Aproape am ajuns in piata cenusie acoperita cu paie.Simt in nari miros de cal,desi nu vad pe aici vreun animal.Am ocolit turnul de lemn acolo unde se afla de obicei clopotnita si vad clopotul ruginit cazut pe jos.Ce fel de forta ar fi putut sa ii rupa lanturile groase care il tineau suspendat? Rasuflarea mi se taie si pieptul nu mai tresalta,ca si cand inima a incetat sa bata.Vad sange,mult sange inchegat.Am urmat petele privind la cizmele mele prafuite,cu privirea in pamant,nevrand parca sa vad ce mi se desfasoara in fata ochilor.Am ocolit cateva capite de paie cand am constatat ca Makai nu se mai afla in urma mea.Am legat calul de o bucata dintr-o baraca darapanata si am continuat sa merg cu pasul tremurand.Petele se largesc si se tranforma in baltoace,iar copacii care imi ascundeau pana acum privelistea se raresc si ma lasa sa vad zona centrala a satucului,acolo unde gospodarii isi tineau targurile.
Ceea ce vad imi ingheata sangele in vene si imi pune un nod dureros in gat.Totul pare ireal.Cum ar putea fi reali acei stalpi pe care stau legati si batuti in cuie...Nu,nu poate fi adevarat! Simtind deodata un curaj vecin cu nebunia,am inceput sa alerg sperand ca mintea in joaca feste si aproape m-am prabusit la baza unuia dintre stalpi.L-am atins ca sa ma conving si apoi m-am departat ca sa vad privelistea oribila pe de-a-ntregul.
Sute de stalpi in cruce strajuiesc ca o padure satul parasit si pe ei se afla legati cu franghii,acoperiti cu sange inchegat,barbati si femei.Cu hainele rupte,pe jumatate dezgoliti si cu chipurile cuprinse de o adanca groaza.Una dintre femei are ochii pe jumatate deschisi si gura stransa intr-o expresie care ma duce cu gandul ca a fost torturata pana la moarte.Si nu sunt prea departe de adevar,pentru ca trupurile lor schingiuite sunt acoperite de rani din cap pana in picioare iar la multi dintre ei le lipseste parul pe jumatate in cap,ca si cand le fusese smuls.Unii au ochii scosi din orbite,la altii le lipsesc ochii cu desavarsire,unii au degetele taiate,altii au chipurile ciopartite de mana unui sculptor al iadului.Si toti,de la primul pana la ultimul,sunt cuiti de acele barne,asa cum Printul intunericului imi promisese candva ca o va cui pe Nyria.
Mirosul de putreziciune deja a inceput sa cotropeasca locul,cu toate ca ranilor lor par destul de proaspete.Nu a trecut mult de cand au fost ucisi.Corbii si vulturii au inceput deja sa le dea tarcoale.
-Luciferrrr! Vei plati pentru asta! am urlat si am cazut in genunchi.
Urletele mele l-au atras pe Makai,care a lasat si cal si tot si a venit alergand.M-a luat de umar,apoi ridicand privirea,a vazut masacrul.
-A omorat intregul sat...murmura el pierit si ingrozit.
Desi fata lui a devenit galbena,isi pastreaza cumpatul cat sa ma ridice de jos si ma prinde in brate.Am inceput sa ma zbat,vrand sa distrug totul in cale din cauza furiei care imi intuneca mintea.Tanguielile mele,lacrimile,deznadejea nu folosesc la nimic.Nu ii pot invia!
-Cheama cavalerii...Pana se lasa seara vreau toate acele trupuri date jos,ca sa le ingropam asa cum se cuvine.
Makai s-a urcat pe cal si a plecat inapoi,ca sa ghideze armata,iar eu mi-am scos de la san crucea si am sarutat-o.Insa o intrebare ma chinuie si ma umple si mai mult de manie.
-Pentru ce Tata...Pentru ce ai permis asta?
Am inceput sa murmur o rugaciune in fata acelor cruci,cea mai puternica rugaciune pe care am rostit-o vreodata,plina de mila,disperare si furie in acelasi timp.Lacrimile imi curg siroaie si vad trupurile lor ca printr-o ceata iar inima imi bate salbatic,ca un cal naravas,neimblanzit.Si cata vreme bate,ei isi vor primi dreptatea.
***
Dupa ceasuri de truda,cavalerii au coborat trupurile chinuite ale satenilor si i-au aruncat pe toti in groapa comuna.Nu avem prea mult timp pentru ca nu stiu ce blestematii mai pune Lucifer la cale.I-am indemnat sa se urce pe cai si sa ma urmeze,trebuie sa parasim satul si sa traversam inca o bucata de campie,pana vom ajunge la Templu.
Caii au pornit in galop,pastrand totusi o anumita distanta fata de mine.Nu vreau ca cineva sa mi-o ia inainte,nu voi permite ca altcineva sa fie ranit sau sa pice in vreo capcana de-a demonilor.
Pe masura ce amurgul se lasa,sufletul imi e cotropit de intuneric.Nimic,nimic din ceea ce am trait pana acum nu se compara cu durerea care mi-au starnit-o acei barbati si femeie crucificate.Totul se intampla numai din vina mea si nu am putut face nimic sa impiedic masacrul unor vieti nevinovate.Blestemat fii Lucifer,de mii de ori!
In departare zaresc o licarire alba,este Templul Semilunei care isi arata acoperisurile.In suflet simt speranta amestecata cu groaza.Oare Denaida si surorile mele sunt bine? Am dat bice calului,urmata de fratele meu,pentru ca nu mai am niciun strop de rabdare.A trecut prea mult timp de cand astept aceasta zi,indiferent ce va fi,trebuie sa ajung acolo.Ma cutremur la gandul ca voi intalni in cale numai starvuri.Sau poate o alta padure de cruci,sau pe surorile mele spanzurate de copaci...Ma uit in toate partile dar nu vad nimic.
Apoi,o licarire alba imi atrage privirea spre pamant si calul meu rupe ceva sub copite,care rasuna sec,ca zgomotul a ceva spart.Am coborat de pe cal si am luat in mana acel lucru care licareste usor in alb.In clipa urmatoare,l-am scapat din mana inspaimantata.E un craniu!
Am inceput sa alerg vazand zidurile Templului cum se apropie.Sub picioarele mele,mormanele de oase scrasnesc si ma infioara,dar continui sa alerg ca intr-un cosmar,vreau sa ajung acolo dar nu pot destul de repede.Scheletele sunt din ce in ce mai multe,incep sa ma impiedic de ele si incerc sa nu le ating,ferindu-mi scarbita mainile de ele.Unele sunt mici,ca si cand ar apartine unor copii,altele sunt mari.Unele sunt partial arse,altele par neatinse,iar multe sunt rupte,ca si cand o herghelie de cai a trecut pe deasupra lor.Schelete de cai si de caini intregesc peisajul sumbru.
Oh Dumnezeul meu! Tabloul ce mi se infatiseaza in fata ochilor este ca o continuare a celui dintai,doar ca acesta este asa de sumbru incat imi aminteste de cotloanele iadului.Un morman de cranii este aranjat anume la mica distanta de intrarea in Templu.Felul cum acele oase se intrepatrund si formeaza piramida ma fascineaza.Par ca si cand ar sfida orice lege,stand una peste alta,alcatuind etaje,trepte,scari,ca o creatie sepulcrala dintr-o minte bolnava.O arta satanica menita sa imi aduca aminte de Gradina Oaselor din Infern...Acesta este mesajul.
Vrea sa imi amintesc ce s-a intamplat in acea zi! Dar de ce,de ce,blestematule? Vrei sa imi demonstrezi ca apartin intunericului?
Aud tropait de cal si il vad pe tark venind in urma mea.A coborat si a incercat sa mearga cat mai incet,dar degeaba,pentru ca oasele se sfarama usor sub calcatura lui.Ma priveste cu fata livida.
-Mi-a promis...Mi-a promis ca ii va ucide pe toti si uite...A umplut campia cu oasele lor si i-a rastignit,i-a torturat si i-a ingrozit!Si toate astea cad acum pe capul meu,eu sunt vinovata!
Vocea mea ascutita si chipul incrancenat il sperie pe Makai.
-Layra,trebuie sa te linistesti...
-Sa ma linistesc?! Tu vezi ce s-a intamplat aici sau esti orb?
-Nu mai poti face nimic acum...
-Nu imi spune ca nu mai pot face nimic! Acelasi lucru mi l-a repetat si El la nesfarsit,nu mai suport sa il aud! Nu mai suport!
M-am luat cu mainile de cap privind mica armata marsaluind.
El ma strange de brate si ma scutura,ca sa ma faca sa-mi vin in fire.
-Care El? Despre cine vorbesti?
-El! ii zic cu ochii mariti de groaza,apoi imi dau seama ca nu intelege.
Nu stie,nu stie ce s-a petrecut in Infern...Nu stie ca m-am lasat sarutata de tartorul cel mare,de regele ucigasilor,de demonul suprem! Poate de asta ISH a lasat sa fie secerate acele mii de vieti,ca sa inteleg ca toate au venit ca urmare a alegerii mele.Oh Doamne,oare sunt una de-a lor si inca nu mi-am dat seama?
Fata mi se schimonoseste in fel si chip,prada gandurilor inebunitoare.Makai imi simte disperarea si ma strange la pieptul lui.
-Orice ar fi,vom trece prin asta impreuna.Ma auzi?
Vocea lui imperativa ma aduce in simtiri,dar inca nu ma pot aduna si ma las moale ca o papusa de carpa,tanjind dupa un strop de pace.
-Este aproape noapte.Ar trebui sa ne apropiem de poarta.Cu mare grija,nu se stie ce vom intalni acolo.
Mi-am ridicat capul din haina lui si am incuviintat,stergandu-mi lacrimile.Nu vreau ca ceilalti sa imi vada izbucnirile de slabiciune.
***
La poarta Templului ne intampina o liniste adanca.Am descalecat si am incercat sa intru pe poarta,dar aceasta este zavorata.Insa ferestrele templului sunt luminate usor,semn ca lumanarile sunt aprinse si cineva sta de paza.
-Intindeti corturile si puneti strajeri.De acum inainte asteptati-va sa fim atacati oricand.Nu dormiti,vegheati.Makai,tu ramai cu ei si organizeaza-i.
-Layra,nu te pot lasa sa intri singura acolo.
Din spatele noastru se aud pasi masurati si il vad pe Vardas.Cu o privire incruntata,cu pelerina neagra fluturand.
-Ma ocup eu.Makai,intra impreuna cu ea.
-Nu am nevoie de insotitor! Ar putea fi periculos!
-Acelasi lucru il cred si eu,de asta nu vei merge singura,se incapataneaza Makai.
Oftez si dau din cap a aprobare iar fratele meu se apuca sa loveasca poarta cu o barda scurta.Zgomotul strapunge tacerea noptii.Dar ca prin magie,barda nu poate strapunge poarta.
-Cine loveste? aud o voce inspaimantata de cealalta parte.
-Thelia,tu esti?
-Gardianule? aud o voce uimita.
Thelia este una dintre vindecatoarele noastre cele mai pricepute.
-Deschide poarta!
-Nu pot sa fac asta.
-De ce?
-Mama Denaida a zavorat-o si doar ea o poate deschide.Trebuie sa vad daca intr-adevar esti tu.Bea asta.Si tu si insotitorul tau.
Imi arunca peste zid o plosca pe care o culeg de pe jos.
Makai da din umeri intrebator,eu ii fac semn sa bea apa sfintita,apoi beau si eu pana nu mai ramane nimic.Nici nu stiam ca imi este sete.
-Deci?
Se aude un oftat de usurare.
-Slava lui ISH! Credeam ca unul dintre demoni a luat chipul tau.
-Am venit cu ajutoare.Am o armata de cavaleri care tocmai isi intinde corturile.Du-te si spune-i Denaidei ca trebuie sa vorbim.Acum.
Pasii grabiti ai Theliei ma anunta ca a plecat sa imi indeplineasca cererea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu