CAPITOLUL 55: Taramul de nicaieri

M-am regasit la pieptul lui Lucifer, inspirand inca parfumul de brad. Intelegand ce s-a intamplat, m-am dat degraba indarat, cu ochii cascati de uimire.

- Acum stii, zice el taraganat. Ti-ai facut-o cu mana ta.

- M-ai pacalit… Eram doar un copil care nu stia ce se intampla!

- Te contrazic. Stiai exact ce se intampla, dar erai disperata. Si de cate ori esti disperata, faci lucruri necugetate, adica targuri cu mine… ranjeste el.

- Nu pot sa cred ca m-am lasat inselata de cineva ca tine!

- Ziua despre care ti-am vorbit atunci a sosit. Iti vei respecta intelegerea sau trebuie sa te iau cu forta?

- Nu ma intorc cu tine pentru nimic in lume! Mai bine as muri!

El ramane contrariat, cu buzele stranse, apoi se indeparteaza.

- Layra... Incerc sa-ti salvez trupul, nu sa te ucid.

- Se pare ca esti in dilema… Nu ma poti lua cu tine, dar nici nu ma poti lasa sa mor.

Bratele imi sunt vlaguite. Chiar si daca ne-am bate in lupta dreapta, as pierde. Rasaritul este foarte aproape, poarta se framanta, iar el nu se poate decide.

- Preferi sa mori decat sa te intorci cu mine in Infern? Ai fi langa Lumina. E si fiica ta, nu? Sau ai uitat ca ai purtat-o in pantece atata timp?

Lucifer joaca ultima carte de pe masa, pe cea mai grea dintre toate.

- Am o alta fiica acum, banguiesc eu, simtindu-mi inima cum se zbate dureros.

- Vad ca nu-ti vei schimba decizia, dar vreau sa tii minte un singur lucru: mai devreme sau mai tarziu, ne vom reintalni. Nu poti rupe juramantul sacru pe care l-ai facut cu mine in acea padurice. Ai ales, iar acum vei suferi consecintele.

- Intelegerea ta marsava e un fals!

- Nu-mi pasa! zice el aspru. Nimeni nu imi intoarce spatele!

- Voi pleca… Oricum, nu poti face nimic ca sa ma opresti.

- Oare cand vei intelege odata diferenta? Pot, dar aleg sa te las sa pleci.

- De ce?!

- Fiindca nu conteaza cat timp va trece. O suta de ani, cinci sute de ani… Esti legata de mine, pe cat de tare sunt eu legat de tine. Vei fi silita sa te intorci.

- Blestemata sa fie ziua in care te-am intalnit!

- Dimpotriva, scumpa mea, rosteste el ironic. Daca nu eram acolo la momentul potrivit, cine stie ce s-ar fi intamplat. Te-am ajutat la vreme de nevoie.

- Si mi-am platit greseala cu sange, temnita, lacrimi, dar tot nu-ti este de ajuns!

- Daca nu ai fi fugit de mine de la inceput, nu mai exista nicio lacrima. Ai incalcat toate juramintele! Ne-am unificat in acea temnita mizera, nu doar ca trupuri de lumina, ci ca esente! Am creat ceva impreuna, dar esti prea oarba sa vezi!

- Unificarea noastra a fost voia cerului!

- Te-am salvat atunci cand Shaitan te-a vrut ca tribut!

- Incerci sa te deghizezi ca mantuitor, dar am facut toate acestea ca sa ii cruti pe oameni. Am preferat sa ma jertfesc, decat sa mai piara un alt suflet!

- Cu toate acestea, ai pierdut multe suflete din cauza nesabuintei tale, deci ne intoarcem de unde am plecat. Daca ai fi acceptat nunta de la inceput, toata suferinta putea fi evitata. Dar te-ai lasat condusa de mandrie.

- Am invatat de la cel mai bun, spun cu amar.

- Pleaca, zice el rastit, facand un semn cu bratul. Du-te si pocaieste-te pe taramul de Nicaieri… Plange-l pe fratele pierdut, Kael. Usuca-te de dorul blestematului de Vardas. Cere iertare cerurilor, milogeste-te, cine stie… Poate te vor lasa in viata. Crezi ca ei sunt binele iar eu… cel mai mare dusman. Ce a facut OPALUL pentru tine? Te-au trimis aici ca pe un miel la taiere, in mijlocul nostru. Tata pretinde ca te iubeste, dar te-a sacrificat de mult mai multe ori decat am facut-o eu…

- Inceteaza, spun stins, incercand sa nu-l las sa-mi intre in minte.

- Crezi ca esti singura care cauta odihna? zice el infuriat. O caut de ere intregi, dar nu ai cum intelege… Ai apucat abia 22 de ani prapaditi pe Pamant. Ce stii tu? Nu ai habar cum este sa traiesti in durere, agonie, manie, milenii dupa milenii.

- Poate ca nu inteleg. Dar ti s-a oferit o sansa de catre Batrani.

- Nu ma intereseaza ce spun Batranii! Stiu un singur lucru: te strangeam in brate, dorind sa te omor, dar nu o puteam face, ceva nu ma lasa… La inceput, am crezut ca este o slabiciune, dar nu este asa… Sunt mai puternic langa tine.

Am ramas muta, nevoind sa cred ca ar putea vorbi serios. Alura lui, gesturile violente, mania din priviri imi da de inteles ca nu joaca teatru.

- Iar eu mult mai slaba… M-ai transformat intr-o umbra, ai stors din mine iubirea, lumina, puterea… Acum te astepti sa uit totul? rad eu sarcastic.

- Nu vreau sa uiti nimic! Vreau sa-ti amintesti cand ti-am facut rau, dar vreau sa-ti amintesti cand ti-am facut si bine. Poate caile mele nu au fost cele mai stralucite… Te-am pacalit uneori, da… Fiindca esti foarte incapatanata si nu cedezi.

- Ai ucis toate fiintele pe care le iubeam! Sangele lor a spalat templele tale!

- Daca ma acceptai, la fel cum ai facut-o cand erai copil, ar fi trait!

- L-am ucis pe Kael cu mainile mele, ca sa nu-l transformi intr-un monstru!

- Ti-am dat de ales! Ceea ce nu pot sa spun despre Opal!

- Mi-ai distrus ordinul si l-ai facut pe Vardas sa ma tradeze!

- Ordinul era singurul lucru care te mai lega de Pamant. Te-am eliberat!

- Mereu vei gasi o justificare pentru actiunile tale, nu-i asa?

- Actiunile mele au fost gandite cu mult timp in urma, la fel ca pe tabla de sah… Nu ucid decat daca asta imi serveste la ceva… Am incercat sa te scutesc de suferinta, dar nu mi-ai ales de ales, de cele mai multe ori…

- Nu te cred, Lucifer… Intentiile tale n-au fost niciodata bune, fiindca esti stricat pe dinauntru! Esti putrezit, atunci cand nu furi Lumina altora!

- Taci!

Imi strange bratul, facandu-ma sa lacrimez, dar nu ma misc, ci imi musc buzele.

- Imi faci rau chiar acum, dar vrei sa cred ca esti un nedreptatit al sortii?

- Ma scoti din minti cu nascocirile tale! Ai stat langa mine atatia ani, dar nu ai priceput nimic… Intunericul si Lumina se intrepatrund. Fortele au nevoie una de cealalta, fiindca acest univers este dual. Eu… am nevoie de tine.

- Ai nevoie de mine?

Nodul din gat se face din ce in ce mai mare, inima imi pulseaza haotic. Se lasa tacerea. O liniste mormantala, o scena tulbure, in care se vede doar bratul meu, prizonier in mana Printului… Degetele lui slabesc stransoarea, alunecand usor, apucandu-mi mana, pe care si-o duce spre buze, cu o miscare lina.

Trupul meu e framantat de emotii contrare, care implora dupa o descatusare. Simt ca fierb, ca nu-mi gasesc locul, tulburata de aceste atingeri neobisnuite, care imi topesc ura, metamorfozand-o in altceva… Nu am putut sa rabd mai mult, asa ca l-am tras de gat, aplecandu-l spre mine, devorandu-i buzele intr-un mod disperat.

Uimit de intorsatura situatiei, el ramane incordat, lasandu-se dominat in mod brutal de mainile mele, de trupul meu nerabdator, obosit, rapus, care se loveste de al sau. Dupa un timp, pare a intelege ce se intampla si imi raspunde la sarut… Timid, apoi indarjit, apoi aproape cutremurat… Un sarut agonic, ceresc, infernal.

Lucifer ma prinde ametitor in brate, sufocandu-ma in imbratisarea lui, pe care o urasc si o iubesc in acelasi timp. In linistea care se lasase brusc, se mai aud doar rasuflarile noastre nebune, care incearca sa regaseasca un drum pierdut cu mult timp in urma.

Constiinta imi urla ca sunt o tradatoare, profanatoare a memoriei celor doi pe care i-am iubit, pe care ii dau uitarii cu atata usurinta, la fel ca un om ce-si uita menirea si numele. Toate inlantuirile cu el sunt atat de vinovate… Ma tem sa nu starnesc mania Cerului, dar nici nu-mi pot dezlipi obrazul de pielea lui catifelata.

Vreau sa fug cat mai departe, dar mai stau inca putin, sa-i simt pletele in maini. Toate aceste imbratisari interzise sunt o batjocura la adresa Luminii, dar partea mea pacatoasa nu se poate opri din a se bucura de ele cu bucuria insetatului ce a gasit izvor cristalin. Cum este posibil ca cel care-mi este calau, sa-mi fie si balsam?

Oare nu ar trebui sa profit de aceasta clipa de slabiciune, sa-mi duc mana la sold, infigand apoi sabia in el si ruinandu-i sperantele abia nascute?

- Fa-o, daca asta te multumeste, mormaie el in parul meu, citindu-mi gandurile.

Lucifer cel rece se poarta asemeni unui muritor. Iar eu nu ma deosebesc prea mult de femeile Pamantului, care se indragostesc de barbatul gresit.

Dar orice vis se sfarseste la un moment dat, astfel ca si imbratisarea noastra a incetat, trezindu-ne incet din amorteala. Ne-am privit lung, foarte lung.

- Vin zorii… zice el patruns. Trebuie sa te parasesc acum.

Ne-am uitat spre poarta translucida, ultima iesire din Adabad, care se framanta asemeni aluatului dospit, pregatita sa-si schimbe esenta.

- Pleci?

- Urechile ma tradeaza sau simt o unda de regret in tonul tau?

Zambeste dracesc, revenindu-si treptat in fire, ca si cum ar vrea sa dea uitarii episodul de mai devreme. De obicei, eu sunt cea care fuge de el, dar acum este invers. Parca abia asteapta sa-l dezleg, ca sa se poata intoarce in Infern.

- Ai grija de Lumina… suspin eu. Tine-o ascunsa de ochii lui Shaitan.

El inclina din cap, apoi isi duce mainile la spate, asa cum face de obicei.
- Sper ca vei gasi pacea pe care o cauti. Pe curand.

Am deschis gura sa spun ceva, dar el a disparut, lasand in urma o pala de vant. Am oftat, privind locul gol, lipsit de prezenta lui. Oare este posibil ca el sa se schimbe? Lucifer, mandria intruchipata, a renuntat la mine, doar ca sa-mi fie bine?

Greu de spus. Inca si mai greu de crezut. Din clipa in clipa, ma astept sa reapara, sa-mi spuna ca totul a fost o greseala, ca ma uraste de moarte. Acum parca imi doresc sa nu fi renuntat, sa ma forteze sa merg cu el in Infern. In acest fel, vina ar fi doar a lui, iar eu as fi mereu la adapost de dorintele care nu-mi fac cinste.

M-am intors alergand, strigand-o pe Asha, fiindca trebuie sa plecam. Ochii mei cerceteaza imprejurimile... Observ hamurile topite, fraiele inca legate de copac, armasarii lipsa...  M-am napustit spre cortul improvizat, strigandu-mi fiica cu glasul sugrumat. Imaginea care ma intampina este una dezolanta… Cortul este gol. 
Pe locul unde sedea ea gasesc o hartie, ce sta prinsa acolo de varful unui cutit maiestrit. Ii recunosc modelele, nu trebuie sa stiu mai mult. Rapitorul fetei este Belial!

O despaturesc aproape sufocata, apoi citesc mesajul scris cu litere curgatoare:

Ai fost avertizata… Voi merge pana la capatul Pamantului pentru ceea ce este al meu. Iar Asha este a mea. Mereu a fost si mereu va fi… Nu te teme, nu am de gand sa o pedepsesc… O duc acasa, alaturi de mine, acolo unde ii este locul…

Am citit si recitit hartia, crezand ca poate am un cosmar. Ma blestem pentru a mia oara pentru slabiciunea mea! Am cazut in bratele lui ca o pasare ranita, crezand chiar si pentru o clipa acele minciuni, in vreme ce Lucifer mi-o fura pe Asha!

In zadar am implorat Cerurile sa dea timpul inapoi, fie si cu un ceas. Ar fi trebuit sa o leg de mine, inainte sa ma duc pe pod! Ar fi trebuit sa il alung pe Lucifer de cum l-am zarit si sa ma intorc la fiica mea, care si-a pus increderea in mine!

Am strans sabia in mana, cu lacrimi pe obraz, simtind ca imi pierd mintile… Am urlat prelung, la fel ca un animal salbatic, simtindu-ma umilita pana in maduva oaselor. Am alergat pana la jumatatea podului, uitandu-ma cand spre Adabad, cand spre poarta. Iesirea s-a colorat in albastru, semn ca pot trece in celalalt taram, dar stau intepenita, cu inima sfasiata intre doua alegeri imposibile!

Daca aleg sa ma intorc in Infern, voi fi alaturi de Asha, dar sclava intunericului pe vecie. Daca plec in tinutul de Nicaieri, voi fi libera, dar n-o s-o mai vad vreodata pe Asha. Pret de o clipa, am vrut sa alerg spre Adabad, dar apoi m-am stapanit, incercand sa gandesc limpede. Abia acum imi dau seama de adevar: Lucifer a avut putere asupra mea fiindca s-a jucat cu ceea ce simteam si mi-a intunecat judecata.

Daca as fi gandit la fel ca el, strategic, mereu cu un pas in fata, fara sa ma las induiosata de falsele sale crize de Reintors, l-as fi invins cu mult timp in urma. In loc de asta, am lasat emotiile sa ma transforme intr-un om, condus de impulsuri.

In acelasi timp, partea umana este cea care ma deosebeste de Lucifer, care m-a ajutat sa salvez atatea suflete, sa restaurez Adabadul, sa golesc iadurile. Indiferent ce spune el, Lumina din mine a castigat in fata intunericului. Iarta-ma, Asha…

Ma voi intoarce dupa ea, dar nu inainte de a-mi recapata fortele. Nu inainte de a stii sigur ca nu ma voi mai lasa pacalita de falsa lumina luciferica. Fiindca o fiinta decazuta precum Fiul Zorilor nu cunoaste decat un singur lucru: egoismul.

Acest lucru il conduce, se afla in sangele lui, in mintea lui, ghidandu-l spre alegeri seci, crude, mereu in favoarea Infernului. Tot ceea ce a creat vreodata ii apartine. Fiice, taramuri, targuri. Nu conteaza. Mai devreme sau mai tarziu, le va recupera.

Am alergat cat am putut de repede spre poarta, apoi m-am aruncat prin ea, simtind curentii timpului si spatiului cum imi cutremura celulele. Ochii imi sunt orbiti de fulgere, globuri, scantei, inainte de a simti o senzatie de cadere.

M-am rostogolit intr-un desert alb, cazand din acea deschizatura, care se prezinta pe celalalt taram asemeni unei fante. Un ochi de pisica, care se inchide incet-incet.

Mi-am tras rasuflarea, apoi mi-am adunat oasele de jos, mergand prin caldura torida a unei bolte aproape incandescente, care nu adaposteste vreun soare.

Nu stiu cat am mers, fiindca setea, foamea, caldura, mi-au slabanogit trupul. Pe cand mai aveam putin si ma prabuseam in nisip, zaresc o insula cu verdeata.

Sa fie o inchipuire a mintii mele? In fata mea, o cetate de un alb uimitor, cu turnurile pierdute in ceruri, ce pare batuta cu zapada. Am grabit pasul, brusc inviorata de vederea acestei frumuseti, stand cu ochii spre poarta din aur.

Dupa ce ochii mi se obisnuiesc cu stralucirea, zaresc o formatie de barbati, ce calareste furtunos in directia mea. Hainele lor azurii se potrivesc de minune cu nuanta boltei. Pe masura ce se apropie, pot sa vad si alte detalii: poarta turbane colorate, care le apara crestetul de soare si papuci usori de panza, brodati in chip minunat. Cel care este mai in fata sare de pe armasarul alb, apoi porneste spre mine cu pas apasat. Am mers in intampinarea lui, cu ochii pe plosca cu apa pe care o tine la brau. El intelege gandul meu, asa ca o scoate si mi-o intinde cat poate de demn, lucru care contrasteaza cu brutalitatea gestului meu disperat: am deschis-o cu miscari smucite, apoi am baut cu nesat, cu apa curgandu-mi pe barbie. Dupa ce s-a incredintat ca mi-am potolit setea, omul indrazneste sa ma salute.

- Bine ai venit pe taramul de Nicaieri! Eu sunt Roboam. Te asteptam!

- Ma asteptai? ingaim eu, inca ametita de caldura.

- Maica Cucernica Adeona ne-a vestit sosirea ta si-a dat porunca sa purcedem degraba spre tine, asa ca iata-ne! Te rog sa urci pe acest armasar…

- Nu puteai sa vii mai devreme, pe cand rataceam insetata prin desert?

El rade de nestiinta mea, apoi ma ajuta sa ma aburc pe cal.

- Imi cer iertare… Nu putem pleca prea departe de Naad, fiindca desertul apartine locurilor parasite de sfintenie, iar atmosfera ne-ar ucide. A trebuit sa asteptam sa te apropii de granitele noastre inainte de a te intampina.

Am zambit fortat, iar el mi-a intors zambetul, aratandu-mi o pereche de dinti stralucitori. De indata ce am trecut de ultima duna, aerul s-a schimbat complet, devenind racoros, usor si parfumat, semn ca exista un sambure de adevar in cuvintele acelui om. Nisipul arzator a ramas undeva in spate, fiind inlocuit de verdeata, flori, poteci incantatoare si un drum lat, care duce spre cetatea alba pe care o vazusem prima oara. Palatul construit din ceva asemanator fildesului nu seamana deloc cu locul auster descris de cei care imi vorbeau despre acest tinut al pustniciei. Dar nimic din acestea nu mai conteaza, fiindca imi voi vedea in curand mama. Am tanjit mult timp dupa vocea ei blanda… Dupa zambetul ei. Am pierdut-o, apoi am regasit-o, apoi a fost alungata de razboi si am pierdut-o iar. Din fericire, e prea puternica in lumina, deci nu poate fi distrusa lesne de Lucifer. Orice ar face, nu mi-o poate lua pe femeia care mi-a dat viata pe Pamant.