Makai zambeste subtire,ca si cand i-ar fi pe plac cuvintele mele incarcate de o usoara manie.Insa Batranul nu se lasa.
-Ordinul vostru este departe de noi...Putem sigila muntele si nimeni nu va putea vreodata sa intre pe acest taram.Noi vom fi in siguranta,chiar daca luciferienii se vor decide sa va atace sau nu.Deci,te intreb inca o data?De ce mi-as lasa cavalerii sa lupte pentru voi?
De data asta,chiar m-am infuriat.Am ridicat barbia in sus.
-Ai dreptate.Nu aveti nicio datorie fata de noi deci puteti sa ne lasati foarte bine in mainile lor.Am crezut ca stau de vorba cu conducatorul Ordinului Dragonului,un ordin vestit prin vitejia lui,prin faptele neinfricate.Nu m-am asteptat sa gasesc o adunatura de batrani prea speriati sa lupte...
O rumoare de nedescris se inalta in sala,iar Makai ridica mirat din sprancene.Fie ce o fi !Daca cred cumva ca ma vor intimida prin niste intrebari,se inseala ! Am vazut mai rau.
Am intors spatele si am pasit printre ei,cautand iesirea.Am pierdut! Aceasta insulta sigur nu-mi va aduce ajutorul pe care il vreau,dar asta nu inseamna ca voi mai sta in fata lor sa ma injosesc !
-Asteapta !
Ma opresc din mers si ma intorc usor.Petronus s-a ridicat de pe jilt si surade usor.
-Nu pleca asa repede,Gardianule.Nu vreau sa te intorci acasa cu gandul ca ai cerut ajutor de la o adunatura de batrani prea speriati sa lupte...Si ei te-au refuzat.
Se aud rasete si chicoteli,iar el zambeste ceva mai imbunat.
-Demult nu mi-a mai daruit cineva cuvinte asa de pline de indignare,rade el.Esti binevenita sa ramai.Makai,ocupa-te de oaspetii nostri.
Se aud batai si ii vad pe cavaleri cum bat cu pumnul stang in piept,ca un semn de salut.
-Cum ramane cu cererea mea?strig eu.
-Vom vorbi despre asta maine.
Ma intorc,insotita de surorile mele,care inca nu isi revin din uimire,petrecuta de privirile acum arzande ale cavalerilor si de ochii usor invidiosi ai Batranului cu plete carunte.
***
Amurgul s-a lasat,colorand sala de mese cu sclipiri neobisnuite,ce par desprinse dintr-un vis.Masa este incarcata de bucate,cavalerii mananca cu pofta,taind cu infocare bucati de carne cu cutite de argint si band o bautura galbuie.Eu stau in capul mesei,iar in celalalt se afla Petronus.In stanga mea,sunt surorile mele,iar in dreapta se afla Makai.Batranul cu plete cenusii care am aflat ca se cheama Mordos,imi priveste cu atentie fiecare gest.Cred ca a observat pana acum ca nu m-am atins de mancare.Ma uit incurcata in farfuria mea,nestiind ce sa aleg.
-Imi cer iertare,bucatele noastre te ofenseaza cumva?
Ma uit si il vad pe Mordos cu un zambet zeflemitor pe fata.
-Nu...Doar ca eu nu mananc carne.
Conducatorul face un semn si un baiat imbracat in straie maro,iese repede din camera,venind inapoi cu un platou de mancare care contine orez.
-Viata voastra este intr-adevar cam aspra,sopteste Makai aproape de mine,in asa fel incat ceilalti sa nu auda.
-Nu este aspra,este asa cum trebuie sa fie,zic eu intepat si incep sa mananc.
Privirile acestor cavaleri nu ma slabesc,desi se vede ca unii se straduie destul de mult sa priveasca in alta parte.
-Nu vedem prea des femei pe aici.Cavalerii se asteptau ca Gardianul sa fie un barbat inalt si bine facut,antrenat in lupte,cel mai probabil cu o fata grosolana si arsa de vant.
Makai incearca sa ma inveseleasca si ii reuseste putin,pentru ca zambesc fara sa vreau.
-Eu stiam insa cine esti...
Ma opresc mirata din mancat si ma uit la el.
-Si de unde stiai asta?
-Ai uitat ca ne-am intalnit deja?
Am coborat privirea in farfurie,simtind un fior cum imi cutremura usor umerii.
***
Dupa ce masa s-a incheiat,surorile mele au fost conduse spre niste cladiri scunde,in apropiere de templu.Eu am ramas impreuna cu tarkul,plimbandu-ne prin curtea castelului.
-Imi amintesc acum...Imi vorbeai despre acel vis...
-Doar ca nu a fost un vis,zambeste el.Darul meu imi permite sa intru in mintea oamenilor si sa sadesc ceea ce vreau sa infloreasca mai tarziu.Stiam despre tine de ceva timp si...
Se opreste,ca si cand nu mai este asa sigur ca ceea ce spune este si ceea ce trebuie sa aud.
-Si?
-Noi doi avem o legatura mai...Sa-i zicem,neobisnuita.
-Da,tu esti tarkul meu.
-Este mult mai mult decat atat,Layra...Dar asta o vei afla cu timpul.Acum...Cat de bine te descurci cu sabia?
-Slab,inclin eu capul rusinata.
-Nu te teme,caci te voi instrui.Nu pleci de aici pana nu ma conving ca poti sa te aperi de un atac luciferic.
-Sa zicem ca am si alte arme mai eficiente...murmur eu.
Gandul mi se duce la scutul meu de foc albastru.
-Ar trebui sa intreb ce fel de arme?
-Nu,nu ar trebui,zic eu putin jucaus,nevrand sa ii destainui toate secretele mele din prima zi.
-Nici nu aveam de gand sa intreb.Tot ceea ce trebuie noi sa facem se reduce la curtea templului,doua sabii si multa sudoare.Ne vedem maine dimineata la rasaritul zorilor.
El inclina usor din cap si pleaca brusc,probabil cu vreo treaba urgenta,iar eu continui sa ma plimb singura.
Incepe sa se lase racoarea iar stelele se aprind usor,luminand Templul cu acoperis tuguiat si Valea Dragonului.M-am plimbat uitand de oboseala,admirand zidurile inalte,portile arcuite,sculpturile vechi si numeroasele statui de dragon,colorate in albastru,rosu sau verde,cu solzii pavati cu pietre scanteietoare.
...
Chilia unde stau este simpla si austera,asa cum imi place.Petronus a vrut sa imi ofere o camera fastuoasa,dar l-am refuzat.De cate ori vad o camera decorata bogat,cu asternuturi de matase si pat cu baldachin,mintea imi zboara la palatul lui Lucifer...La camera in care am dormit amandoi.
Bine ca tarkul nu imi poate citi in minte acum,ar fi uluit sa vada scenele de tandrete dintre mine si Printul intunecat.Ma simt pe teritoriu strain,ma simt supravegheata,ca si cand toata lumea vrea sa afle cate parale face Gardianul Semilunei.Stiu ca nu va fi usor sa fac rost de cei 1000 de cavaleri de care am nevoie pentru confruntare,dar cine a zis ca va fi usor?
Genele imi devin din ce in ce mai grele...
***
Am inceput sa alerg spre intrarea in casa.
-Almira...La masa !
-Da,mama...
-Unde este fratele tau?
M-am uitat in urma cautandu-l.Am alergat in curte,pe langa capitele de fan si pe langa cotetele de pasari,strigand.L-am gasit asezat pe jos scormonind cu un bat pamantul moale.
-Ce faci ? Mama a zis sa mergem la masa.
El se ridica de jos cam impleticit si eu il iau de mana.E asa de micut incat picioarele nu il ajuta si se impiedica mereu.Din ochii lui albastri tulburi se scurg cateva lacrimi.Ma opresc din mers si il cercetez cu privirea.
-De ce plangi?
-M-a muscat cocosul,scanceste el...
-Iar?
El inclina din parul balai si isi sterge ochii.
Degetelul lui mic este ciupit si putin invinetit.M-am incruntat.
-O sa ii arat eu...
Tarziu,cand mama si tata au adormit,am iesit in curte,cautandu-l pe groaznicul cocos,cu lacrimi de furie in ochi.Este ultima oara cand imi mai raneste fratele! L-am gasit dormind linistit,fara sa se gandeasca prea mult la faptele lui miselesti.
-Pana aici ti-a fost...Maine vei fi in supa,ii zic printre dinti si ii agat in jurul gatului bucata de sfoara,trangandu-l in jos.Se zbate si croncane,ciupindu-ma cu ciocul,dar nu imi pasa de sange.Vreau sa il vad mort.Aripile lui flutura disperate,ochii i se fac luciosi,inecandu-se.Ii prind gatul si cu o miscare sigura,i-l rup.
Ma trezesc din vis simtind ca ma ustura ochii.Nu m-am mai gandit demult la micul meu frate ce a murit in acea blestemata zi de vineri.
La doua zile dupa ce am ucis cocosul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu