Cand m-am trezit din intuneric, m-am regasit pe un scaun ciudat, construit din incolaciri aurii, iar mainile imi sunt prinse in modele asemanatoare cozilor de sarpe. Spatarul se prelungeste cu model de aripi uriase, heruvimice. Picioarele lui arcuite se termina cu capete negre de berbece cu ochii sclipind in rosu. Scaunul este desenat aproape peste tot cu insemne, vraji, cuvinte de putere folosite de tortionari pentru a smulge secretele celor care stau inlantuiti.
Podeaua salii pare facuta din clestar iar peretii ei sunt imbracati in oglinzi de cristal. Nu vad niciun alt obiect in afara acestui scaun ciudat. Ridicand privirea, am zarit insa mai multe sabii plutind in apropierea tavanului, printre care zaresc si sabia mea . Am scuturat in cap ca sa inlatur buimaceala si mintea imi este ceva mai clara, dar moleseala cumplita ce o simt in oase nu se domoleste defel. Pieptul imi arde de parca cineva mi-a pus pe el smoala incinsa si nicio rugaciune nu poate sa opreasca acest chin. Este voia Cerului ca lumina sa pulseze atat de groaznic la simpla vedere a Damnatului? As vrea sa imi strecor mainile in propriul piept si sa smulg de acolo acest blestem care demult ma invadeaza si ma pedepseste.
Usa se deschide larg si nu este nevoie sa ridic ochii ca sa stiu cine e vizitatorul.
Lucifer intra semet, imbracat de data asta intr-o haina orbitor de alba, incins peste mijloc cu un brau de aur si incalcat cu cizme scurte de culoarea argintului vechi. Este insotit de Azazel, care ii sopteste lucruri la ureche, aratand in directia mea.
- Printe, sper ca nu ai uitat de promisiunea pe care mi-ai facut-o candva...
El da din maini nemultumit, ca si cand ar fi vrut sa alunge o musca.
- Nu acum, Azazel. Acum trebuie sa ma ocup de vajnicul Veghetor ajuns prizonier inca o data in regatele mele.
Regele desertic se inclina zambind pe sub mustata, iar dintii ii sclipesc diabolic.
-Cum iti vei lua Lumina inapoi, Printe? Nu poti face asta fara sa o ucizi si stim prea bine ca nu poate fi ucisa fiindca...corpul de cristal o tine suspendata intre lumi.
- Am cautat in van prin cartile antice...Nu am gasit nicaieri ceva asemanator. Nu a mai existat niciodata un Purtator de lumina in afara mea, iar carausul de fata este la fel de unic ca si mine...Pana la urma, va trebui sa fac dupa gandul meu...
Mi-am ridicat figura trufas si am izbucnit cu manie, simtind perversitatea lui.
- Crezi ca Lumina va iesi la porunca ta? Darul ma paraseste doar cand va fi timpul sa ma paraseasca, nicio clipa mai devreme, nicio clipa mai tarziu, intunecatule!
Flacaruile ochilor lui se aprind incet si face un semn spre Azazel. Acesta paraseste sala iesind prin perete si ne lasa singuri. Suntem fata in fata pentru a nu stia cata oara, surprinsi in aceeasi scena care continua sa se repete: el victorios si eu prizoniera. Daca planurile Cerului nu au fost cu totul naruite, voi reusi sa scap si de aceasta data, dar daca este sortit sa se termine acum, atunci asa sa fie! Ma zbat incercand sa slabesc legaturile, cand il vad ca se apropie de mine, cu miscarile unui sarpe ce se pregateste sa isi inhate prada. Calm si rece, isi scoate incet manusile din maini si le lasa sa cada pe podea. La gatul lui vad atarnat un colier rosu, de care stau lipite numeroase rubine. Ca un fulger, imi amintesc de ochii lui Dakat, iar el nu intarzie sa dea o lamurire nedumeririi mele.
- Ochii dragonului au fost dusi acolo unde le este locul : pe spatarul tronului meu. Ai dat dovada de mare viclenie reusind sa te strecori in regatul meu ascuns.
- Viclenia iti este caracteristica, ii zic cu dispret. Eu nu imi doresc sa o cunosc.
- Da, da, da el din maini nepasator. Ai primit un insemn angelic care sa te protejeze de ochii mei. De asemenea stiu ca mi-ai infrant Gardianul ca sa treci de poarta. Ai luptat bine si ai reusit sa ajungi destul de departe....Cu toate acestea, te incapatanezi sa nu vezi un lucru: de cate ori te afli pe teritoriul meu vei pierde. Nu conteaza cati Nepatati o sa iti vina in ajutor, nu conteaza ce arme ceresti vei primi ca daruri...In regatele mele nici frunza nu rasufla fara ca eu sa nu aflu!
- Ai terminat?
El imi zambeste subtire si rautacios, dandu-mi fiori reci pe sira spinarii.
- Nici macar nu am inceput...
Bate din palme si alaturi de noi apare o masuta translucida, pe care vad un pocal, un cutit cu maner scurt si incovoiat si o secure mica cu tais lucios. Fiorul meu se adanceste si arsura din piept se zbate, ca si cand ar vrea sa se ascunda undeva. El ridica pocalul si il clatina usor iar aceasta se umple din neant cu o licoare galbena ca miezul de soare. Se apropie si imi duce pocalul la gura.
- Bea.
Scutur din cap si imi las barbia in jos.
- Stai departe de mine. Nu beau otravurile tale.
- De ce iti faci griji? Oricum esti mai mult moarta decat vie.
Imi ridic figura si aproape ma ciocnesc de obrazul lui, iar irisii mei ard captivati de pupilele acelea negre, care ma tin inlantuita ca intr-o vraja draceasca.
- Am zis: nu beau otravurile tale.
- Nu ma forta sa folosesc cutitul.
- Nu sunt una dintre slugile tale! Nu ma aflu aici sa indeplinesc porunci!
- Taci! zice el enervat. Nu esti aici sa mi te supui, dar nici nu esti in postura in care sa pretinzi lucruri. Daca nu ai fi purtat Lumina mea, te- as fi ucis demult. Ti- as fi sfaramat trupul din prima zi in care te-am legat in Gradina Oaselor si numele tau ar fi fost pe Pamant doar o amintire trista...
- Nu ai putut sa ma ucizi...sau nu ai vrut?
El se incrunta iar eu zambesc aproape victorios. Isi indeparteaza chipul de mine.
- Nu vei intelege niciodata Veghetorule, cat de atras sunt de Lumina mea...Si in acelasi timp, cat de scarbit sunt de faptul ca se afla in tine! Mirosul tau de inger Nepatat imi repugna si buzele tale ce slavesc Cerurile imi sunt pedeapsa pentru urechi! Nu vei intelege niciodata pe deplin ura pe care o nutresc fata de tine!
- Te inseli...Nimeni nu intelege mai bine decat mine zbuciumul tau!
- S-ar putea sa ai dreptate... Spune-mi...Cum se face ca sfarsesti de fiecare data in unul dintre locasurile mele? Ce anume te impinge sa vii tocmai in imbratisarea mea? Poate Lumina vrea sa se intoarca la stapanul ei de drept...
De data asta am oftat, incurcatata si derutata, nestiind ce sa zic.
- Daca mi-o dai de binevoie, te eliberez. Te poti intoarce la descarnatii tai, poti sa organizezi armate contra mea si poti sa te distrezi cu Belial pe Campiile Pierdute. Nimic din toate acestea nu mai conteaza daca imi primesc darul inapoi.
Deodata, imi dau seama ca ceea ce port in mine este cu mult mai valoros decat mi-am inchipuit pana acum. De ce Lucifer ar risca sa imi dea drumul de aici?
- Ardoarea ta nefireasca imi naste o intrebare...
- Sa auzim, zambeste el subtire.
- De ce iti doresti ca Lumina sa ajunga la tine? Stim amandoi ca nu iubesti aceasta parte din tine. O vrei inapoi ca sa o folosesti pentru tine sau pentru regate.
- Sau poate fiindca sunt pe moarte...
Am tresarit interior si m-am uitat indelung la el, ca sa ma conving ca nu minte.
- Nu mint...Nu voi sta cu mainile in san in vreme ce tu te plimbi printre planuri, purtand in mine salvarea mea! Nu voi pieri din cosmos din cauza ta! Acum bea!
Am intredeschis buzele cu greu si am baut acel nectar cu gust amarui. Picaturi din el mi se preling pe barbie, dar acestea se usuca de indata ce imi ating pielea fierbinte. Am inghitit si am asteptat sa vad ce se intampla. Lucifer ma priveste curios la randu-i, dar nu se intampla nimic.
- Nu este de ajuns...se manie el.
Se duce spre masa si ia acea secure mica, apoi incepe sa deseneze simboluri in aer. Simbolurile prind viata si vin plutind spre mine. Mi se aseaza pe brate, pe crucea pieptului si pe frunte. Catusele mele vibreaza si scaunul incepe sa lumineze. Durerea din piept creste si incep sa strig de durere.
- Opreste- te!
El imi dezveleste haina in zona pieptului, vazand lumina ce vrea sa ma rupa in bucati si isi lipeste palma rece de mine, murmurand incantatii. Culorile incep sa imi danseze in fata ochilor si trupul imi straluceste ca o torta. Apoi, la fel cum s-a aprins de repede, asa s-a si stins si lumina isi pierde din tarie. El isi retrage palme si cu un singur gest, tranteste masa de podea. Se plimba infuriat prin camera, privindu-ma cu o ciuda nestapanita.
- Este numai vina ta! Din pricina ta, propriul meu dar ma ocoleste!
Apoi se repede ca o cobra si isi infige degetele in carnea mea, strapungandu- mi pieptul, intrand in mine si umplandu-si degetele de sange. Strigatul meu de fiara se contopeste cu blestemele lui, pe cand se chinuie sa imi smulga lumina cu forta.
- Opreste-te ! Opreste- te! urlu scoasa din minti.
Degetele lui ma scormonesc pe dinauntru si incep sa luminez din nou, iar durerea sfasietoare, oribila si fierbinte imi invadeaza fiecare bucatica din mine. Lacrimile mi-au tasnit siroaie si tremurul agoniei devine de nesuportat.
- Te implor, opreste- te! Ma ucizi!
La plansetul meu zguduitor, care ar fi induiosat si o piatra, ii raspund insa doi ochi negri, neinduplecati. Isi smulge mana afara, lasand sa se vada despicatura din pieptul meu. Urlu din nou si rasuflarea mi se taie, iar trupul incepe sa mi se vindece rapid. Desi tortura nu a durat mai mult de cateva clipe, parca am trait veacuri si veacuri in acea durere de neinchipuit ...Dumnezeul meu! Cu mana manjita, Lucifer se ridica in picioare, cu fata crispata, privindu-mi apa siroind pe obraz si haina naclaita de sange. Durerea inceteaza si rasuflu usurata. Frica de mai inainte se preschimba in ura si ii arunc doua cuvinte grele.
-Esti nebun!
El isi sterge mana cu un fel de batista parfumata si isi aranjeaza haina.
-Odihneste- te...Vom continua asta mai tarziu.
- Vrei...Vrei sa imi faci asta din nou? strig cu revolta si groaza.
- Nu parasesti taramul mortilor decat moarta! Te voi spinteca daca este nevoie...Voi folosi orice ca sa extrag din tine ce este al meu!
Si zicand asta dispare ca un fulger si ma lasa singura in sala ce acum imi pare din ce in ce mai macabra. Imi vad chipul reflectat in mii si mii de oglinzi, asa cum si spaima mea a capatat deodata mii si mii de nuante infernale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu