Am parasit ingandurata Campul Alb, locul unde ma intalnesc cu ingerii incepatori, apoi am iesit in gradina locuintei mele ceresti, cu ochii tinta spre copacul verde smarald din fata mea. Am atins una dintre ramurile sale si am revazut intr-o clipita toata istoria mea din Cerul de Opal.
Sosirea spiritului meu prin Poarta Nasterii, imbracarea in duh si peripetiile fara sfarsit pe masura ce invatam sa luminez pentru Domnul Lumilor. Este ultima oara cand mai pot face asta, inainte de a pleca...Pe masura ce pasesc, pietrisul de sub talpile mele face valurele si se coloreaza in nuante de albastru. In aer se simte miros dulce de trandafiri. Mi-am desfacut aripile larg, lasandu-le libere. Ploaia aurie imi mangaie spiritul si imi incarca aripile, dandu-mi putere. Si am nevoie de aceasta incurajare fiindca Gabriel vrea sa ma duca in Labirintul Timpului. Un loc prins intre ceruri, o enclava lasata de ingerii cazuti...Acolo e singurul salas unde timpul a format o bucla. Doar asa pot sa vad si sa simt timpul lui Lucifer, care este capturat in trecutul Pamantului. Nimeni nu poate spune ce forma va lua lumina lui si cate voi avea de indurat pana ma voi elibera, dar in labirint voi afla cateva raspunsuri. Intaiul Veghetor imi spune ca am nevoie de acest lucru, chiar daca il voi uita in momentul nasterii mele in carne si sange.
Mi-am indreptat umerii oftand si am tasnit cu toata puterea mea, mergand spre Templul Luminii, acolo unde ma asteapta Gabriel.
***
Portile grele de jeratic se inchid in urma noastra cu un zgomot asurzitor. Este intuneric si bolta e presarata cu fulgere rosii. Gabriel ridica doua degete unite si apoi le atinge de gura, dandu-mi de inteles ca de acum inainte nu mai putem vorbi, ci doar pasi printre lumini.
Incetul cu incetul sunt ghidata pana ajungem in fata unei sfere uriase care lumineaza palid in enclava Damnatilor. Gabriel atinge aceasta sfera cu toiagul sau de aur si ea incepe sa pulseze innebunitor. Inauntrul ei se vad mii de luminite...stele, inscrise in universul din materie. Un univers intreg inchis intr-o umila sfera ce nu este mai mare decat un palat de cristal. Imi mijesc ochii si vad explozii colorate, galaxii ciocnindu-se sau departandu-se, bucati uriase de piatra arzand. Intaiul Veghetor rasuceste timpul ca pe o coala si se intoarce in trecutul Planetei Durerii, la cateva veacuri dupa stabilirea Printului in Infern.
- S-a facut! Intra in sfera Lauryel si... afla-ti menirea!
Si zicand asta el bate din palme de trei ori si dispare cu viteza gandului la milioanele de indatoriri ceresti pe care le are, lasandu-ma singura.
Enclava seamana din ce in ce mai mult cu o cutie si peretii ei parca ma strang, brazdati de radacini adanci si verzi care sclipesc straniu. Totul se misca, totul se modifica, ca si cand ar fi intr-o continua fierbere. Mi-am intins mana dreapta si am atins peretele sensibil al sferei transparente, care arata continuu imagini ale Pamantului. Deodata ma simt absorbita inauntru cu viteza a mii de vanturi de furtuna si cutreier timpul si spatiul plutind printre astri. Simt pe pielea mea frigurile cosmice, pletele mi se unduiesc ca si cand as fi cazut in adancul marii si picioarele aproape ca ating micutele galaxii.
Ajung deasupra Pamantului si ma cufund de-a dreptul in unul dintre oceanele sale albastre, mergand in afund, spre imparatia intunericului. Intre timp aud milioane de glasuri omenesti care vorbesc, rad puternic sau canta vesel, aud bufnituri si scancete, furtuni si ploi, zgomot de razboaie si de zale, urlete si agonie. Ma pierd in intuneric si nu mai stiu unde ma aflu....Apoi o pacla rosie imi vesteste ca am ajung intr-un regat luciferic, acolo unde vad un palat maret.
Cad pe picioarele mele si imi desfasor aripile, pornind spre el. In stanga si in dreapta palatului vad niste fiinte ingrozitor de urate, imbracate in armuri asemanatoare celor ceresti, care pazesc sutele de intrari. Ma duc senina spre poarta cea mare, stiind ca ei oricum nu ma pot vedea si intru direct prin fierbinteala ei, ajungand intr-o sala. Zgomot de lire si alte instrumente muzicale imi gadila auzul si ma las ghidata de ele, cautandu-l cu mintea pe Print.
De ce Lumina lui a ales sa ramana in mine? De ce Lucifer ar face o astfel de alegere nesabuita? Trebuie sa aflu pentru ce am devenit purtatorul stralucirii sale, pentru ce trebuie sa cunosc adancimile iadului, moartea si putreziciunea. Timpul este de partea mea si la fel intelepciunea Oranduitorilor. Intr-un fel sau altul voi deslusi care este vointa Tatalui nostru si o voi duce la indeplinire, dar drumul spre intuneric e presarat cu uitare si multe capcane.
Am auzit o voce de femeie glasuind si mi-am oprit pasii aproape ca un talhar, ramanand nemiscata. O usa se deschide si pe ea iese insasi printesa Lilith. O recunosc dupa insemnele regale si zambetul nerusinat. Insa nu este singura, ci insotita de mai multe demonite.
Ochii lor negri ma fascineaza si le urmaresc odaie dupa odaie, mergand chiar in urma printesei cu plete negre. Ii admir vesmintele cu coltul ochiului si abia acum vad ca pantecul ei este ingrosat si umflat, acoperit pe alocuri de panza matasoasa brodata cu fir de argint.
Pe toate cerurile, poarta un copil! Ochii mi se maresc de mirare, pentru ca stiu ca acel copil nu poate fi decat al Printului intunecat. Cu totii stim povestea lui Lilith...Dupa razboaiele sangeroase din ceruri si capitularea Damnatilor ea a refuzat ispasirea si cainta, dorind sa ramana alaturi de Lucifer si de ceilalti oameni si ingeri care l-au urmat in Cadere. A fost prinsa in catuse si azvarlita de Mihail in carne, asa cum s-a intamplat cu totii rebelii ce nu au dorit iertarea Domnului Lumilor. Dupa veacuri si veacuri, ea a reusit sa castige pretuirea Damnatului care a folosit-o de nenumarate ori in imperecheri rituale ce i-au sporit puterea intunecata.
Pe cand gandeam acestea, printesa face un semn spre una dintre preotesele ei. Cea mai batrana dintre ele afuma de zor un altar si aprinde tortele din cele patru colturi, apoi incanteaza rugaciuni si cereri spre intunecimea absoluta...Satan! A innebunit? Cantecele lor au acoperit sala. Lilith se aseaza pe acel altar si isi desface picioarele rasufland cu greu. Pe cand zacea asa, ele ii picteaza mainile cu insemne si danseaza in jurul mesei, tinand altarul protejat de orice ochi luciferic. Cand ritualul lor ciudat se apropie de sfarsit, podeaua se sparge in mii de bucati si prezenta terifianta a Printului le face pe preotese sa geama.
M-am apropiat mai mult de scena interzisa, la timp ca sa vad cum isi cerceteaza consoarta cu ochi curiosi. Lilith geme si scrasneste din dinti, tinandu-se de podoabele de arama lipite de altar.
- Este timpul?
Ea incuviinteaza din cap, apoi recade in starea ei demna de mila, asudand,blestemand si blestemand. Cea mai batrana dintre preotese se aseaza intre picioarele deschise ale printesei si face insemne in aer, murmurand cuvinte doar de ea stiute.
- Ce mai astepti Sephyra? Fa-o odata sa nasca! tuna Lucifer manios.
- Rabdare, Printul meu...Rabdare. Copilul nu se grabeste prea tare...
- Ar face bine sa se grabeasca, blestematul! Nu mai pot suporta! striga Lilith cu ura, vorbind printre dintii inclestati.
- Nu vorbi in acest fel despre progenitura mea! ameninta Printul.
- Progenitura noastra!
Satul de strigatele ei, el face un semn spre pantecele femeii si un fum negru incepe sa iasa dinauntrul ei, fum care vesteste sosirea unei abominatii. Tinuta de maini de catre preotese, ea urla agonic si isi da ochii peste cap in vreme ce naste primul copil al lui Lucifer.
Sala se cutremura din temelii, facandu-l pe Print sa incline dintr-o spranceana, nemultumit de intrarea vijelioasa a fiicei sale intunecate. Altarul se umple de sange si copilul se iveste murdar, tipand si zbatandu-se, in mainile celei mai varstnice preotese. Ochii ei, la fel ca ai celorlalti ingeri eliberati din abis, sunt acoperiti de pecetea intunericului.
Lucifer ii arunca o singura privire, una singura, apoi paraseste sala fulgerator. Preotesele ii pun copilul in brate printesei si ea il strange la piept cu frica, iar ochii lor negri se ingemaneaza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu