecele lui se aude un zgomot lung de goarna. Gros,
ragusit si sinistru, vestind o amenintare de proportii. Ne-am oprit pentru o
clipa, la timp ca sa vedem o hoarda de animale cu pielea rosie cum strabate
campia. Luciferianul strange din dinti, parca infricosat si manios deopotriva,
apoi rosteste un blestem cu iz de putreziciune. Printre cuvintele insirate
reusesc sa deslusesc cuvantul “preotul”. Fara vreun avertisment, el abandoneaza
lupta si zboara repede spre flancul lui, iar eu raman in urma strigandu-i
“lasule”.
Se aud
strigate de groaza si gemete de durere si vad o ceata de oameni ce poarta
flamuri rosii, care calaresc acele bestii maiestuoase. Fiecare bestie are marimea
unui caine infernal si imi aminteste de animalele pradatoare de la suprafata
Pamantului. Ochii lor sunt de un albastru rece...Cozile lor se termina cu
varfuri de sarpe, care scuipa venin si sunt comandate de preotii care le
calaresc.
In fruntea
cetei il zaresc pe Landir. E imbracat in rosu, incins cu o naframa aurie si are
parul prins la spate cu panglici impletite straniu. S-a intors sa ne ajute?
Nu mai cartesc sansei, ci fac semn roscatului iar
el imi raspunde ridicand mana, apoi intra printre randurile dusmane ca o secure
pe o campie de grau…Gaturile si bratele soldatilor se frang sub coltii fiarelor
si sangele curge cu atata inversunare, incat nisipul a devenit rosu…Batalia
rosie. Dar unde a disparut Azza? De ce nu este alaturi de preot, asa cum am stabilit?
Nu am timp sa ma mai intreb. S-a dezlantuit urgia…Noaptea trece greu si balanta
tocmai a inclinat in favoarea noastra…Vardas si Belial se lupta neobositi de
cateva ceasuri, iar eu nimicesc tot ce intalnesc in cale, nelasandu-i sa
rasufle…Nu simt oboseala, nici mila, nici macar remuscare…
Am manecile
hainei taiate in cateva locuri si armura crapata, dar nu am capatat vreo rana
fatala. Chipul imi este murdar de sange si pletele sunt acoperite de un colb
argintiu…Ma strecor printre randuri si imi caut armasarul, pe care il lasasem
priponit langa stanci…dar nu il mai gasesc. Aud insa un tropot ciudat si vad o
silueta ivindu-se serpeste…Un armasar maroniu si plin de spume se opreste in
apropierea mea…Un prieten sau un dusman? Ceva imi spune ca le voi avea pe
amandoua. Ma reped cu sabia scoasa si prind fraiele calului.
- Stai, nu
ma ucide! aud o voce slaba…
Strapung
intunericul cu vederea angelica si vad o femeie gatita de lupta, imbracata in straie
barbatesti si acoperita de un scut.…Ea sare degraba de pe cal si se apropie de mine.
Umbrele dispar incet in prezenta ei si ii vad trasaturile.
- Reena?
Are mainile foarte
slabite si abia se tine pe picioare. Sabia scurta pe care o tine ii scapa printre
degete si se izbeste de tarana. Nu as fi crezut ca fosta regina stie sa lupte ca
un cavaler! Ochii ii stralucesc de fierbinteala
si se clatina. Oboseala bataliei? Ea face semn ca nu si isi sumete manecile pana
deasupra coatelor…Vad dare lungi insangerate care o brazdeaza, marcate pe deasupra
cu negru.
- Ce ti s-a
intamplat?
- Azazel.
Nu este
nevoie de mai mult ca sa stiu ca a fost torturata cu magie de cea mai joasa speta.
Este foarte bolnava si nu stiu daca va reusi sa prinda zorile.
- Ai spus ca
nu va afla nimic despre intalnirea noastra!
Ea isi
sprijina capul ametit si inchide ochii. Abia mai sopteste.
- Am mintit…Cum
ar putea sa nu stie? A fost stapanul meu pentru prea mult timp…S-a dus la
lacurile negre doar pentru ca voia sa
stie ce planuiesc si a trimis un spion deghizat ca soim, in vremea cand noi ne
incercam sa il scapam pe Vardas de pecete….La intoarcere m-a pedepsit
aspru…Landir a incercat sa…
Se opreste si incearca sa isi traga rasuflarea.
- A venit
dupa tine?
- Eu si
fratele meu suntem legati in feluri pe care voi ingerii nu le-ati putea
niciodata intelege…Chiar daca am fost despartiti de timp, spatiu si
imprejurari, chiar si acum simtim cand unul dintre noi este in primejdie…
- A cui este
armata de bestii rosii?
Ea zambeste
obosita. Imi da de inteles ca este a ei, armata plasmuita din para si foc antic
prin vraji stiute doar de ea si de o mana de preoti.
-Trebuie sa
stai ferita pana se termina batalia…Esti otravita cu magie neagra si te vor dobori
ca pe o pasare ranita! Ma auzi, Reena? Nu pot sa te protejez si sa fiu in acelasi
timp in miezul luptei.
-O sa imi fac un cerc protector si nimeni nu ma
va vedea. Nu iti fa griji pentru mine, ci pentru tine… Belial te asteapta.
Am intors
capul mirata. La intrebarea mea muta a venit si raspunsul.
- Vardas a
incercat sa il tina ocupat pentru ca se teme sa nu fii ucisa, dar tu esti cea
care trebuie sa il confrunti. Daca il ucizi, lupta este castigata.
I-am facut
semn sa se ascunda si am incalecat pe calul ei rosu. Calul razboiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu