In clipa in care portile albe s-au deschis, armasarii nostri au tasnit ca niste sageti negre, flamanzi parca dupa drumul presarat cu pietre de rau, dornici de a simti pamantul, iarba si caldura. In urma noastra se vede un impunator alai, dominat de palanchinul in care sade regina Adabadului. Ea fereste perdelele si coboara, sprijinita de niste barbati cu brate vanjoase, imbracati in rosu: garda regala. Am tras de fraiele armasarului primit in dar, strangand-o la piept pe Asha.
- Drum bun! rosteste Reena. Nu uita sa inalti o ruga si pentru mine, cand vei ajunge in taramul de Nicaieri.
- Nu voi uita, o asigur eu, zambind, cu ochii spre Vardas.
Acesta face un semn spre vechii sai tovarasi, ce au ramas acum protectori ai tinutului, iar acestia isi scot sabiile in semn de respect si ne saluta asurzitor, dar demn. Mi-am dus mana la piept, uitandu-ma cu dor spre palatul ce-si arcuieste turnurile in asfintit. Gandul mi se duce spre portalul dintre lumi, suspendat intre Adabad si Zadrav, tinutul Calugarilor. Brusc, imi amintesc o scena care s-a petrecut candva pe malul Raului Negru, chiar la inceputul misiei mele in taramul umbrei. Mi-am muscat buzele, strangand burta animalului cu picioarele, indemnandu-l sa alerge. Trambitele din turnuri acopera intreaga vale, vestind plecarea noastra. Armasarii au inceput sa alerge ca vantul, marind distanta dintre noi si cortegiul reginei, care ramane nemiscat, din ce in ce mai indepartat.
***
A trecut o zi si o noapte de cand calarim, iar Asha se plange de faptul ca intepenit. Miscarile smucite ale armasarului au obosit-o crunt. Chiar daca este o fiinta celesta, corpul in care s-a nascut e slab. Nu am de ales, trebuie sa facem popas, asa ca ii spun lui Vardas ca este timpul sa ridicam corturile. Suntem undeva in apropierea Raului Negru, ce nu mai pare atat de amenintator dupa invazia de Lumina care a schimbat Adabadul. Stralucirile sale nu mai sunt sinistre, adancimile nu ascund monstrii, iar poarta dintre taramuri este inverzita, decorata de natura cu plante agatatoare. Moartea a parasit aceste tinuturi.
Dupa ce regele a ridicat un cort impunator, ne-a poftit pe mine si Asha inauntru, facandu-ne semn sa ne asezam pe perne. A umplut pocalele cu vin, apoi i-a intins copilului platoul cu toate bunatatile, facand-o sa jubileze. Fetita se tranteste langa mine, cu gura inrosita de la mustul rodiilor, mancand cu mare pofta tot ceea ce i se ofera, de parca ar fi ultima ei zi in Adabad. Am privit-o amuzata, mangaind-o din cand in cand pe capsorul incarcat de plete negre. Se apropie crepusculul.
- Cat mai avem pana la trecatoare?
Vardas incrunta sprancenele, cugetand, numarand ceva numai de el stiut.
- Daca mergem in acelasi ritm, cam doua zile. Pana atunci, eu zic sa ne dezmortim oasele. Te-as putea tenta cu un mic duel, pe malul raului?
M-am uitat cercetator peste Asha, care s-a invelit in pelerina, ghemuindu-se pe acele pernute. E ghiftuita, asa ca somnul nu intarzie sa apara. Sforaie.
Am ras usor, ducandu-ma spre iesirea din cort. Am tras de marginile lui, strecurandu-mi capul afara, umbrita de lumina amurgului insangerat.
Vardas si-a tras sabia, zambind din colturile gurii, facandu-ma sa-mi amintesc de o scena petrecuta candva la ordinul Dragonului, pe cand eram doar o fetita inspaimantata, care incerca sa-si afle destinul. Mi-am scos arma cu o miscare ampla, felina, cu ochii atintiti spre pieptul lui pe jumatate dezvelit. Lamele se cionesc strasnic, ne jucam cat de bine putem rolul de inamici, dansand unul pe langa altul, ca doi vulturi care se pregatesc de atac. Din fericire, nu mai suntem dusmani, fiindca fostul rege a abandonat demult acest rol denigrant.
- Haide, Layra... Nu te sfii... Ti-au ruginit incheieturile?
Fraza lui spusa in zeflemea m-a facut sa incrunt jucaus din spranceana... Expresia mi se schimba intr-o clipita, fiindca sunt cuprinsa de un sentiment ciudat.
Am ridicat bratul drept, apoi m-am avantat spre el, lovindu-l in plin, dar Vardas nu se lasa deloc batut. Forta considerabila a bratelor lui imi face umarul sa tremure. De multe ori ma intreb cum de nu am sfarsit ucisa de luciferieni, adevarati maestri ai sabiilor, dat fiind ca eram incepatoare in alte luptelor. Sa fie de vina lectiile lui Kael? Sau tacticile sirete pe care mi le preda Vardas pe ascuns? Dupa o incrancenare scurta, am reusit sa-l prind cu garda jos, iar varful sabiei mele s-a oprit in gatul lui, in acel santulet aflat dedesubtul marului lui Adam.
El rasufla greoi, privindu-ma cu straluciri verzui in ochii cafenii, cu un aer de mandrie pe fata... Ucenicul si-a depasit maestrul. Sau, mai corect, Veghetorul care am fost dintotdeauna a doborat firea lui umana. Nu pare prea suparat din cauza asta, pentru ca imi zambeste subtire. Pana sa apuc sa ma dezmeticesc, ma trage in bratele lui aramii, apoi isi striveste buzele pline de ale mele.
- Am asteptat atat de mult acest moment... sopteste el.
Trupul meu se unduieste serpesc pe langa al sau, lasandu-se sedus de puterea bratelor lui. Mana mea s-a inclestat in pletele negre batute de vant. Pe cand Vardas ma saruta, starnindu-mi fiori in intreaga fiinta, mi-am auzit numele.
-Layra!
M-am tras cu buzele usor rosii, cercetand de unde se aude sunetul. Vocea masculina s-a prelungit ca un ecou in mintea mea, apoi s-a stins.
- M-ai strigat?
- Din cate vezi, eram ocupat cu altceva... mormaie Vardas amuzat.
- Shhh... am spus deodata, simtind un pericol iminent.
- Apara-te!
Am strans in mana sabia ce se balanganea, apoi l-am smucit pe deuronom din fata mea, impingandu-l intr-o parte, iar lama mea se izbit de o alta: lata, infricosatoare, zimtata. O arma monstruoasa, purtata de o fiinta imbracata asemenea unui calugar. Roba neagra nu lasa sa se vada nimic in afara unui intuneric dens. Ii caut ochii, dar acestia sunt ascunsi indaratul pelerinei.
- Da-te la o parte! suiera el rece.
Intre timp, deuronomul isi revine si se aseaza in pozitie de atac.
- Cine esti? indraznesc sa intreb, desi nu ma astept la vreun raspuns.
- Stii cine sunt... spuse adanc Calugarul.
- Karon?
La auzul numelui, Vardas isi lasa mana moale, dar eu raman la fel de incordata.
- Ai incercat sa-l ucizi! strig cu manie.
- E timpul platii, deuronomule. Trebuie sa vii cu mine, zice el pietros, prefacandu-se ca nu a observat indignarea mea.
- E in regula, Layra... Intelegerea e intelegere.
- Esti nebun daca crezi ca te voi lasa sa pleci, dupa toate cate le-am patimit!
- Te-ai juruit ca-mi vei sluji 100 de ani! Taramul Mortilor asteapta! zice Karon.
- Asa este, mi-am dat cuvantul... spune Vardas. Si voi onora aceasta promisiune.
- Stii ca nu am fost de acord cu aceasta inselaciune. Pentru ce ai nevoie de puterea lui, luntrasule? Pentru ce scopuri marsave vrei sa-l folosesti?
- Planurile mele cu Vardas nu sunt treaba ta, fost Veghetor!
Stie ca mi-am pierdut Puterea. Nimeni nu ma mai poate ajuta acum, fiindca Kael s-a dus. Lucifer nu mai este aliatul meu, deci nu poate interveni. Iar Lumina se afla in Infern... Am doua alegeri... Sa ma lupt cu mesagerul Mortii pana il inving sau...
Sau ofera-i o intelegere mai buna, imi spune Vocea.
Ma uit spre cei doi, crezand ca m-am dat de gol, gandind cu voce tare, dar se pare ca ei nu au auzit nimic. Am rasuflat adanc si am pus sabia la loc in teaca.
- As vrea sa facem un alt targ... Trebuie sa fie si alte lucruri pe care ti le doresti.
- Stapaneste-ti limba! zice Vardas aspru. M-ai salvat de mult prea multe ori! Stii ca aici se va ajunge, indiferent ce am face. Pacatele mele sunt prea mari.
- Si te voi salva inca o data... Imi poti multumi mai tarziu, zic eu ironic.
- Alt targ? mugeste Calugarul. Ce te face sa crezi ca m-as putea razgandi?
- Poate... un dar ceresc?
Si zicand asta, scot din umar a doua mea aripa, care izbucneste ca o flacara alba.
- Nici nu te gandi! striga deuronomul.
- Un dar ceresc este util, dar nu are constiinta... Poate mai adaugam ceva... sopteste el, aratand cu mana spre cineva din spatele meu.
Am auzit niste pasi sovaitori, apoi m-am intors, privind-o pe Asha, care sta serioasa in spatele nostru. Oare de cat timp se afla acolo?
- Intoarce-te in cort!
- Vreau sa il ajut pe Vardas!
- Asha, am zis sa te intorci in cort!
- Poate ar trebui sa ascultam ce are de zis copila... aud un glas sinistru.
- Luntrasule, daca crezi ca ti-o voi da pe fiica mea in locul regelui, esti nebun!
- Iar daca tu crezi ca voi pleca fara plata mea, esti la fel de nebuna!
Karon pare din ce in ce mai maniat. Vrand sa ma asigur ca nu se intampla nimic rau, m-am dus spre copila si am luat-o rapid in brate. O clipa, doar o clipa am intors spatele, dar a fost de ajuns... Am auzit nisipul scrasnind, apoi un geamat.
Scena fulgeratoare nu mi-a dat timp sa ma dezmeticesc, nici sa strig, nici sa lupt. Am ramas intepenita, muta si palida, privind sabia monstruoasa cum iese din pieptul lui Vardas, care sta culcat in genunchi. S-a aruncat in taisul ei!
- Nu, nu... !
Am alergat spre el, prinzandu-l in brate, ingrozita de sangele care curge ca un rau.
- De ce-ai facut asta?! strig eu revoltata.
Karon se retrage, tinand sabia pe langa trup, murmurand cuvinte necunoscute. Sangele varsat se aduna la un loc, apoi migreaza spre sabia luntrasului, topindu-se in lama zimtata, luand cu fiecare picatura inca putin din viata deuronomului.
- Iarta-ma... sopteste el.
Asha se aseaza inlacrimata in cealalta parte, tinandu-l de brat cu degetele firave.
- Niciodata nu ma asculti! Faci tot dupa capul tau, Vardas!
Buzele pe care le-am sarutat nu cu mult timp inainte, sunt vinetii si reci.
- Sunt rege... Unul care a abdicat, dar raman acelasi. Onoarea imi cere...
- Onoarea... Cinstea... Dreptatea! Mereu va exista un nenorocit de cuvant pe care il vei pune inaintea mea! Ai zis ca ma iubesti... si acum vrei sa ma parasesti?
Vocea mi se frange treptat, nodul din gat se mareste, pe masura ce trupul lui intepeneste, devenind un fel de trunchi de stejar.
- Timpul nu conteaza... O suta de ani trec repede in vesnicie.
- Am nevoie de tine acum, nu peste o suta de ani!
- Vei fi bine... zice el, mangaindu-mi figura cu mana patata de sange.
- Am pierdut totul, Vardas! De ce nu putem avea macar o clipa de fericire?
Imi simt lacrimile spalandu-mi fata, dar raman nemiscata, cu buzele arse.
- Am avut-o mai devreme... Deja ai uitat? zambeste el dureros.
I-am prins capul intre mainile mele, apoi mi-am lipit fruntea de a lui, vrand sa-I culeg ultima rasuflare. Blestematul de Lucifer! Daca nu trebuia sa eliberam deuronomii incarcerati de el, regele nu ar fi facut niciodata targuri cu Karon!
- Te rog... Iti dau orice, dar adu-i suflul inapoi! ii zic deznadajduita luntrasului.
- Nu poti insela Moartea! Deuronomul ar fi trebuit sa vina in taramul meu cu multa vreme in urma, dar i s-a ingaduit sa ramana pana la sfarsitul razboiului.
- Poate nu te pot insela, dar te pot ucide! strig eu cu ura.
Luntrasul hohoteste sinistru, apoi intinde sabia spre trupul regelui, care se incranceneaza intr-un ultim spasm. Degetele lui s-au inclestat dupa ale mele.
- Vardas?!
El ramane cu ochii indreptati spre amurgul care vestise varsarea de sange. Pana acum ceva timp, ma credeam aproape de raiuri, acum am cazut inapoi in infernul meu propriu, locul unde nu mai este nicio nadejde. Mintea mi s-a innegurat.
M-am saltat pe data in picioare, vrand sa-i cer socoteala mesagerului, dar acesta a disparut. Corpul lui Vardas se schimba treptat sub ochii mei, devenind praf. Se usuca la fel ca o frunza parasita de seva vietii, suflata de vant la inceputul unei toamne fara sfarsit. In urma lui raman doar hainele, podoabele si sabia. Duhul lui a parasit taramul nostru, alaturi de Karon, ducandu-se ca slujitor al mortii. M-am lasat intr-un genunchi langa sabia lui arcuita, cu modele rosii, care l-a servit in atatea lupte. Poate ca luptele lui s-au sfarsit, sau poate ca il asteapta altele.
Durerea surda din pieptul meu s-a transformat intr-un soare arzator, dar incerc sa-mi pastrez firea de dragul Ashei. Am insfacat arma, apoi i-am zis hotarata.
- Vino... Trebuie sa adunam cortul.
- Dar... Vardas a murit... sughita ea.
- Nu a murit, Asha... A plecat pe celalalt taram.
Vazand-o atat de disperata, m-a cuprins ura si dorinta de razbunare pentru toata tagma intunecata, dar mai ales pentru Printul care ne-a adus toate nenorocirile.
- Si nu vei face nimic ca sa il recuperezi?
Am luat-o de mana, apoi am tras-o dupa mine spre cort.
- E prea tarziu. Puterile mele sunt aproape stinse...
- Ce vrei sa spui?
- Nimic... Nu ma lua in seama. Hai sa dezlegam armasarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu