O mana usoara ma strange de umar. Deschid ochii cu greu, ca si cand as veni de foarte departe. Constat cu uimire ca am reusit sa dorm, dupa atata timp in care nu am stiut ce inseamna odihna. Privirile mi se lovesc de buclele negre ale copilei.
- Trezeste-te... Trebuie sa mergem!
- Asha? Ce se intampla?
- Sa plecam acum, cat timp el nu se afla in pestera!
- Unde e Lucifer?
- Lucifer a plecat sa se intalneasca cu un mag. Vorbea ceva despre un jungher. Vrea sa-ti despice burta si sa scoata Lumina, ca sa ramana numai pentru el.
- E nebun?! I-am zis ca Lumina trebuie sa se nasca in Adabad!
- El nu vrea sa faca cunoscut lumii faptul ca Lumina ar putea salva Adabadul. De fapt, planuieste sa ii minta pe toti ca este doar un mit, sa le dezbine credinta, ca nimeni sa nu mai creada vreodata ca exista vreo speranta.
M-am ridicat ametita, simtind niste miscari vagi in pantec, apoi mi-am luat roba.
- Ai dreptate, este nebun... De ce am crezut oare ca se poate schimba, fie si pentru o clipa?
- Tu nu mai crezi demult asta, zice Asha soptit... Dar Lumina o crede.
- Hai, sa iesim din pestera asta nenorocita! Sa alergam cat de repede spre pod!
- Se intoarce... zice ea ragusit. Vine cu cineva pe coridorul din dreapta!
Am strans copila de mana, pornind val-vartej spre iesire, aproape impiedicandu-ma, cu palma tinuta protector pe burta. Pasii nostri grabiti abandoneaza acest loc intesat cu vraji. Ajungem in fata iesirii... Asha se impiedica de bolovanii plasati la intrare si maraie, apoi se trage inapoi.
Brusc, bolovanii se transforma in fiinte mici, diforme, cu ghiare, dinti ascutiti, care incep sa latre ca niste caini, atacandu-ne gleznele. Am scos sabia scurta si m-am rotit printre ei, incercand sa le retez capetele hidoase. Se pastreaza la mica distanta de mine, scheunand asurzitor. Acum imi dau seama ca de fapt nu intentioneaza sa ma atace, ci sa dea de stire ca am fugit. Se aud strigate.
- Fugi! ii zic Ashei, aratandu-i capatul podului. Te voi urma de indata!
Ea nu da semne ca ar vrea sa plece, ci sta si-si framanta mainile.
- Si daca te prinde?
- Ma pot descurca cu Lucifer. Tu traverseaza podul!
Fetita incepe sa alerge, dar se uita mereu indarat, inspaimantata la ideea ca va ramane singura. Cainii se aduna in jurul meu si latra ca niste bestii. Am inceput sa ii impung cu sabia, sa ii lovesc cu picioarele, facandu-mi loc cu greu.
Zgomotul se intensifica, o silueta apare in dreptul iesirii, iar pocnetul sec al unor degete face cainii sa se departeze de mine docili, leganandu-si cozile.
- Unde te duci asa grabita?
- Stai departe, miselule!
Lucifer ridica din spranceana, dar nu pare prea ofensat de vorbele mele.
- Asha mi-a spus totul, asa ca voi pleca in Adabad cu sau fara tine! Nu incerca sa ma opresti, iti cunosc si puterea, si viclesugurile! Lumina ramane in mine!
- Nu pleci nicaieri... zice el infuriat si dintr-un pas, s-a saltat langa mine.
- Da-mi drumul! Nu vreau sa ma lupt cu tine si sa se intample ceva cu Ea!
El imi cuprinde mijlocul, starnindu-mi durere, murmurand cuvinte straine.
Fara sa stau prea mult pe ganduri, ma smucesc, iar pumnul meu il izbeste sec in figura. Se aude un pocnet scurt, sangele ii curge dintre buze, dar el zambeste.
- Nu te voi rani, asa ca poti sa faci orice doresti. Stii ca nu as pune-o in pericol... Asa ca fie ma lovesti pana insangerez pamantul, fie te intorci in pestera.
Am inghitit in sec, stand nehotarata in pragul pesterii. Nenorocitul nu vrea sa se lupte cu mine, asa ca apeleaza la noblete! La regulile celeste care spun ca nu exista confruntare daca unul dintre adversari cedeaza dinainte de a incepe lupta. As putea pur si simplu sa plec, dar daca nu vrea sa ma raneasca, va incerca sa ma impiedice cu magie. Ii vad pumnul strans, adapostind un manunchi de fulgere.
- Prea bine! Tu ai vrut-o, zic eu raspicat, abandonand toate regulile.
Pumnul meu se indreapta spre figura lui, dar pleaca capul fulgerator, si oasele mi se indoaie in pieptul sau. Am gemut de durere, m-am rasucit in aer si l-am lovit cu picioarele in grumaz, facandu-l sa se prabuseasca. Trupul lui face cunostinta cu tarana, hainele regale sunt murdarite de praf, iar ochii negri incep sa se aprinda.
- Mai vrei? strig eu maniata, cu rasuflarea sacadata.
- Asta e tot ce poti? zice Lucifer pe un ton lenes.
Din cateva salturi am ajuns la capatul podului, apoi am inceput a alerga cat ma tineau picioarele. Surprins de miscarea mea neasteptata, intunecatul ramane siderat, apoi incepe sa alerge dupa mine, facand podul de lemn sa se clatine.
- Nu te mai prosti, Lauryel! Stii bine ca nu poti naste daca nu sunt acolo!
- Mai bine sufar chinurile vreme de 1000 de ani, decat sa mai stau o singura clipa langa tine! Imi faci sila, te detest, nu mai suport sa-ti vad privirile reci!
O vad pe Asha in fata unei porti gigantice translucide, ce pare facuta din apa. Imi aminteste de poarta de iesire din Infern, pe care am folosit-o prima data. Tot pentru a scapa de Printul intunericului, tot pentru a fugi cat mai departe.
El se opreste, patruns de vorbele mele, apoi ridica un deget acuzator.
- Nu peste mult timp, vei implora sa vin in Adabad! Vei plange dupa mine! Iar prezenta mea nesuferita iti va fi balsam si eliberare! Dar nu voi veni!
Am inceput sa rad cu sarcasm.
- Dispari, Lucifer! Nu am nevoie de tine! Tu esti cel care are nevoie de mine!
Asha imi striga ceva ce nu pot intelege, aratand intruna spre poarta. Marginile acesteia incep sa se solidifice, semn ca se va inchide curand.
Printul ramane pe puntea suspendata, cu haina lunga fluturand in bataia vantului si sange inghetat pe obrazul straveziu. Imaginea lui este imaginea infrangerii.
Am insfacat copila de manuta si am sarit impreuna cu ea prin deschizatura, simtind curentii reci cum ne traverseaza corpurile, ca si cand suntem in miezul unei furtuni. Asha tipa scurt si se cuibareste la pieptul meu, iar eu ma straduiesc sa-mi mentin echilibrul, in vreme ce poarta se inchide in urma noastra.
Trecand dincolo, tot ce am mai zarit in spate este un zid urias de piatra. Am aterizat pe genunchi, lovindu-ma destul de rau, tinandu-mi fiica cu ambele maini. Nisipul e dur, vantul ne ingheata pielea, tinutul mohorat ne intampina in acelasi fel ca datile trecute: mereu rece si tacut. De cum ridic ochii din pamant, vad o oaste mare, cu flamuri rosii, condusa de un barbat impozant.
M-am ridicat cu greu de jos, incercand sa am o postura demna, privind spre multimea de barbati calare, care se apropie de noi cu repeziciune.
- Asha, daca va sosi momentul sa vorbesti despre tine, nu spune nimic. Lasa-ma pe mine sa vorbesc. Deocamdata, tu esti un lucru pe care ceilalti nu-l pot intelege.
Ea incuviinteaza supusa din cap, tinandu-se agatata de mine, ascunzandu-si ochii.
Flamurile se vad din ce in ce mai clar, iar zambetul mi se lateste pe chip. Recunosc dragonul cusut cu maiestrie pe haine, simbolul acestui ordin stravechi numit Deuronomi. Apoi, un oftat imi aminteste de faptul ca Puterea mea se afla in mainile Printului, in vreme ce eu ma joc cu viata lui... Dragul meu Kael!
Furtuna de praf se limpezeste, dezvelind imaginea unor barbati vanjosi, eliberati candva de Lumina din tenebrele iadului. Cavalerii isi duc mana la piept in semn de respect, iar eu ii imit cu zambetul pe buze. Conducatorul lor coboara de pe calul aranjat ca pentru sarbatoare, starnind multe strigate victorioase.
Cizmele lui strivesc nisipul, pietrele parca se pleaca in fata acestei manifestari de forta si timpul s-a oprit. Cu ochii obositi, dar atinsi de o sclipire feerica, Vardas isi duce mana la piept, apoi se inclina ceremonios in fata noastra.
- Bine ai revenit, Layra! Te asteptam!
- Vardas! Cat timp a trecut de cand ne-am vazut ultima oara?
El zambeste oarecum amar, facand ca barba aspra sa i se increteasca.
- Prea mult. Nadajduiesc ca odata sosita, nu vei pleca curand.
- De ce ai venit la poarta cu intreaga oaste?
- M-am temut de rascoala luciferienilor. S-au zis multe prin Adabad. De asemenea, ma asteptam sa vad intrand monstrii de dincolo, asa ca am venit pregatit.
- Lucifer s-a razgandit... Voia sa ma forteze sa nasc prin magie neagra.
- Oare de ce nu ma mir? Stiai ca nu va ceda atat de usor!
Ochii lui se duc apoi spre copila tematoare, ce pare intimidata de inaltimea lui.
- Asha, Vardas este regele acestui taram. Vardas, fiica mea, Asha.
El nu o recunoaste ca fiica a lui Lilith, dar pare uimit de cuvintele mele.
- Imi pare bine sa te cunosc, Asha... murmura el ingandurat. Esti binevenita.
Ea zambeste larg, iar frica o paraseste. Regele se gandeste care este misterul din vorbele mele, dar onoarea nu il lasa sa-mi puna intrebari stanjenitoare. Asha se gandeste daca nu cumva l-a mai intalnit pe Vardas si il prinde de mana curajoasa.
Vardas nu stie ce sa faca, rade oarecum stanjenit, apoi o ridica pe brate si o suie pe calul lui. Fata se aseaza acolo ca si cum locul i s-ar cuveni si prinde de haturi.
- O sa-ti spun totul de indata ce voi putea... incerc eu sa ma dezvinovatesc.
- Nu trebuie sa-mi spui nimic, zice el grav. Ma bucur atat de mult sa te vad!
- Si eu ma bucur sa te vad, zic usurata. Arati bine!
- Ei bine, poate un pic mai batran, dar ma descurc, zambeste el.
Ma sui pe calul pe care il pregatise pentru mine, apoi ma asez in fruntea oastei alaturi de el, pornind cu totii spre palatul cufundat in umbre sangerii.
***
Bancheta moale imi rasfata madularele obosite intr-un fel magic. Haina brodata de matase alba, cu maneci largi, imi cade in valuri peste pantecul umflat in chip straniu. Mana mea dreapta se odihneste pe burta.
Stand pe un scaun, nu departe de mine, regele degusta un pocal cu vin, privind ganditor spre patul unde se odihneste Asha, rapusa de emotii si truda drumului.
- Mi-a zis ca nu voi putea naste fara el si voi zacea in chinuri. Ce vom face?
- Il vom convinge sa vina in Adabad. Darurile nu-l vor clatina. Nici umilinta ta. Numai un targ bun il poate face sa se razgandeasca, murmura Vardas.
- Sunt asa de obosita... Vreau doar sa se sfarseasca. Intelegi?
El paraseste scaunul, se aseaza pe marginea patului si imi cuprinde mana.
- Stiu. Te-a secatuit... Il urasti... Si eu il urasc. Dar hai sa nu mai vorbim despre el, macar pentru o noapte. Ce ai vrea sa faci dupa ce Lumina se va naste?
Deodata mi-am dat seama ca niciodata nu m-am gandit prea mult la asta. Pentru mine, aducerea ei in Adabad este sfarsitul drumului si incheierea misiei.
- Nu stiu, Vardas... Trebuie sa il salvez pe Kael, nu am timp pentru alte lucruri.
- Ai putea ramane cu mine... Aici... zice el taraganat, cuprinzandu-mi degetele.
Ca si cand m-as fi trezit dintr-un somn lung, il cercetez cu atentie. Dupa atata timp, stralucirea din priviri ii este aceeasi. Mult timp m-am pacalit spunand ca Vardas ma iubeste fiindca a fost posedat de Lucifer si nu se putea abtine sa nu fie in preajma mea. Dar, desi este eliberat, pare a ramane la fel.
- Dar o ai alaturi de tine pe regina rosie. Nu vei conduce regatul singur!
- Blestemat fie acest regat, Lauryel! Nu mi-a adus decat neajunsuri! Vreau pace!
- Si o vei avea curand, de indata ce incheiem tratativele cu Printul cel nebun.
- Nu ma refer la acel tip de pace, fiindca nu caut stabilitate politica, zice el hotarat. Vreau... Pace adevarata, ca cea pe care o cauti si tu. Nu-mi mai gasesc locul.
- Si atunci ce ramane de facut?
- Vreau sa ramai. Doar langa tine ma pot simti complet.
- Dar, dar Reena? bangui eu, surprinsa de vorbele lui.
- Povestea noastra de dragoste s-a consumat de milenii. Stiu, te gandesti ca nu pot sa o primesc inapoi din cauza ca m-a tradat. Adevarul este ca eu am tradat-o, atunci cand nu am avut incredere in viziunile ei si mi-am condus poporul catre moarte. Adabadul este ruinat din cauza deciziilor mele. Eu sunt calaul!
- Te judeci prea aspru, intervin eu.
- E adevarul. La fel ca si mine, Reena a fost fidela Adabadului, dar a trebuit sa gaseasca o cale de a supravietui. Poporul o iubeste. In anii in care ai stat inchisa in cutia nemuririi, si-a castigat multi simpatizanti. Femeile de aici au fondat un ordin in cinstea ei si Reena le initiaza in taine angelice. Cred ca aripa este de vina.
Mi-am plecat capul, simtind o lacrima strabatandu-mi pielea. Vardas imi cuprinde fata in palma lui mare, facandu-ma sa ma uit spre el. Am simtit fiorii strabatandu-mi trupul brusc revigorat, mi-am muscat buzele si am continuat sa plang.
- Ai pierdut atat de multe... Aripa ta, armatele, surorile, pe Kael...
Vazand ca nu raspund nimic, nelinistea se aprinde deodata in el.
- Dar simt ca ai mai pierdut ceva. Mai important decat toate acestea. Ce este?
- Imi e rusine, Vardas... zic eu ingrozita. Nu stiu cum am putut sa fac una ca asta! Sunt un Veghetor trimis cu o misiune sfanta si m-am daruit lui! Complet!
El intelege. Inghite cu noduri, apoi isi desprinde mana fierbinte.
- Cu totii am comis greseli candva... Nu te pot judeca. In orice caz, nu acum.
Desi intentiile lui sunt bune, il vad catranindu-se. Il doare inima de necaz.
- Intreaba-ma! Stiu ca te arde, deci nu te mai tormenta!
- Ai vrut... ? bajbaie el. Stii tu....sa se intample ceea ce s-a intamplat?
- Nu stiu, Vardas... Chiar nu stiu! Cred ca o parte din mine a vrut!
- Deci... il iubesti?
- Departe de mine acest gand!
El isi pleaca capul cateva clipe, apoi indrazneste sa dezgroape amintiri dureroase.
- Mai demult, pe cand eram amandoi din carne, te-am intrebat ceva... Si atunci ai spus: "Nu pot, Vardas. Poate intr-o alta viata". Iata-ne. Suntem mortii-vii.
- Si traim o alta viata, in Adabad, continui eu, intelegand ce doreste.
Ochii cafenii au devenit expresia unor rugaciuni fierbinti. Acum e randul meu sa ii ating chipul, in incercarea de a-l alina. Nu mai trebuie sa ma tem. Oricat de decazut ar fi deuronomul, nu va putea fi niciodata atat de putred ca El.
- Ramai cu mine, implora el, apoi imi prinde degetele si le saruta.
- Dupa toate cate s-au intamplat, inca ma mai vrei?
- Nu crezi ca eu ar trebui sa te intreb asta? zambeste el. Te-am tradat candva. Dar vreau sa stii ca nu as mai face asta nici daca as arde in flacarile iadului.
- Stiu... zic eu impaciuitor, petrecandu-mi mana prin barba lui aspra.
Cu toate ca suntem prieteni vechi, nu indrazneste sa mearga mai departe, desi rasuflarile noastre ne spun ca apropierea aceasta ne imbata cu dorinte. Nu e vreun sentiment pe care oamenii vii il pot intelege la adevarata valoare, grandoare si cruzime. Nevoia disperata de a fi iertat cand te stii un criminal, un dezertor spiritual. Un condamnat care tanjeste ceas de ceas dupa lumina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu