Mi-am strecurat mana afara din cada neagra, inconjurata de lumanari, lasandu-mi degetele libere... Dar peste putin timp ele imi sunt incorsetate de o mana rece de femeie, care imi picteaza palmele cu simboluri de nunta. Mi-am intors capul spre stanga, uitandu-ma spre sala luminata parsiv de cateva torte. Se aude muzica-n surdina si narile imi sunt rasfatate cu fel de fel de parfumuri. Apa imi acopera cu mare greutate sanii. Orice miscare gresita i-ar putea dezvalui, asa ca stau nemiscata, ascultand clipocitul, gandindu-ma la Kael... In ce temnita mizera l-a ascuns oare Printul? Cate crestaturi sunt oare pe carnea lui? Lacrimile imi curg si se amesteca cu apa. Ma bucur ca este semiintuneric si sclavele trimise sa ma slujeasca nu pot sa imi vada slabiciunea. Cea din stanga mea a terminat de pictat si mi-am scufundat mana in cada, observand ca desenele nu se sterg. Apoi imi dau seama ca nu sunt doar modele decorative, ci peceti menite sa imi blocheze adevarata putere, sa ma faca mai vulnerabila in fata lui Lucifer, in cazul in care m-as gandi sa atac. Simt ca ii este teama, mai ales ca ne aflam atat de aproape de Unificare si nu vrea sa se strecoare vreo eroare in planul sau. Desi nu pot iesi de aici, stiu ca palatul este inconjurat de demoni inarmati pana in dinti, care au misiunea de a ma captura, in caz ca ma gandesc sa evadez. Mai stiu ca dragonii de piatra din curtea interioara adapostesc in ei gardieni ai stihiilor, care vad tot ceea ce se petrece. Niciun fulg, nicio petala, niciun geamat nu poate scapa din aceasta odaie, fara ca Printul sa o stie. Si mai stiu faptul ca Lilith a creat niste vraji speciale care nu lasa sa se auda nici macar gandurile.
In zadar am incercat sa vorbesc din nou cu Perechea mea. In zadar am incercat sa vorbesc cu cineva din Opal. Partea buna este faptul ca nu mai sunt silita nici sa vad gandurile murdare ale intunecatului. Femeia din stanga a trecut cu pictatul pe umarul meu, iar cea din dreapta imi desfata picioarele obosite de lunga sedere in cutia nemuririi. Imi simt oasele grele si muschii striviti, mintea incetosata si cugetul buimacit... Pecetile isi fac cu siguranta treaba.
Usa se deschide si vad un alai de femei ce cara cu sine podoabe si haine de mai multe culori. Desi as vrea sa raman molesita pentru totdeauna, nu se poate. Ma ridic demna, sub privirile lor negre si poncise, cu sclipiri de invidie pe alocuri. Apa curge suvoaie sub forma de perle intunecate si fierbinteala trupului meu ma usuca. Am pasit pe marmura calda si demonitele au venit sa ma imbrace. Am ridicat mainile sus iar ele mi-am tras pe deasupra o haina lunga, austera, alba, pe care au incins-o cu un cordon rosu. Dupa ce doua dintre ele m-au sprijinit, a treia mi-a tras in picioare incaltarile. Femeile care m-au pictat se inclina usor in fata mea, apoi parasesc incaperea, intr-o mutenie desavarsita.
- Ce este cu aceste haine albe? intreb eu pe cea mai in varsta.
- Sunt vestmantul fecioriei, Stapana... se pleaca ea.
- Care este insemnatatea cordonului rosu?
- Piederea fecioriei, Stapana.
Am inceput sa rad cu sarcasm. Deci, acesta e planul genial al Printului? Sa simuleze o unire sfanta, de parca ar fi ceva sfant, drept, luminos in faptura lui marsava! De parca eu as mai fi neatinsa ca la inceput... Nu, am fost pangarita cu multa vreme inainte si tot ce mi-a mai ramas de facut este sa imi duc misia la bun sfarsit. Si sa il salvez pe Kael...
Mainile lor imi impletesc parul si il impodobesc cu pietre scumpe, dar refuz inelele. Apoi sunt condusa spre apartamentele Printului, situate in partea de vest. A trecut mult timp de cand nu am mai fost in palat si multe incaperi s-au schimbat. Nu stiu unde zace Lilith si suita ei, dar am de gand sa aflu. Chiar daca va trebui sa fac o intelegere cu ea, voi face. Stiu ca nu este deloc bucuroasa de ceea ce va urma si abia asteapta sa ma vada plecata. Daca ii dau ceea ce vrea, poate o sa ma ajute. Dar nu e sigur. Lilith, in pofida incapatanarii si cruzimii ei, ii este loiala Printului. Nu si-ar periclita locul de langa tron decat pentru un motiv intemeiat.
Pe cand mintea mea faureste planuri, ajungem in fata unei usi impozante care se deschide singura. Doi leoparzi negri o strajuiesc ca doi monstri de piatra si covorul rosu duce pana departe, in capat. Acolo pot sa vad un tron impopotonat cu de toate iar pe el sezand pe intunecatul insusi. E flancat de-a stanga si de-a dreapta de doua personaje binecunoscute mie: Belial si Azazel, iar pe scaunele asezate in semicerc o vad pe Lilith, Astaroth si Semyaze, fiecare cu suita ei. Asa cum se cade, Printul sta jos iar ceilalti doi in picioare, in posturi demne si la fel stau si demonitele imbracate in valuri negre si purpura. La vederea mea se simte o rumoare. Care este scopul acestei intruniri secrete?
- Intra, intra... Lauryel... ma pofteste el imbietor.
Femeile au ramas in urma, iar eu am mers tantosa pana in dreptul tronului. Am ramas acolo unde se termina treptele, cu mainile impreunate, privindu-l indiferenta. Insa ochii celorlalti ma ard.
- Frati si surori, amurgul sangeriu va aduce vesti nemaipomenite: Veghetorul Lauryel... Ma iertati... Fostul Veghetor renunta la prerogativele sale ceresti si accepta Uniunea in numele lui Satan!
Toate capetele s-au intors spre Print, cu exceptia unei capatani sfidatoare, care demult imi urzeste moartea. Printesa Lilith imi urmareste miscarile cu o ura fara margini, vanandu-mi greselile, sclipirile, expresiile de pe chip. Azazel incepe sa aplaude teatral.
- Fantastic! Sa inteleg ca cei trei ani petrecuti in cutie te-au facut sa te inmoi, Lauryel? Nu m-as fi asteptat sa cedezi atat de usor!
Am zambit printre dintii intepeniti, stapanindu-ma sa nu sar la gatul lui.
- Nu cutia a fost cea care a convins-o... Ci Kael Neintinatul! pufneste Lilith.
- Deci viitoarea noastra sora face mereu aceeasi greseala... Se sacrifica pentru o singura fiinta, uitand ca va condamna deodata mii de suflete!
- Taci, Azazel! strig eu cu durere.
- Nu imi va fi niciodata sora! Lucifer, daca o sa te unifici cu ea, voi parasi Infernul! Si odata cu mine le voi lua si pe fiicele tale!
Printesa se ridica revoltata, isi ridica poalele rochiei bogate, ce lasa sa i se vada pulpele si da sa plece, dar un pocnet indepartat o opreste.
- Stai jos, Lilith!
Ea se intoarce cu buzele rosii stranse de ciuda, atintindu-l pe Print.
- Nu voi accepta asemenea ofensa! Eu ti-am fost consoarta vreme de milenii... Ti-am daruit fiice, am viclenit pentru tine, am luptat pentru tine! Lauryel este inamicul tau si vrei sa ii oferi locul meu?!
- Stai jos sau acestea sunt ultimele cuvinte pe care le vei rosti!
Pieptul ei se umfla de manie, dar se supune si se aseaza pe scaunul sculptat cu o vaga urma de flacari in acei ochi complet negri.
- Frate... Departe de mine de a-ti contesta decizia... Crezi ca este intelept sa aduci dusmanul in casa noastra, la masa noastra, in patul tau? O stim prea bine: Nepatatii nu vor lasa sa se intample vreun sacrilegiu. Vor lupta sa o elibereze si cum Pronia ii favorizeaza pe Fii Luminii, ma tem ca asta sa nu duca la dezagregarea Infernului...
M-am uitat spre cel care a indraznit din nou sa ma infrunte: ucigasul Belial, aliat acum cu printesa care zambeste sagalnic.
- Crezi ca nu am luat in considerare toate variantele? Uiti cu cine stai de vorba? Cata vreme Lumina se afla in palat, nimeni nu o va putea simti unde este. Fiii Luminii o cauta pe Lauryel in locul gresit... ranjeste Lucifer, plin de satisfactie, acompaniat de aroganta.
- Acestea fiind zise... Iti prezint felicitarile mele! Ai sfidat Cerurile inca o data, Printul meu! zise Azazel prefacutul, uitand ca nu demult voise sa il detroneze.
Ceilalti isi pleaca capul si Lucifer se ridica de pe tron mandru ca un curcan, cu mantia falfaind in urma, facand un gest plictisit.
- Plecati! Vreau sa fiu singur cu Mireasa mea!
Am inghitit in sec, scarbindu-ma de indata de aceste cuvinte ipocrite, dar cand am vazut durerea de pe fata printesei, inima mea a simtit pret de o clipa atingerea unui balsam. E mai nefericita ca oricand, ceea ce inseamna ca este mai periculoasa ca oricand.
Ei ies tacuti din sala tronului, statuile se misca mugitor si usile se inchid cu zgomot, lasandu-ma fata in fata cu Decazutul. Acesta priveste ingandurat pe fereastra, admirand asfintitul sumbru.
- Maine, la aceasta ora, vom fi Unificati! Cerul cu Infernul, Intunericul cu Lumina, puritatea cu pangarirea! Impacarea intre cele doua Forte!
- Poti sa amesteci oricat de mult vrei apa de izvor cu noroiul! Nu vei obtine diamante!
Buzele lui se subtiaza, semn ca este indignat si loveste in cercevea.
- Ce vrei, atunci? Razboi?! Nu ti-a ajuns sangele care s-a varsat in numele tau? De cand ai devenit atat de insetata de ucidere?
- De cand iti pasa tie de sangele varsat? Ai castigat!
El zambeste vag si paraseste cadrul ferestrei, venind langa mine.
- Nu-mi pasa de sangele alor tai, Lauryel... Dar imi pasa de timp! Si nu am tot timpul din lume ca sa ma razboiesc cu tine la nesfarsit!
- Acesta e motivul pentru care m-ai adormit doar trei ani? Nu mai ai timp? Ai nevoie de mine ca sa supravietuiesti? Ce ironic!
- Inceteaza sa ma mai tratezi de sus! se manie el si ma trage de mijloc, strangand cu mana acel cordon rosu impletit in trei. Si strange de el cu putere pana incep sa scancesc, dar nu vreau sa ii arat ca ma doare, asa ca imi plec capul si imi inclestez mainile de umerii sai.
- Simti asta? Lumina raspunde strangerii mele! Sunt unicul care pot sa te eliberez de ea si unicul care poate sa te raneasca cu adevarat! Poate, daca te supui, te voi lasa sa traiesti dupa ce extrag darul... Dar, continuand in felul acesta, nu imi dai prea multe de ales, surioara...
Si zicand asta imi strange barbia intre degete, privindu-ma aspru.
- Te vei obisnui curand cu faptul ca in Infern EU sunt Legea!
- Nu ma voi pleca niciodata in fata ta, Printule!
- Atunci... vei pieri! zice el ragusit.
Se pregateste sa plece, dar se intoarce pentru cea din urma oara.
- Ai sa primesti curand un vizitator... Am permis Denaidei sa stea de vorba cu tine inainte de Unificarea de maine.
- Nu doresc sa vad ochii acelei tradatoare!
- Si totusi ii vei vedea. A fost vrerea ei si pentru ca m-a slujit bine, o voi lasa sa iti spuna ceea ce are de spus.
Usa se deschide incet iar eu strig in urma lui.
- Lucifer?
- Ce este?
- De ce ai poruncit sa fiu imbracata in alb?
El se opreste pret de o clipa, simtindu-se dator sa raspunda.
- Am vrut sa petreci ultima ta seara amintindu-ti de Ordinul Semilunei.
- Nu ma mai poti rani cu aceasta amintire! Surorile mele traiesc!
- Si ma bucur. In acest fel, iti vei aminti de vremurile in care erai inca neprihanita, traind departe de imparatia mea. Vreau sa tanjesti dupa acele zile insorite, sa-ti amintesti de cate ori te uiti in oglinda faptul ca nu mai esti o preoteasa a Luminii... ci o roaba a Intunericului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu