Cu pas apasat am intrat in curtea Templului,simtindu-ma pentru prima oara ca un hot ce se teme sa nu fie prins de cineva.La mica distanta ma insoteste Makai,tinand sabia scoasa din teaca pe jumatate,cu ochii tinta spre intunericul din jur.Thelia a disparut ca si cand nu fusese,dar eu merg pe cararuia de piatra spre cladirea binecunoscuta a Templului.Lumanarile aprinse nu mai ard ca altadata,lumina lor galbuie parca a fost imprumutata de jalea de afara.Cand ma apropii de ferestre,lumina dinauntru incepe sa palpaie.
Am impins usa grea si am intrat incet,privind in toate partile.Podeaua si peretii sunt slab luminati,dar altarul se vede in toata splendoarea,la fel si statuia lui ISH.Fosnete de haine si voci soptite se inalta.
-Gardianule? Tu esti?
Uimirea lor este la fel de mare ca atunci cand m-am intors prima oara din Iad.Citesc pe surorilor o bucurie abia stapanita.Cine stie cate grozavii au vazut pana m-am intors eu din regatul Dragonului.
Un pas aspru,un voal lung de matase si scrasnetul unor matanii ce parca imi zgarie urechile ma fac atenta la silueta ce trece prin surorile mele.Toate capetele se intorc febrile urmarind silueta.
-Bine ai revenit...aud o voce ragusita.
Denaida pare schimbata.Fata ei era candva senina,acum mai regasesc doar asprimea si riduri adanci pe frunte,ochii infundati in gavanele ochilor si gura stransa ciudat.Oboseala ce se citeste pe ea o regasesc pe multe chipuri.Oh,daca as fi venit mai repede inapoi!
-Mergeti in chiliile voastre.Eu si Gardianul avem de vorbit.
Ca la un semn,toate surorile mele parasesc incet Templul,langa altar mai raman doar eu,Denaida si Makai.
-Iar el...Trebuie sa plece,face ea semn.
-Nu plec nicaieri,zice Makai crancen.
-Nu ascund nimic fata de Makai,ma pronunt eu.
Vazand indarjirea noastra,ea ramane descumpanita.Nu i s-a mai intamplat pana acum sa ii nesocotesc un ordin direct.
-Sunt lucruri care tin de ordinul nostru si pe care trebuie sa le discutam numai noi doua...
-Fratele meu ramane si asta imi este ultimul cuvant,ii zic indaratnic.
Cuvantul"fratele meu"isca o tulburare pe fata ei.
-Ai aflat?
-De ce mi-ai ascuns asta? M-ai facut sa cred ca fratele meu este mort!
Pe masura ce vorbesc despre asta,incep sa ma infurii.
-Vom vorbi,dar nu acum.Exista lucruri mai importante decat framantarile tale sufletesti.
Inclin din cap in semn de aprobare,dar simt ca Denaidei nu ii place deloc tinuta mea trufasa.Nu imi mai este teama de ea si totodata imi este frica sa nu pierd respectul ei.
-Iarta-ma...
Ii iau mana si i-o sarut intr-un gest spasit,sperand ca umilinta mea o va indupleca.Ea imi ridica barbia.
-Cantareste-ti bine cuvintele copila mea.Intunecatii te-ar jupui de vie doar pentru cateva vorbe nesocotite.Eu nu am ce sa iti iert.
Nu vreau sa imi amintesc cat de scump m-au costat vorbele mele candva.Si iar ma intreb cum de ea stie ce s-a intamplat acolo.
-Trebuie sa fim pregatiti pentru cand ei vor veni...Mai intai,au atacat locuitorii din satele dimprejurul Templului,care au venit aici cautand sanctuar.Insa nu le-am putut da drumul inauntru...Odata cu ei ar fi intrat si ceata de demoni si ne-ar fi ucis pe toate.Nu se poate descrie in cuvinte omenesti ce a trebuit sa fac pentru a salva ordinul.
-I-ai lasat afara sa moara?
Casc ochii si nu imi vine sa imi cred urechilor ce aud.
-Erau condamnati oricum...Nu am putut sa ii ajutam cu nimic,iar demonii au dansat si au cantat pe oasele lor,dupa ce i-au ars cu valvataie din Iad...Inimile noastre s-au frant,dar am facut ce trebuia facut.
-Nu mai exista nimic,ii zic cu lacrimi in ochi.Au atacat si Namadara,au ars toata asezarea si au crucificat femeile si barbatii.
-Nu mai traieste nimeni?
-Au ucis pana si animalele...Totul e ruina.
Ea clatina din cap si isi strange in mana crucea cu patos.Un suspin nedeslusit parca izvoraste din pieptul ei.Sau poate mi se pare.Denaida nu este deloc fiinta care sa se piarda cu firea.
-Acum ca ai venit,ne putem astepta la un atac la orice ora din zi si din noapte.De cateva nopti priveghem neobosite.
-Odihneste-te...Eu si Makai vom ramane sa ne rugam.
Ea da din cap usor si pleaca spre iesire,pesemne ca intr-adevar este obosita crunt.Eu il privesc pe Makai cu acei ochi care ii spun ca vom face orice altceva decat sa ne rugam.Templul este ferit de priviri iscoditoare si nimeni nu poate intra fara sa aflu,e locul perfect pentru a face planuri.Vremea rugaciunilor a apus pentru mine,acum imi spun rugile din varful sabiei si ascutindu-mi simturile,lasandu-le pe surorile mele fragile sa faca asta in locul meu.
Fratele meu pare ceva mai destins acum ca Denaida a plecat.Imi ia mainile si parca dupa multa vreme,respira usurat.
-Layra...Trebuie sa imi promiti ceva.
Ma incrunt,presimtind deja un lucru care nu o sa imi placa.
-Ce este?
-In caz ca voi fi ucis de demoni nu vreau sa te arunci neinspirat in focul luptei,cu ganduri de razbunare care sa te faca sa-ti pierzi concentrarea.Daca ma vor captura,nu vreau sa faci nimic nesabuit,cum ar fi sa vii sa ma cauti prin Infern.Daca una dintre acestea doua se intampla,oricum sunt mort si nu vei sacrifica intreaga armata ca sa vii sa ma cauti.Este clar?
-Imi ceri sa te abandonez?
-Iti cer sa iti faci datoria si sa nu te uiti la o singura viata curmata.Daca mor pentru a apara ordinul sau pe tine,moartea mea nu va fi in van si vei putea gasi consolare in asta.
-Tu eti fratele meu! Crezi ca voi lasa pe cineva sa te atinga?Nu imi este teama de intuneric Makai,l-am simtit,l-am atins,am fost in el si el in mine.Pentru mine sa fii mort nu este vreo consolare!
Tulburarea mea il molipseste si pe el si ma apuca de brate usor.
-Tu ce ai face daca eu as fi cea ucisa sau capturata? Spune-mi.
El zambeste usor.
-Simplu.As veni dupa tine pana in Infern si m-as razboi cu totii demonii daca ar fi nevoie.
-Vezi? Nu ai face ceva ce eu nu as face.
-Da...Dar eu trebuie sa apar doar o viata: a ta.Tu trebuie sa aperi intreg ordinul,tu esti Gardianul,fie ca iti place,fie ca nu,nu ai parte de aceleasi alegeri ca si mine.
M-am inbufnat,dar stiu ca are dreptate.Ne-am asezat la rugaciune privind stelele prin sticla colorata a geamului.Statuia Dumnezeului meu imi aduce ceva alinare si speranta ca nu vom fi infranti fara lupta.
***
A trecut ora demonilor si Makai s-a asezat pe unul dintre zidurile Templului,veghind.Eu am parasit Templul fara ca nimeni sa stie si am plecat printre corturi,ca sa vad ce se intampla cu armata mea.Soldatii mei se odihnesc,dar facliile sunt aprinse si cei care stau de straja se plimba dintr-un loc in altul.Ma lovesc de unul dintre ei.
-Gardianule...se inclina el.
La lumina palida a lunii ii vad chipul,dar nu imi pot aminti numele.
-Cum iti spune tie?
-Hedar.
-Hedar,unde este asezat cortul lui Vardas?
-Acolo,indica el cu bratul.
Am plecat in directia indicata,cu ochii spre peisajul sumbru.Mai multe corturi asezate sub forma unui hexagon il au in mijloc pe al cincilea la numar,care are niste insemne rosii,asa cum uneori vad pe hainele cavalerului negru.Am tras perdeaua lui,sub privirile altor soldati care ma priveau cu oarece teama,ca si cand prezenta mea le-ar fi starnit fricile.Desi sunt razboinici vajnici,nu s-au mai infruntat pana acum cu demoni.Luptele imemoriale cu luciferienii fusesera cu 500 de ani inainte,cand niciunul nu era nascut.Pe chipul lor se poate citi amprenta mortii si privirile le sunt lungi si ingandurate.
Am oftat incet si am pasit in cort.Ridic ochii si il vad pe Vardas stand pe un scaun ca de rachita si citind ceva dintr-o carte veche.Pare asa de absorbit inca nici nu simte cand intru.Insa privirea rapida pe care mi-o arunca imi arata ca m-am inselat.
-Gardianule...
Da sa se ridice in picioare,dar ii fac semn ca nu este necesar.Trupul lui relaxat inainte parca s-a contorsionat dintr-o data.
-Ce citesti?
-Un pasaj dintr-o cantare inchinata iubirii.
Nu m-as fi asteptat ca Vardas sa citeasca asa ceva.
-E vorba despre o iubire implinita?
-E vorba despre o iubire amara,niciodata implinita si care sfarseste cu moartea unuia dintre ei.Dar isi vor gasi linistea in ceruri.
Prin trup imi trece un fior,ca si cand ceea ce el spune revertebreaza in adancurile fiintei mele.O presimtire mi se strecoara in inima.Ochii lui sarutati de intuneric ma privesc iscoditor.
-Vardas...Vreau sa te rog sa vorbesti cu Makai.Il vreau ferit de focul luptei si el nu ma asculta.Dar tu fiind mai experimentat decat el,poate l-ai convinge...
Ochii lui se tulbura si mai tare si chipul se incranceneaza.
-Cred ca uiti ca este un membru al Ordinului Dragonului.Mandria si datoria il vor face sa nu ti se supuna.De unde atata grija pentru el?
-Din prea multa iubire.Nu as suporta sa il pierd.Ii vei vorbi?
-Sa vorbesc cu el? Ti se pare ca as putea sa iti conving iubitul sa...
Se opreste,dandu-si seama ca a vorbit prea mult.Ma hotarasc sa ii curm chinul si ii spun dintr-o suflare.
-Vardas,Makai este fratele meu.
El ramane descumpanit,semn ca dintre toate raspunsurile,nu s-ar fi asteptat la asta.Sta cateva clipe si se gandeste la ce i-am spus.
-Imi cer iertare...
Apoi o schimbare in trasaturile lui ma pune pe ganduri.Ridica cartea si incepe sa citeasca cu voce tare.
-Pe cand dulceata ti s-a dus in negurile noptii...O ultima suflare tie ti-am inchinat-o...Caci nu te pot avea pe acest pamant nemernic...
Si s-a oprit,privindu-ma lung,cu buzele desenate de cuvinte.Imi ia mana si ar vrea sa mai rosteasca un cuvant,dar il opresc punandu-i degetul pe buze.
-Vardas...Stiu.Dar nu in aceasta viata.
Si am plecat,lasandu-l singur in cort,luminat de o faclie trista.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu