Drumul spre inchisoare pare fara sfarsit.Pe masura ce merg,inchisoarea se departeaza de mine iar eu am obosit si abia imi mai simt trupul.Cum poate o iluzie a unei minti bolnave sa fie atat de reala? Soarele care straluceste pe cer pare desprins dintr-un etern amurg,sangeriu si inclestat,la fel ca sufletul negru al Printului.Pe masura ce merg incep sa inteleg tot mai bine ca acesta este El: o mare de intuneric,de sange,un vesnic amurg lipsit de speranta,tulburat cateodata de furtuna maniei ce se stinge si aprinde intr-un fel obositor pentru ochi si urechi,pentru mana si picior,pentru trup si pentru spirit.
Am inchis ochii abia rasufland,simtind aerul fierbinte al pasiunii Lui mangaindu-mi pielea.Cu adevarat Iadul este o proiectie a focului intern.
Iluzia nu ma lasa sa merg mai departe,dar daca as putea pacali...iluzia?
Ma uit crunt spre inchisoarea hada,nemiscata.Imi imaginez ca ea se apropie din ce in ce mai mult de mine,ca eu ma duc din ce in ce mai repede spre ea si minune mare...Am inceput sa plutesc usor deasupra solului,zburand cu repeziciunea norilor de ploaie.Acest munte de piatra sumbra capata contur mai clar si se arata precum un palat urias,zdrentuit,cu turnuri patrate facute din piatra cenusie.
Poarta din fata este gigantica,iar eu ma simt pe langa ea asemeni unei muste.Cum ar putea sa fie altfel,decat la fel de mare ca mandria lui?
Palatul ciclopic imi aminteste de cel "real",cu toate ca si acela este doar o iluzie mai bine conturata.Spre deosebire de cel cunoscut de mine,acesta este gol,iar vantul suiera agasant peste meterezele si turnurile sale.Palatul este pur si simplu pustiu.Departe de stralucirea si grandoarea celuilalt,acesta este atat de gol,incat pana si zidurile par vaduvite de culoare.PUSTIU...Insingurat.Oare asa este sufletul lui de fapt,dincolo de mandria absurda,mania copilului razvratit si setea de razbunare?
Usa e imensa si neclintita,decorata cu nenumarate modele ce isi schimba mereu forma.De o parte si de alta a palatului vad doi serpi inaripati strajuind,cu ochii de rubine si solzii din safir,lucru ce imi aminteste de obisnuita vanitate a Printului,obsedat de frumusetea proprie.Pasii mei rapizi de furnica cerceteaza nerabdatori intrarea,iar ochii serpilor incep sa lumineze puternic,ca si cand cineva ar da de stire ca am sosit.Banuiala mea nu mai este banuiala,cand aud o voce puternica strapungand aerul incins,o voce ce se aude de peste tot si nicaieri.
-Cine bate la POARTA?
Ceva in mine imi zice ca asta e POARTA MINTII lui Lucifer,care trebuie sa fie deschisa de mine.Dar daca raspunsul nu va fi pe masura,voi ramane afara.Am inghitit in sec si mi-am framantat mainile.
-Un strain...Si cineva cunoscut.Trecutul si viitorul.
Nu stiu de unde mi-au venit aceste cuvinte.
-Si ce DARURI aduci?
-Dau Cautatorului ceea ce cauta...Celui Neiubit un strop de iubire...Iar Luptatorului o cauza dreapta...Si celui Pierdut izbavire!
Am asteptat cu rasuflarea taiata,sa vad poarta deschizandu-se.Serpii inaripati prind viata si pamantul se cutremura de miscarea lor.M-am dat indarat inspaimantata de aripile lor mari si ghiarele batute in fier.Ei incep sa se ridice de la sol,iar poarta palatului se deschide incet,incet.Am fugit spre intrare cat m-au tinut picioarele,fara sa ma uit inapoi si am strabatut primul prag.
***
Poarta s-a inchis in urma mea cu un urlet prelung si metalic,care ma zgarie pe suflet asemeni unei sabii neascutite indeajuns.Mi-am dus mainile la urechi si am strabatut culoarul intunecat,luminat de sute si sute de faclii ce stau suspendate in aer.Stele aurii plutesc in acest vid,singurele care dau o raza de speranta.Speranta,ce cuvant inselator! De atata timp cat stau in Infern,am invatat sa traiesc fara speranta,stiind ceea ce a fost,este si va fi...si intelegand ca nu pot schimba Soarta.Sau pot?
Merg pe culoar de ceva timp cand vad o alta Poarta in fata mea.Este o poarta de smarald,ce are alipite de ea statui aurii de femei dezgolite,oameni band si dansand,eroi conducand in lupte sangeroase si inchinari in fata unor figure impunatoare de zei.
Aceasta este POARTA DORINTELOR lui Lucifer.
-Cine bate la POARTA?
Inima a inceput sa imi bata inebunitor,pentru ca nu stiu ce sa raspund.Oh,Dumnezeul meu! Ce raspuns l-ar putea amagi pe el? Nu pot minti,daca voi face asta voi ramane blocata pentru totdeauna in lumea lui!
-Cupa dorintelor carnale oprite si fructul interzis Decazutului!
Pe ISH! Nici nu stiu daca ceea ce am zis este un adevar sau o minciuna! Sper doar si ma rog sa functioneze,altfel suntem cu totii pierduti!
Poarta se zgaltaie din tatani si incepe a se deschide,primindu-ma.Fluturi uriasi cu aripi albastre de lumina imi acopera cu totul orizontul,iesind intr-un stol ametitor.Un alt simbol al sperantei! Imi feresc capul cu mainile si inchid ochii,asteptand ca acele fiinte sa traverseze culoarul.
Un alt coridor se infatiseaza vederii mele iar podeaua devine de foc.De data asta nu mai vad faclii ci sute de stalpi care ard necontenit,luminand totul feeric si totodata inspaimantator.Parca m-as apropia de stratul cel mai de jos al Infernului sau launtric...Teama incepe sa ma cuprinda din ce in ce mai mult,desi stiu ca Cineva ma ghideaza din nevazut.Aud batai sacadate asemanatoare unor tobe,din ce in ce mai aproape de urechea mea.Totodata,o rasuflare grea acopera culoarele cu suierul ei.
Ultima poarta ma sperie prin imensitatea ei.Nu,nu este o poarta propriu zisa,este o inima gigantica si neagra ce pulseaza! INIMA lui mai exista? Da,este chiar aici,dar este ingrozitor de intunecata si rece! Bate,bate,fara contenire,intr-un ritm greoi si blestemat.Din ea aud o voce scartaita...
-Cine bate la POARTA?
-Perechea celui fara de pereche...Lumina din intuneric! Izbavitoarea Damnatului si condamnarea Lui!
Inima se opreste brusc din batut,ca si cand ar fi inghetat! O spuma neagra incepe sa curga din ea,un sange galgaind otravitor ce acopera podeaua.M-am dat inapoi ingrozita,ferindu-ma ca acel rau de sange asemanator smoalei sa nu imi atinga talpile.POARTA INIMII incepe sa se dezintegreze,rupandu-se in bucati,devenind umeda si mucegaita de Rau.
-CUM INDRAZNESTI?
Acum stiu ca am ajuns prea departe ca sa mai dau inapoi.Vocea manioasa imi arde urechile si ochii mi se maresc de spaima.Am gresit raspunsul?
O explozie de lumina rosie ma face sa orbesc si o silueta uriasa iese din acea poarta ce se rupe in fasii mari,o silueta hada imbracata intr-o manta neagra si lunga pana in pamant! Cu aripi uriase de fum,cu ochii arzand si tinand in mana dreapta o secure smaltuita in flacari ce emite fulgere!
Murmur "Lucifer" pe cand genunchii mi se taie de sleiala.El pluteste si se apropie vertiginos de mine,iar eu ma dau inapoi pana cand ma izbesc de unul din stalpii de foc.Fata lui crispata si rece ca gheata contrasteaza cu fierbinteala emanata de trupul si hainele lui.Se uita la mine ca si cand nu m-ar fi intalnit niciodata,cu o nestapanita furie.
-CINE esti si cum ai reusit sa ajungi pana aici?
Se pare ca nu-si mai aminteste de raspunsurile pe care i le-am dat mai inainte.Incurcate sunt caile tale tenebroase,Lucifer! L-am privit direct in abisurile intunecate,simtind ca gatul mi s-a inclestat.Daca descopera ce sunt pentru el,imi va reteza de indata gatul cu securea.Sau poate ma va tine prizoniera langa el pentru totdeauna?! Se apropie si ma priveste in ochi,iar eu ma vad pe mine in ochii lui.Siruri lungi de litere aurii izvorasc din pupilele mele,iar el le citeste incruntandu-se.Pare a se decide daca sa ma lase in viata sau nu.
Nebunia ii este intiparita pe frunte printr-un semn distinctiv: o cruce inversata,pictata in negru,cu arabescuri ce se prelungesc spre urechi.
-Esti unul din invataceii mei?
Slava lui ISH! Se pare ca totusi Mihail imi protejeaza adevaratul nume!
-Da...ingaim eu pierita si neconvingatoare.
Degetul lui mare imi ridica barbia si mania i se mai domoleste.
-Prea bine.
Se intoarce cu spatele spre mine si pleaca ca si cand nu m-ar fi vazut.
-Mare Heruvim...!
-CE ESTE? tuna el.
-Am venit atata cale pentru ca vreau sa te slujesc! Nu ma poti lasa aici!
Se opreste in loc parca gandindu-se indelung.Cand se intoarce,fata ii este putin schimbata,pentru ca mandria lui a fost magulita.Face un semn si eu incep sa plutesc,sa ma ridic de la pamant,atrasa de el ca bucatelele de fier de un magnet.Zambesc silit,incercand sa nu imi arat frica,pentru ca nu stiu care dintre invataceii lui ma crede.Probabil una dintre vrajitoarele din trecut,care l-au parasit pe ISH si s-au dedat in artele intunecate,iubindu-l pe Damnat mai mult ca pe propriul Dumnezeu.
Am parcurs si ultimul coridor,el zburand si eu plutind in urma lui,ca o biata ciocarlie prinsa in lat de un vultur negru.Vad un vartej care se apropie din ce in ce mai mult,devenind la randu-i o poarta.Trecem prin el ametitor,iar eu imi pun mainile la ochi,simtind durere de la atata lumina.
Lumina?! Nu pot sa cred una ca asta! Forta ce ma tinea in aer ma paraseste si cad jos pe un covor de iarba stralucitoare.Ma aflu intr-o gradina mirifica,inconjurata de trandafiri de toate culorile,simtind toate parfumurile ce exista,scaldata de un cer albastru pe care plutesc nori aurii.Copacii sunt coloane de sticla translucida,un rau curge vesel sclipind si arzand in turcoaz,se aude o melodie tanguitoare si solul moale pulseaza.Ma uit spre Print si il vad cum se aseaza pe o banca din sticla.Hainele ii sunt tot negre si ochii adanci,dar fata i-a devenit senina.
Undeva pe cer vad zburand ingeri de lumina,ingeri creati de mintea lui.Sau poate amintiri demult uitate? Acum imi dau seama de ce fel de Nebunie este atins! Lucifer se crede inca in RAI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu