CAPITOLUL 27: Dansul ingerilor

O vreme s-a asternut tacerea. Zambetul Reenei a pierit, iar chipul i-a devenit ganditor…Eu stau cu mana inclestata pe sabie si cuget la cele auzite…Vardas masoara locul cu pasi mari, ferindu-se de ochii reginei.

Dupa o vreme, ma hotarasc sa rup tacerea.

- Reena, crezi ca il poti ajuta pe Vardas sa scape de pecete?

Inainte sa i se ofere sansa de a raspunde, deuronomul i-o reteaza.

- Nu am incredere in ea!

Ea zambeste din nou parsiv si se apropie de mine.

- Fireste ca pot…Dar nu va fi usor. Pecetea e insamantata cu sange rece de inger cazut si doar sangele unui inger nepatat ii poate schimba menirea…Un insemn abisal devenit luminos are o putere foarte mare. Ti-ar putea fi de folos la urmatoarea batalie, Vardas…

El se plimba nehotarat, jucand rolul de neinduplecat…Ce asteapta?

- Vreau sa juri pe tronul de admoniu ca nu vei incerca nimic necurat. Si nu vreau sa transformi pecetea in nimic, ma auzi?

Am vrut sa iau apararea Reenei, fara sa stiu prea bine de ce, dar ea nu a parut suparata de neincrederea lui. A scos de la san un mic cutit, cu lama foarte, foarte subtire, decorat cu pietre pretioase. A deschis palma stanga si a strans cutitul in cealalta, apoi si-a taiat incet pielea, lasand sa se vada o dara sangerie. A ridicat apoi palma paralel cu corpul meu, aratandui-o lui Vardas.

- Jur pe tronul de admoniu al lui Satan ca nu voi incerca sa te insel!

Dupa ce Vardas se convinge de bunele ei intentii, femeia sufla usor deasupra palmii si pielea se vindeca ca prin minune.

- Urmati-ma…

Am parcurs sala luminata de umbre lungi si am ajuns in alta, care este decorata de sus pana jos in rosu purpura cu violet, culorile preferate ale dezmatatului Azazel. Gandul mi se duce la propunerea lui.

- Reena…Cand am venit aici, nu am gasit pe nimeni…Unde sunt defunctii?

Ea ramane cu spatele la mine, nemiscata…Apoi coboara umerii si rasufla greoi, cumva incurcata de intrebarea mea.

- Am aranjat ca Azazel sa se duca la lacurile negre, alaturi de celelalte vrajitoare si concubine. Sunt la o festivitate si nu se vor intoarce prea curand.

- Ce se va intampla cand Azazel iti va simti lipsa?

Glasul sonor al regelui o infioara, simtindu-se mereu pusa la incercare, pandita, urmarita de ochii lui ce abia asteapta prima greseala.

- Nu imi va simti lipsa.

Ne oprim in fata unei mese ovale, desenata cu insemne satanice. Spre mirarea mea, regasesc sigla lui Vardas undeva intr-un colt al mesei.  Nu imi place ideea de a folosi nectar din aripile mele, dar nu am de ales.

Reena aduce pe masa noua lumanari negre si noua lumanari albe. Aseaza in cerc lumanarile negre apoi le incercuieste pe acestea cu cele albe si undeva in mijloc aprinde una rosie. Apoi vine cu o carte grea si o tranteste pe masa. O deschide la o pagina oarecare, acolo unde vad o incantatie foarte veche de schimbare a magiei.

Reena mai aduce si un pocal aurit, gol si desenat cu albastru si il aseaza in dreptul meu. Apoi scoate acelasi cutit de mai dinainte si imi face semn. Inchid ochii si ma gandesc la Kael…Indaratul pleoapelor mele se face intuneric…Apoi o vad ca prin vis pe preoteasa cum deseneaza in aer cercuri cu acel cutit…Lumanarile se aprind de la sine, toate in afara de  cea rosie…Imi simt umerii zvacnind si imi scot aripile, apoi deschid ochii. Lumina mea palpaie in odaia aflata in penumbra si deseneaza zidurile cu modele uitate de timp. 
M-am intors cu spatele si am lasat varful unei aripi deasupra pocalului…Privirea angelica imi permite sa vad tot ceea ce face Reena, care se misca incet, cu gesturi molatice…Prin incantatii stiute doar de ea, reuseste sa stoarca din mine un suvoi subtire de lumina, care se unduieste si iese in afara aripilor, aproape serpeste, fara voia mea…Am simtit o usoara usturime, pentru ca esenta mea se impotriveste elementulul satanic reprezentat de pocal. Lumina se preface in lacrimi care spala peretii vasului…Apoi licoarea  capata forma a sapte perle albastrui sidefate si pocalul scoate un fum ciudat.

M-am intors spre masa, uitandu-ma cu coada ochiului spre Vardas, care pare fascinat de ceea ce se petrece. A uitat chiar si de ura pentru Mamuna.

- Dezbraca-te, ii spune ea incet, pe un ton incarcat de mister.

El isi ridica bratele si isi scoate haina peste cap, lasand la iveala bustul puternic si bratele marcate de insemne. Pe piept se vede tronand pentagrama abisala, care a capatat o nuanta ruginie. Aud alt oftat din partea Reenei, pe care nu stiu cum sa il interpretez.

Ea scoate dintre paginile cartii o pana neagra, dreapta si lucioasa. O pune langa carte si incepe sa citeasca cu glas tare.

- Intunericul este vaduvit de lumina…Unde este lumina, nu este loc de intuneric si de plans…Albul si negrul nu se pot cununa, doar dusmani etern…Cand prima raza de soare strapunge genunile, ingerul plange la Miazanoapte si isi jertfeste aripile pentru salvarea pierdutului…

Pasii ei felini ocolesc masa incet, ca si cand ar avea tot timpul din lume…Ia pocalul intr-o mana si scufunda pana neagra in lacrimile mele. O misca de cateva ori murmurand ceva si cand o scoate…este complet alba. Vardas casca ochii de uimire , ca si cand nu mai vazuse vreodata magie si umbrele de pe fata lui sunt capturate de un oarecare respect.

Mana ei dreapta incepe sa danseze in apropierea pieptului sau, desenand incet pe pielea lui Vardas linii invizibile, cu o candoare ce o regasesti doar la pictori. Pe masura ce face asta, liniile pentagramei pier treptat, lasand pieptul neatins. E ca si cum nu a fost niciodata marcat. El se atinge cu mainile peste tot, ca si cand nu ar crede ca tocmai s-a petrecut o minune.

- Asta e tot?

- Pecetea a fost stearsa si Printul nu mai are putere asupra ta.

Ochii caprui inchis o privesc acum intr-un mod straniu. Nu stiu sa descifrez ce este pe chipul lui, desi am petrecut atat de mult timp printre oameni. Reena pare ca roseste usor…Ia pana alba si o pune intre paginile cartii, apoi duce acel manuscris intr-un dulap pe care il incuie cu o vraja. Dupa care isi trage din nou pelerina peste parul roscat.

- Ar trebui sa plecam. Am legat-o pe Kemra in temnita, dar acum e vremea sa o eliberez…Nu pot sa las paznicul cetatii sa zaca in mizerie.

Ochii nostri s-au intalnit din nou. Reena imi transmite un mesaj pe care Vardas nu il poate auzi si eu inclin usor din cap, a aprobare. Apoi ne conduce afara din palatul lui Azazel, folosind aceeasi cale tainica.

***

Ma zvarcolesc cuprinsa de friguri si gem vartos, tinandu-ma de pantec si invartindu-ma in acest pat blestemat. Pe toate cele noua raiuri!

- Cum pot sa te ajut?

Chipul lui Vardas este un tablou al nelinistii.

- Nu poti face nimic…E povara mea, icnesc eu si continui sa ma zvarcolesc.

- M-ai salvat de pecete, Layra! Prin spusele tale m-ai convins sa nu o ucid pe Mamuna… Iti sunt dator!

- Te-am salvat doar ca sa fii sacrificat mai tarziu…nebunule! scrasnesc eu, cuprinsa de chinuri, cu rasuflarea intretaiata.

- Nu putem sa il chemam pe Rafael?

- E interzis de Ceruri ca cineva sa se atinga de Lumina! Vrea sa ajunga la stapanul ei de demult si de aceea ma tormenteaza!

Am icnit inca o data si am izbit cu pumnul in marginea patului. M-am intors cu spatele spre Vardas, nevrand sa vad mila in ochii lui. El paraseste incaperea si se duce pe metereze sa vada ce se intampla cu armata lui Belial. Inchid ochii pret de o clipa si se face intuneric…
Apoi ma regasesc intr-un loc cufundat intr-o lumina blanda…Plutesc deasupra unui piedestal de purpura in Cerul de Opal…

Vad o silueta zburand ca un fulger printre nori, antrenand in caderea ei o pulbere stralucitoare…Barbatul isi strange aripile uriase langa umeri si se opreste in fata mea. Irisii lui albastri sunt cuprinsi de o tristete greu de descris…Fara sa spuna niciun cuvant vine si ma cuprinde de brat, apoi incepem sa ne rotim unul in jurul altuia, in ritm ametitor…Aripile se deschid falnic si se ingemaneaza. Pletele blonde ii flutura in bataia zefirului celest si el imi canta incetisor cuvinte tamaduitoare.

- Trei maini de argint si trei slove de piatra…Piatra se sfarama si argintul curata de dinauntru spre afara…Tot ce este rau sa piara…Nu te lasa invinsa de durere…

- Mai este putin si Domnul Lumilor va cere…murmur eu.

- Ultimul strigat al ingerului…canta el.

Ma infior si imi amintesc ca prin somn de cartea veche a Mamunei. Dansul nostru incarcat de iubire divina atrage imprejur taria a mii de curcubee…Pletele mi se amesteca cu ale lui si ma cuprinde in bratele tandre, soptindu-mi la ureche vorbele pe care nu vreau sa le aud.

 - Nu cauta razbunarea daca nu vrei un sfarsit nevrednic…

Clatin din cap si imi ascut ochii cu incapatanare. El ma atinge cu degetul intre sprancene si simt o ameteala puternica…apoi ma trezesc. Durerea s-a oprit, dar lacrimile imi mangaie obrajii obositi.