Dupa ce am rostit cuvantul fatidic, s-a asternut tacerea. M-am coborat de pe masa de piatra si mi-am tras haina imprejurul trupului, simtind o durere vaga in zona pantecelui. Mi-am dus mana spre locul dureros, rasufland cu greu, incercand sa ascund faptul ca mi se apropie sorocul.
Dar el imi stie gandurile si ma cuprinde de grumaz, punandu-si mana pe burta mea, sprijinindu-ma si incercand sa simta Lumina. Ii vad inelul in forma de sarpe de pe degetul mijlociu si imi aduc aminte de un anume ritual cu sange, care m-a legat pentru totdeauna de Infern.
- Nu mai este mult de acum... murmura el. Lauryel, asculta-ma...
Mi-am ridicat irisii albastri spre chipul lui rece si i-am vazut buzele palide cum se framanta, expresia ciudata a gurii si fantele negre.
- Nu vreau sa parasesti Infernul.
I-am cuprins bratul fara sa vreau si mi-am simtit ochii umezindu-se. Prin minte mi se perinda doar crimele pe care le-a facut din cauza mea, cautandu-ma, silindu-se sa ma stapaneasca, tiranic, pe vecie.
- Ai innebunit? De ce mi-as dori vreodata sa raman aici?
- Locul tau este in dreapta mea, Purtatoare de Lumina! sopteste el, incalzindu-mi urechea cu aburul rasuflarii.
Mana lui imi mangaie obrazul si buzele imi cauta gura, dar il resping.
- Locul meu este in Opal, alaturi de fratii si surorile mele!
- Nu intelegi? zice el enervat. Vreau sa ma alegi pe Mine!
L-am privit cu dispret, dar in acelasi timp cu mirare.
- De ce? Ca sa-ti intaresti tronul si sa le arati tuturor ca esti Dumnezeu?
- Sunt Dumnezeu! rabufneste el furtunos.
- Esti doar un fiu incapatanat, capricios si crud, care refuza sa se intoarca Acasa... Ce vrei de la mine? Incerci sa ma seduci? Fiindca o stii prea bine: nu ma poti convinge sa raman.
- Mereu ai ales calea grea Lauryel, si tocmai din acest motiv ai suferit. Daca ai fi acceptat alianta de la bun inceput, niciunul dintre ai tai nu ar fi murit, dar ai preferat sa-ti pastrezi castitatea, care a sfarsit oricum fiind a mea! Chiar crezi ca vei fi reprimita in Opal, dupa toate acestea?
Ultimele lui cuvinte se pierd intr-un fel de negura si pamantul se clatina usor, lasand sa se vada un fel de nor negru de praf. Cand norul se spulbera observ trei siluete rosii imbracate in straie de lupta. Barbatii inainteaza spre noi cu pasi mari, apoi ingenuncheaza in fata Printului.
- Ridica-te, frate, rosteste Lucifer ceremonios.
Temutul Belial ridica fruntea si le face semn si locotenentilor sai sa faca la fel, apoi mana lui se prinde de bratul Printului si cei doi se saluta.
- Credeam ca Azazel te-a capturat intr-o cusca a nemuririi... Am auzit zvonuri, zice el ragusit, cautandu-ma cu ochii.
- Ma stii... Mereu voi gasi o cale de scapare, zice Printul fudul. Dar lasand asta la o parte, unde ai fost pana acum?
- Am fost impresurat, frate... Numarul celor razvratiti a fost cu mult mai mare decat anticipasem... Am fost coplesiti si ne-am retras in munti. Dar nu am pierdut timpul degeaba fiindca am strans o armata, menita sa-ti vina in ajutor... Ma bucur sa vad ca nu a fost nevoie de ea.
- Mai mult de un sfert dintre soldatii mei au fost decimati in timpul razmeritei... De unde ai adus acesti razboinici?
- Sunt oameni din spita neagra, Printe. S-au alaturat noua de bunavoie.
- Oameni?! exclama Lucifer uimit. Ai facut aliante cu specia lor?
- Nu am avut de ales, nu aveam destui calareti ca sa putem organiza un atac. Nu asta e problema noastra in acest moment. Vreau sa iti spun...
- Te-ai inmuiat Belial... rade el cu sarcasm.
- Vreau sa iti spun ca portile Adabadului sunt luate cu asalt de un ordin de razboinici care cer sa intre in imparatia Infernului.
Printul ridica din spranceana, iar eu ma sprijin de masa, simtind ca ametesc. Gura imi este teribil de uscata si picioarele imi tremura usor.
- Aliati noi, tradatori vechi? Ce cauta aici?
- L-am gasit pe Azza, liderul lor, care nu mai este el insusi...
- Vorbeste deslusit, Belial!
Am oftat din greu, presimtind furtuna care va urma.
- Adica, e transformat... Nu stiu cine i-a facut asta si de ce, dar si-a organizat propria armata, creata din nou-nascuti in Lumina...
- Chiar ma intreb cine ar putea sa faca una ca asta, mugeste Lucifer si ma strapunge cu o privire atroce.
- Cred ca stim amandoi cine este vinovatul, zice Belial printre dinti.
- Ce vor acesti tradatori si de ce bat la portile Adabadului?
- Nu stii? Au venit aici sa asiste la nasterea Copilului Sfant.
Am simtit lacrimile tasnindu-mi dintre pleoape si am slobozit un urlet, apoi m-am lasat jos, lipindu-ma de masa, cu mainile de burta.
- De unde cunosc ei acest secret? racneste Lucifer manios, apoi vine sa ma sprijine, unindu-si ochii negri cu ai mei.
- Vestea s-a raspandit in lungul si in latul lumilor... Adabad, Infern si Opal... Printe, nu au venit aici sa se lupte, dar prezenta lor ascunde lucruri... Nu as putea spune ce fel de lucruri... Ce se intampla?
- E timpul, soptesc eu sfarsita si ma prabusesc in bratele intunecatului.
El casca ochii si il simt tremurand, apoi ma strange in brate.
- Ai auzit? E timpul! Cheam-o degraba pe Denaida!
- Nu, nu aici... Trebuie sa ma duci in Adabad. Aminteste-ti profetia!
- Adabadul este un loc instabil, ce colcaie de dusmani... Daca naste acolo, armata lui Azza ar putea incerca sa fure Lumina... zice Belial.
Lucifer e aproape convins, fiindca nu isi doreste sa ma vada plecata din Infern, dar eu ridic glasul, ca sa fiu sigura ca voi fi auzita:
- Nu intelegeti! Azza e parte din profetie, fara prezenta lui nu pot naste!
- De unde stiu ca spui adevarul? se incrunta Lucifer.
- Daca nu ma duci acolo... O sa zac in dureri fara sfarsit. Am nevoie de Azza, de Vardas si Reena... Nu doar de Denaida.
- Toata clica tradatorilor intr-un singur loc! Cred ca este ocazia perfecta de a-i rapune, Printe! In special pe Azza!
- Mi-am dat cuvantul! Regele si roscata vor trai. Cat despre Azza... ranjeste el, apoi isi strecoara degetele in pletele mele.
- Daca te atingi de el, o sa ranesti Lumina. Asculta-ma!
- Ai ascuns asta fata de mine si acum ceri clementa pentru el?
Am urlat iar fata lui e posedata de expresia fricii. O recunosc. Imi simt fruntea inundata de sudoare si pantecele injunghiat de cutite.
- Pregateste o lectica si doi cai! Nu spune nimanui ce se intampla! Vom pleca spre Adabad pe Calea Monstrilor.
Belial inclina tacut din cap, apoi face semn soldatilor si cei trei parasesc Gradina Oaselor la fel de precipitat precum au aparut. Printul isi strecoara mainile pe dupa genunchii mei si ma ridica la piept, iar eu ma agat de el cu disperare, gemand de durere. Peste o clipa, ne regasim in camera de dinainte, langa patul cu matasuri.
- Tata, ce se intampla? striga Asha ascutit.
El ma depune pe pat, mangaindu-mi fruntea fierbinte si cercetandu-mi pantecele. Imi desface haina la piept, dezvelindu-mi burta umflata, ce seamana cu o jumatatea de carcasa a unei broaste-testoase. Pe cand ma chinui in dureri, sunt invadata de simtaminte stranii si in acelasi timp extatice, pe care niciun inger din Opal nu le-a mai trait vreodata. Ma tem de ceea ce va urma, ma tem de intentiile Printului, de ochii lui Belial, de faptul ca sunt inconjurata de dusmani si cumplit de neputincioasa.
- Stai si pazeste-o, Asha... Ma voi intoarce curand.
Mantia lui neagra se rasuceste ca un fulger, camera este invaluita de miros de metal si usa se zguduie in vreme ce el trece prin ea. Ma intorc pe o parte, spre marginea patului, privind la copila ingenunchiata.
- Doare? ingaima ea si incearca sa ma mangaie.
- Am trait multe, multe dureri pana acum... O sa ma descurc.
Dar stiu si singura ca ma mint si aceasta durere nu se aseamana cu nimic. E ca si cum Lumina de dinauntrul meu incearca sa-mi faca rau.
- Asha... Vrei sa imi aduci putina apa?
Mana mea se prinde de degetele ei fragile, rugand-o din ochi.
- Tata a poruncit sa nu plec de langa tine.
- Ai uitat ca nu te mai supui tatalui tau?
Ea da vitejeste din cap si paraseste odaia alergand, cautand si altceva in afara de vin si licori dulci. M-am rasturnat pe spate si am rasuflat adanc. Oricum m-as aseza si oricum as sta, durerea se incapataneaza sa imi cutreiere maruntaiele. Deodata, m-a cuprins o frica de moarte si am inceput sa ma rog. Am inchis ochii si m-am conectat la Puterea mea.
Incerc sa il regasesc pe Kael indaratul pleoapelor, in spatele intunericului, sa ii spun toate chinurile mele si sa ii cer alinare. Pentru cateva clipe durerea a inceput sa paleasca si imi simt ochii grei, arsi de spaime si ganduri, iar oasele mele slabite cersesc somnul. Am atipit cu gandul la izvoare cu apa cristaline, cautand cu ochii mintii Fantana Prestiintei, acolo unde Denaida mi-a aratat pentru prima oara cine sunt cu adevarat. Amintirile dulcege si triste totodata sunt un fel de balsam. Apoi, pe fundalul colorat si vesel se infiripeaza imaginea unor ochi complet negri, a unei fete de copil cuprinsa de ura si simt o prezenta amenintatoare langa pat. Am deschis ochii repede si am zarit-o pe Asha tinand in mana un cutit de aur, care sta suspendat deasupra burtii mele. Mana ii tremura, dar pare condusa dintr-o data de altceva.
- Asha, asta iti doresti cu adevarat sa faci?
Nu m-am luptat. Nici macar nu m-am miscat, nu am incercat sa o ranesc, nu am oprit caderea cutitului. Miscarea ei se frange.
- Din cauza Ei s-au intamplat toate! Surorile mele sunt moarte din pricina Luminii! Mama este exilata si... eu sunt in dizgratie! Nimeni nu ma vrea!
- Eu te vreau!
Ea ofteaza prelung, tinand inca mana inclestata pe cutit.
- Minti! O sa ma ucizi de indata ce se va naste adevarata ta fiica!
- Asha, uneori fii si fiicele nu sunt ceea ce s-ar crede ca ar fi... Lumina este povara mea, nu copilul meu....Asa m-a construit Tatal, sa tin in mine secretele altora... Dar tu... esti altceva. Ne-am ales una pe alta, fara ca nimeni sa intervina intre noi... Iti amintesti?
Ea incepe sa planga groaznic si lasa cutitul sa cada pe podea, apoi se lasa pe marginea patului, cu capul sprijinit de perne. Ii simt furia si rusinea si vreau sa ii arat ca exista loc de iertare in inima mea. Imi strecor degetele in buclele ei negre si incep sa ii cant o oda veche. Umerii ei se ridica si se coboara, sughitand in continuare, cuprinsa de remuscari si de teama pedepsei. Vazand ca durerea mea s-a oprit, m-am ocupat de durerea progeniturii, pe care am strans-o la piept cat am putut de tare, sarutandu-i necontenit fruntea si obrajii plansi. Ea se strange in mine cu disperare si imi incolaceste gatul cu bratele. Cand a indraznit sa ma priveasca, am ramas cu buzele intredeschise si rasuflarea taiata, scaldandu-ma in acei ochi mari, albastri, de copil Reintors. Vazandu-mi expresia, Asha ridica sprancenele intrebator.
- Este un miracol.... Soptesc. Ai devenit la fel ca Azza.
Dar ea nu intelege minunea, fiindca e muncita de acelasi vesnic gand.
- O sa ma parasesti si tu, Mama?
Cuvantul mi-a muiat inima si mi-a adus lacrimi fierbinti la coltul ochilor.
- Niciodata! am zis apasat si i-am sarutat fruntea, simtindu-ma recunoscatoare pentru prima oara de cand ma aflu in Infern.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu