Mainile ei blande imi mangaie fruntea, facandu-ma sa uit incetul cu incetul scena taierii aripii mele, care imi bantuie fiecare coltisor al fiintei. Nu am zis nimic Reenei, dar sacrificiul pe care l-am facut e mai mult decat credeam ca pot sa indur. Avea dreptate Vardas, dar ce altceva puteam sa fac? Nu am putut sa o las sa moara. Ma simt pierduta, trista, incrancenata, chiar mai rau decat atunci cand mi-am lasat aripile in Opal, inaintea intruparii pe Pamant. Muritorii nu stiu ce inseamna aceasta jertfa, cum te schimba in interior...Lacrimile imi curg necontenit. In sfarsit, pot sa fiu slaba in fata cuiva...Mama mea de trup nu ma va judeca, nici nu imi va spune sa fiu tare, ci ma va lasa sa fiu om.
- Gata, gata, a trecut...Durerea este amintire si amintirea este praf...Asculta-mi cuvintele, Lauryel...Sunt aici, cu tine...
Si ea ma depune incet la baza acelui stejar magic, ale carui radacini imi cuprind incet picioarele...Imi sprijin spatele de trunchiul scorojit, dar imbracat parca in zapada batuta si las crengile sa ma inconjoare....Simt o ardere in omoplati...Aud clinchete de clopotel si simt licoarea lui cum intra in rana, facandu-ma sa gem...Sangele incepe sa imi fiarba, pe masura ce seva incearca sa ma vindece...Mama mea sopteste incantatii in limba oamenilor Cerului, spunand Copacului ce trebuie sa faca.
Ochii mei se predau intunericului si inchid pleoapele, privind la Campiile verzi care imi danseaza in fata ochilor, pe care alearga copii imbracati in alb. Sunt langa langa stejar, dar sunt totodata si acolo, mergand desculta prin iarba grasa, imbracata intr-o haina simpla, de panza...O fetita cu plete albe si ochi aurii se desprinde de ceata acelor copilasi zburdalnici si imi cuprinde mana. Are un chip suav, dar atat de batran, incat parca ar cuprinde eternitatea in irisi. Imi zambeste incurajator si imi simt fiinta strapunsa de o stare de beatitudine...Sunt usurata. Deschid ochii si o vad pe Adeone desenandu-mi simboluri in palma. Pret de cateva clipe am uitat unde sunt, apoi zaresc crengile albe.
- Ai adormit...zambeste ea. Cum te simti?
- Straniu, dar bine...Ce mi-ai facut? Ma simt usoara ca un fulg...
- Ceea ce era necesar ca sa te odihnesti.
Copacul isi retrage binecuvantarile si eu ma ridic incet, sprijinita de mama mea de trup, uitandu-ma prin sala cu alti ochi, de parca acum o vad pentru prima oara. Cine era oare copila cu ochi celesti?
- Spui ca ai daruit unul din simboluri unei preotese?
- Da. Numele ei este Reena si a carmuit acest taram cu mult inainte...
- Stiu cine este, ma intrerupe ea. Trebuie sa o vad.
Nu are sens sa intreb o inainte Vazatoare de unde cunoaste lucruri nestiute, asa ca ma concentrez si o caut pe roscata cu gandul. Se intampla lucruri ciudate de cand i-am daruit aripa. Pot vorbi in mintea Reenei, asa cum pot vorbi si in mintea capeteniilor luciferice. Adeone face un semn spre poarta si aceasta se da in laturi, lasand o femeie sa intre. Pletele rosii i se zbuciuma pe umeri si e imbracata intr-o roba simpla, cenusie, care o face sa para una dintre fecioare.
Ea se inclina si o saluta pe mama, dar ea ramane nemiscata, uimita.
- Deci e adevarat! Ne apropiem de indeplinirea profetiei!
Atat eu, cat si Reena ne-am uitat mirate una spre cealalta. Am coborat treptele si m-am dus spre ea, iar Maica Cucernica a ramas sus.
Se plimba preocupata, scrutand-o pe regina, gandindu-se la ceva.
- Ce incerci sa ne spui? adaug eu, roasa de temeri.
- Oh, fiica mea, speram sa nu ajung sa traiesc vreodata aceasta zi. Dar este adevarat! Femeia cu o singura aripa este aici!
- Vorbesti despre Reena?
- Ea face parte din profetie. De aceea ai salvat-o! Slava Creatorului care le aranjeaza mereu pe toate asa cum se cuvine!
Fosta regina casca ochii, neintelegand ce balmajeste Maica.
- Care este rolul meu? Recucerirea Adabadului?
- Nu Femeie, nu...Este ceva cu mult mai important care se prevesteste.
- Ce poate fi mai important decat lupta cu armatele lui Lucifer si posibila inscaunare a lui Azazel? intreb eu.
- Distrugerea a tot si toate, nu doar a Decazutilor!
Ea coboara acele trepte, abandonand sacralitatea si ne strange mainile intr-un mod uman, ingrijorata si parca in acelasi timp extaziata.
- Fiica mea, trebuie sa parasesti degraba Adabadul!
- Cum sa fac una ca aceasta? Au nevoie de mine sa ii conduc in batalie!
- Lasa cavalerii pe mana Deuronomului, doar este regele lor. Da, un rege decazut, cuprins candva de intuneric, dar este al lor!
- Nu inteleg de ce imi ceri sa plec.
- Ai incredere in mine?
Ochii azurii, limpezi si clari, ma privesc cu nevinovatie de copil.
- Fireste.
- Trebuie sa il cauti pe Cel Reintors...Daspha. Avem nevoie de el.
- Te referi la Azza?
Reena imi arunca o privire banuitoare, Maica inclina din cap.
- Da...Luciferianul crutat de Lumina este parte din profetie, la fel ca Reena, Omul insemnat... Am spus destul. Vei pleca?
- Voi pleca.
Ma sucesc si rasucesc, amintindu-mi scena salvarii acelui inger cazut.
- L-am trimis pe Azza sa il aduca pe Landir, dar el nu s-a mai intors.
- Este prizonierul lui Belial. A fost capturat pe cand incerca sa-si convinga camarazii sa se intoarca la Lumina.
- Oh, nu! Daca asta este adevarat, inseamna ca l-au ucis deja!
- Nu, nu vad moarte inaintea lui...Printul l-a spanzurat de o stanca, in bataia vantului turbat si il tine acolo de zile intregi.
- De ce?
- Cred ca vrea sa inteleaga cum s-a petrecut metamorfoza lui.
- Si iata cum ma reintorc in cuibul Decazutilor...oftez cu amar.
- Stanca se afla la o inaltime ametitoare iar tu nu mai poti zbura. Ai nevoie de dragonul negru sa te poarte pana acolo.
- Dakat zace in temnita de piatra. Nu l-am putut aduce cu noi in capitala. Daca oamenii afla despre el, l-ar macelari de indata.
- Cand te intorci, dragonul negru va fi sub protectia mea. Il vom tine in Gradina, acolo unde nu poate nici defunct, nici inger sa intre. Doar eu.
- Prea bine...Atunci ramane stabilit, zic cu hotarare.
- Imi pare rau ca trebuie sa pleci singura. Dar asa a fost scris.
Cucernica Maica ma strange de mana incurajator, aratandu-mi in minte, ca un fulger, locul in care zace Dapsha. Reena este trista. O parte din ea se teme pentru mine, partea angelica pe care a capatat-o. Are fruntea incretita de ganduri si isi framanta mainile.
- Nu iti fa griji...Il voi scapa pe Azza si ne vom reuni.
- Sper si ma rog sa fie asa. Binecuvantari peste tine, Veghetorule!
Am parasit sala, lasandu-le impreuna, uitandu-se lung dupa mine si petrecandu-ma cu ochii incarcati de speranta. Cobor scarile in fuga si fac cale intoarsa, cautand odaia in care sta de obicei Vardas. Ajunsa in fata usii, ezit. Ce ar trebui sa ii spun? El nu stie nimic despre cel Reintors. Pe de alta parte, cavalerii sunt inca raniti si au nevoie de timp sa se pregateasca. Dar sunt decisa sa ma intorc inainte sa se iste intrebari... Usa se deschide incet, scartait si vad un chip palid incadrat de suvite negre, o figura inasprita de barba crescuta si o pereche de pupile marite de durere. Vardas imi face semn sa intru, gemand.
- Ce se intampla?
El tranteste usa si isi trage haina peste umeri, aratandu-mi pieptul vanjos. Carnea ii este arsa de marcajul unei pentagrame abisale.
- Asa ceva nu este cu putinta! Pentagrama a fost stearsa!
- Dupa cum vezi, a reaparut...Crezi ca Reena ne-a tradat?
Ma gandesc, ma gandesc si totul capata contur. Era firesc sa fie asa!
- Nu, nu cred asta... Stiu ca va parea ciudat, dar marcajul e semn bun.
- Cum ar putea pecetea lui Lucifer sa fie un semn bun?
- Vom vorbi cand ma voi intoarce din calatorie. Acum trebuie sa plec.
- Unde mergi Lauryel?
- Am o treaba care nu mai sufera amanare. Tot ce trebuie sa stii e sa deschizi larg portile, pentru ca nu ma ma voi intoarce singura.
El isi trage haina inapoi si ma priveste curios. Mi-am luat pelerina de pe pat si m-am ascuns in ea, apoi am strans sabia in mana cu nadejde si am parasit odaia, lasandu-l pe rege descumpanit in cadrul usii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu