Zorii au inceput sa se mijeasca,pentru ca o raza de lumina strabate tunelul si ne coloreaza fetele in purpura.In sfarsit!
Noaptea tenebroasa ramane undeva in urma iar caii fornaie bucurosi,presimtind ca vor iesi curand la aer curat.Trecatoarea se ingusteaza,tavanul se lasa tot mai jos,cobor de pe cal si continui sa merg alaturi de el,pentru ca locul e din ce in ce mai stramt.Simt miros de iarba proaspata,de flori de munte si aud cantec vesel de pasari.
-Am ajuns...rasuflu eu usurata,zarind peisajul mirific din fata mea.
Soarele rasare si imbraca valea cu o lumina trandafirie.Verdeata ei e inviorata din loc in loc cu smocuri de flori salbatice,feriga albastra si tufarisuri.Undeva departe se vede un rau,peste care se inalta un pod falnic de piatra,ce duce undeva spre munte.Malurile verzi sclipesc ca smaraldul si o scanteiere alba imi face inima sa bata mai repede.Am dat bice calului si am pornit in galop prin campia manoasa,urmata de surorile mele.
Pe masura ce calul meu alearga sprinten,simt vantul cum ma biciuieste pe fata,usor caldut si mireasma de flori din acest taram nepamantean.Aici totul arata de parca ar fi primavara.
Am incetinit pe masura ce m-am apropiat de podul imens din piatra cenusie.In capatul lui,o constructie maiestuoasa se inalta spre cer,facand soarele sa fie invidios.Acest castel antic e presarat cu coloane de marmura veche,cupole batute de vanturi si ziduri inalte sprijinite de contraforti.Copaci inalti sunt presarati din loc in loc,umbrind zidurile.
Podul se prelungeste pana la o poarta enorma,facuta din doua usi principale unite.Am lasat calul la pas si urmaresc fascinata cum castelul ce parea atat de mic de la departare devine din ce in ce mai mare,din ce in ce mai inalt,pana imi dau capul pe spate sa ii zaresc cupolele.Dedesubt,aud raul curgand si ii vad oglinda tulburatoare luminata de soare,imbracata in matasea-broastei.
Poarta are o forma arcuita iar pe margine este decorata cu aripi de dragon suflate in aur,ce se prelungesc de-a lungul ei.Nicio fiinta nu ar putea trece de aceasta poarta.
Am oprit calul si am coborat,surorile mele facand la fel ca mine.Nimeni nu vorbeste,de parca ne-am teme sa nu tulburam sacralitatea acestui loc.Pe poarta este lipit un cap al unui animal ciudat,care sta cu gura deschisa.Am scos de la brau punguta cu monezi si am strecurat una in gura acelei statui,asa cum ma invatase Denaida apoi am batut cu pumnul in poarta si am asteptat.
Si am asteptat...Soarele se urcase deasupra muntelui si o caldura binefacatoare imi mangaia trupul,infrigurat dupa o noapte petrecuta in tunel.
-Nu vine nimeni.
Briseide priveste poarta cu ochi mari si mirati.
-Rabdare...Sunt sigura ca...
Se auze un zgomot infundat si imensa poarta se deschide de-a stanga si de-a dreapta noastra,lasandu-ne sa intram.Cele doua laturi ale ei se opresc si atunci vad ca de fapt s-a deschis singura.Nu vad tipenie de om.Am luat calul de capastru si am intrat prevazatoare,tinand o mana stransa pe sabia de argint.
Intram intr-o curte interioara foarte mare,pavata cu piatra alba de rau,inconjurata din toate partile de cladiri.Zeci de trepte pornesc undeva in capatul ei si urca in sus.Vad o silueta imbracata in alb,care pare ca ne asteapta.
Am lasat calul dupa ce l-am mangaiat pe spate si am inceput sa urc scarile.Briseide si Lilia ma urmeaza,stand in spatele meu la distanta de un pas.
Templul se arata privirii noastre ca o pagoda,cu acoperisul tuguiat si arcuit spre margini,ca si cand o barca imensa fusese rasturnata deasupra cladirii,tinand loc de acoperis.Culoarea cladirii este rosie,iar doi dragoni imensi de piatra cu ochii de rubin,strajuiesc intrarea,unul fiind de-a stanga si altul de-a dreapta.
Silueta vazuta de jos e din ce in ce mai clara,desi soarele care imi bate in ochi face totul dificil de privit.E un barbat imbracat in haine albe,acoperite la piept de zale.Poarta o sabie uriasa la sold,arcuita,cu taisul lat si decorata cu solzi.In picioare are cizme cenusii,care ii ajung pana la genunchi si o capa stralucitoare ii flutura in bataia vantului.El se apropie de noi,pe masura ce urc ultimele trepte,rasufland greu.
Picioarele mele ating in cele din urma platforma de piatra din fata intrarii si raman nemiscata,iar strainul vine sa ne intampine.Ridica un pumn si il tine strans la piept,in semn de salut,iar eu inclin capul.
-Bine ati venit...Eu sunt Makai,cavaler in Ordinul Dragonului si mana dreapta a Batranului Petronus,conducatorul acestei asezari stravechi.
Parul blond ii sta pe umeri,drept,are ochii de culoarea cerului inaintea unei furtuni,patrunzatori si petrecuti de gene dese.Pielea ii este putin aurie si are buze frumos conturate.Ma stapanesc sa nu tresar,pentru ca arata la fel ca in visul meu.
-Sunt Gardianul Semilunei.Numele meu este Layra,iar ele sunt insotitoarele mele:Briseide si Lilia.
Barbatul incrunta usor din sprancene,apoi graieste.
-Stiu de ce ti-ai purtat pasii pana aici Layra.Sper sa primesti ceea ce ai venit sa cauti.
De unde stie? O avea si el darul inainte vederii?
Imi face semn sa il urmez.
-Vino.Esti asteptata.
As vrea sa il intreb o mie de lucruri,dar simt ca este mai intelept sa nu intreb nimic si il urmez tacuta.Usile templului se deschid in liniste,lasandu-ne sa intram intr-o sala uriasa.
***
Sala are forma ovala,cupola ei se pierde undeva sus,iar ferestrele mari,in forma de solzi,lasa lumina sa intre cu generozitate.Marmura este incredibil de alba,coloanele sunt de fapt dragoni mesteriti sa suporte greutatea cupolei,sculptati fiecare dintr-un singur bloc de granit.
In fata mea vad sapte scaune decorate cu aur,care sunt ocupate de sapte barbati ajungi la varsta senectutii,cu barbile scurte si rare,cu parul cenusiu sau alb lung pana la umar si ochii patrunzatori.Sunt imbracati la fel ca si cavalerii,desi cred ca puterea bratelor li s-a dus demult.In stanga si in dreapta acelui postament,se afla barbati maturi imbracati in robe si cavaleri tineri.
Cel care mi s-a prezentat ca Makai,merge in fata mea si cand ajungem in fata acelui consiliu,se trage intr-o parte si ma lasa singura.Surorile mele isi framanta mainile in spatele meu.
Cel care banuiesc ca e Petronus se ridica de pe jiltul sau si imi face semn sa ma apropii mai mult.
-Deci tu esti Gardianul...aud vocea lui puternica,neobisnuit de puternica pentru un barbat de varsta lui.
-Intr-adevar,eu sunt,ridic eu fruntea,mandra.
-Atunci...Dovedeste-o !
Toate capetele se indreapta spre mine si simt ca obrajii imi iau foc.La asta nu m-am asteptat.De ce ar trebui sa dovedesc,cand simt ca ei stiu prea bine cine sunt?
Scot sabia de la sold si o intind pe brat,cu un gest de oferire,rugandu-ma in gandul meu sa se vada din nou acele litere aurii.Aud soapte si exclamatii inabusite.
-Pe legea mea,nu m-am asteptat ca Gardianul sa fie o femeie,zise unul din cei sapte,un barbat carunt,cu fata inca nebrazdata de riduri,cu o expresie de forta pe chip.
-Cred ca taria unui suflet incercat valoreaza mai mult decat taria unor brate de barbat.Ar trebui sa judecam fiintele dupa ceea ce sunt,nu dupa forma in care se prezinta,nu e asa,Tarkannas?
Cel care ma salveaza este Makai,care sta surazator langa tron.Barbatul carunt se incrunta iar ceva imi spune ca Makai nu prea ii este pe plac.Batranul,numit si Tarkannas,incuviinteaza din cap.Se pare ca cuvintele acestui tark au oarecare greutate la curtea lor.
-Ce te aduce la noi ?
Batranul se aseaza la loc si asteapta sa graiesc.Un nod mi se pune in gat,stiu ce ar trebui sa spun,dar parca nu imi gasesc cuvintele.Rasuflu adanc,nelasand sa mi se vada slabiciunea.
-Cuibul intunecatilor tocmai ce a fost starnit ca un viespar si viespile...vor sa ne distruga.Suntem doar femei,iar eu singura purtatoare de sabie.Avem nevoie de ajutor.
-Si de ce as risca viata acestor cavaleri ca sa va ajutam?Din cate mi-a zis Makai,tu esti vinovata de...starnirea viespilor.
Simt cum ma cuprinde mania si inghit in sec.
-Singura vina pe care o port este aceea ca am crezut ca imi pot salva sora spirituala de torturile intunecatilor.Nu am alta vina si voi stiti prea bine asta,ii zic cu asprime.
Batranul ridica din sprancene,mirat de indrazneala mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu