CAPITOLUL 28- Printesa noptii

M-am dus sa cercetez Poarta. Nefilimul pe care l-am ucis a fost carbonizat si tot ce a mai ramas din el este un munte de cenusa. Marginile portii stralucesc in mod straniu, pentru ca Belial incearca acum alta viclenie. Nu a putut sfarama intrarea, asa ca incearca sa o topeasca folosind foc din Infern. A luat cu sine vreo zece calareti si se chinuie de ceasuri intregi sa ne distruga apararea.

Mi-am lovit bidiviul usor cu palma, indemnandu-l sa mearga spre iesire, dar frica lui este prea mare si se retrage fornaind. Flacarile infernale sperie si ceilalti cai, iar cavalerii stau si asteapta un indemn. Il vad pe Vardas calare pe un armasar negru superb, ce scuipa flacari albastre…Un animal de umbral, demn de un rege, chiar si detronat de multe milenii. Ma uit spre deuronom si el spre mine si ne intelegem din priviri asupra mutarii urmatoare. Nu putem deschide poarta, usurand munca luciferienilor, dar nici nu putem astepta sa fim asediati la nesfarsit.

- Vom lua calea tunelurilor pana vom ajunge la Furca! Ne regrupam in afara portii si pornim o ofensiva contra intunecatilor!

Cavalerii isi ridica sabiile in semn de supunere iar Vardas ii conduce pe o carare batatorita, care serpuieste spre o curte de piatra. O alta iesire secreta?

Drumul se opreste in fata unui perete stravechi. Pare infundat. Caii si calaretii se opresc si ei si toate privirile se indreapta spre rege. Acesta ridica mana dreapta, cu palma intinsa, orientata spre zid si striga ceva intr-o limba stranie. Zidul se topeste ca prin farmec, dezvaluind un tunel inalt si adanc, ce duce undeva in afara cetatii.

Drumul este incet si armata destul de mare, caii se misca cu precautie in intuneric si doar sabiile ce lucesc in argintiu sau auriu lumineaza pacla umeda.

L-am lasat pe Vardas sa mearga inainte, iar eu voi ramane ultima, incheind sirul. Privirile cavalerilor s-au preschimbat in priviri dornice de lupta, de dor de razbunare pentru chinurile suferite in carcere, pastrand in ele si lumina izbanzii.

Rand pe rand, se strecoara in tunelul inalt, dar ingust si copitele cailor pocnesc din ce in ce mai tare, patrunsi si ei de nerabdarea barbatilor imbracati in armuri vechi.

***     

Zaresc soldatii ca mii de furnici, condusi de regele cu glas impunator, a carui mantie rosie si zale argintii se imbina cu peisajul mohorat si stapanit de umbre.

Armata lui Belial este organizata in spatele Dealurilor Stihiei si tacerea noptii vesnice e tulburata doar de zgomot de zale si de potcoavele armasarilor care lovesc ritmat pamantul sterp. Lumina, stralucirea si caldura au parasit demult Adabadul, iar defunctii par niste fluturi stranii calarind schelete de metal.

Deodata calul meu incepe sa dea semne de neliniste si scrutez stancile aparute in fata mea, ca nu cumva sa fie vreo iscoada ascunsa in spatele lor. Ochii mei trec prin piatra si intuneric si deslusesc silueta unei femei imbracate in negru, care poarta peste haine niste zale mestesugit lucrate in aur rosu. Pelerina ii acopera pletele si chipul, dar mirosul imi spune imediat ca am de a face cu o sluga de-a lui Lucifer. I-a trebuit mult curaj ca sa apara asa, pe neasteptate, in spatele armatei!

Mi-am lungit gatul si am vazut soldatii urcand pe muchia dealului, apoi am auzit o larma cumplita, semn ca luciferienii s-au dezlantuit asupra lui Vardas. Am vrut sa dau bice si sa ma duc in ajutorul lor, dar silueta ascunsa dupa stanca ma asteapta.

Am descalecat si am vazut-o si pe ea facand la fel, semn ca ma poate vedea.

Calul se da cativa pasi inapoi, iar eu il mangai pe bot si ii soptesc sa stea. Pasii mei apasati se impletesc cu pasii ei usori, iar panza aspra a vestmantului meu tulbura capa ei neagra de matase, ce pare neatinsa de murdarie sau de vreo pala de vant.

- Arata-te! ii spun pe un glas poruncitor.

Femeia foloseste magie pentru a-si ascunde identitatea, dar trasaturile ei nu pot rezista prea mult in fata ochilor mei invadatori, care ii spulbera misterul.

- Pe Opal! Esti ultima fiinta pe care ma asteptam sa o vad!

 Uimirii mele ii raspunde un ras muscator, lasciv, cu unduiri fierbinti. Ochii ei negri ca adancurile noptii si buzele rosii contrasteaza cu fata alba ca varul. Gluga ii cade pe umeri si lasa sa se vada o coronita de cristale care ii inobileaza crestetul.

- Stii multe, dar nu stii totul Lauryel. Altfel ai fi prevazut venirea mea!

- Ce cauti aici, Lilith?

Ea se roteste in jurul meu, asa cum facuse si in ziua primei noastre intalniri. Dar pe atunci, eu eram doar o sclava in mainile lui Lucifer, iar ea o printesa intunecata. A ramas la fel de sumbra ca si atunci, dar Lumina mea e mai puternica ca oricand.

- Ce cautam cu totii…O cale de a pune capat acestor lupte inutile!

- Ce te face sa crezi ca ordinele Cerului ar fi inutile? Stai, aproape uitasem…Tu nu urmezi niciun fel de ordine…mandria si incapatanarea ti-au fost mereu pavaza!

- Si perseverenta Lauryel…Perseverenta imi aduce mereu ceea ce imi doresc.

Atunci am izbucnit, facandu-o sa tresara sub zale.

- Vrei sa il detronezi pe Lucifer? Asta e dorinta ta?

Intrebarea mea furioasa o lasa nepasatoare. Ochii ei nu imi transmit nimic.

- Ce pasare ti-a soptit asa ceva la urechile angelice si de ce i-ai da crezare?

Vocea constiintei ma opreste de a nu spune alte vorbe nesabuite. Ma gandesc la preoteasa roscata. Pana la urma, cu ce este mai buna Reena decat Lilith? Pot compara doua tradatoare si sa mai sper ca una dintre ele va grai adevarul?

- Raspunde la intrebare!

Ea zambeste gales si dispretuitor totodata.

- Asa precum bine ai zis, eu nu urmez ordine.  As putea pur si simplu sa plec.

- Tu ai venit pana aici sa ma cauti! Deci?

- Unicul pe care il ascult este Printul meu…Niciodata, in indelungata mea existenta, de la Despartire si pana acum, nu mi-a trecut prin minte sa il detronez pe Lucifer! Ar trebui sa fii nebun sa vrei asa ceva, tu nu stii cine este El?

- Sau poate iti joci rolul atat de bine, incat pana si tu ai ajuns sa crezi ca esti nevinovata…Inima ta, la fel ca si a fratilor tai pierduti, e plina de  viclesug!

- Ai putea fi surprinsa sa afli ca am depus un juramant. Incalcarea lui atrage dupa sine caderea in Abis, locul unde nu mai exista decat haos si disperare.  De ce mi-as dori asa ceva cand am de milenii locul meu, langa tronul negru?

- Poate din cauza ca locul tau nu mai este de ajuns si vrei ceva mai mult!

Ea clatina din cap neincrezatoare. Ma priveste din nou cu superioritate.

- Am tot ceea ce mi-as putea dori: regate, dedicarea preoteselor mele, pretuirea Printului si sapte fiice daruite de el. Nu da crezare oricarui zvon, Veghetorule, ca ai putea ajunge pe carari gresite!

Se opreste in fata mea, la o distanta de cativa pasi si ma scruteaza lent. Ochii ei sfredelitori ma stanjenesc, mai ales cand vad ca se uita spre pantecele meu.

 - Doare…Nu e asa?

Gandul mi se duce la scena din poiana. Daca printesa ar putea vedea ce s-a intamplat acolo, ar fi in stare sa ma sfasie cu unghiile si cu dintii.

- Nu te amesteca in treburile Cerului, Lilith! Indiferent ce ai planui, renunta!

- Am venit pana aici sa iti spun un singur lucru: daca vei inmana darul Printului nostru asta il va distruge… si odata cu el cade conducerea iar Infernul  va fi sub domnia lui Azazel. Nici eu, nici ceilalti, nu il dorim ca Print al nostru!

Planurile Reenei se amesteca cu spusele ei si gandurile mele, conturand un tablou. Ce rol joaca Lilith in toate acestea? E un simplu pion sau e mai mult?

- Interesant…Aproape as putea sa jur ca am auzit pe dos fata de cum spui.

- Nu voi tolera ca dezmatatul de Azazel sa imi porunceasca ce sa fac! Nu are taria, cruzimea si setea de putere a Printului, nu il va putea niciodata egala!

- Sa presupunem prin absurd ca sunt de acord cu tine…Lucifer ar trebui sa ramana pe tronul negru, acolo unde ii este locul. Dar cat despre ceea ce mi-ai cerut, sa nu crezi ca imi pasa de ceea ce spui tu sau celelalte capetenii. Darul va fi inapoiat Damnatului atunci cand vine sorocul si cu asta am incheiat!

Am dat sa ma intorc si sa plec, dar mana ei ma prinde repede de poala hainei.

- Nu pleca inca…Asteapta!

M-am intors nemultumita. Ochii ei au devenit aproape rugatori.

- Stiu ca nu ma vei crede pe cuvant, dar nu vreau ca trupul nepretuitului meu sa arda ucis de Lumina! Porti in tine o stea ce sta pe cale sa explodeze! Lauryel, nu doar ca il va distruge pe el, dar va arde tot ce va intalni in cale! Noi putem fugi, ne putem ascunde, dar Lucifer…Stii cum este, abia asteapta sa fie una cu ceea ce ii apartine si aceasta incapatanare il va sterge din lumea formei!

Am incruntat din sprancene si m-am smucit, iar mana ei s-a retras.

- Si de ce mi-ar pasa de ceea ce se intampla cu el? Poate asta e voia Opalului, ca nedreptul tau conducator sa piara si regatele sa ii arda in vesnicie! Poate ne-am saturat sa ne luptam la infinit cu voi, sa culegem sange si suspine peste tot!

Lilith devine nelinistita…Mania incepe sa o cuprinda putin cate putin.

- De ce au au ordonat  Cerurile distrugerea lui? Unde este dreptatea?

 De data asta e randul  meu sa rad cu sarcasm.

- Dreptate? Eu as numi-o gratiere. Daca dispare ca trup, Lucifer va inceta sa faca raul si isi va izbavi spiritul, unicul lucru care i-a ramas nespurcat de intuneric.

- Nu poti face bine cu sila niciunei fiinte, este incalcarea Legii supreme!

- Dar poti face rau altora cu sila pentru ca este ingaduit, nu-i asa?

Spusele mele aspre o fac sa isi inghita gandurile ce voiau sa ii izbucneasca de sub buze.  Ura ei pentru mine este la fel de inflacarata ca oricand, mai ales de cand ne luptam ca egali. Si ii este frica totodata. Se intoarce cu pas apasat si dispare indaratul stancii. Aud un vuiet, un nechezat straniu si cand ajung acolo…Lilith disparuse...Am dat bice calului meu si m-am dus in valtoarea bataliei.