Armata scanteietoare a ajuns la portile cetatii. De acum,
fiecare suflet din Umbral a aflat vestea cea buna. Portile se deschid larg de
catre Zandu si Deuronomii pasesc cu fala, aclamati pe mii si mii de voci.
Armurile si sabiile stralucesc frenetic, hainele lor frumoase inspira veselie
si fruntile descretite si eliberate de rau sunt senine. Ochii lor poarta
pecetea eliberarii din infern, se imbratiseaza unii pe altii si striga cuvinte
de lupta. Dintre ei, se deosebeste un barbat inalt, imbracat in zale de argint,
ce poarta o sabie strasnica si o cununa pe cap.
Vardas paseste printre randurile cavalerilor si este
intampinat cu lacrimi, batai pe umar sau plecaciuni de catre soldati si supusi.
- Amanteya! Amanteya! striga ei.
Prinsa intre randurile barbatilor, imi ascund lumina sub
gluga mea ponosita, dar el ma vede si imi zambeste obosit. Pentru prima oara,
vad pe chipul lui o expresie de usurare, amestecata cu recunostinta fara de
Ceruri. Imi face semn sa ma apropii si imi fac loc cu umerii prin multimea
cuprinsa de frenezie. Ar vrea sa le spuna celorlalti ca izbanda nu este doar a
lui, dar eu imi pun degetele pe buze in semn de tacere. Ii urmaresc umerii lati
pana in sala tronului. Scaunele asezate in cerc se ocupa rand pe rand, Landir
se aseaza in picioare in stanga tronului, eu ma asez in dreapta, iar regele
ocupa locul sau de drept: tronul cu rubine.
Uralele incep sa se stinga si usile se inchid cu greu, la un
semn pe care il face preotul. Mii de suflete asteapta cu nerabdare primele
cuvinte ale intorsului rege, dar acesta a ramas ganditor pe tron. Isi ia
coroana si o pune alaturi, apoi strange cu mana manerul sabiei lui, orientate
cu varful in podea. Pletele brune si ochii adanci ii dau un aer vechi si
intelept…Vocea ii este puternica si grava.
- Prieteni! De prea multa vreme astept aceasta clipa! Si acum
ca ceasul bucuriei a sosit, cu greu imi gasesc cuvintele…Cum ar putea cuvintele
sa descrie chinul pe care l-am suferit in miile de ani cat am fost prizonier?
Cum ar putea niste vorbe oarecare sa descrie tortura voastra din lacasul
Mortilor? Sunt multe, multe povesti de vitejie care se cer scrise, dar dupa cum
ati aflat deja, Lucifer si armatele lui se pregatesc sa ne atace cetatea! Nu se
vor ivi zorii si deja vom auzi trambitele lor si mugetele demonilor- vapaie! E
vremea sa ne luam taramul inapoi! S-a terminat cu sclavia printului intunecat!
S-a terminat cu plansetul si infrangerea!
Deuronomii s-au intors iar eu, regele vostru, va spun ca
neindoielnic vom castiga! Ii avem ca ajutoare de nadejde pe preotul Landir-
fostul meu loctiitor iar in dreapta pe…
Acum glasul i se frange brusc, iar eu tresar sub pelerina.
- In dreapta il avem pe solul profetit de Mamuna!
La auzul vorbelor rumoarea creste din nou si strigate de
mirare se aud din toate partile. Mi-as dori ca pamantul sa se crape si sa
dispar undeva in Abis. De ce spune Vardas asemenea lucruri? Imi amintesc ca si
preotul a zis la fel atunci cand ne-am intalnit prima oara…O alta profetie? In
numele Cerului, mi-a ajuns!
Se aude un glas de pe
unul din scaune.
-Regele meu…este adevarat? Este chiar solul descris de
tradatoare?
Apoi cavalerul simte ca a facut o greseala si se opreste
brusc. Vardas se ridica in picioare si ii face un semn linistitor, apoi
continua ceea ce incepuse cutezatorul.
-Da, este mesagerul pe care l-a vazut fosta regina!
Ochii mei se indreapta spre Landir, intrebatori. O fosta
regina? Moarta sau vie? Dar el isi pleaca ochii in pamant. Se pare ca numele
sotiei lui Vardas are darul de a-i rusina pe cei prezenti. Cu totii se tem ca
vor starni mania regelui, dar el ramane linistit si neclintit. Cel care
intrebase se pregateste sa se lase pe scaun, dar este oprit de mana regelui
care se ridica lent.
-Wesa, trimite arcasii sus… pe ziduri. Sa fie pregatiti. Calaretii sa se aseze la
portile cetatii si aprindeti toate facliile! Trimiteti soimii sa vegheze spre Campiile
Pierdute si careva sa se duca sa stea de straja cu nefilimul. Ma voi alatura
voua la ceasul trei din noapte!
Si zicand asta regele se ridica, iar barbatii incepe sa se
imprastie in toate partile, dupa porunci. Privirile lor curioase ma petrec insa
peste umar, pentru ca nu doresc sa imi dezvalui fata sau insemnele, dar se
multumesc cu privitul.
Sala se goleste si alaturi de mine mai ramane doar preotul si
regele. Acesta priveste cu atentie fiecare gest al lui Vardas, apoi se inclina
scurt si se pregateste sa iasa.
-Asteapta, Landir…
Preotul se fastaceste si arunca priviri vinovate in stanga si
in dreapta. Privirile lor imi dau de inteles ca au o lunga si zbuciumata
istorie impreuna…Insa nu mai are unde fugi, asa ca trebuie sa infrunte ochii de
foc ai regelui.
-Regele meu…Daca esti manios pe faptul ca am luat locul pe
tron in lipsa ta, vreau sa stii ca oamenii tai au decis…
-Stii prea bine care este mania mea si nu are legatura cu
tronul. Ai facut ceea ce trebuia facut!
Preotul isi pleaca capul. Vardas se duce spre el si ii pune
mana pe umar. Uimit, Landir il priveste cu spaima. Nu intelege de ce mana
regelui se afla prieteneste pe umarul sau…Isi asteapta judecata, dar aceasta nu
vine.
-Cu totii am facut greseli…Dintre care cel mai mult am gresit
eu, regele vostru, cand am uitat de datorie si am ales iubirea perfida a unei
femei! Nu te mustra prea indelung Landir, au trecut mii de ani de atunci…Multe
s-au schimbat iar eu am primit iertare pentru crimele mele…Acum vreau sa
daruiesc ce am primit.
Vardas imi arunca o
privire plina de inteles, eu zambesc subtire si ma retrag undeva langa o masa din
marmura.Preotul balmajeste cateva cuvinte pierite, printre buzele subtiri si
mainile i se framanta sub haina.
- Regele meu! Ma
ierti?
- Esti parte din
familia mea…Cum ar putea sa fie altfel?
Si mana lui il bate pe umar, iar Landir ii raspunde la fel.
Familia lui? O cuta mi s-a aprins intre sprancene. Cum de nu mi-am dat seama
pana acum ca cei doi impartasesc o legatura de sange? Parul rosu al preotului
m-a indus in eroare. La intrebarea muta aud o voce adanca.
- Suntem familie prin alianta, Layra. El este fratele fostei
regine.
Am clatinat din cap in semn ca inteleg, iar Landir a parasit
sala plin de bucurie, usurat la gandul ca este iertat. In incaperea uriasa am
ramas doar eu si regele, alaturi de o masa rotunda care ar putea lesne aduna in
jurul ei 33 de oameni. El isi depune uriasa sabie pe masa si ma priveste lung
din celalalt capat.
De afara se aud urlete de barbati si cai nechezand, porti inchizandu-se si zgomot de lanci si
armuri…Toata lumea se pregateste febril, dar noi stam netulburati.
Am mii de intrebari pe
buze, dar cel mai tare ma roade imaginea reginei tradatoare. Cine este? De ce
nu a ramas in locul regelui pe tron, atunci cand acesta a fost capturat? De ce
vad atata durere in ochii lui Vardas?
Din nou, imi raspunde ca si cand mi-ar citi gandurile.
- Este o poveste lunga…
- Avem ceva timp, ii spun eu grav.
- Nu ar trebui sa fim ocupati cu planurile de batalie?
- Nu ar trebui sa lasi frica deoparte si sa imi zici
adevarul? Ai tradat ordinul Dragonului, m-ai tradat pe mine, ai tradat tot ce
era sfant pentru tine! Demult, mi-ai spus ca era pentru un motiv intemeiat…Care
este motivul?
- Cred ca il stii deja, zice el ragusit.
- Regina ta?
El da din cap si iar
se asterne tacerea.
-A fost…capturata de Printul intunericului. Lucifer tanjea demult
sa ma pedepseasca pentru victoriile mele….Candva noi Deuronomii, chiar eram o
forta de temut…Si cum ziceam…M-am dus sa o recuperez, dar nu am putut sa fac
asta cu nicio forta armata, asa ca Lucifer mi-a oferit un targ…O misie murdara.
- De aceea te-ai alaturat ordinului?
- Da…El stia de venirea ta, dar nu stia cine esti…Insa nu a
contat prea mult, tot ce dorea era sa ma umileasca. Am asteptat sute de ani si
i-am indeplinit toate cererile, ca sa imi vad sotia inapoi…Si la
final...Lucifer a fost cel care a ras.
- Femeia ta…te-a tradat?
- Regina mea se indragostise in secret de Azazel. A ramas cu
ei de bunavoie. A incalcat chiar un ordin direct al Printului pentru el si
acesta a aruncat-o in Abis…
Am cascat ochii mari, nevrand sa cred asa ceva. Un gand mi se
infiripa pe data in minte si nu imi da pace.
- Numele ei regal era Mamuna?
- Da.
- Si care ii era cel de-al doilea nume?
- Reena, zice sec Vardas.
M-am sprijinit de masa, nestiind ce sa fac. Imi vine a rade
si totodata a plange. Pe de alta parte, figura trista a lui Vardas ma face
partasa la drama sa. Oriunde as fugi si cat de departe as fi, nu pot scapa de
vicleniile Printului. Totusi, prizonieratul meu nu a fost degeaba. Pot sa il
eliberez pe Vardas macar de una dintre poveri.
- Nu stiu daca Landir a apucat sa iti spuna, dar…Reena este
in viata…Bine si sanatoasa, si nu departe de aici…
Regele ramane nemiscat. Ochii lui nu ma cred.
- Nu te juca cu mine, Veghetorule!
- Departe de mine acest gand, Vardas. Am vazut-o…
Ne-am asezat la masa si i-am povestit pe indelete toata
aventura mea cu Azazel si intalnirea cu femeia roscata. Din cand in cand, el isi
framanta obrazul si ochii i se ascut de ura. Dupa ce se incredinteaza de
spusele mele, se ridica avantat in picioare si bate cu pumnul in masa.
- Nenorocitul de Azazel a scapat-o de Abis! Bine! Acum ca
traieste, voi putea sa infig sabia in inima ei putreda!
M-am ridicat la randul meu si l-am prins pe Vardas de umar.
- E singura care te poate scapa de pecete si tu vrei sa o
ucizi?
Oglinda tulbure din privirea lui e aprinsa de ura ce i-o
poarta. De dragostea ce i-o poarta. Dupa sute si sute de ani, inca mai doreste
sa o vada, sa se razbune!
- Aceasta e plata pentru tradatori! Din pricina ei mi-am
abandonat tronul, din pricina ei am ajuns sclavul Printului, din cauza ei am
devenit o Umbra!
I-am pus mana pe plete, tandru, incercand sa ii arat ca ii
cunosc zbuciumul. El inchide ochii o clipa…iar apoi imi asculta vorbele,
simtindu-se consolat.
- Dar daca tradarea ei nu a fost o intamplare? Daca trebuia
sa ajungi in tabara Printului si mai tarziu in Ordinul Dragonului?
- Daca…trebuia sa te intalnesc…? continua el.
Am zambit timid, dand din cap a aprobare. El imi ia mana si o
duce spre buzele lui, sarutand-o incet. E un sarut aproape cast, incarcat de
respect.
- Daca asa a fost scris in Ceruri…Ma bucur ca ne-am regasit,
Layra!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu