Undeva in pustiu se zareste o poarta...La picioarele ei
curge un rau involburat si vinetiu, adanc si plin de capcane, care se pierde
undeva in ceturi...Tacerea este mormantala. Vardas paseste voiniceste, grabit
si intaratat, incat abia ma pot tine dupa el. O intrebare ma macina si imi
dezlipesc buzele.
- De ce nu poti intra pe taramul celor morti?
El se opreste din mers si imi arunca o privire
patrunzatoare.
- Dupa ce m-a ucis, Lucifer m-a tinut captiv si Poarta
spre tenebre s-a inchis. Nu am putut sa ajung la Deuronomi si nici nu sunt
considerat mort. Daca nu platesc un pret, paznicul nu ne va lasa sa traversam
raul.
Poarta gigantica are picioarele infipte chiar in inima
raului. E facuta din piatra grea si inscriptionata grosolan cu simboluri
heruvimice. Pentru a ajunge la destinatie, mortul trebuie sa urce intr-o luntre
si sa pluteasca chiar pe sub picioarele portii, spre celalalt taram. Acolo i-a
inchis Printul pe vechii cavaleri, iar Campiile Pierdute si dealurile golase au
devenit domeniul sau. De mii de ani, niciu mort- viu nu a mai intrat in Zadrav.
Am ajuns pe marginea raului si am asteptat. Si am asteptat. Pe cand ma
pregateam sa intreb cat mai trebuie sa asteptam, il vad pe Vardas aruncand
cateva monezi in apa raului. Monezile fierb...ca si cand ar fi fost aruncate in
foc si dispar incet, dar sigur, sub oglinda misterioasa a Raului Negru. De
undeva din departari pierdute, se vede desenul unei barci din lemn care se
apropie de noi. Barca nu are vasle, pentru ca este manuita altfel. O
silueta stranie o conduce murmurand necontenit cuvinte. Cuvinte sacre care imi
ating urechile in mod neplacut , slove de demult pe care Vardas nu le poate
auzi. Barca se apropie mai mult si cand ceata devine mai subtire vad o creatura
imbracata intr-o capa neagra ponosita, cu manecile largi, ce tine in mana
dreapta un baston lung. Capul ii este acoperit de gluga si nu i se vede nicio
trasatura. Raceala pe care o emana este greu de suportat si degetele descarnate
fac semne spre Vardas. Luntrasul pare nerabdator. O voce scartaita si batrana
se aude dinspre acel giulgi negru.
- Regele Deuronomilor...Ce am facut sa merit asa cinste?
Si rade galgait iar rasul lui metalic ma ingheata.
- Trebuie sa ma lasi sa trec, Karon!
- Stii ca nu pot sa fac aceasta, Mortule- Viu!
- Dar ai raspuns totusi chemarii mele...
Karon se opreste brusc din ras si face un semn cu
bastonul.
- Te-ai razgandit?
Vardas ofteaza, eu ma uit cercetator spre el, dar nu scot
niciun cuvant. Am gluga trasa peste cap si ma ascund cat pot de bine de ochii
paznicului.
- Trebuie sa ii eliberez...E menirea mea.
- Si vei sta langa mine 100 de ani, slujindu- ma?
Regele se pregateste sa raspunda si atunci fac un pas in
fata.
- Aceasta intelegere nu va duce la nimic bun, Vardas!
Batranul tuseste nemultumit si ma atinteste cu ochii. Nu
ii vad pupilele, nici irisii, dar stiu ca ma priveste maniat.
- Si cine este temerarul tau companion?
- Nu este treaba ta sa stii! raspund aspru.
- De vreme ce va aflati pe taramul meu, este treaba mea!
Nimeni nu intra si nimeni nu iese din taramul mortilor fara ingaduinta. Vreti
sa mergeti in susul raului....platiti! Sau puteti sa faceti cale intoarsa! Si
intinde mana simbolic spre Vardas...asteptand. Acesta sopteste cateva cuvinte
si se bate demonstrativ cu pumnul in piept. Pe pielea lui incepe sa se
contureze un desen asemanator unui colan, care ii inconjoara gatul de trei ori.
Apoi cuvintele incep sa pulseze in auriu si sa se miste, parasind gatul
apostatului rege. Suvoiul se duce in mainile luntrasului si capata forma unui
banut de aur. Satisfacut, acesta inchide palma, facand moneda sa dispara si ne
face semn.
- Tu urci...Cat despre tine...Poti sa il astepti aici
pana se va intoarce.
Am dat sa protestez, dar mana lui Vardas imi opreste
avantul.
- Asa trebuie sa fie Layra.
- Prea bine...Dar daca nu te intorci pana la rasarit, voi
incalca toate legile umbralului si voi veni sa te caut!
El incuviinteaza din cap si se urca in luntre, iar
ciudatul mesager al mortii bate din palme si incepe iar sa bolboroseasca
cuvinte intelese doar de el. Barca se duce incet spre granita, in vreme ce
Vardas sta in picioare si ma petrece cu privirea. Am stat nemiscata si l-am
privegheat pana ce barca a trecut pe sub Poarta. In acea clipa atat luntrea,
cat si ocupantii ei dispar pe neasteptate. M-am rezemat de o piatra masiva ce
strajuieste raul si mi-am incercat din nou rabdarea...Dureaza prea mult...Daca
Vardas nu va reusi sa faca armata sa il asculte? Daca cavalerii demult captivi
nici macar nu il vor recunoaste? M-am lasat sa cad la baza pietrei si mi-am
rezemat spatele de ea. Stand sprijinita cu capul de genunchi...am inceput sa ma
rog pentru izbanda regelui.
- Tata...Avem nevoie de Tine mai mult ca oricand! Daca
Deuronomii nu sunt eliberati, nici oamenii umbralului nu vor fi eliberati si
misia mea va fi in zadar! Uita greselile trecute ale regelui...S-a sacrificat
inca o data pentru ai sai, platind luntrasului un pret mult prea mare!
Si am continuat sa vorbesc pana am simtit ca ochii mi se
ingreuneaza...pleoapele mi se lasa zabrele peste irisi, ca si cand ar fi plasmuite
din plumb si capul mi se pierde in neguri. Negura dureaza doar o clipa,
apoi...incep sa Vad.
***
In strafundurile umbrelor...Acolo unde Moartea isi da
mana cu intunericul...Se pot zari mii de inchisori din arama, calite in foc
infernal si insemnate cu peceti luciferice la tot pasul. Fiecare cusca are
forma unui cub transparent, lucru care imi aminteste de cubul in care m-a tinut
captiva Azazel. Soarta barbatilor care sunt inchisi acolo este insa cu mult mai
oribila decat isi poate inchipui cineva...Cuburile sunt in flacari si duhurile
lor ard in intregime, pana la os...Apoi, cand scheletele si falangele devin
vizibile, se sfarama si devin cenusa...Cenusa se regenereaza si duhul devine
carne care incepe iar sa arda...Urletele lor nu au in ele nimic omenesc. Sunt
strigate agonice disperate...Cavalerii sunt inca imbracati asa cum au fost in
ultima batalie...dar sabiile si scuturile le lipsesc. Hainele si zalele li se
topesc si metalul lor fumegand le face carnea scrum. Ce minciuna doseste
teribilul luntras! Protectorul mortilor a devenit calau, lasandu-l pe Lucifer
sa transforme lacasul defunctilor intr-un infern! Mania ma impresoara si imi
scot sabia, decisa sa il caut si sa ii retez gatul...Netrebnicul, parsivul,
lacomul! Din pacate, pretul a fost platit. Vardas stia care este adevarata
soarta a bravilor sai luptatori...Nu avea de ales, asa cum multi dintre noi nu
avem. Nu atunci cand purtam in spate poveri grele de care depinde soarta prea
multor suflete...Nu atunci cand suntem blestemati.
Ca tot veni vorba, unde este regele? Am zburat printre
miile de tunele care separa custile si am cercetat fiecare ungher...Curios
lucru, cavalerii nu ma pot vedea. Durerea sfasietoare ii tine inchistati in
uitare...De mii de ani nu fac decat sa arda! O lumina palpaitoare sparge
zidurile negre de intuneric, ingemanate cu focul... Lumina creste din ce in ce
mai mult si ochii cavalerilor sunt atrasi de ea. Ca un facut, tortura lor
inceteaza pentru cateva clipe si fiecare ramane asa cum a fost surprins...Unii
cu capetele sau mainile arse partial, altii doar cu hainele fumegande...altii
lipsiti de picioare sau cu zalele topite curgand fierbinte printre degetele lor
descarnate...Toata lumea este acaparata de gratia divina...Privind spre lumina
scanteietoare, vad silueta unui om ce statuse pana atunci ascuns intre
faldurile ei...Acesta paseste printre custi si incepe sa strige. Lumina il
inconjoara si ii sporeste fala, iar trasaturile lui se reveleaza celorlalti.
- Destul ati stat in intuneric. Este timpul sa va
descoperiti!
Toate duhurile chinuite isi unesc vocile intr-o singura
intrebare.
- Cine ne porunceste aceasta?
- Cel care a purtat cununa cu cele Sapte Raze. Cel pe
care il numiti rege!
Si zicand asta Vardas scoase din sine insasi o cununa
nemaivazuta, batuta in intregime in nestemate, care straluceste orbitor in
toate culorile curcubeului. Ochii lor orbi si insetati de adevar si-au revenit
pe data si amintirile trecutului glorios au facut custile sa se sfarame in mii
de bucati. Vardas isi pune cununa de raze pe crestet si scoate o sabie, facand
semn Deuronomilor. Taramul mortilor se zguduie din temelii si mii de mii de
duhuri se elibereaza cu zgomot, urland de izbanda si de usurare, cu ochii in
flacari si lacrimi pe fata. Fala vitejilor se contureaza din nimic si trupurile
lor revin la frumusetea de odinioara, iar hainele, zalele si armurile ce rasar
din ei sticlesc ametitor.Lumina din spatele regelui capata forma si contur si
devine o silueta stravezie. Poarta o capa izbitor de asemanatoare cu a mea si
tine demn si crancen o sabie incrustata. Armata incepe sa se aseze in spatele
regelui, iar acesta ii ghideaza spre iesire. Lumina se apropie de mine si
constat cu stupoare...ca ma uit la mine insami. Cealalta Eu are fata strabatuta
de fulgere si ochii ii sunt complet albi. Imi scot si eu sabia si fac acelasi
gest ca si ea...Silueta ei se prabuseste spre mine si cand ne contopim una in
alta...Deschid ochii si ma regasesc in trup.
O mana blanda imi misca umarul si aud o voce barbateasca
calda.
- Trezeste-te...Layra!
Am deschis ochii cu greu si l-am zarit pe rege. Poarta
acea cununa minunata pe frunte si este imbracat in haine albastre, peste care
este incins cu zale din argint. Mana lui tine o sabie cu doua taisuri si cand
imi ridic ochii devin martora primei minuni savarsite de Lumina lui
Lucifer...Acea Lumina care si-a facut lucrarea cat timp eu zaceam scufundata in
somn. Ma ridic in picioare si scrutez orizontul...Cat vezi cu ochii, in toate
partile, dealurile pierdute sunt pline de siluete...Mii de cavaleri asteptand
un semnal de la regele izbavitor. Hainele lor par noi si armurile la fel si
poarta cu sine arme nemaivazute. Regele imi zambeste si face semn armatei
lui...Cavalerii isi ridica sabiile in aer si incep sa cante un Imn inchinat lui
Dumnezeu...Primul cantec de dupa eliberare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu