Gradina scufundata in lumina rosie imi aduce aminte de lucruri vechi.
Ma plimb de brat cu Vardas, depanand amintiri si incet, incet, parca ne-am intors in timp, la ordinul Dragonului. Curtea de piatra imi aduce aminte de castelul Batranilor, mai ales de locul unde am invatat pentru prima oara sa manuiesc sabia. Simt o impunsatura in pantece, dar o ascund printr-un hohot de ras. Centura ma strange mai rau ca niciodata, dar nu am spus nimanui vreun cuvant. Imi este dor de mama de trup. Sunt neputincioasa si nu indraznesc sa-i spun regelui ca sunt in dureri. Ne asezam pe cumpana unei fantani facuta din cuart, admirand apusul. Bolta este incarcata de electricitate.
- Cat mai ai de gand sa rabzi?
Intrebarea lui Vardas cade ca un fulger.
- Stiai?
- Se simte, Lauryel. Este timpul, nu-i asa?
- Sunt aproape, scancesc eu... Am nevoie de Daspha!
- Armata lui se afla dincolo de porti. Vrei sa-l chem?
- Da, te rog... Vreau ca el sa fie emisarul meu.
- Te gandesti sa-i oferi Printului un targ?
- Mai corect, capitulez, zic eu grav, simtind sudoarea cum imi cutreierea fruntea. Durerea mi-a cuprins acum spatele.
- Vom trimite o flamura alba? zice regele surprins.
- Vreau sa aud ce anume doreste. Spune-i curiozitate, dar trebuie sa-i stiu gandurile, ca sa pot proteja Lumina.
- Deci vrei sa simulezi infrangerea... zambeste Vardas. E un plan bun, dar nu cred ca va musca momeala. Pana la urma, i-ai spus raspicat ca nu ai nevoie de el.
- Va musca, am zis eu taraganat. E disperat dupa Lumina.
- Prea bine... Sa ne intalnim, asadar, cu cel Reintors.
***
In sala luminata de multe torte intra cu pas apasat un tanar imbracat in pelerina neagra. Fata mea este intoarsa spre fereastra mare, mainile mi se odihnesc pe pantece. Cu toate ca stau cu spatele spre el, il vad. De cand i-am oferit izbavirea am capatat tot felul de daruri stranii, care au legatura cu lucifericii.
Cizmele lui produc zgomote seci. Cand ma intorc in sfarsit, il vad plecandu-se, cuprins de veneratie in fata burtii mele umflate, dizgratioase.
- Ridica-te, Azza... Nu este nevoie de plecaciuni.
- Iertare, bucuria m-a luat pe dinainte... Mai este putin pana o sa-mi vad salvatoarea.. Ma juruiesc de pe acum sa ii ofer protectie deplina. Nimeni nu va profana aceasta nastere!
- De unde stii ca este o EA? Ai vazut-o? ma trezesc intreband.
- In visele mele, zice Azza incantat. O fetita cu parul balai, ochii albastri ca cicoarea si zambet de aur.
Mana mi s-a inclestat de umarul sau. Ca un facut, Lumina reactioneaza la spusele lui, fiindca simt un ghiont vitejesc sub coaste. Mi-am dat ochii peste cap, starnind spaima in baiatul cu pupile verzi.
- Veghetorule... Sa trimit dupa inalta preoteasa?
- Nu pot naste fara Lucifer, zic eu intretaiat. Am nevoie sa te duci si sa vezi ce anume vrea in schimbul prezentei lui.
- Nu va participa la nastere? intreaba Azza uimit.
- Am avut o confruntare... Povestea e lunga. Trebuie sa pleci degraba si sa te intorci cu un raspuns inainte de zorii gri.
- Te poti baza pe mine! zice el ferm, apoi ma ajuta sa ma asez pe un jilt.
- Spune-mi... Cati Reintorsi ai in armata ta?
- Peste 3000, Veghetorule.
- Nu credeam sa fie atat de multi!
- Vestea nasterii Luminii a sadit speranta in inimile tuturor. Sunt pe cale de a se schimba, la fel ca mine... Dar...
Vorbele lui frante imi dau de inteles ca mai urmeaza ceva.
- Unii au nevoie sa vada ca sa creada. Au cerut dovezi.
- Au batut tot drumul pana aici crezand ca ii minti?
- Nu, nu, se apara Dapsha. Dar daca te-ai arata lor, le-ai insufleti spiritele... Avem nevoie de toti, in caz ca Lucifer se gandeste sa faca vreo mutare...
- Imi place strategia ta, mustacesc eu. Vino, ajuta-ma... Trebuie sa ma aburc pe un cal si nu pot.
- Dar regele?
- Vardas nu trebuie sa stie ca ma duc spre porti. Ar interzice plecarea mea.
- Atunci, sa ne grabim.. sopteste el tainic, apucandu-ma protector de brat.
***
Calul fornaie agitat, pe masura ce ne apropiem de portile cenusii. Rasuflu cu greu si il urmez pe Azza pe poteca de piatra, ascunsa de pelerina, cu ochii atintiti spre miile de torte aprinse in vale, ca niste mesageri ai sperantei.
Un paznic singuratic, tinand in mana o sabie lata, pazeste intrarea de vest.
- Unde mergeti? zice el aspru, fluturand arma.
- Fereste-te! Iesim din ordinul regelui!
- Atunci lasa-ma sa vad sigiliul!
Dapsha priveste incurcat spre mine, nestiind ce anume ar trebui sa faca. In mintea lui incolteste gandul de a-l lovi pe acel paznic, de a-l culca la pamant, ca sa nu poata da alarma celorlalti, dar gestul meu ii opreste avantul.
Imi feresc pelerina, dezvaluindu-mi pletele blonde si chipul incrancenat de durere.
- Iertare, Purtatoare a Luminii, nu stiam ca esti tu!
- Ti-ai facut datoria, zic impaciuitor. Acum esti bun sa ne deschizi poarta?
Paznicul ramane cu gura cascata in directia mea, uitandu-se spre crestet. O lumina laptoasa imi scalda imbracamintea, iar pletele par cuprinse de focuri galbene. Lumina a inceput sa-mi strabata hainele, starnind o senzatie de ardere... Cercul a devenit un instrument de tortura, tinand-o captiva in mine. Gem si asud.
- Grabeste-te, ingaim eu, iar barbatul se duce repede spre poarta din dreapta.
Caii trec cu pas saltat, ocrotiti de sosirea noptii, in vreme ce Azza ma ghideaza spre centrul armatei. Am strans fraiele si l-am urmat in galop. Racoarea noptii devine binefacere pentru obrajii mei arsi de caldura, vantul imi mangaie crestetul infierbantat, iar mainile isi cauta alinare strangand cu putere de haturi.
Imi adun ultima farama de putere, incercand sa raman cat mai demna, ca sa nu par cuprinsa de durerile facerii. Cutitele de jar imi asalteaza pielea... Acesta e doar inceputul durerii... Noaptea aceasta va fi cea mai lunga noapte din Adabad.
- Uite-o! Este aici! se aud strigate indepartate.
- E chiar Veghetorul?!
- Straluceste ca miezul de soare!
Ingerii candva negri se aduna in semicercuri in jurul cailor nostri, atrasi de luminozitate, asa cum musculitele sunt captivate de torte. Ochii complet negri ma cerceteaza cu nestapanita curiozitate. Sunt aproape sa fie eliberati...
Cel mai inalt dintre ei iese din gramada de siluete, venind temerar spre noi.
- Am batut cale lunga, riscand pedeapsa cu moartea pentru a te vedea, Purtatoare de Lumina! Spune-mi ca exista o cale de salvare pentru noi!
- Indrazneste sa crezi, frate! rosteste Azza. Eu sunt dovada vie a acestei minuni!
In acelasi timp cu vorbele lui, imi feresc mantia, dezvaluind pantecul ingrosat multimii. In prima clipa, toata suflarea ingheata, iar tinerii imbracati in haine de lupta par cutremurati de revelatie. Ei raman nemiscati si muti, fascinati de rotunjimea cereasca a burtii, amintindu-si ca prin vis ca au fost candva sfinti.
- Pe toate stelele noptii! striga inspaimantat tanarul. E adevarat!
Se prabuseste intr-un genunchi, cu pletele revarsate, iar ceilalti ii urmeaza exemplul. Uralele au acoperit valea, starnind rumoare la portile Adabadului.
Vocile lor exaltate imi ranesc timpanele, bucuria de pe fetele lor pare mai degraba o fantasma, calul meu pare o bestie neimblanzita si ma scufund in durere. Extazul provocat de aparitia mea se prelungeste in valuri, acaparand intreaga armata.
Uitandu-ma la mainile mele, observ ca au devenii stravezii, bratele par stalpi de foc alb, corpul meu se pregateste sa explodeze in miliarde de fragmente...
Imi trag pelerina pe cap, parasesc randurile, urmata indeaproape de Daspha, intarita de rugile ramase in urma, ale celor care imi spun sa nu ii parasesc. As sta cu ei pana la rasarit, dar capul mi-e greu si trupul muncit, trebuie sa pregatesc un altar... M-am intors in galop, simtind fiecare hurducatura ca pe lovitura unei nicovale. Deodata imi amintesc ca am simtit candva ceva asemanator...
Gatul mi se intepeneste in fata acelei imagini atat de vii... Pe Scaunul Pedepsei, legata de maini, cu mana lui Lucifer infipta in pieptul meu, torturandu-ma...
Am ajuns in curte aproape prabusita, fiind intampinata de glasul lui Vardas.
- La ce te gandeai cand ai abandonat palatul?! Ai innebunit, Lauryel?
Nu apuca sa ma mustre prea mult, fiindca ma vede lungita peste gatul calului, gemand, implorand mila in toate limbile ingerilor, prea ocupata cu chinul meu. Daspha face cale intoarsa, ducand cu sine o flamura alba, iar regele vine si ma trage de pe armasar, ducandu-ma spre iatacuri pe bratele lui.
Acolo sunt intampinata de Denaida, care mi-a pregatit un pat cu asternuturi albe. Langa ea, o vad pe Reena, care ma asteapta imbujorata, in hainele ei rosii ce-mi amintesc de sangele varsat. Cele doua se grabesc sa ma sprijine, culcandu-ma pe patul moale, alinandu-mi fruntea cu mainile, soptindu-mi cuvinte de incurajare.
- Ce sa fac? intreaba Vardas, simtindu-se deodata neputincios.
- Te rog ai grija de Asha, sa nu se rataceasca prin Gradini... murmur eu.
- Fiica ta este in siguranta, mormaie Denaida. Acum sa ne facem griji pentru cealalta fiica, fiindca vad ca este tare nerabdatoare sa vina pe lume...
Mainile ei descopera destul de repede cercul de metal... Descoperirea ii aduce o paloare stranie, ingrijorare in priviri, dar se preface ca totul este in ordine.
- Aduceti-mi frunze de mirt, comanda ea femeilor care au aparut pe coridor.
Nu va dura mult si intreg palatul va afla de ceea ce se intampla. Desi sunt inconjurata de aliati, ma simt atat de singura! Strig in gol, tip cu frenezie in mintea mea dupa Kael, unicul care ma poate alina. Scrasnesc din dinti, imi musc mainile si ma sucesc de pe o parte pe alta, intelegand vag prin ce trec femeile Pamantului, care aduc pe lume fii si fiice. Apoi imi dau seama ca le invidiez, fiindca durerea lor trebuie sa fie o slaba pala de vant in comparatie cu furtuna starnita in mine.
Nimeni nu stie la ce sa se astepte de la aceasta nastere, fiindca nu s-a mai petrecut in cosmos ceva asemanator... Oare acesta va fi sfarsitul meu?
***
Usile se dau in laturi, pasi grei de barbat profaneaza odaia scaldata in esente femeiesti, facandu-ma sa-mi inghit gemetele. Degetele inclestate incearca sa smulga acel cordon blestemat care-mi opreste nasterea, dar este in zadar.
- Lasati-ma cu el!
Strigatul meu aproape disperat le face pe femei sa paraseasca odaia. Denaida trage usile dupa ea, dar continua sa pandeasca indaratul lor.
Daspha se apropie rusinat, lasandu-se obosit pe scaunul de langa pat.
- Ai vorbit cu el? intreb eu nerabdatoare, cu ochii aproape scosi din orbite.
El incuviinteaza, dar buzele ii raman lipite. Mainile i se framanta pe sabie. Simtind ceva necurat, ma sucesc pe partea dreapta, cautandu-i ochii... si vad mila.
- Ce stai ca o stana de piatra? Ce vrea blestematul de Lucifer?
- Imi pare rau atat de rau... Am incercat sa ii ofer un alt targ... Dar nu vrea.
- Ce doreste? intreb aproape scoasa din minti.
- Nici mai mult, nici mai putin, decat viata lui Kael!
Pret de o clipa, am uitat de durerea trupului, simtind cum timpul s-a oprit in loc.
- Nenorocitul! A spus el aceste cuvinte?!
- " Vreau viata fratelui ei, fiindca el este nepretuit pentru ea. E timpul ca Lauryel sa inteleaga cum este sa-ti fie furat ce ai mai scump".
- Vrea sa ii dau voie sa il distruga pe Kael?!
- Chiar si Lucifer se teme de mania divina. Kael este un Nepatat. Fie il oferim ca ofranda pentru Print, fie vei suferi sute de ani... Crezi ca poti sa suporti?
- Ati innebunit cu totii daca credeti ca imi voi vinde fratele! scrasnesc eu.
- Kael m-a rugat sa iti transmit ultimele sale cuvinte...
- Ce spui acolo?!
- " Nu-ti fie teama, Puterea Mea... Da, tu esti Puterea mea acum, am nevoie sa ma intelegi si sa ma ierti... Nu te pot lasa sa suferi, stiind ca te pot salva."
Strig, dar strig in van. Plang, dar plang degeaba. Daspha imi cuprinde bratele si ma strange la pieptul lui, incercand sa-mi opreasca zbaterea si strigatele demente.
- Du-ma la el, tradatorule! Cum ai putut sa-l lasi sa faca una ca asta?!
-" Iubirea nu moare, Lauryel... Ea doar imbraca o alta forma, continuand sa dainuie... Candva, undeva, ne vom regasi... Ai incredere in spusele mele"...
Femeile navalesc in odaie, asteptandu-se la tot ce poate fi mai rau. Vardas si-a tras sabia din teaca, cautand dusmani invizibili. Cu totii se uita spre Reintors.
- Lasa-ma sa plec! ma zbat eu, dorind sa parasesc patul.
- E prea tarziu, sopteste Azza... Nu mai poti face nimic...
- Minti, netrebnicule! zic eu, plesnindu-l cu putere peste obraz.
Vardas se grabeste sa ma prinda, dar picioarele mele sunt mai repezi, mainile mai dibace si disperarea mai mare ca oricand. Am incalecat pervazul ferestrei, sarind in gol... Am atins tarana in genunchi, prabusindu-ma langa un copac uscat.
Cu ultimele forte, ma tarasc pe zidul care imprejmuieste palatul, plutind pe marginea lui, uitandu-ma peste vale. Adabadul este cutremurat de o miscare ce seamana cu unduirea oceanului... Cerul s-a despicat in doua, lasand sa se vada, printr-o fanta, ce se petrece dincolo de acest taram. Stiu ca facatura ii apartine Printului negru, care vrea sa ma faca martor la sacrificiul lui Kael.
Vazduhul e acoperit de scancete, pe masura ce rugul se inalta spre Opal, luand forma unei siluete masculine incadrate de aripi de foc... O secunda mai tarziu, silueta explodeaza in mii de bucati care se imprastie in vazduh... Zgomotul asurzitor acopera jalea mea, care nu poate fi descrisa in nicio limba.
Ochii mei se imbata cu trupul lui spulberat, care s-a suit pe bolta, devenind o mantie difuza acoperita din loc in loc de luminite.
O nebuloasa stralucitoare, victorioasa, nascuta din durere pe cerul Adabadului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu