Dakat isi coboara aripile negre si se izbeste de pamant. Abia acum vad ca unul dintre picioarele lui este ranit. Focul din gatlejul sau abia mai palpaie, fiindca Dakat si-a consumat toata vapaia celesta ca sa il ucida pe grifon. Va trebui sa ajungem repede la munte, altfel Dakat va ramane fara putere iar rana i-ar putea fi fatala. El imi simte gandurile si se aseaza sa se odihneasca.
-Ce vom face? intreaba Landir si vine spre mine cu sabia scoasa din teaca, admirandu- i luciul ganditor.
-Nu avem prea mult timp, Azazel se poate intoarce oricand. E furios de moarte pentru ca i-am distrus grifonul si nu va pregeta sa caute razbunare. Il lasam pe Dakat cateva clipe si apoi mergem spre Muntele de Foc.
-Ce sa facem acolo?
Se aude un glas puternic si ragusit, care apartine dragonului.
-Mergem sa il eliberam pe regele Deuronomilor. Nu asta va doriti amandoi?
Landir il priveste piezis pe sub genele roscate.
-Nu am incredere in el. De unde stim ca odata ajungi acolo nu ne va arunca pe amandoi in vapaie?
-Nici eu nu am incredere in tine, preotule!
-Incetati amandoi! Nu uitati ca unul fara altul nu putem izbandi. Pe toti ne uneste dorinta de a scapa de sub jugul Printului intunericului. Dakat doreste razbunare, eu vreau sa il eliberez pe rege iar tu Landir vrei sa iti tii oamenii in siguranta. Deci, ne-am inteles?
-Da...mormaie preotul...Dar tot nu am incredere in el.
Oftez din adanc si ma indrept spre dragonul care are ochii in flacari. Ii transmit in gand sa se linisteasca. Nici eu nu pot avea incredere intr-un emisar al intunericului, dar dusmanul dusmanului meu este aliatul meu.
Ma uit in departare si vad acelasi peisaj sumbru: vai peste vai si dealuri peste dealuri, copaci zdrentuiti si cladiri distruse din timpul Razboiului Negru. Candva, acest regat era stralucitor: zeii si oamenii defuncti traiau laolalta si nu cunosteau lama rece a cruzimii luciferice. Adabadul era un paradis, un loc de tihna pentru oamenii destrupati, dar linistea lor a luat sfarsit odata cu nesabuinta unui preot care a deschis o usa spre taramurile lui Lucifer. Pe atunci, Dakat era protectorul tinutului si cinstea ii era mare. Armatele conduse de Belial au navalit peste defuncti si i-au luat prizonieri. Regele a fost incarcerat si nimeni nu a mai auzit de numele sau. Dragonul a fost capturat de Lucifer si torturat la nesfarsit pana cand...silit de durerile fara capat, Dakat a ales sa se alieze cu intunericul si sa conlucreze la distrugerea celor pe care ii protejase candva. Totusi, Dakat a dorit sa se intoarca in lumina si s-a razvratit impotriva Printului, iar asta i-a adus incarcerarea si uitarea vreme de veacuri. Pretiosii sai ochi, care vesteau candva viitorul, i-au fost luati si dragonul a ramas si fara ultima farama de demnitate.
Aceasta legenda inscrisa in papirusuri vechi imi aduce lacrimi in ochi, fiindca uneori ma aseman cu Dakat. Preotesele si luptatorii pe care ii protejasem candva au fost dusi la moarte sigura de mine, de cea care i-am tradat si parasit...Cea care locuia in palatele Printului si se lasa imbratisata si sarutata de tartorul lor...Dezonoarea mea nu va putea fi rascumparata decat cu moartea. Gandul viitoarei lupte ma umple de speranta, fiindca sansele ca sa sfarsesc ucisa de mana lui sunt destul de mari. In acest fel, datoria va fi platita in intregime si ma voi putea intoarce in Ceruri cu capul sus, fara sa imi fie rusine de fratii mei. Si iar ma intreb de ce Lumina m-a ales pe mine, de ce ma chinuieste si de ce imi framanta trupul, fiind atat de dornica sa il izbaveasca pe Lucifer...
-Sa mergem Dakat...Crezi ca poti zbura?
El se ridica semet si ochii mei se atintesc spre pulpa sfasiata. Sangele s-a inchegat si a capatat nuante aurii.
-Sa nu mai pierdem timpul cu un dragon schiop! Hai mai bine sa ajungem in cetatea mea si sa luam niste cai de umbral, vom ajunge cat ai clipi la pietrele arse.
-Si acolo ce vei face Landir? Vei cauta munte cu munte?
El pufneste nemultumit, nevrand sa recunoasca ca avem nevoie de heruvim.
-Nu vom putea elibera armata de dedesubt daca nu se va auzi chemarea regelui. Stii asta prea bine.
El inalta din umeri.
-Fie. Dar te avertizez dragonule: daca incerci sa ne pacalesti in vreun fel, te vei intoarce in grota ta.
Dakat isi ridica aripile manios, ca un avertisment fara vorbe.
- Stie si el ce il asteapta daca ne tradeaza...Destul cu sporovaiala. Sa plecam!
M-am inaltat usor pe varfuri si am ajuns deasupra dragonului. Landir se apropie si se opinteste sa se urce, i-am dat bratul meu si l-am ajutat sa se catere pe spatele masiv al heruvimului, iar acesta a inceput sa zboare greoi. Landir isi ascunde sabia scurta sub pelerina si scoate in schimb sceptrul sau magic, murmurand cuvinte doar de el intelese. Suierul aripilor este aproape asurzitor si umbrele dense devin ca niste fulgere de carbune ce trec ametitor pe langa noi. Campie dupa campie, ne apropiem de lantul muntos unde se ascund secrete si suflete chinuite. In temnitele de dedesubt nu poate patrunde nimeni fara a-si pierde mintile. Acele tuneluri sunt un labirint si nu exista cale de scapare.
-Exista una Pelerinule...mormaie Dakat obosit.
-Si care ar fi aceea?
-Daca reusesti sa il convingi pe marele vrajitor ce pazeste tunelurile sa iti spuna cuvantul de putere...Vei iesi.
- Si prin convingere te referi...ucidere?
-Ce fel de slujitor al lui Lucifer si-ar trada secretele asa usor? Din pacate pentru voi, acest vrajitor nu poate fi ucis asa usor. Este un zeu intunecat, un maestru al inselaciunii si iluziilor. Va poate vinde vorbe, dar nu adevarul. Numai o vraja puternica l-ar face vulnerabil.
Ochii mi se duc spre sceptrul lui Landir, insemnat cu litere negre si decorat cu pietre verzi. Abia acum inteleg.
-Este datoria mea...Trebuie sa imi recuperez regele, nu?
-Dar Landir...Daca te vei lupta cu Kradenval nu vei mai iesi niciodata de acolo!
-Atunci asa sa fie! Tu fa in asa fel incat sa imi eliberezi regele, eu voi tine vrajitorul ocupat macar un veac...
Curajul lui imi misca inima. Imi aminteste de cutezanta mea pe vremea cand mai credeam ca pot sa il infrang usor pe Printul desertaciunii. De atunci pana acum parca au trecut veacuri si lupta este fara indoiala, grea.
-Cum planuiesti sa afli cuvantul de putere?
- Formula se afla agatata de colierul sau, dar numai un inger sau demon poate citi inscrisul. Ii voi smulge colierul si il voi bloca undeva in tuneluri, iar tu cauti regele. Orice ai face, sa nu privesti inapoi. O singura privire este de ajuns si vrajitorul te poate intemnita, puterea lui este foarte mare. Fereste-te sa il privesti direct si nu ii spune niciun cuvant. Siretlicurile sale sunt vestite...Imi amintesc cand am citit in Cartea Umbrelor una dintre vrajile lui. Fiecare cuvant pe care il rosteai era transformat intr-o arma si ajungeai sfartecat de propriile vorbe. Aceasta este magie de rang inalt pe care a invatat-o de la unul dintre luciferieni, daca nu ma insel, de la nechibzuitul de Azazel.
-Azazel? Cata vreme am fost in Infern, nu imi amintesc ca el sa fi folosit...
Si ma opresc, dandu-mi seama ca era sa tradez unul dintre cele mai mari secrete din Infern: ziua in care s-a revarsat Cupa Nebuniei si trimiterea mea in mintea Printului...Intr-adevar, incantatiile lui Azazel erau foarte puternice...
Vocea preotului ma aduce la realitate.
- Azazel nu mai are voie sa faca vraji...Demult, a deschis un portal spre regatul Intunecimii sale Satan si de atunci, la fiecare 500 de ani infernali luciferienii sunt siliti sa ofere o ofranda...in sange. Si nu orice ofranda, ci ceva nepretuit.
Ma cutremur si imi plec privirea in pamant. In minte imi rasuna strigatele surorilor mele jertfite lui Satan. Imi amintesc furia lui si felul in care m-a aparat Printul.
Pe toate Cerurile, nu voi mai scapa niciodata de aceste amintiri amarnice!
Curand, Muntele de Foc incepe sa isi arate splendoarea sinistra si dragonul ne depune in fata unui pod urias de piatra, care sta suspendat deasupra unei prapastii infricosatoare. La capatul sau, se poate vedea o intrare in munte. Cizmele mele se lovesc de un pietris straniu de culoare rosiatica.
-De aici incolo nu va mai pot insoti...Intrarea e foarte stramta.
Inclin capul in semn ca am inteles si gavanele oarbe ale dragonului sclipesc.
-Daca nu ne intoarcem pana in zorii verzui, sa nu lasi muntele neintors, Dakat. Pravaleste toate pietrele care le vezi in cale si cauta-ne. Pana atunci, te poti duce sa te adapi cu vapaie si sa te pregatesti de lupta cu vrajitorul...
-Nu va fi necesar...Am eu ac de cojocul acestui zeu...ranjeste Landir.
-Sa nadajduim ca asa va fi...Dar daca vom sfarsi intemnitati, Dakat este ultima noastra sansa. Nimeni nu mai stie ca suntem aici. Doar Azazel stie ce urmarim si daca pasii ii vor fi condusi spre temnite...ma tem ca voi avea doi inamici de infruntat in acelasi timp iar asta e prea mult chiar si pentru noi. Infumuratul de Azazel va lua cu sine de doua ori mai multi luciferici, o mica armata de demoni si cel mai probabil isi va folosi si magia, acum ca Lucifer este adormit...
-Nu te teme Pelerinule...Cata vreme exista trei neinfricati, exista trei cai!
-Nu pentru soarta mea ma tem, Dakat...Ci pentru soarta misiei mele.
El isi desfasoara aripile si pleaca semet sa se hraneasca cu focul sacru, iar preotul deseneaza un cerc pe pamant si incepe sa danseze lent in jurul lui, rotind sceptrul deasupra, murmurand cuvinte in limba primilor oameni si jucandu-se cu runele.
DAKAT- DRAGONUL NEGRU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu