Altarul este
pregatit. In cele patru colturi ale sale, facliile ard cu flacari albastre,
care danseaza ca limbile unor balauri. In fata mea se afla Denaida, care
incearca sa-mi potoleasca durerile cu incantatii, dar nimic nu ma poate ajuta.
Curtea de
piatra, cu ziduri cenusii, scunde, adaposteste un singur copac uscat, un vechi
stejar ce era impodobit candva cu frunze rosii. Armata se afla dincolo de
ziduri, dar nu prea departe, fiindca zaresc flamurile negre falfaind in bataia
vantului de seara. Soldatii asteapta in tacere, murmurand incet cantece de
lupta, ca un fel de alinare sobra a chinurilor mele. Cu greu ma stapanesc sa nu
tip.
Galben, cu
fata trasa, Vardas imi mangaie mana, stand aproape de capataiul meu, in vreme
ce regina rosie s-a asezat in coltul din dreapta al altarului facut in graba.
Florile de mirt, decoratiile, statuetele nasterii asezate langa mine ma duc cu
gandul la o ceremonie mortuara… Nu cred ca sunt prea departe de adevar.
- Unde e
blestematul de Lucifer?!
Glasul
furios al lui Azza strapunge linistea intrerupta doar de icnetele mele. Toata
lumea sta cu capul plecat, voind sa nu ma stanjeneasca, rugandu-se pentru
eliberarea mea. Le stiu gandurile… Se roaga pentru viata mea.
Incerc sa ma
agat de orice lucru care imi poate usura agonia… Numar florile aurii de pe
rochia grea, incarcata de aur, a Reenei. Urmaresc dansul faldurilor ei,
miscarea mainilor, ii observ buzele
miscandu-se incet. Vardas tine mana inclestata pe centura mea, pedeapsa mea,
dorind sa o smulga, dar esueaza.
Soarele apostat
al Adabadului se rostogoleste incet dupa muntii plumburii. Curand, foarte curand, se va lasa noaptea,
iar Printul intunericului nu are de gand sa ne onoreze cu prezenta. Ca niste
fulgere, amintirile Cerului de Opal, se ingramadesc intr-un colt al mintii mele
dornice de odihna. Racnesc si ma zbat.
Pe cand
credeam ca totul este pierdut, pamantul se clatina, altarul se zguduie, iar
regele ma cuprinde in brate protector, privind spre sursa zgomotului. Dupa ce
norul de praf negru se clarifica, il vad pe Lucifer intrand in dimensiunea
noastra, singur, neinsotit de vreun alai, purtand o haina albastra incinsa cu o
centura.
Toate
capetele se indreapta in acea directie si toate murmurele inceteaza.
-
Netrebnicule! Criminalule! ii strig cu glas stins.
- Timpul a
sosit, spune Denaida cu glas solemn. Asezati-va la locurile voastre!
Fiintele profetite de mama mea de trup ii
asculta cuvintele fara sa cracneasca, dornici sa ma ajute sa ma scap de povara,
si se aseaza sincron cu cele patru puncte cardinale. La capul meu ramane Omul
Insemnat, iar la picioare Femeia cu o singura aripa. Spre est se aseaza Cel
Reintors, iar spre vest Denaida.
Inghit in
sec, fiindca nu ma asteptasem la asta. Credeam ca vestul va fi ocupat de
Printul Intunericului; credeam multe, dar profetiile tind sa fie tulburatoare.
Cei patru
salvatori incep sa cante un imn ciudat, pe tonuri inalte, facand semne cu
mainile, cu ochii cucernici spre bolta mohorata. Nu le inteleg cuvintele, fiind
prea ocupata sa-l sagetez pe Lucifer cu pupilele incarcate de ura.
Altarul meu
are forma unui scaun mare si inalt, asemanator unui jilt, impodobit cu fel de
fel de flori, cu spatarul decorat cu aripi heruvimice. Este asezat pe doua
trepte impunatoare, pe care zac
statuetele negre si albe, ce reprezinta femei insarcinate. Haina mea stravezie
este descheiata pana in zona mijlocului, lasandu-mi sanii la vedere. Centura
ucigatoare a devenit un fier inrosit care imi arde pielea, nelasand Pruncul sa
se nasca. Dar nu am de gand sa il implor! Nu inca!
Lucifer se
lasa intr-un genunchi pe ultima treapta, apoi isi duce bratul spre pantecul
meu. M-am strambat, apoi l-am plesnit peste mana.
- Stai
departe! ii zic sacadat, cu ultimele puteri.
Ura mea este
vizibila, dar figura lui nu exprima foarte multe. Are buzele stranse, ochii ingrijorati,
maxilarul inclestat, dar nu indrazneste sa scoata o vorba.
- De ce i-ai
ucis trupul?! Spune-mi acum!
- Stii prea
bine de ce… zice el incrancenat.
-
Razbunare?! Asta e tot ce imi poti spune?
- Kael era
unicul care statea cu adevarat intre noi doi. Te-ar fi dus inapoi in Opal, si
stii ca nu pot lasa sa se intample una ca asta. A fost alegerea lui!
- L-ai silit
sa aleaga, fiindca tie nu-ti pasa de liberul arbitru al niciuna dintre noi;
inca de la inceput, ai folosit tertipuri si jocuri murdare! Esti o scursoare!
Ochii lui se
ingusteaza, semn ca a inceput sa se enerveze, dar degetele imi ating chipul
oarecum timid, cercetandu-mi figura chinuita.
- Nu esti tu
insuti acum… Nu stii ce vorbesti.
- Nu ma
atinge, nu pot sa indur!
- Lauryel,
suferi… Lasa-ma sa-ti curm suferinta…
- Acum joci
rolul mantuitorului? O stim amandoi, tot ceea ce te intereseaza este Lumina…
Ce-ai sa faci acum? Fiindca nu ma poti elibera fara voia mea!
- Te inseli…
Purtatoarea Luminii este la fel de importanta ca si Darul. Nu am de gand sa te
las sa te sinucizi din cauza vestitei tale incapatanari!
Am mugit,
tinandu-ma de manerele scaunului, chircindu-ma, cu capul lipit de spatar si
spatele incovoiat. Urletele mele au acoperit intreaga vale. Apropierea lui e
insuportabila! Lumina vrea sa se nasca, dar ma impotrivesc cat pot de mult.
- Crezi ca
faci voia Opalului prostindu-te pe altar?! striga Lucifer. Iata, profetia s-a
implinit, toti chematii sunt la locurile lor. Tot ce trebuie sa faci e sa
accepti!
- Sper sa arzi, asa cum a ars si Kael… Fiindca
niciodata nu te voi ierta!
Am tras
adanc aer in piept, sufland apoi cu putere pe nari, dorindu-mi sa-l scuip.
- De indata ce… ingaim eu, dar glasul mi se frange. De indata
ce scap, o sa…
- Lasa-ma!
zice el impunator.
Incuviintez
din cap, cu lacrimile tasnindu-mi din ochi, apoi mana lui imi cuprinde
mijlocul. Degetele strang centura, care se sparge pe loc in doua bucati.
Aud un sunet
sec, semn ca s-a izbit de piatra, iar durerea m-a cuprins acum cu valvataie.
Printul se ridica in picioare, tinandu-ma de umeri, lipindu-si fruntea de a
mea. Imnul a devenit mai viguros acum, sau poate gemetele mele nu mai sunt asa
de puternice. Valurile agoniei sunt potolite de bratele lui, care ma
inconjoara.
Corpul,
hainele, parul meu, au devenit sursa de lumina. Pantecele se framanta, se
misca, se despica, lasand sa se intrevada o fanta, iar dedesubt… sangele meu.
Am tipat, am
tipat cat am putut de tare, iar Printul mi-a atins fruntea cu degetul mare,
murmurand niste cuvinte, care nu se stie de unde au venit, ce vant le-a adus
sau de ce le-a simtit. Sunt vorbe pe care nu credeam sa le aud vreodata.
- Te rog, nu
muri… murmura el speriat.
Hipnotizat
de sangele care a izbit altarul, el imi cuprinde figura in palme.
- Nu ma lasa
singura! zic cu disperare, uitand de toata dusmania mea.
- Oh, Layra…
Nu as face niciodata asta!
De indata ce
mi-am auzit numele vechi, Lumina a izbucnit din mine ca o explozie, orbindu-ma…
Pupilele negre ale Printului capata sclipiri aproape ireale.
Pecetile lui
Vardas s-au aprins in aceeasi clipa, culminand cu iesirea aripii mele din
trupul Reenei, care se prabuseste in genunchi, ca lovita de un traznet. Ochii
Denaidei si ai lui Daspha au devenit cu neaua. La fel sunt hainele, pletele
lor.
Lucifer vrea
sa spuna ceva, dar este pur si simplu izbit in plin de energia Copilului Sfant,
care se iveste din burta mea, stand pe genunchii mei plini de sange…
O raza de
lumina puternica iese din mine, ducandu-se pana sus, spre bolta. Aud mii de
strigate uimite, care seamana cu zgomotul produs de o iminenta batalie.
Luciferienii de dincolo de porti se cutremura, caii necheaza, fiintele
decorporate se aduna cu sutele in jurul curtii, in vreme ce energia strabate
Adabadul in valuri, aducand zorii. Am clipit din ochi o data… si totul s-a
schimbat.
Bolta mohorata
a devenit o amintire urata. Puritatea heruvimului cazut, care a luat forma unui
copil, a scaldat totul in iubirea dintru inceput. Cerul vesel a capatat
culoarea smaraldului, asa cum arata inainte de invazia Decazutilor.
Nori de
purpura au venit de niciunde, iar pe ei se afla cete de ingeri, veniti sa vada
minunea dintre lumi. Muntii negri si-au preschimbat culoarea, redevenind
albastri iar dealurile sunt acoperite de verdeata si flori. Curtea a inflorit
brusc, iar stejarul uscat cu trunchiul alb a revenit la viata, plin de frunze
rosii si abundenta seva.
Lucifer se
lasa in genunchi in fata mea, privind cu adoratie Pruncul care sta la pieptul
meu, cu ochii inchisi, nepasator parca la ceea ce s-a petrecut datorita lui.
Reena vine
repede si-mi acopera goliciunea cu aripa, iar ingerii sositi in mare graba
astern nenumarate daruri in fata noastra, slavind intelepciunea Opalului.
Desprinzandu-si o clipa ochii de copil, Printul cerceteaza uimit peisajul nou,
mirific, divin, din fata lui, care nu mai seamana deloc cu vechiul Adabad.
Portile sunt
sfaramate de trupele de luciferieni Reintorsi, care zoresc spre jiltul meu,
pastrand insa o distanta cuviincioasa. E de ajuns o privire spre Copil si ochii
lor se schimba, aducandu-si aminte de Adevar, de cine sunt ei cu adevarat.
Rusinati de
purtarile lor criminale, cautatorii izbavirii multumesc Cerului pentru aceasta
minunata sansa de impacare cu ISH, Tatal tuturor fiintelor.
- Slava
celui Preainalt pentru mila Sa! canta ei in cor.
Pe masura ce
trec si se inchina, pupilele lor redevin albastre, aurii sau verzi, straiele
capata luciri noi, duhurile lor stralucesc ca zapada de pe munti. Toata lumea
canta imnuri si se veseleste, acoperind vazduhul de larma.
Printul vede
tot ceea ce se intampla, dar nu ii vine a crede. Bratele i se indreapta lacome
spre copilul care doarme, ascuns intre faldurile hainei mele.
- Da-mi-o!
- Nu inca,
Printe!
Glasul ii
apartine Denaidei. Pe fetele tuturor celor prezenti se citeste o mare fericire.
Numai chipul Decazutului a capatat o unda de furie.
- Imi vreau
fiica! tuna Lucifer.
Ceata de
Reintorsi se organizeaza in cerc, prinzandu-l pe Lucifer in mijloc.
- Va veti
incalca cuvantul dat? mugeste el, privind spre ceilalti.
Am schimbat
o privire rapida cu Vardas.
- O poti
lua, dar inainte de asta, trebuie sa promiti ceva, in fata tuturor!
Printul se
incrunta, binevointa pierindu-i de indata ce-mi aude cererea.
- Ce vrei,
Lauryel?
- Adabadul
apartine oamenilor! Dorinta Pruncului este ca el sa fie redat regelui de drept!
Va trebui sa juri ca niciodata nu va mai calca aici vreun Decazut!
- Asta e
dorinta ta?
- E unicul
lucru pe care il mai cer de la tine. O vrei sau nu?
Ochii lui
pierduti cerceteza figura micutei, care se incapataneaza sa nu deschida ochii.
Lucifer se jura inaintea duhurilor ca-si va respecta promisiunea, apoi isi
intinde bratele spre copil. Acum, odata cu energia eliberata, trupul ei micut a
ramas nemiscat. Pare ca respira, dar e scufundata intr-un somn adanc.
- De ce nu
se trezeste? se mira Decazutul.
- Denaida,
ce se intampla? strig si eu.
Preoteasa se
grabeste spre noi. La vederea copilului, clatina din cap.
- Pe viata
mea, chiar nu stiu! Poate ca asta e tot ce trebuia sa se intample.
- Adica?
tuna Lucifer. Voi va alegeti cu Adabadul, cu armate de Reintorsi, iar eu cu un
trup lipsit de viata? Unde este Lumina cereasca care mi-a fost promisa?
- E in
viata, suspin eu.. Dar nu inteleg de ce nu deschide ochii.
- M-ati
inselat!
Vocea lui
deznadajduita, pumnii stransi, flacarile care ii ies din ochi imi dau de
inteles ca va urma ceva urat. Azza si ceilalti isi strang la randul lor pumnii.
- Lucifer,
nimeni nu stia ceea ce va urma…
- Minti! Nu
aveai cum sa nu stii ce zace in tine!
- Eu sunt
doar Purtatorul! Tu esti cel care nu ai habar de adevar!
- Marsaviile
Opalului au intrecut orice masura! Au pretins ca mi-au trimis Lumina spre
impacare, dar au folosit-o ca sa regenereze taramul Mortilor-Vii!
- Lumina ii
salveaza doar pe cei care doresc sa fie salvati!
Lucifer
incremeneste, simtindu-se prins in capcana. Se asterne tacerea.
- Da-mi-o! se
razgandeste el.
- Nu am
incredere in tine! zic, strangand copilul la piept.
- Esti
nebuna daca gandesti ca vreau sa o ranesc! Daca trebuie sa se trezeasca intr-o
zi, eu sunt cheia, asa ca trebuie sa o duc in Infern. Acolo e casa ei!
- Ma duc cu
el, se ofera Denaida. Cineva trebuie sa il supravegheze!
- Esti
sigura? murmur eu intristata. Jertfa ta e prea mare!
- Sunt
obisnuita cu intunericul, ai uitat? zambeste ea.
- O vei lua
cu tine pe Denaida? M-as simti mult mai impacata asa.
- Fie, zice
Printul scurt, aruncandu-mi o privire aspra. Acum, da-mi-o!
Le fac semn
celorlalti sa se indeparteze, ca sa pot ramane singura cu Printul. Inima mi se
strange ca un ghem, bratele se aduna in jurul copilului sfant… Nu vreau sa-i
mai dau drumul si sa nu o mai vad niciodata! Nu vreau sa apartina lui Lucifer!
- Te rog, ii
zic printre lacrimi… Orice s-ar intampla, ai grija de ea!
El o trage
incet din bratele mele, facandu-mi inima bucatele, apoi o acopera protector cu
faldurile hainei sale regale, cu buzele inflorite de un zambet.
- Nu plange,
Lauryel… Ar trebui sa fii fericita, fiindca misiunea ta s-a incheiat.
Dar
lacrimile continua sa-mi curga siroaie. Imi duc mana spre pantecele gol, care
s-a lipit de la sine, lasand in urma o cicatrice rosie. Aceasta e unicul lucru
care imi va aminti de ea, in vesnicie. Da, are dreptate. Misiunea s-a sfarsit,
fiindca am eliberat unul dintre darurile ingerilor cazuti. Dar daca e asa, de
ce sufar?
Printul face
un semn in aer, deschizand un portal intunecat, care se largeste cu fiecare
clipa, dezvaluind o scurtatura spre Infern. Prima care trece este Denaida.
Ma ridic
brusc de pe jilt, tarand dupa mine haina insangerata, fac cativa pasi spre el,
apoi ma opresc, cu mainile inclestate, aproape de portal. Lucifer ma simte.
Se intoarce
pentru o clipa, privindu-ma intens, neobisnuit de intens. Buzele i se
dezlipesc, apoi se inchid la loc. O stiu, o simt in mine: e ultima data cand il
vad.
Portalul se
inchide in urma lui, lasandu-ma impreuna cu ceilalti in acest taram paradisiac.
Toata lumea se bucura de cele intamplate, toata lumea canta. Ingerii imi lauda
lacrimile, crezand ca sunt de bucurie, dar tristetea mi-a sfasiat inima.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu