Am intrat in
camera scufundata in semiintuneric. S-au lasat tenebrele peste Adabad si
cetatea pare mai sumbra ca oricand. Vad marmura cenusie cu triste sclipiri,
patata de sange. Apoi, o silueta alungita intr-un pat, o femeie imbracata in
straie de cavaler, care rasufla cu greu…
Alaturi de
ea il regasesc pe regele Deuronomilor, care i-a asternut pe frunte o basma
inmuiata in apa. Reena deschide ochii cenusii, fara viata, cautandu-ma…Parca
mi-ar implora ajutorul cu ajutorul irisilor.
- Tu
esti…Veghetorule?
Arata ca o
fantasma desprinsa dintr-un taram pierdut. Ochii incercanati, buzele supte de
febra si pielea ca un pergament o fac de nerecunoscut. Cat de trecatoare este
frumusetea in fata bolii! Ranile de pe maini s-au cicatrizat, dar a ramas cu
dare negre de licoare inchegata.
-
Reena…Crezi ca vei rezista calatoriei pana la Bardoom?
Ea misca din
cap in semn de negatie.
- Te putem
vindeca. Mai rezista inca putin.
I-am luat
mana si m-am uitat in ochii ingrijorati ai lui Vardas. Toata ura lui pentru
fosta regina s-a topit intr-un maldar de nefericire.
- Pregateste
o lectica pentru ea si da semnalul de plecare.
El inclina
din cap si o lasa cu greu, pasind nesigur spre iesire. Si are de ce sa fie
ingrijorat, fiindca esenta Reenei este pe cale sa se dezintegreze. Pielea ei
scorojita imi spune ca are in ea focul distrugerii, care ii va mistui trupul.
Daca nu o dezlegam curand, va sfarsi ca prada de razboi pentru Lucifer, atrasa
in haul negru al condamnatilor.
- Crezi ca
mai exista iertare pentru mine?
Ochii femeii
cersesc izbavirea si martor imi este Opalul, mi-as dori asa de mult sa ii ofer
alinarea ultima. Gandul mi se duce la Azza…Daca el a putut sa imbratiseze din
nou lumina, de ce nu ar putea si ea? Pana la urma, tot ceea ce a facut a fost
pentru binele Adabadului. S-a facut sora cu intunericul pentru a trece puntea
si a reintoarce Deuronomii.
- Sunt
incredintata de aceasta. Dar va trebui sa o castigi. Si nu vei reusi daca
abandonezi lupta si ne parasesti…
- Sunt asa
de obosita…murmura ea cu istovire.
- Stiu,
stiu…zic si ii strang mana, incercand sa ii dau din taria mea.
Apoi un
fulger mi se aprinde in minte, ca o revelatie. Oare as putea folosi unul dintre
darurile angelice din mine ca sa ii prelungesc viata?
M-am ridicat
in picioare, stand langa patul ei si mi-am scos armura. Apoi am inchis ochii si
am inceput sa ma rog. Muribunda nu spune nimic, dar din cand in cand aud cate
un scancet de durere. E intr-o agonie ingrozitoare si plateste pretul pentru
slujirea lui Azazel.
Am scos de
la brau un cutit scurt si mi-am crestat palma, intarind dedicarea mea,
cerandu-i direct lui ISH sa crute aceasta fiinta. Astept, astept, dar nu se
intampla nimic, nu primesc niciun raspuns si nici nu vad inscrisuri aurii pe
aripile mele. Fata Reenei este plina de lacrimi.
Se aude usa
trantindu-se si Vardas intra alaturi de inca doi barbati, carand o lectica din
lemn, cu fetele vadit posomorate. Atat eu cat si ei simtim ca o vom duce pe
femeie pe ultimul sau drum. Nu va apuca sa vada capitala, nici sa se bucure de
harul Maicilor. Nu poate fi mutata. Tot ce putem face e sa ii tinem mana cand
se va scufunda in tenebre.
- Vardas…se
aude vocea ei slaba.
El lasa tot
si se duce degraba spre patul ei, facand semn celor doi sa iasa afara.
Ingenunchiaza si se apropie de fata Reenei, sorbindu-i vorbele.
- Nu mai am
mult…Trebuie sa stiu ca ma ierti.
- Nu,
lupta-te…Sunt aici, cu tine. Ai rezistat milenii ca sa mori acum?
- Sunt
satula de lupta, regele meu. Vreau sa ma odihnesc.
El isi
ridica ochii deznadajduit spre mine. Nu cred ca l-am mai vazut vreodata intr-o
stare ca aceasta, nici macar atunci cand l-am eliberat din robia zeului
pesterii. Din nefericire, pentru ea nu va exista nicio odihna, ci doar un chin
perpetuu si cadere in gol. Ma sucesc, imi numar pasii si caut in minte o poteca
noua. Cerul nu imi raspunde, ceea ce inseamna ca salvarea femeii nu mai tine de
ingeri si nici macar de Azazel. Reena culege ceea ce a semanat, dar asta nu ma
face sa ma simt mai bine si pe deasupra il distrage pe Vardas de la lupta
finala.
- Nu cunosti
nicio cale prin care sa o pastram langa noi?
- Vardas,
oricat ma gandesc, am in minte doar un lucru: putem sa o tinem in viata pana
ajungem in capitala, dar am nevoie de un artefact puternic, de un cristal sau
de un atribut angelic. Ai asa ceva?
- Pe primele
doua nu le am, dar am cu mine un inger…banguie el.
- Ai
dreptate…Sunt unicul inger cu o putere suficient de mare pentru a pacali
moartea. Dar darurile din mine nu sunt destinate pentru oameni, ci pentru
Decazuti. Nu au fost create pentru regnul vostru, intelegi?
-
Inteleg…Dar nu o pot pierde, Lauryel…Ce sa fac?
Il vad cum
se framanta si ma cuprinde mila. Inima neimblanzita a deuronomului tocmai a
cunoscut puterea iertarii. A inteles rolul sotiei sale in marele angrenaj
cosmic. Cine se crede acest Azazel ca sa ii rapeasca si ultima speranta? Gandul
mi se duce la pactul oferit nu demult. Nu, nu pot sa fac intelegeri cu
intunericul si sa revin pe acea cale a pierzaniei, dar pot sa folosesc inca o
data puterea sacrificiului.
Il trag pe
Vardas alaturi si imi scot sabia de la brau.
- Asculta.
Singurul atribut care este al meu sunt
aripile.
- Ai
innebunit? ridica el vocea, simtind gandul meu.
- Vrei sa o
salvezi sau nu?
- Pretul e
prea mare. Te vei rani si vei sangera!
- Maicile
din Bardoom ma vor vindeca, la fel ca pe ceilalti. Imi voi lua aripa inapoi de
indata ce Reena se va insanatosi. E singura cale si o stii!
-
Vardas…striga muribunda. Vardas, se intampla ceva…
Ne-am dus
degraba spre femeie si am vazut cum pieptul i s-a aprins ca si cand ar fi jar
iar ochii candva albastri- verzui s-au albit.
-
Ajuta-ma…Te rog…zice ea cu glas schimbat, infiorator si disperat.
Am inchis
ochii si am rasuflat adanc, scotandu-mi aripile. Lumina lor umple camera si ii
orbeste pe cei doi, dandu-la o raza de nadejde.
M-am intors
cu spatele si m-am sprijinit de perete, asteptand durerea. Aud sabia suierand
in aer, manuita de Vardas, care o roteste cu precizie si simt o zdrucinatura
puternica, urmata de o arsura cumplita.
Am urlat din
strafunduri si mi-am vazut aripa retezata cazand pe podea ca un fulg nevinovat,
sclipind naucitor in nuante usor albastrii. Pe cand imi recapatam suflarea,
Vardas ridica cu greu aripa pe brate, ducand-o pe pat si umpland podeaua de
licoare albastra. Sangele meu.
M-am
pravalit in genunchi si am incercat sa imi recapat rasuflarea, incercand sa imi
stapanesc gemetele. Mi-am infipt mainile in perete, destramandu-l si agonia mea
zguduie cladirea. Aud pasi pe coridor.
-
Grabeste-te…Ridic-o, Vardas…!
Aripa mea
incepe sa pluteasca deasupra patului si eu o rotesc cu mana, asezand-o in
spatele Reenei, care e tinuta de deuronom. Ea se smuceste, ca si cum se
impotriveste, neintelegand ce se intampla, fiindu-i teama de atribut. Rostesc
soptit cuvintele celeste si lumina se infige in spatele ei, facand-o sa strige,
apoi ma prabusesc.
***
Cand deschid
ochii, primul lucru pe care il zaresc este o lumina intensa. Ma uit spre
degetele mele si le vad pline de sange uscat, iar mana lui Vardas imi sustine
capul. Femeia imbracata in cavaler a revenit la infatisarea normala si boala a
fost inlocuita de o umbra de sfintenie. Atributul meu ii inobileaza umarul
stang si ii daruieste o tarie incredibila. Ochii ei au redevenit umani,
stralucitori si plini de victorie. Se lasa in genunchi langa mine si imi
cuprinde bratul.
- Oricate
carti s-ar scrie in Cele Noua Ceruri, nu voi gasi vreodata destule cuvinte ca sa iti multumesc
pentru ce ai facut pentru mine…
- Ceea ce ai
primit…Este un dar. Foloseste-l cu intelepciune.
- Iti
fagaduiesc ca asa va fi, zambeste ea si imi saruta mana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu