Ascunsi printre stanci, ferindu-ne de ochii strapungatori ai zebrunilor, am traversat vale dupa vale si deal dupa deal. Semnul pe care mi l-a prins de umar Kael este pe jumatate sters si lumina trupului meu a inceput sa se vada ca o ceata diafana, dar gratie intunericului reusesc sa ma pierd printre umbre. Am ajuns in fata unui turn urias in forma de sageata, care este poarta spre unul din locasurile luciferice. Dincolo de ea, peisajul este schimbat, ca si cand o alta lume incepe dincolo de acea deschizatura inalta. Landir se ascunde dupa o stanca si murmura cateva cuvinte, apoi imi inmaneaza un jungher scurt.
-Pentru femeia cu ochii verzi... Ucide-o inainte sa apuce sa te vada.
Am strans arma in mana si am mers cu inima stransa. Am ucis demoni de atatea ori, dar niciodata un duh uman. Sabia mea a fost manjita de sangele demonic si nu am simtit niciun strop de mila la vederea infatisarilor lor hidoase. Insa acum imi simt spiritul tulburat...
Am ajuns in fata unei porti negre, cu insemnele caracteristice Printului si m-am uitat in urma, vazand silueta preotului ascunsa printre stanci. Spaima pe care o simte la auzul numelui lui Belial il impiedica sa mearga mai departe. Picioarele mele se impleticesc si simt o ciudata vlaguiala pe masura ce ma apropii de locul unde Renegatul isi tine ascunse cele mai puternice arme. Unele dintre ele imi sunt cunoscute, iar altele sunt atat de bine deghizate incat nu pot vedea ce forma vor lua...Dar Femeia cu ochii verzi s-ar putea sa stie si nestiutele...
Am batut in poarta de trei ori si apoi m-am lipit de zid, tinandu-mi rasuflarea.
Am auzit un sasait asemanator cu al unui sarpe si usa s-a intredeschis. Un cap curios, cu plete negre si zbuciumate, si-a facut loc prin deschizatura si am trecut pe data in spatele siluetei, insfacand creatura de grumaz si punandu-i cutitul la gat. O sclipire verde imi da de stire ca gardianul locasului tocmai s-a maniat.
-Ce esti...Umbra...Spirit...Vis? mormaie ea sub bratul meu, fara sa fie prea speriata la gandul ca o sa ii retez beregata.
- Daca nu-mi spui ceea ce vreau sa stiu, o sa devin pierzania ta!
Ea rade incet si dispretuitor,apoi ma strange de brat cu mana libera, incercand sa rasufle si atunci ii vad unghiile foarte, foarte lungi si negre, asemanatoare cu ghiarele unei pasari. Isi infige unghiile de rapitor in carnea mea si scot un strigat scurt, apoi o intorc cu fata spre mine si ii daruiesc in figura hada un pumn viguros. O lipesc cu spatele de turn si imi intaresc amenintarea, apasand cutitul. Infatisarea ei stranie ma duce cu gandul la vechile duhuri de vrajitoare, mult temutele Gurgune, care si-au vandut sufletul lui Lucifer inca din timpul vietii, primind in schimb bogatie si putere. Dupa moarte insa, au devenit sclavele lui.
Ochii ei nefiresc de mari si verzui ca doua mlastini coclite, se potrivesc cu pielea incretita si paloarea cadaverica. Trebuie sa fi fost tare batrana cand a murit.
Ea imi simte gandul si zambeste stramb.
-Soarele era inca verde in vremurile in care am trait eu...Mare cutezanta ai, sa crezi ca poti ucide o gurguna...Fiindca de as vrea, ar fi de ajuns un strigat si o cohorta de demoni mi-ar veni in ajutor...
-Si de ce nu i-ai chemat inca?
Ea imi impinge mana deoparte si imi las bratul moale, nesimtind in ea un dusman de temut. As zice ca este mai degraba foarte curioasa sa afle CE sunt.
-Vreau sa vad cu cine stau de vorba. Dezveleste - te!
-Nu esti in masura sa poruncesti unui inger al Domnului!
Si zicand asta am tras sabia din teaca iar lucirea ei o sperie si isi pune mainile la ochi. Stralucirea sabiei a convins-o ca nu are de a face cu un calator obisnuit.
-Un spion? Ai venit sa ne furi armele?
-Am venit sa cer ochii dragonului Dakat. Daca nu mi-i aduci, te voi ucide.
-Si daca ii voi aduce vei face la fel, ingerule. Voi, Fii Luminii nu cunoasteti mila si dreptatea pe care o trambitati in toate Cerurile. Sunteti niste netrebnici!
-Ai fost avertizata Kemra. Da-mi ochii si vei fi crutata.
-De unde imi stii numele?
-Stiu multe lucruri...Mai multe decat poate sa priceapa duhul tau uman.
Ea da din colt in colt si ma priveste lung printre genele viclene.
-Nu pot sa iti dau ochii. Sunt doar un gardian si treaba mea este sa nu las niciun calator sau spion sa intre in cetate. Daca iti spun unde sa ii gasesti, Lucifer ma va spanzura de barna de opalix si va chema corbii sa se hraneasca din mine...
Am ridicat din spranceana, uitandu-ma spre poarta, dar nu vad nicio cetate in spatele ei. Kemra rade si bate din palme si orasul cenusiu apare deodata in spatele turnului, dezvaluind mii si mii de cladiri ciudate aranjate in cerc. Sus, pe cea mai mare inaltime, zaresc un fel de castel din granit. M-am uitat crancen spre gardian, satula de atatea mistere si oprelisti.
-Rabdarea mea este pe sfarsite! Imi spui sau sfarsesti in Abis, creatura a Umbrei! Armele voastre blestemate au incarcerat mii de suflete omenesti !
Expresia de pe chipul ei este manie amestecata cu frica. Nu stie inca de cine sa se teama mai tare : de mine sau de Lucifer.
-Daca ma trimiti in abis, Printul ma va scoate de acolo fiindca ii sunt folositoare.
-Dar pana o va face, eu voi reusi sa iau ceea ce am venit sa iau. Si atunci vei fi scoasa din Abis doar pentru a fi pedepsita pentru ca nu ti-ai facut datoria.
Kemra se agita si mormaie in barba inciudata, stiind ca am dreptate. Se simte prinsa in capcana si stie ca orice ar face, nu se va sfarsi bine pentru ea.
-Nu vei afla secretul ochilor decat daca ma invingi in lupta dreapta!
-Jura pe tronul de admoniu al lui Satan ca imi vei spune adevarul!
-Iti jur!
Kemra isi schimba forma de vrajitoare si devine o creatura infricosatoare. Un sarpe urias cu ochii verzi, ce arunca din gura venin galbui, scarbos si lipicios. O scuipatura de a ei mi se prelinge pe capa si imi scot pe data sabia. Lucirea ei o supara si se da indarat ca si mai inainte, urland din rasputeri " Hriajna!" Strigatul ei de lupta este asurzitor si se incolaceste dupa propria coada, suierand. Fara sa stau prea mult pe ganduri, m-am inaltat deasupra ei si m-am rotit in aer, apoi am infipt sabia mea in gura ei deschisa. Un sange otravit a inceput sa galgaie pe data si vrajitoarea isi pierde forma, redevenind umana. Se pravaleste pe jos si ii curge sange din gura, urla si isi da ochii peste cap, blestemandu-ma.
-Nu uita...Daca scoti un cuvant despre sosirea mea, sfarsesti in Abis!
Ma priveste cu ura nesecata si scrasneste cateva cuvinte cu ciuda.
-PLEACA! Ochii dragonului decoreaza tronul din sala centrala a castelului.
Nu am asteptat un alt indemn ci am trecut prin poarta. Am simtit un aer rece cum imi cuprinde umerii si am vazut un soare vesel razand deasupra mea. Soarele are mai degraba forma unei semilune aprinse ca o torta si bolta este putin verzuie. Castelul ce aparea mohorat este stralucitor ca o nestemata neagra si turnurile sale sunt rosii. Orasul apare alb stralucitor, iar insemnele Decazutilor sunt pictate pe toate zidurile. Este unul din putinele locuri in care Lumina nu a plecat de tot. Ma uit in urma mea si vad poarta mohorata preschimbata intr-o usa incarcata de nestemate. Una din multele deghizari luciferice, dictate de maestrul inselaciunii...Nimeni nu ar banui existenta unui asemenea oras in miezul Umbrei.
Orasul este invadat de fiinte omenesti ce si-au parasit demult trupurile, de vechi regi ce calaresc magnifici cai si de slugi ale Printului care ingrijesc templele. M-am strecurat printre ei, ajungand in dreptul unei fantani. Un baietel ma vede si isi ridica degetul spre mine, urland " Un strain...Un strain!" O femeie il trage de brat si il zguduie, apoi isi fixeaza ochii asupra mea. Am incremenit. Ea il mustra pe copilul ce ma priveste uimit, ca si cand ar sti ca locul meu nu este acolo. Apoi o aud zicand " Vebrian, nu este frumos sa strigi dupa calatori". Femeia isi trage fiul dupa ea si eu rasuflu usurata. Din fericire, ochii demonilor nu ma pot vedea, dar o sa imi fie destul de greu sa ajung in castel. Miile de ochi si multele fete de oameni ma dau de gol, riscand sa atraga atentia unui luciferian. Mi-am tras gluga peste fata si am cutreierat locul, cautand o intrare spre castel. Trecand un podet de lemn, am vazut un strajer ce ma privea cu luare-aminte...Incepe sa faca semne altuia si acela devine banuitor la randul sau. Lumina mea incepe sa paraseasca conturul hainei si rasuflu adanc. M-am ascuns pe langa ziduri, trecand pe langa cai si copii, femei si barbati. Unii dintre ei mai poarta inca amprenta felului in care au murit, dar ceilalti sunt vindecati, cu toate ca paloarea ciudata a pielii imi aminteste faptul ca sunt plecati de mult timp din carne.Pe cand cugetam acestea, aud larma mare si aclamatii.
Un palanchin dus pe brate de patru barbati isi face loc printre oameni si toti cad de indata cu fata la pamant, prosternandu- se cu frica si in acelasi timp bucurie. Un personaj important coboara din palanchin si isi aranjeaza minutios cutele hainei regale, ranjind multumit la auzul strigatelor admirative. Ochii complet negri ii sunt pictati pe margini cu praf albastru si degetele ii sunt incarcate de inele. Mandru si impozant, coboara printre cei care i se inchina si le daruieste zambete, aruncand spre ei cu pietre pretioase. Este Eblis, purtatorul disperarii, cel care ma momea candva prin palatele Printului.
Gandul meu s-a pierdut printre strigatele lor si regele Seiramului isi face plimbarea prin oras, apropiindu- se de intrarea in castel. Iata ca soarta imi surade din nou si Cerurile imi ofera ajutor in momentele cele mai incalcite. Lovindu-ma de multimea ce il inconjoara, m-am furisat ca un talhar printre soldati si am intrat prin poarta mare impreuna cu ei, urmand cortegiul lui Azazel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu