Am zburat
ametitor peste vartejurile negre formate de aripile luciferienilor si mi-am
lipit talpile de pamant exact in fata lui Vardas.
-Da-te din
calea mea! Este al meu!
Regele se
opreste pret de o clipa din lupta si Belial ramane uimit, cu sabia suspendata
in aer. Incepe sa rada. Vardas lasa garda jos si se retrage pentru a ma
infrunta. Capetenia se retrage si ea, asa cum cer regulile si asteapta sa vada
ce se va intampla. Un decazut ca Belial respecta caile duelului? O raritate…
-Nici vorba
Lauryel! Treaba mea este sa te tin departe de miezul bataliei! Vei avea de
purtat cea mai grea dintre batalii- ultima, nu iti este de ajuns?
- Da-te din
calea mea, Vardas!
El se
incrunta, nevrand sa respecte porunca. Clatina din cap nehotarat, neintelegand
apriga mea dorinta.
-Cred ca imi
placeai mai mult cand erai doar Layra. Nu erai asa nesabuita!
-
Fereste-te…sau te voi obliga sa o faci!
El ofteaza
si se da in laturi, iar eu imi scald ochii in acest peisaj sumbru, care nu
vesteste nimic bun. Chiar si cu ajutorul lui Landir si al roscatei, nu putem sa
ii invingem pe luciferienii incrancenati, multi ca frunza si iarba.
- Suna
retragerea! Avem prea multi raniti si suntem depasiti ca numar.
-Dar,
Veghetorule…!
- E macel, Vardas! Fa asa cum poruncesc daca vrei sa
supravietuiasca cineva!
El isi
roteste ochii peste multimea maniata de oameni si ingeri, privind taisurile ce
picura de sange si umbrele care incep sa se destrame, vestind zorile. Ridica de
la piept cornul si sufla prelung…Multimea miscatoare se agita intocmai ca
valurile marii si se aud strigate si tropote de cai. Vardas incaleca pe
armasarul sau si da bice, conducandu-si oamenii spre adapost si ucigand tot ce
ii apare in cale.
***
Sabia lui
Belial se ciocneste cumplit de a mea si zdrangane sinistru. Pentru a nu stiu
cata oara, imi doresc sa ii simt inima in varful taisului…Sa o simt incetand a bate
si sa elimin capetenia de pe tabla de sah. El este cel care a stat in calea
misiunii mele inca de la inceput. Nu am uitat ziua in care m-a torturat pe acea
masa, ziua fatidica in care am aflat ca Lucifer imi este frate spiritual. Am
incetat atunci sa fiu umana si am imbratisat din ce in ce mai mult esenta
angelica.
Acum..Abia
ma recunosc…Imi vad bratul manuind sabia cu maiestrie, asa cum o manuia candva
Kael, pe numele sau pamantesc Makai. Odata cu transformarea trupului meu in
unul de cristal mi-am amintit toate invataturile stravechi.
Nu, nu am
fost creata sa fiu inger luptator, dar darurile ascunse in mine imi dau
intelepciune si darzenie si pot sa joc orice rol este necesar, pana aceasta
batalie se va sfarsi. Atunci, in deplina glorie, imi voi lua locul in Cer,
eliberata de povara.
Sabia
mesterita a lui Belial ma face sa dau inapoi si bat in retragere. Il duc incet
spre zona dintre stanci, acolo unde nu vom fi incurcati de ceilalti. Rand pe
rand, cavalerii luminii cad ca spicele dar isi revin la fel de repede si
continua sa lupte. Sabiile reusesc sa ii raneasca, dar ei nu pot muri si
aceasta batalie poate tine la infinit. Am nevoie sa il ranesc pe Belial sau si
mai grav…de un armistitiu.
Ceea ce ma
supara cel mai tare este faptul ca Belial refuza sa ma raneasca serios. Face
tot ce poate sa nu ma atinga si danseaza in jurul meu un dans straniu. L-am
impins cu toata forta, iar el s-a ridicat in aer si si-a deschis aripile din
fum, cu forma de liliac. Vrea sa duca lupta in aer. Asa sa fie! Am zburat si eu
si am inceput sa ne lovim cu sete, uitand si de sabii si de orice regula a
duelului.
Un pumn
sanatos imi schimonoseste fata si imi intorc obrazul, scuipand sange. De ce
si-a aruncat sabia? Mi se intareste inca o data in minte ideea ca cineva i-a
ordonat sa nu fiu ucisa. Trupul meu este mai fragil decat al lor si poate fi distrus
definitiv, pentru ca nu mai sunt nici in carne, dar nu sunt nici duh.
Ma stramb si
il lovesc cu piciorul in pantec, apoi ma rasucesc in aer, dandu-ma peste cap si
zbor pe deasupra lui, luand un loc strategic deasupra stancii. Aceasta nu va fi
o lupta dreapta…De prea mult timp isi doreste Belial sa ma vada sangerand.
Pletele inchise i se zbat si pupilele ii devin rosii de furie.
Zboara ca o
sageata pana in apropierea mea, cu pumnul pregatit, dar ma feresc si il apuc de
picioare, apoi il invart prin aer si il izbesc cu tampla de stanca. Icneste,
apoi murmura niste blesteme in limba-i neguroasa si scoate un cutit scurt.
- O sa te
spintec, nenorocito!
- Daca
reusesti sa te apropii de mine…poate. Dar am o banuiala ca nu poti sa ma ucizi
nici daca ai ajunge….Ai incalca tu ordinele Printului intunericului?
El scrasneste din dinti, manios ca a fost
deconspirat si vine spre mine ca un berbece. Nu se invata niciodata minte! Il
evit, la fel ca si prima oara si ma strecor ca un peste prin apa raului, dar el
ma prinde in trecere de aripa alba si ma scrijeleste cu cutitul. Urlu prelung
si imi eliberez aripa cu un spasm, privind nectarul divin cum curge siroaie pe
tarana murdara de sange… Acolo unde cade licoarea incep sa creasca de indata flori de diferite
culori, ce seamana cu lacrimile…Belial ramane uimit pentru o clipa, apoi se
napusteste cu capul in trunchiul meu. Am apucat sa rasuflu o clipa, ca apoi sa
mi se taie respiratia din nou…Lovitura mi-a adus un pietroi in stomac si
ametesc teribil…El ranjeste satisfacut si ma loveste necontenit, in vreme ce ma
prabusesc lent spre pamant…
Prin minte
mi se perinda chipul lui Vardas si al lui Azza…A reusit oare sa duca macar o parte
din cavaleri la adapost? Macar sa nu mor pentru nimic. Am inchis ochii pe
jumatate si m-am lasat in voia prabusirii, care doreste sa imi sfarame oasele.
Inamicul ma prinde de aripi ca pe o pasare ranita si se pregateste sa ma
izbeasca de stanca. Ii vad cutitul in mana dreapta si ma intorc fulgerator.
Inainte ca el sa se dezmeticeasca, il lovesc strasnic cu piciorul si insfac
cutitul. El ma trage de aripi cu multa cruzime si eu ma las dusa inspre el,
apoi ii infig lama in pantec, cu o miscare de pantera. Aripile noastre s-au
amestecat si nimeni nu vede ceea ce se petrece, dar se aude vuiet mare de
aripi, semn ca luciferienii ii pun pe fuga pe cavalerii raniti. Zborul lor
inceteaza deodata, cand eu ma dau la o parte si il las liber pe Belial de
imbratisarea mea criminala. Se aude un strigat infricosator.
-
Comandantul este cazut! Este cazut!
Cu ochii
cuprinsi de fierbinteala, cu sangele siroind prin armura subtire, Belial se
tine cu mana de rana si se pogoara spre pamant, zburand dezordonat.
Cineva vine
sa il prinda inainte de a atinge solul, dar el il loveste cu cotul si
aterizeaza pe propriile picioare. Se uita crunt in ochii mei, apoi se stramba
de durere. Face un semn de retragere, spre mirarea celorlalti luptatori
intunecati.
Eram aproape
pierduti, dar victoria mea a oprit batalia. Deocamdata.
Am zburat
cat am putut de repede spre cetatea mohorata a Adabadului, care adaposteste in
ea toata suflarea cavalereasca. Am trecut razant de ziduri si m-am dus sa il
caut pe Vardas. Il vad alaturi de Landir, vorbind cu glas scazut, palizi si
obositi. Peisajul din curte este trist si dezolant…Cavalerii stralucitori au
armurile rupte, sabiile frante, sunt acoperiti de rani din cap pana in
picioare, iar unii dintre ei indura chinuri groaznice, neputand sa moara. Ce am
facut? I-am scos dintr-un iad doar ca sa ii aduc in altul? Unica mea mangaiere
este faptul ca si luciferienii sunt la fel de raniti. Vor trebuie sa se
intoarca cu forte noi si asta ne va castiga niste timp. Insa cetatea nu mai
este un loc sigur si suntem prea putini.
-
Veghetorule!
Landir vine
spre mine ducand de lant una dintre acele bestii.
- Unde este
sora ta?
El pleaca ochii in pamant. E pentru prima oara
cand il vad ingrijorat cu adevarat.
- Zace. E
pierduta…E otravita si doar Azazel are leacul.
- Atunci sa
facem cumva sa luam acel leac!
- Nu o sa il
dea niciodata, indiferent ce i-ai promite, Layra…aud vocea grava a lui Vardas.
- Cine a
spus ca voi promite ceva? Il voi obliga!
- Vrei sa
pleci si sa lasi cetatea descoperita doar pentru a o salva?
Intrebarea
lui Vardas il lasa pe preot cu o cuta intre sprancene.
- Fie ca iti
place sau nu, Reena este acum una de-a noastra. Daca nu era ea, tu erai inca
sclavul pecetii si fara tine batalia era pierduta demult.
El
incuviinteaza iar Landir ofteaza din adanc. Ne uitam de jur-imprejur si ochii
nostri impartasesc acelasi intuneric: pretutindeni doar gemete si chin.
- Suntem
grav raniti si nu avem niciun tamaduitor. Magia lui Landir nu este suficienta
pentru a-i face iarasi gata de lupta…Suntem in incurcatura, Layra.
- Avem
tamaduitori regele meu…Dar nu sunt aici, sunt in capitala, zice Landir.
Ochii mi
s-au marit pe data si l-am privit cu interes.
- Crezi ca
vindecatorii de acolo o sa ii salveze?
- Am toata
increderea ca Maicile isi vor face treaba, dar trebuie sa ajungem in oras. E
cale lunga si cavalerii trebuie sa se odihneasca. Macar o noapte.
Maicile…Maicile…Nu
am auzit pana acum de ordinul acesta de tamaduitori.
- La
crepetul zorilor dai semnalul de plecare, Vardas. Sufera prea mult si drumul va
fi un calvar pentru toata lumea. Pe cei mai raniti ii vom purta in lectici, dar
vom ajunge in capitala si acolo ne vom baricada si pregati.
Regele
inclina din cap si se duce sa vegheze asupra armatei. Am ramas alaturi de
Landir, care se framanta si se foieste, ca si cum s-ar gandi la ceva
ingrozitor.
- Ce este?
Spune odata, preotule!
- Reena mi-a
zis ca ultima batalie se va duce dupa zidurile Bardoomului.
- Sora ta a mai
spus ca il voi ucide pe Belial, dar asta nu s-a intamplat.
- Prezicerile
nu pot fi exacte cand este vorba de o singura fiinta, dar cand este vorba de
multimi de fiinte…Totul arata intr-acolo, Veghetorule…
- Daca
sfarsitul e in Bardoom…sangele va cere sange. Vom sangera si ii vom sangera.
Acum vreau sa ma duci pana in odaia Reenei. Trebuie sa vorbesc cu ea.
El imi face
un gest larg cu mana, facandu-mi semn sa il urmez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu