Vardas isi infoaie umerii ca un cocos,incercand sa para cat mai grav.
-Datoria mea este sa te protejez.Daca mori inainte de timp...
-Nu de moarte voiai sa ma protejezi acum ci de Makai!
-Am inteles Gardianule.Nu voi incerca sa mai stau in calea iubirii tale pentru cavalerul blond...
Furia mi s-a preschimbat intr-un ras necontrolat.Ideea ca el crede ca ei si Makai suntem indragostiti,are darul de a ma face sa tremur de ras.El ramane mirat,cu mana suspendata in aer,in vreme ce eu hohotesc pe saturate.In acelasi timp,imi aduc aminte de amara mea iubire,daruita nu demult unui demon ingrozitor,o iubire plina de sange si suferinta,care m-a costat deja mult prea mult...Nu ma va iubi nimeni vreodata in acel fel! Voi muri,poate chiar curand si nu voi sti cum este sa te iubeasca cineva ca pe o femeie!
Rasul mi se frange si se preschimba in plans.Nu ma pot opri chiar daca imi dau seama cat de caraghioasa trebuie sa par.Ca si cand ar simti tulburarile inimii mele,cavalerul vine si imi prinde bratele,iar eu raman cu ochii mari uitandu-ma la statura lui impunatoare.Imi ia mainile si si le lipeste de pieptul lui.Inca o data,raman uimita de gesturile lui atat de nepotrivite,dar in acelasi timp potrivite cu disperarea ce o simt.Pieptul mi se ridica si coboara si lacrimile mi-au udat obrazul.
-Biata de tine...Esti atat de nefericita...
Incet,mana lui mare imi mangaie obrazul manjit de pamant si de polen din buchetul de flori.Isi apleaca capul spre mine si ma trage mai aproape,iar eu ma simt ca o papusa de carpa in bratele lui.
-Vardas,ar trebui sa te opresti...
-Shhh...
Ma prinde la pieptul lui si imi atinge fruntea cu buzele.Oare vrea sa imite gestul lui Makai,atunci cand mi-a marturisit ca sunt sora lui?
Stiu ca asta vrea,vrea sa ma faca sa compar in mintea mea cele doua imbratisari,nestiind ca nimic nu se compara cu Imbratisarea lui Lucifer.
Imi ridic capul si il infrunt curajoasa din priviri.
-Ce vrei Vardas?
-Stii ce vreau.
-Oare chiar stiu?
-O simti.
-Si daca nu o simt?
El se incrunta usor,dar continua jocul.
-Te voi face sa o simti.
-Si daca nu poti sa ma faci sa simt nimic?
-Atunci mi-ai da dreptate.
-In privinta a ce? ma supar eu.
-In privinta ta si a lui Makai.
M-a prins in capcana.Daca zic ca il iubesc pe Makai ca pe un barbat,va crede ca am o slabiciune si o va exploata.Daca ii zic ca imi este frate,va afla adevarata mea slabiciune si o va exploata.Nu am incredere in el.
-Nu este ceea ce tu gandesti...
-Oare? imi strange el bratele.
-Cum de ma crezi in stare de necinste? Sa fie din cauza ca tu esti cel care nu esti cinstit?
Buzele i s-au strans si imi da drumul la brate.
-Imi cer iertare...Nu ar trebui sa iti cer socoteala pentru ceea ce faci si nici pentru ceea ce nu faci.
Insa nu simt in glasul lui urma unei pareri de rau.Mai degraba ii pare rau ca nu imi poate stoarce de pe buze adevarul.
-Atunci nu o mai fa! ii zic cu glas poruncitor.
I-am intors spatele si am iesit din cort val-vartej,furioasa ca am lasat sa mi se vada tristetea in prezenta lui,dezamagita de mine insami pentru slabiciunea femeieasca ce o am cateodata.De azi inainte,nu voi mai vorbi cu altcineva in afara de fratele meu.Cu el ma voi sfatui,lui ii voi spune framantarile mele,cu el voi rade si cu el voi plange.Imbarbatandu-ma,m-am dus spre cortul lui Makai,dar inainte de a intra am sovait.Un gand neobrazat vrea sa imi strice linistea sufleteasca si se strecoara in mintea mea viclean.Oare daca Makai ar sti ce s-a intamplat in Infern intre mine si Print,m-ar mai iubi la fel ?
***
Trezeste-te ingeras...
Ma ridic in capul oaselor si il vad deasupra mea pe Makai,zambitor,purtand o pelerina alba,cu parul frumos pieptanat,cu fata luminoasa.Ma sprijin pe bratele lui si el ma strange la piept,iar iubirea lui covarsitoare ma imbata.Incet,incet,incep sa ma dezmeticesc,intrebandu-ma de ce hainele lui sunt asa imaculate.Ultima oara cand l-am vazut era ranit si cu fata murdara de pamant.Ma uit peste umerii lui si vad ca nu mai suntem in cort.
-Makai...Ce se intampla?
-Shhh...Nu spune nimic,zice el si continua sa ma stranga,dar imbratisarea lui devine tot mai calduroasa,tot mai stranie,invaluitoare ca un giulgi.Incerc sa ma desprind,dar el nu ma lasa si simt ca nu mai pot rasufla bine,nasul imi este acoperit de haina lui si mana lui ma apasa pe cap,facandu-ma neputincioasa.Ma smucesc si ma trag inapoi cand vad ochii lui in flacari...Negri,fara pupila si iris,iar zambetul ironic ma ingheata...Ma dau inapoi ingrozita si imi caut sabia,dar nu o gasesc nicaieri.Makai se repede spre mine si ma tranteste pe acel pat cu asternuturi negre,apoi ma acopera cu trupul lui fierbinte.Incet,parul i se inchide la culoare,haina imaculata capata nuante cenusii,iar mangaierile apasate nu sunt cele ale unui frate.
-Opreste-te! rasuflu eu precipitat.Tu nu esti Makai!
El ma prinde de cap si isi apropie chipul de al meu,hipnotizandu-ma cu ochii aceia ca doua furtuni negre.Chipul ii este preschimbat.
-Adevar graiesti surioara...zice el cu sarcasm.Dar trupul tau sigur isi aminteste atingerile mele...
-Pleaca...Lasa-ma in pace! strig la el scoasa din minti.
Furia mea are darul de a il face sa se inveseleasca.Incep sa il bat cu pumnii in piept si sa urlu"Piei...Lucifer!"
Apoi ma regasesc in trup,cu ochii inchisi,lovind cu pumnii pieptul cuiva.
-Layra...Trezeste-te! aud un glas cunoscut.
Deschid ochii si ma vad cu pumnii inclestati,lovindu-l pe Makai fara sa imi dau seama ce fac.Gatul imi este uscat si furia din vis inca vie.
-Ai avut un cosmar...Linisteste-te...
Ma mangaie pe cap ca pe un copil speriat si atunci revin la realitate.Sunt in cortul fratelui meu iar el este asa cum a fost mereu.Cat de ticalos poate fi Lucifer,sa se foloseasca de imaginea fratelui meu ca sa se apropie de mine in vise! Stie ca altfel nu i-as suporta prezenta...Ma ridic scarbita din pat,sub privirile usor ingrijorate ale tarkului.
-E toata lumea pregatita de plecare?
-Soarele nu a rasarit inca.
-Da semnalul de plecare,ii zic aspru.Au trecut doua saptamani,a fost destul timp ca ranitii sa isi revina,nu mai putem astepta nicio clipa.
El nu imi cere alte lamuriri ci pleaca de indata spre iesire.
Ma plimb dintr-un colt in altul,tulburata,intrebandu-ma daca visul era mai mult decat una dintre josniciile obisnuite ale Printului.O simt ca o amenintare la adresa fratelui meu.Aproape imi vine sa il trimit pe Makai inapoi la Ordinul Dragonului,dar ceva imi spune ca oriunde s-ar afla nu va fi in siguranta.Nu atata timp cat eu traiesc.
***
Incetul cu incetul,ne apropiem de destinatie iar inima mea se strange si se face cat puricele,prada unei senzatii sumbre si plina de angoase.Nimeni nu scoate o vorba,inaintam precaut,incercand sa facem cat mai putin zgomot,pentru ca am intrat demult pe teritoriul dusman.Cat de greu este sa spun acest cuvant! Teritoriile de dincolo de Templu obisnuiau sa fie sigure,oamenii isi duceau vietile in indestulare si nimeni nu se gandea ca intr-o zi cuibul de viespi va fi starnit.Pe cand strang de haturi indemanand armasarul meu la trap,vinovatia ma copleseste pentru a mia oara,pentru ca toate astea se intampla din pricina mea.Pe fata mea nu se clinteste niciun muschi,desi mainile imi tremura usor iar inima imi e cuprinsa de frica.
Am inceput sa vad deja acoperisurile de lemn ale micului satuc aflat la cateva mile de Templul Semilunei,acel satuc in care eu si surorile mele ne duceam deseori sa tamaduim bolnavii.Imi aduc aminte de mos Sterie si de ultimele sale cuvinte,care mi-au inghetat sufletul.Ceea ce ma nelinisteste este ca totul e cufundat in deplina liniste.Am facut semn micii mele armate sa se opreasca si m-am uitat spre Makai,iar el mi-a inteles gandul.Am pornit imprena spre sat,lasandu-I pe ceilalti in urma,ca sa cercetam imprejurimile.
-Ce se intampla? ma intreaba el cu glas scazut.
-Nu stiu,dar nu am un simtamant prea bun...
Un corb a zburat pe deasupra capului meu,starnind frunzele.A venit atat de repede,incat abia am avut timp sa imi feresc crestetul.S-a asezat mandru pe o craca si a strigat ascutit.Este toamna si covorul de frunze ruginii a imbracat intreaga vale.Pe taramul Dragonului iarba era verde ca smaraldul si soarele jucaus,aici insa timpul pare ca s-a oprit in loc.Nu vad vreun semn care sa arate ca ceva s-a schimbat de la plecarea mea in acea zi rece.
Cand m-am apropiat insa de case,de abia mi-am putut stapani un strigat.Acoperisurile sunt asa de negre incat par la fel ca si aripile acelui corb.Barnele sunt carbonizate dar in loc ca taciunii sa fi cazut la pamant au ramas asa cum erau,casele aratand ca si cand ar fi pictate in funingine.Am coborat de pe cal uimita si m-am apropiat de casa fierarului,atingand cu degetele una dintre barne.Ca si cand as fi rupt o vraja,intreaga casa s-a prabusit intr-un nor de praf negru,facandu-se bucati.Era ca si cum asteptase atingerea mea ca sa isi dea sufletul.Makai face acelasi lucru atingand o baraca unde candva se adunau lemne si aceasta s-a prefacut in praf fin,cazand pe covorul de frunze.
-Ce vrajitorie este asta? ma intreaba el aproape furios.
-Esti unul din siretlicurile Printului.Vrea sa ne sperie...
O intrebare insa il chinuie pe tark,care ma priveste lung.
-Dar Layra...Unde sunt toti locuitorii?
La acest gand un sarpe rece mi-a strabatut fiinta.Si nu am un raspuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu