Cand am deschis ochii, primul lucru pe care l-am vazut a fost lumina. Intensa, stralucitoare, usor argintie, menita sa imi aduca speranta in sufletul zbuciumat. Am clipit des si am incercat sa imi misc mainile...Uitandu-ma in sus, vad niste modele florale trandafirii si perdelele baldachinului. Imi simt trupul greu ca o piatra si observ ca sunt culcata pe un pat alb, matasos si foarte curat. Uimita de atata albeata, ma ridic in capul oaselor si cercetez incaperea in care ma aflu, care contrasteaza in mod placut cu tabloul trist si sangeros din templul satanic.
Ce s-a intamplat oare cu Azazel si luciferienii care au starnit razboiul? A reusit sa se inscauneze asa cum isi dorise sau a fost cotropit de ingerii credinciosi ai Printului? Am sarit repede din pat, calcand desculta pe ceva ce seamana cu marmura si m-am indreptat spre usa intredeschisa, care parca ma invita sa ies afara. Privesc un cer albastru, fara nori si neluminat de vreun astru, dar care pare luminat de peste tot. Se simte adierea unui vanticel caldut si picioarele mele sunt mangaiate de iarba cruda. Pasesc prin aceasta gradina minunata si ma apropii de un copac maiestuos, care troneaza in centrul tuturor lucrurilor, incarcat de frunze verzi si fructe mici si rosii. Zaresc o silueta imbracata in alb care sta intoarsa cu spatele si grabesc pasul, tinand cu mana dreapta de poalele rochiei mele lungi.
Pe masura ce ma apropii de copac, vantul se inteteste si aud clinchete zglobii de clopotel amestecate cu voci de copii care canta pe mai multe tonuri. Silueta se intoarce si il zaresc pe Printul intunericului intr-o postura demna, tinand in mana un fruct rosu, ispititor si placut la privit, pe care mi-l ofera cu un gest ceremonios. Ochii pe care ii stiam negri si adanci au irisul de un albastru inchis, aproape taios, iar gura carnoasa imi zambeste seducator. Parul sau este scurt pana la umar, buclat si matasos si poarta o coronita argintie impletita peste frunte. Infatisarea lui angelica ma tulbura si incep sa ma intreb daca nu cumva sunt pacalita.
- Gusta... ma imbie el, tinand inca mana intinsa.
Am prins fructul intre degete si am privit cu pofta spre el. E atat de perfect, de lucios, de irezistibil incat tot ce imi mai doresc e sa imi infig dintii in pulpa lui. Dar, asemeni omului care se trezeste dintr-un vis, am scuturat din cap si mi-am dat seama ca se intampla un lucru necurat. De ce infatisarea lui e diferita?
- De ce imi oferi acest fruct?
- Nu ai incredere in mine?
Ochii senini si inocenti ascund totusi o flacara perversa. Oricat ar vrea sa para de neintinat, il simt ca se preface pentru a ma putea prinde in capcana.
- Nu, nu am... zic si arunc cu un gest deznadajduit fructul magic.
In clipa urmatoare cerul se intuneca si este acoperit de fulgere razlete, se aude un tunet ingrozitor si ochii Printului redevin negri si incarcati de furie. Ma prinde de incheietura in mod salbatic si ma taraste pana la trunchiul copacului. In mod ciudat, nu ma pot opune si puterile mele de Veghetor nu au nicio influenta aici. Apoi imi aduc aminte de otelul sabiei ceresti care poate omori chiar si Neintinati si simt lama lui in pantecele meu ca si cand totul s-ar petrece aievea. Imi aduc aminte de rana mea ce l-a ranit pe Print si incerc sa ma salvez de furia lui.
- Treci aici! striga el tunator si pus pe razbunare.
Face un semn cu mana si ma ridica in aer, lipindu-ma de trunchiul copacului. Imi simt ceafa izbindu-se de scoarta rece si vad rochia fluturand, antrenata de vantul care s-a iscat in mintea tulburata a Decazutului. Puterea lui ma tine prizoniera si unita cu acel arbore, in vreme ce el se intoarce si culege fructul de pe jos.
- Gusta din el, altfel te voi chinui amarnic...
- Nu vreau! am strigat si am incercat sa intorc capul, dar sunt intepenita complet.
Atunci el ma trage de maxilar cu mana si ma obliga sa deschid gura.
- Musca, am zis!
Am urlat de durere, dar nu am vrut sa fac asta nici in ruptul capului. El renunta si ramane ganditor, mangaind un jungher pe care il tine la sold. Il scoate cu un gest frenetic si eu ma pregatesc pentru o lovitura cauzatoare de moarte. In loc de asta Lucifer se apuca sa curete fructul cu miscari lente, formand o cojita lunga, neintrerupta, taiata cu mare maiestrie, ce imi dezvaluie pe dedesubt un miez translucid, presarat cu scantei. Am marit ochii, privindu-l cu mare interes.
- De ce imi prezinti aceasta poveste antica despre caderea Adamului? Nu crezi ca ar fi mai bine sa facem un plan pentru a scapa din inchisoarea lui Azazel?
- Si exact asta incerc sa fac, dar nu vrei niciodata sa ma asculti, imi zice intepat.
Cand termina de decojit aseaza cutitul la loc si se apropie din nou.
- Nu ne aflam in nicio inchisoare, Layra. Suntem ferecati in interiorul mintii mele. Am facut aceasta vraja pentru ca Azazel sa nu imi poata smulge secretele.
- Dar trupurile noastre unde sunt?
- Inapoi in palat, pazite zi si noapte. Am putea evada daca ai intelege unde te afli. Daca nu musti din fruct te vei rataci curand si nici eu nu voi putea sa ma mai trezesc. Vraja este facuta pe sute de ani... Intelegi?
- Da-mi drumul... mormai eu nemultumita si indignata.
- O sa faci ceea ce ti-am cerut?
- De unde stiu ca nu vei incerca sa ma otravesti?
El incepe sa rada ironic si musca din fruct, apoi mesteca incet.
- Nu am niciun motiv sa te ucid... Fara tine, Lumina mea e moarta.
- Se pare ca ai uitat de intelegerea noastra, frate... ii raspund cu sarcasm.
- Te asigur ca nu uit nimic din ceea ce am fagaduit. Si ti-am promis o moarte cruda si dureroasa, dar nu acum... Acum avem alte lucruri de facut.
- Cum ar fi? intreb ironic.
- Sa il transform in pulbere pe nenorocitul de Azazel si pe toti cei care l-au sprijinit. Sa imi recapat tronul si sa arat tuturor ce se intampla cu cei care ma tradeaza!
- Se simte urat, nu-i asa? Sa fii tradat tocmai de cei in care ai avut incredere...
El face un semn si simt cum ma prabusesc la baza copacului. Ma zgarii de scoarta si ii arunc o privire dusmanoasa. A facut-o ca sa ma pedepseasca pentru replica.
- Ai stat prea mult timp prin preajma oamenilor si ai uitat cine esti. Eu nu am uitat si nici nu voi avea vreodata sentimente umane. Razboiul, ranile, razbunarea au creat lumea mea. Dar pana si eu cad uneori sub incidenta regulilor pe care le-am stabilit candva... Stii care este unica regula pe care am pastrat-o din Opal?
Am ridicat din umeri nepasatoare. Tot ce imi doresc este sa scap din mintea lui dezagreabila si sa ma duc sa il salvez pe Kael.
- Ordinea! Tradatorilor trebuie sa li se aminteasca cine este conducatorul lor. Sunt tatal intunecatilor si doar din mine si prin mine se va naste o alta linie de fiinte care sa serveasca pentru interesul tuturor. Iar tu imi vei darui o fiica.
- Ai innebunit, Lucifer... Cum crezi ca poti sa comiti asa un sacrilegiu?
- Fiinta care s-ar naste din noi ar avea o putere incredibila. Fiind jumatate Neintinata si jumatate Intunecata, nu ar mai fi supusa Infernului si nici oprita de a intra in cerurile de sus... Ar fi cea mai buna cale prin care mi-as croi loc spre Opal.
- Cu alte cuvinte, vrei sa creezi un spion pe care sa-l trimiti in Opal... rad eu. De nu parca Tatal nu cunoaste ce este in inima ta... Si nu a prevazut deja totul...
Fruntea lui se intuneca subit, dar nu se lasa intimidat de vorbele mele.
- Tatal stie totul si tocmai din aceasta cauza va fi nevoit sa imi cedeze Cerul Noua... Fiindca acolo imi voi intocmi tabara, prin progenitura mea...
- Asta crezi ca este Lumina? Materialul din care vei crea corpul ei?
- Va fi o fiinta angelica, asa cum nu a mai existat nicicand... Daca ii vei da nastere.
- Si daca refuz sa ii dau nastere si voi incerca din nou sa scap de ea?
- Atunci vei comite un sacrilegiu si mai mare decat al meu si nu te vei mai intoarce niciodata cu fruntea sus in Opal.
Mi-am muscat buzele cat am putut de tare, simtind coltii remuscarii in inima.
- Ai fi in stare sa ucizi o fiinta nevinovata doar ca sa se termine totul? Atunci nu esti cu nimic mai buna decat mine.
- Pastreaza pentru tine invinuirile, Printule... Amandoi stim ca nu iti pasa de aceasta fiinta care nici macar nu exista. Tu vrei sa o folosesti pentru interesul tau si imi indrugi o alta poveste naucitoare menita sa ma pacaleasca sa-ti cedez.
- Nu are rost sa te prefaci... Stiu ca simti ce se petrece in tine. Stiu ca ai visat deja acea fiica, intr-o campie cu iarba grasa, intr-o zi de vara...
- Mi-ai umblat prin ganduri fara sa imi ceri permisiunea?! ma manii eu.
- Nu a fost necesar... Suntem uniti de cand ai incercat sa ucizi Lumina si am aflat tot ce am vrut sa stiu fara sa intampin vreun obstacol...
- Asta poate insemna orice! Eram ranita si mama mea de trup a incercat sa ma vindece in templu. De unde stii ca nu este vreo himera?
- Chiar crezi ca tu cunosti Lumina mai bine decat mine? Da-i o forma Lauryel si lasa tanguiala. Impreuna am putea sa redobandim Infernul.
- Nu am nevoie de propunerile tale marsave. Am deja tot ceea ce-mi doresc.
- Adevarat... Dar exista totusi un lucru pe care nu l-ai prevazut si acela e anarhia. Daca Azazel ajunge la puterea deplina, va dezlantui razboaie pe Pamant si va pierde milioane de suflete, stricand fragila balanta dintre Bine si Rau. Fiica noastra ar putea fi elementul cheie in pastrarea acestui echilibru.
- Inceteaza sa mai spui "fiica noastra"! Nu port un copil, ci o incarcatura!
- Vezi vreo mare diferenta? intreaba el in zeflemea.
Mi-am intors ochii spre cerul tulbure, in vreme ce el se gandeste intens la ceva.
- Daca ai vazut totul inseamna ca stii si despre profetie...
- Tu cunosti o parte din ea iar eu jumatatea lipsa... Unindu-ne, o putem implini. De ce ar exista altfel Femeia cu o singura aripa sau Omul Insemnat?
Spre uimirea mea, am constatat ca el nu stie de Daspha. Se pare ca nu are chiar toate cheile si cineva ii ascunde adevarul intreg. Surad rautacios. Dar victoria mea nu dureaza mult fiindca Printul a ticluit deja un plan in favoarea sa.
- Lui Vardas ii este scris sa moara de mana mea... Stiai? Si nu vorbesc acum despre trupul sau pe care l-am distrus candva, ci despre duh... Dar l-as putea cruta. Ar putea ramane in Adabad si sa domneasca alaturi de regina lui.
- Ai fi in stare sa sacrifici Adabadul doar ca sa pui mana pe un copil necreat?
- As distruge Infernul cu mainile mele daca as sti ca ma pot intoarce in Opal.
- De ce iti doresti atat de mult sa te apropii de ceruri? Ce ticluiesti?
- De ce trebuie mereu sa ticluiesc ceva? Poate ca imi este dor de Acasa.
Am zambit amar, stiind ca nu are cum sa spuna adevarul. Se minte pe sine.
- Tu crezi ca vei putea sa pasesti in locul sfant, murdar de faradelegile tale?
- Eu nu pot, dar fiica mea ar putea si poate prin ea voi vorbi din nou cu Tatal.
Pentru prima oara de cand ma aflu in Adabad, am ramas pe ganduri.
- De ce nu ii ceri asta lui Mihail sau oricaruia dintre fratii nostri?
- Fiindca nu vreau sa cer nimic lui Mihail, cel care macelareste armate intregi si apoi este incununat in Opal pentru acte de vitejie! imi zice el cu un glas rastit.
Am tacut si m-am gandit la toate posibilitatile de scapare. Dar orice as face, nu o pot face fara ajutorul lui. As putea sa zac sute de ani aici, impreuna cu el, si gandul ma ingrozeste. De abia m-am trezit si simt ca il voi strange de gat.
- Prea bine. Daca ii cruti pe Vardas si Reena ca sa poata domni peste sufletele din Adabad, te voi ajuta sa iesi. Si nu vei mai incerca sa ucizi pe nimeni dintre ai mei.
- Ceri mult... imi zice el aspru.
- Niciun sacrificiu nu este prea mare atunci cand iti doresti ceva cu adevarat. Tot ce vreau este sa te opresti din a savarsi crime contra oamenilor pe care trebuie sa ii protejez. Altfel, nu poate exista niciun fel de alianta intre noi.
El zambeste ceva mai imbunat, desi stiu ca asta este un semn nefast.
- Micuta mea Layra... Ai invatat sa te targuiesti la fel de bine ca mine.
- Nu-mi mai rosti numele pamantean, Etha...
La auzul numelui sau de dinainte ma prinde de gat si nu ma lasa sa il termin.
- Nici sa nu indraznesti!
- De ce? intreb sugrumata. Doar tu esti unicul care are acest drept?
Incearca din rasputeri sa se stapaneasca si isi retrage mana. Rasufla adanc si isi muta privirile spre bolta care isi recapata incet, incet, seninatatea.
- Se pare ca niciunul dintre noi nu are de ales. Daca vom reusi sa nu ne ucidem unul pe altul poate vom reusi sa il detronam pe Azazel. Dar targul a inclinat prea mult in favoarea ta... O sa astept... Atat cat este necesar. Dar imi vei da Lumina.
- Ca sa o folosesti ca scara pentru a primejdui cerurile? In niciun caz!
- Ai uitat care este vrerea Tatalui? Este timpul sa incepi sa o respecti!
Am simtit cum sangele mi se urca la tample, fiindca urasc sa fiu martorul ipocriziei sale fara margini. Intr-un fel sau altul va primi ce isi doreste, fiindca eu nu sunt decat un instrument nevrednic, de care se foloseste Domnul Lumilor. El imi intinde sugestiv fructul imbietor si il cuprind in palma, cantarindu-l. Imi deschid buzele si musc cu sete din el. Simt... nimic. Parca as musca din vazduh. Apoi, o senzatie asemanatoare mierii imi imbata cerul gurii si oftez. Capul imi ameteste si ma prabusesc in bratele lui inselatoare, care stateau pregatite ca pentru ofranda. Si cand deschid iarasi ochii, vad intuneric si cer sangeriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu