CAPITOLUL 10: Simboluri angelice

M-am regasit in Campul Alb, privind spre miile de stele care plutesc deasupra mea. Fiecare steluta are modelul ei si este inscrisa in cartile ceresti sub denumirea de suflet. Oftand cu greu, mi-am deschis aripile si am zburat inapoi spre Templul Luminii...Am ingenunchiat inaintea altarului si am asteptat un semn...

Vremea trece si gandurile mele se amesteca cu cele ale fratilor mei, stand neclintita in Beatitudinea oferita. Locul tuturor stelelor este aici...in Imparatia Luminii, dar revolta lui Lucifer si actele de cruzime desfasurate de el de-a lungul a mii si mii de ani au dus la dezastre in lant...Scanteile au sfarsit in iaduri ca hrana pentru duhurile lor muribunde si nu s-au mai putut reintrupa. Acum ma voi naste pe Pamant in acelasi fel ca stelele, voi imbraca un trup de carne si voi uita cine sunt. Si dintre toate, cel mai tare ma doare despartirea de Kael, cealalta jumatate a mea, fara de care pot fi doar incompleta. Surghiunul meu este abia la inceput. Gabriel apare pe neasteptate, tinand in maini o carte deschisa. Copertile ei scanteiaza in mii de culori si literele aurii au inceput a iesi dintre randuri, aranjandu- se in fel si chip, dansand feeric si aparent fara tinta. Cartea celor Vii freamata si asteapta ca sa vin.

M-am ridicat din genunchi si mi-am dus mana la umar, iar Gabriel m-a salutat inclinand usor din cap. A lasat cartea pe o masa si mi-a zis sa vin alaturi de el. Pe masura ce eu ma apropii, literele devin din ce in ce mai molatice, incep sa se astearna usor si sa creeze fraze, iar frazele nasc incet o istorioara. Am strans manerul sabiei si am indraznit sa rup tacerea.

- Ce au zis Batranii?

- Planul de viata propus de noi a fost acceptat. Tot ce mai trebuie sa facem este sa il inscriem in Carte...Totusi, trebuie sa te avertizez: acest plan ideal nascut din mintile noastre s-ar putea sa fie grav perturbat la intruparea ta pe planeta Durerii. La fel ca si noi...intunericul are nenumarate planuri pregatite pentru a contracara. Dar dupa cum bine stii noi detinem un mare avantaj...

- Lucifer nu va stii cine sunt...

- Uitarea in care este scufundat de ere i-a sters legatura cu noi. S-ar putea sa simta ca esti din acelasi regn, dar nu va putea nicidecum sa isi aminteasca ca esti unul dintre Veghetori. Niciunul dintre luciferieni nu te va recunoaste. Ar fi de ajuns ca cineva sa ii susure o vorba si corpul tau pamantesc ar fi distrus, iar misia noastra ruinata. Mania lui Lucifer este prea mare si dintre toti Fii Luminii, pe tine te uraste cel mai mult. Nu ne putem permite sa gresim, Lauryel...

Ne-am uitat lung unul in ochii celuilalt. Ochii albastri ai primului Veghetor sunt usor incetosati de o umbra de tristete.

- Imi cer iertare...As fi vrut ca lucrurile sa fi fost altfel.

- Nu este nimic de iertat...Cineva trebuie sa duca la indeplinire aceasta misie ingrata.

- Dar suferintele iti vor fi foarte mari. Te voi dezbraca de puterile tale fiintiale Lauryel...Singura ta putere va ramane lumina Decazutului care va fi orice, dar nu o binecuvantare. Te va chinui mereu, atrasa de cel caruia ii apartine, te va obosi, te va secatui de orice speranta...Si fiind in trup de om, nu te vei putea opune...S-ar putea sa renunti cu mult timp inainte de a ajunge la finalul misiei. De asta ne temem cel mai tare.

- Nu voi renunta Gabriel. Stiu ca tu vei avea grija sa rezist.

-Voi face tot ce imi va sta in putere, dar greul ramane pe umerii tai. Speram ca ajutoarele trimise sa iti dea curaj atunci cand toti din jurul tau te vor trada si abandona. Cand intunericul va fi prea mare, Lumina va straluci intr-un ungher si intunericul nu va putea sa o acopere...Misia ta atarna de un fir de lumina.

Am incuviintat din cap, simtind tristetea lui cum se contopeste cu a mea. O durere surda imi strabate inima, se aseaza in miezul pieptului meu si incepe sa ma chinuie fara glas. Am pus mana dreapta pe paginile Cartii si am inchis ochii. Suvoaie de lumina rasar dintre pletele mele...ganduri, planuri, amintiri, care se contureaza incet in povestea vietii mele.

Chiar si om fiind, voi duce o viata neobisnuita. Ma voi naste dintr-o femeie preoteasa si un barbat sfant, undeva in trecutul indepartat al Pamantului. Fericirea din sanul familiei se va curma subit atunci cand voi fi luata si dusa la Ordinul pe care il voi sluji in scurta mea existenta pamanteasca. O viata aspra, inchinata datoriei, dar imbogatita de prezenta continua a Tatalui. Ispitele si tentatiile nu ma vor ocoli...Voi simti ceea ce simt si oamenii de ere si ere...Poftele carnii, supliciul si moartea, deznadejdea si lupta, pierderea si razboiul...

Indaratul pleoapelor mele se desfasoara imagini peste imagini, pe care le voi uita curand...Totusi ele raman inscrise in aceasta carte, ca o marturie a coborarii mele printre oamenii de lut...Au trecut ere de cand s-a coborat pe Pamant un inger. Toata lumea fuge de carne si durere, dar cel mai mult de Uitare. Cutia cu minuni a fost creata altfel...Sa imbratiseze cerul, dar si pamantul. Celestul si profanul. Darul salasuit in mine a schimbat toate planurile angelice si totul s-a rasturnat.

Cand am terminat, mi-am retras mana de pe Carte si aceasta s-a inchis cu zgomot. Gabriel ridica cartea si ma saluta, apoi pleaca la indatoririle lui. Am ramas din nou singura in templul gol, privind podeaua din zapada stralucita...Imi misc aripile si le admir, fiindca va trebui sa ma despart si de ele...Amprentele mele angelice trebuie sa fie sterse in intregime, daca vreau sa scap neobservata de Print. Aud niste pasi usori si colturile ochilor mi se umezesc, dar ma stradui sa fiu curajoasa si ma intorc spre Kael cu o fata zambitoare. El imi raspunde la fel, dar imi stie prea bine gandurile si framantarile...Stie chinurile care vor urma.

- Esti pregatita?

- Sa purcedem.

Mana lui se intinde spre mana mea si ma strange cu putere. Am parcurs impreuna un numar de sali si coridoare, am urcat cateva mii de trepte si am ajuns aproape de cupola orbitoare a Templului, acolo unde aceasta se amesteca cu norii. Cupola se topeste si ne regasim pe o platforma uriasa. Podeaua este din sticla si cele patru colturi ale ei sunt decorate cu statui gigantice de heruvimi. Un cristal imens in forma de cruce strajuieste miezul acestei platforme iar de-a stanga si de-a dreapta sa putem vedea doua sarcofage din lumini albastre. Sarcofagul din stanga este decorat cu pietre rubinii, iar cel din dreapta cu pietre argintii. Au aceeasi marime si consistenta si sunt brazdate de fulgere.Un cantec se aude in surdina, o mangaiere pentru urechile mele profanate de strigatele Damnatului...Corurile isi incearca din nou glasurile in fata tronului dumnezeiesc. Cantecul se amesteca cu zgomote de arme, scuturi si sabii.

Luminile se strang in manunchi si ne coloreaza fetele in fel si chip. Kael isi deschide aripile uriase aurii si asteapta ca si eu sa fac la fel. Ne asezam unul in fata altuia...Palmele mele se lipesc de palmele lui desfacute si aripile stau simetric unele fata de altele...Incepem sa murmuram cuvintele invatate mai devreme. Slovele pe care le-am purtat pe piele atat amar de timp se duc incet, dar sigur, spre palmele Perechii mele. Se scurg ca raulete, isi pierd forma si conturul, dar se regasesc pe pielea lui in aceleasi locuri, purtand aceleasi mesaje. Semnul pictat intre ochii mei se scurge si el si se uneste cu cel al lui Kael. Odata cu pecetile, dispar si indatoririle mele ceresti. Sunt dezrobita de tot ceea ce ma face sa fiu Veghetor si sarcinile mele vor fi preluate de perechea angelica. Traiesc clipe foarte grele...Traiesc ceea ce au trait Damnatii in clipa in care le-au fost sterse insemnele...Sunt nevinovata si cu toate acestea, resimt pedeapsa lor. Lacrimile imi siroiesc pe obraz si devin cristale de gheata...Simbolurile puterii mele, munca si dedicarea de multe ere sunt luate si instrainate de mine. Kael se opreste si isi retrage mainile...Imi cuprinde umerii si imi vorbeste.

- Rezista...Este doar temporar, Lauryel... Iti vei recapata puterile pe masura ce vei indeplini misia divina...Simbolurile tale sunt in siguranta.

- Doare Kael...Doare asa de tare! Ce nebunie i-a cuprins pe Damnati si oameni cand au renuntat la ceea ce sunt, imbratisand intunericul si moartea?

- Sunt bolnavi dar nu o stiu...Orbi, dar cred ca au zarit Adevarul. Surzi, dar ascultand muzica mandriei...Sunt ciungi, dar mainile lor ucid si doboara.

- Si vor continua sa faca asta pana inimile li se vor impietri definitiv.

- Din nefericire...Lucifer este impietrit demult. Doar o minune il mai poate salva.

- Ai vazut planul vietii mele? Numai groaza, planset si deznadejde. Atatea suflete se vor adapa la lumina mea, dar fiind un simplu om s-ar putea sa le pierd...

- Nimic nu se pierde cu adevarat, Lumina mea! Ne vom reintalni cu totii la final!

Mana lui blanda imi alinta pletele si aripile noastre dispar, lasand loc unei imbratisari cu valvatai care ma readuce in simtire. Curajul incepe sa ma paraseasca si simt tot mai adesea frica la gandul inchisorii de carne care ma asteapta. 

Kael se duce spre sarcofagul din stanga, iar eu spre cel din dreapta. Este timpul ca trupul meu angelic sa piarda din stralucire si putere. Ingerilor nu le este permis sa paseasca pe tarana planetei Durerii decat daca si-au dezbracat energiile. Altfel, puterea imensa pe care o poseda ar dezintegra planeta intr-o clipita. Un Veghetor ar putea topi muntii doar prin patrunderea neutorizata intr-un colt oarecare al planetei...Planul terestru ar fi grav deteriorat si s-ar pierde nenumarate vieti omenesti...Nu pot asemana energia unui Veghetor decat cu a unei stele ce sta pe cale sa explodeze, purtand in ea distrugerea totala.

Imi voi petrece urmatoarele zile adormita in acest sarcofag, care imi va absorbi puterile si mi le va stoca in crucea de cristal, singurul artefact care poate sustine o energie atat de puternica. Kael a refuzat sa se intoarca in cerul Noua, cerand de la Batrani permisiunea de a ma insoti in toate etapele tristei mele calatorii. Mi-am asezat capul pe patul rece si am privit spre norii colorati de deasupra. Vesmantul mi se incalzeste treptat, dar sigur. Scantei multicolore rasar din trupurile noastre si sunt captate de nori, fulgerele imi ies printre degete si sunt inghitite de sarcofag, iar lumina ce se pierde din picioare imbraca podeaua de sticla. 
Nu peste mult timp devenim doua torte care ard necontenit...Flacarile ce izvorasc din noi sunt atrase de cristal si cerul este zgaltait de o furtuna de lumina. Ingerii incepatori se aduna plutind cu miile si ne privesc cu mare mirare, iar Corurile s-au oprit din cantat. Pe cand cerul muge si plange, invataceii mei si ai lui Kael se aseaza in formatii, stand alaturi de noi si insotindu-ne in lungul somn.