Am infipt adanc
sabia in capul bestiei si am auzit un urlet infricosator. Privind in stanga, vad
trupul masiv al lui Vardas purtat de armasarul negru, cum se preumbla ca un fulger
pe Dealul Stihiei, urmat de deuronomi. Urlete, mugete si vaiet sparg muntii din
departare si se intorc ca ecouri ce imi pangaresc urechile. Am scos taisul scunfundat
in sange si am privit cu mila si dezgust spre creatura infernala ce zace la picioare
mele. E un zebb, un demon din adanc, ce seamana cu un crocodil ridicat pe doua picioare.
Unicul mod in care ii poti ucide este prin a le strapunge creierul…Atunci ochii
le devin sticlosi si se acopera de o albeata ciudata, pe masura ce suflarea lor
devine un abur inecacios.
Candva, fiintele
de acest fel aveau un oarecare pret in ochii Damnatului, care a fost de fata la
nasterea lor din focurile abisului, dar acum au devenit doar niste pioni buni de
sacrificat pe campul de batalie. Pe cand ma gandeam la asta, sunt atacata frontal
de un ostas al intunericului, cineva cu un grad mai mare decat un simplu soldat,
judecand dupa semnul de pe haina si dupa incaltari. Poarta cu sine o arma taioasa,
o secure cu doua taisuri, incinsa in fier negru. Nu are scut, dar armura lucie il
da de gol: este un luciferian cu o pozitie importanta.
Pe cand ne confruntam,
gandurile vin si pleaca cu repeziciune, amintindu-mi numarul mortilor din bataliile
anterioare, pe cand ma aflam la suprafata Pamantului, in trup de carne muritoare.
Lucirea sabiilor noastre care se lovesc imi tulbura privirea si luciferianul profita
de acest lucru ca sa se fereasca abil. Se strecoara ca o umbra in spatele meu si
ma loveste aprig cu piciorul in grumaz.
Am scrasnit din dinti si m-am intors ca un fulger,
continuand sa atac orbeste. Daca ne-ar privi cineva, nu ne-ar putea deosebi siluetele.
Sabiile danseaza un dans al sangelui si o miscare neatenta il costa scump. L-am
strapuns in regiunea burtii iar el s-a clatinat. Am asteptat incordata sa imi raspunda,
dar sangele ii tasneste printre buzele carnoase si se prabuseste chiar pe monstrul
pe care il ucisesem mai inainte. E pe moarte…Ma duc repede spre el, inciudata de
faptul ca trimit in Abis o fiinta atat de desavarsita…chiar si in ratacirea ei.
M-am aplecat spre el si i-am privit trasaturile. Ochii lipsiti de iris ma privesc
cu dusmanie si in acelasi timp cu resemnare. Se tine cu mana de rana care sangereaza
haotic si incearca sa fie cat mai demn, ca nu cumva sa moara in dizgratie in fata
mea si Printul intunericului sa afle si sa il blesteme.
- Fa-o pana la
capat! muge el.
M-am ridicat
in picioare brusc si am strans manerul sabiei in mana. Nu imi place deloc faptul
ca trebuie sa casapesc o fiinta la cererea ei. Doar pentru onoare.
Pletele castanii
ale acestui tanar imi amintesc de stejarii sub care ma plimbam in zilele de vara,
pe cand slujeam Ordinului preotesc. Sunt lungi pana la umar, matasoase si ondulate,
cu unduiri dulci ce contrasteaza cu maxilarul dur.
Trupul ii este
zvelt si bine legat iar mainile lungi si sensibile. Nu ma pot stapani sa nu ma intreb
care era culoarea ochilor sai inainte de Cadere. Am ridicat sabia in aer, tintind
spre pieptul lui, cand am fost atacata din spate de alta dihanie. Am simtit o zdruncinatura
puternica si m-am zgaltait din temelii, apoi am cazut inainte, pe burta, izbindu-ma
cu capul de o stanca din apropiere.
Simt o durere
atroce in zona tamplei si vad sangele curgand si murdarindu-mi genele. Vederea mi
se coloreaza in rosu si imi recuperez sabia cazuta in nisip. Inainte de a-mi recapata
suflul, aud un zgomot de pasi tarsiti si il vad pe tanarul de mai inainte cum se
ridica si vine in spatele fiarei. Acest zebb este cu mult mai mare decat celalalt
si agilitatea ii este uimitoare…Mai mult ca sigur a mai fost folosit si in alte
confruntari. S-a pozitionat deasupra mea si si-a infipt ghearele in nisip, umbrindu-ma
cu silueta lui. Apoi racneste, deschizand gura larg si lasandu-ma sa ii vad dintii
ascutiti ca niste pumnale…Am dat sa ma ridic, iar el se pregateste de ultima lovitura…ce
se prevede a fi fatala pentru mine.
Pe cand era aproape
sa imi smulga fata cu acei colti inspaimantatori, se opreste brusc in aer si geme
cumplit…cumplit si agonic…apoi cade peste mine. Am ramas strivita sub trupul lui,
privind uimita spre cel care imi sarise in ajutor: luciferianul.
Ii vad sabia
cazand pe pamant si apoi se prabuseste din nou la baza stancii. M-am tras cu mare
greutate de sub fiara ce a murit naprasnic si m-am dus spre el. L-am gasit zacand
cu fata in sus, prada de razboi pentru ceilalti ostasi, asa ca l-am luat de brate
si l-am ascuns dupa stanca. Ma simt datoare sa ii salvez trupul, desi in urma cu
cateva clipe tocmai ma pregateam sa ii curm viata.
Stanca ne fereste
de sirul de soldati care se lupta undeva pe muchia dealului. Luciferianul sta sprijinit
cu spatele de piatra, rasufland greoi, cu gura inclestata si mana pe rana. Nu mai
are mult de trait si gandurile Printului incep sa il controleze.
- Trebuie sa
ma ucizi…Trebuie, altfel…suspina el greoi.
Am simtit o zvacnire
in inima si m-a podidit o mila fara margini. Cere o moarte onorabila si eu nu il
pot ucide…Nu pot…Mana imi tremura pe manerul armei. Dar daca nu o fac, Lucifer ii
va pedepsi pentru inalta tradare…Nu stai de vorba cu inamicul….Il ucizi sau esti
ucis! Legile intunericului sunt hade, aspre si reci!
- De ce m-ai
ajutat?
Privirea sticloasa
ma priveste straniu. Cred ca nici macar el nu poate pricepe.
- Nu stiu…Mi
s-a parul a fi lucrul corect de facut.
- Lucrul corect
de facut era sa lasi bestia sa ma ucida si sa imi duci trupul ca trofeu inaintea
Printului…Ce ar fi sa lasi minciuna deoparte?
El inghite in
sec. Cum ar putea sa imi dezvaluie mie ordinele primite? Il asteapta o soarta mai
rea decat moartea daca Printul ii va citi gandurile.
- Lasa-ma sa
ghicesc…Ai fost trimis de stapanul tau ca sa imi aperi trupul. Daca eu traiesc,
traieste si Lumina. Aceasta e pricina pentru care te invarti pe langa mine de cateva
ceasuri, fara sa indraznesti sa ma ataci direct?
- Esti pe aproape….murmura
el.
- Si totusi…De
ce m-ai atacat, daca scopul tau era protectia mea?
Privirea lui
devine acum usor mandra si isi ridica trufas barbia.
- Am vrut sa
simt pe pielea mea taisul armei tale.
- Minti.
El ramane neclintit,
cu gandurile aiurea. Daca ma concentrez, pot sa le simt.
- Ai vrut sa
vorbesti cu mine…nu-i asa?
Acum el zambeste
subtire, in pofida durerii foarte mari.
- Ai ajuns si
la partea cu adevarul.
Curiozitatea
mea a depasit limita firescului. O neliniste ciudata imi cuprinde inima.
- Care iti este
numele?
- Azza. Lord
al taramului pierdut si cavaler de rangul unu in armata Printului.
- Si ce vrei
sa vorbesti cu mine, Azza? Suntem in mijlocul bataliei.
El scrasneste
din dinti, palid si incercanat…Se gandeste la existenta sa netrebnica.
- Vreau doar
sa stiu…Este adevarat ca Lumina ta este un
dar celest care ne poate salva de tirania lui Lucifer?
Am ridicat din
sprancene a mirare. Multe lucruri s-au spus despre ceea ce port in pantec, dar de
departe spusele lui sunt cele mai surprinzatoare.
- Dar nu sunteti liberi, nu asta v-ati dorit atunci
cand ati incalcat poruncile divine?
Azza ofteaza prelung si ma priveste cu ochii adanci
si batrani.
- Unii dintre
noi isi doresc sa evadeze …Dar nu putem. Suntem legati
prin juramant si cine il incalca…As vrea…As vrea sa…
- …Ai vrea sa
te intorci Acasa?!
Mana lui ma cuprinde
febrila de brat si ma simt invadata de emotii covarsitoare.
- Te rog…Trebuie
sa stiu Adevarul inainte sa ma trimiti in Abis!
I-am strans mana
la randul meu, apoi am observat cum lucirea pielii mele se intensifica…O energie
alba tasneste din pumn si strapunge burta decazutului, facandu-l sa urle. M-am ridicat
aproape speriata, crezand ca asta il va dezintegra, dar…Lumina intra in el si ii
vindeca rana cat ai bate din palme.
Azza se ridica
incet si isi pipaie neincrezator rana. E un semn, este un semn colosal! Daca Lumina
a ales sa il crute, inseamna ca nu minte!
La fel de uimit
ca si mine, el incepe sa rada…Dar nu este un ras sarcastic si rece, ci un ras aproape
zglobiu, ca al unui copil bucuros. Isi recupereaza arma si vine spre mine, apoi
se aseaza intr-un genunchi dupa un vechi ritual , infige arma in pamant si pune
mana dreapta pe genunchiul stang, inclinand capul. Aud cuvintele.
- Lasa-ma sa
te slujesc! Vreau sa imi ispasesc pacatele si sa ma reintorc!
M-am dat inapoi,
fiindca refuz sa cred ca se poate intampla asa ceva. Un Decazut care doreste sa
se intoarca in Opal? El ramane neclintit, in asteptarea raspunsului.
Fara sa vreau,
simt lacrimile reci cum imi cutreiera obrazul. Aripile mi se deschid marete si lumineaza
intreg campul, orbind toate bestiile care sunt in raza mea. Aud mugete jalnice si
tipete lungi de sabii, amestecate cu suierul vantului.
Las lacrimile
sa curga si le prind…Cand imi ating causul palmei, se transforma in perle vaporoase
de lumina care isi modifica forma, aspectul si culoarea…Devin niste steme colorate
cu insemne care pulseaza si atunci sunt izbita de o revelatie: tocmai am eliberat
unul dintre darurile Decazutului Azza! E voia Cerului!
Lacrimile plutesc
si se aseaza pe umerii lui, formand doua peceti razboinice.
- Ridica-te Azza…Din
cenusa intunericului, spre lumina cea negraita!
Fostul decazut
se ridica demn, cu ochii stralucind si icnind a planset. E usurat.
E atat de usurat,
atat de uimit ca i-a fost acordata inca o sansa! L-am prins de umar incurajator
si i-am soptit niste cuvinte in limba straveche a Opalului. Cuvinte demult uitate,
ingropate sub maldarul de faradelegi pe care le facuse de-a lungul erelor. Si-a
lasat capul pe umarul meu si a ascultat imnul, asa cum ar asculta un copil cantecul
de leagan al mamei sale. De cand timp inseteaza urechile lui dupa imnuri ceresti?
Pe cand isi ridica genele bogate, ii vad ochii negri si luciosi acoperiti de frumusetea
iertarii divine. Va putea oare Azza sa rascumpere toate crimele pe care le-a facut
in numele Printului? Nu stiu, dar ochii lui abia renascuti in albastru- verzui imi dau multe sperante. Mare este Lumina cereasca!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu