Gabriel a scos de la brau o cheie imensa din aur,incrustata cu simboluri ale Tatalui si a introdus-o in incuietoarea Portii,apoi a rotit usor de trei ori,spre apus.S-a auzit un zgomot asemanator cu suierul vantului inaintea unei furtuni.M-am apropiat de intrare,pasind cu respect si teama.Nu stiam ce ar trebui sa fac,chiar daca citisem Protocolul.Gabriel m-a scos din incurcatura,luandu-mi mana.
De cum am pasit prin intrare,am auzit un zgomot ca de valuri infuriate si m-am uitat repede inapoi.Poarta se inchisese si odata cu ea parasisem si taramul angelic unde traisem atatea ere.
In fata mea se vedea un rau albastru care spre mirarea mea,curgea in sus.Acolo unde parea ca se termina,se formau un fel de trepte de lumina care conduceau la intrarea intr-un tunel stralucitor,ce parea fara capat.
-Acolo trebuie sa ajungem,mi-a zis Gabriel si mi-a facut semn sa pasim in apa raului.
Am intrat si am asteptat sa simt atingerea apei,dar picioarele nu mi se udau.Parea ca pasesc in ceva ce nu ma poate atinge,cu toate ca vedeam cum se fac mici valurele la miscarea talpilor mele.O barca arcuita,de forma unei pasari ciudate,ne astepta.In ea,Barcagiul,cel care conduce sufletele spre locul de intrupare.
Ne-am asezat in barca si cel care o conducea a inceput sa vasleasca spre acel loc de lumina.Simteam ca emotiile ma coplesesc cu fiecare clipa ce ma apropii.Conturul acelor trepte devenea din ce in ce mai clar si masa de lumina avea acum o forma ceva mai clara.Erau trepte de lumina multicolora care duceau spre un fel de constructie,amplasata chiar la gura tunelului.
Pe drum,m-am gandit la prima mea zi in Rai.La primul chip pe care il zarisem,la cantecele de bucurie ale ingerilor,care vesteau un nou mesager,la caldura si iubirea Tatalui care m-a creat.A inceput sa ma cuprinda o teama nedefinita,in vreme ce mintea mea se chinuia sa pastreze aceste amintiri.Dar cu cat urcam in sus pe Rau,cu atat incepeam sa uit fragmente.Ma simteam din ce in ce mai grea,iar sufletul parca imi era apasat de o greutate invizibila.Am ajuns in cele din urma la capatul calatoriei mele pe Raul Uitarii si am coborat din barca.Am urcat cele 12 trepte,a caror lumina se unduia sub talpile mele goale,ca si cand aceste trepte aveau constiinta proprie.Ne-am oprit la intrarea in acel tunel urias,care parea ca avea cate sute de metri in diametru.
In fata noastra un altar de culoare aurie.Pe el se afla o sabie scurta incrustrata cu pietre pretioase,o cupa in care se vedea ceea ce parea a fi apa si o caseta de aur,care nu stiam la ce foloseste.Nu stiam la ce foloseste nici sabia.
-Scoate-ti aripile,mi-a zis Gabriel cu o voce grava.
Le-am scos si m-am uitat peste umar,incercand sa le intiparesc in mintea mea,ca sa nu le uit forma si culoarea albastra.
Gabriel a luat de pe altar acea sabie scurta si s-a asezat in spatele meu.
-Protocolul cere sa renunti la aripile tale.Le vei primi inapoi cand te vei intoarce de pe Pamant.
Am inceput sa tremur abia perceptibil.O mana calda mi-a atins umarul stang si apoi am simtit o smucitura.O durere surda mi-a cuprins umerii,asemeni unui vartej care ameninta sa ma ia in ghiarele lui.Am vazut aripile mele topindu-se in aer,dupa ce sabia aceea le-a taiat,condusa de mana lui Gabriel.
Mi-a inmanat caseta,iar eu am lasat sa imi curga lacrimile in ea.
-Acesta e doar inceputul Durerii,mi-a zis el,parand ca il incearca tristetea.
-Ce mai avem de facut acum?am intrebat,stergandu-mi obrazul.
Durerea pierderii,chiar si temporara,a aripilor mele,ma facea sa ma scufund intr-un ocean de deznadejde.Incepeam sa simt pretul platit pentru calatoria mea spre Pamant.
-Bea...mi-a intins el cupa.
Am ridicat cupa de aur si am baut lichidul incolor,usor amarui.Gustul amarui al uitarii.Gabriel mi-a cuprins umerii si m-a condus spre tunelul care fremata si parca abia astepta sa ma inghita.Chipul fratelui meu incepea sa se estompeze,sa il vad din ce in ce mai neclar,orbita de frumusetea terifianta a Tunelului.Am simtit cum mainile lui ma parasesc,am dat sa le caut,dar nu le mai gaseam si frica mi se strecurase in suflet,simtindu-ma absorbita.Am auzit o voce calda in mintea mea"Drum bun Layra...".Tunelul,atat de incapator inainte,se ingustase incat abia mai incapeam in el.Am dat un pas inainte cand m-am prabusit intr-un hau fara fund.Inainte de a fi absorbita complet am mai apucat sa gandesc"Cine e Layra?"
Am inceput sa zbor cu o viteza incredibila.Culorile care se perindau prin fata ochilor erau atat de ireale,incat am uitat de toata frica mea si ma bucuram de calatorie.Unduiri salbatice de albastru,indigo si violet,stelute albe care mi se plimbau pe trupul de lumina si ma imbracau ca intr-o mantie.Am inceput sa imi pierd forma si sa simt ca pot privi in toate partile deodata.Nu mai aveam forma umanoida ci eram asemeni unei sfere de lumina alba care se rostogolea.Priveam,insa nu cu ochii mei de altadata.O intrebare insa se afla in mintea mea."Cine sunt eu?Cine sunt?"Nu am apucat sa imi raspund.M-am prabusit in intunericul lumii oamenilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu