Ma uit in oglinda cu mandrie.Chipul meu prelung si pielea foarte alba imi dau alura unei regine.Parul meu lung si castaniu inchis imi cade pe solduri si se potriveste de minune cu ochii mei taiosi,cenusii-albastrui.Chiar daca incerc sa nu par infatuata,simt in suflet ca ceva se strecoara,ca o soapta.
De ce oare e asa de bine vazuta frumusetea?De ce oamenii o ravnesc,o invidiaza si ucid pentru ea?De ce oamenii mai putin daruiti de doamna Soarta sunt condamnati la uitare in vreme ce aceia frumosi sunt mereu altarul pentru cei mai putin binecuvantati?Gandurile imi sunt intrerupte de sosirea uneia dintre surorile mele.Ne numim surori intre noi pentru ca apartinem aceluiasi ordin,ordinul Semilunei.
Un ordin preotesc care venereaza pe Dumnezeu Tatal.Numele sau a fost dat de cea care a creat acest ordin in urma cu 500 de ani pamantesti,cand intr-o noapte in care luna era secera,i s-a dezvaluit un mister de nepatruns,pe care nu-l pot afla decat marile preotese dupa Ceremonie.Eu urmeaza sa fiu una dintre acele preotese careia i se va sopti la ureche un mister universal.Voi afla care este rostul meu pe acest Pamant.
Cu ingaduita din partea Cerului,voi sti de unde am venit si ceea ce reprezint ca spirit,precum si indatoririle pe care le am pana la sfarsitul vietii.Eu si surorile locuim in anexele Templului,conduse de mana de fier a Preotesei Denaida.
Nu ni se permite sa ne casatorim vreodata,pentru ca suntem deja miresele Primul Fiu,prima intruchipare a Tatalui si Lui ne-am inchinat intreaga viata.Suntem foarte respectate de comunitatea in care traim,datorita darurilor noastre:vederea viitorului,darul vindecarii si al intelepciunii,precum si alte daruri nu mai putin ravnite:bunatatea,compasiunea si daruirea.
Oamenii din acest colt de lume nu cer prea multe.Hrana,caldura soarelui si bunatate.Toti cei oropsiti isi gasesc drum spre Templu si nimeni nu pleaca de la noi cu mana goala sau fara sa i se fi oferit vreun sfat.Intr-adevar,viata unei preotese este grea,dar si plina de minuni.
Gandurile imi sunt furate de zgomotul pasilor apasati.
-Almira...E vremea pentru Ceremonia de seara.
-Da,sora,adaug eu si schitez un zambet larg.
-Iar esti furata de vise?spune Nyria si imi intoarce zambetul.
O admir si o iubesc pe Nyria.Capacitatea ei de vindecare este nemaivazuta si cunoaste rostul tuturor ierburilor si plantelor vindecatoare.Din pacate pentru mine,nu posed acest dar.Singurul lucru pentru care sunt admirata este frumusetea chipului si trupului meu,precum si felul in care imi folosesc glasul.Dar Nyria mereu ma contrazice,zicand ca de fapt aerul meu adanc si intelept atrage oamenii.
Ma uit spre roba mea lunga,de parca acum o vad pentru prima oara.Culoarea ordinului nostru este albastru inchis.Roba este inchisa pana la gat si lunga pana in pamant,nelasand sa se vada vreun petic de piele,cu exceptia fetei.Pe cap purtam adeseori un voal transparent,prin care parul nostru se intrezareste.O cruce mare atarna pe pieptul nostru,turnata in aur alb.
Niciunui barbat nu i se permite sa intre in templu,indiferent de unde vine,ce nume poarta sau ce rang are.Toate sfaturile date de Preoteasa Mama sunt transmise prin intermediul nostru,intrucat ea nu paraseste Templul decat arareori,dedicata cu totul rugaciunii.
-Vino,imi intinde mana Nyria.Stii ca Mamei Denaida nu ii place sa intarziem.Iata ca a aparut si luna.Cine stie ce secrete ar putea sa ne spuna in aceasta noapte frumoasa...
-Si spuneai de mine ca sunt visatoare,incerc eu o gluma.
-Nu mai mult ca tine,sora.
Incepem sa chicotim,o iau de mana si alergam pe aleile imensei Gradini,privind la tinta din fata noastra:Templul Alb.
Cupola lui pare mai stralucitoare ca oricand si razele lunii incep sa il mangaie.Copacii inalti cu frunzis bogat incet sa fosneasca ca si cand ar avea propriul lor glas.Urcam cele 33 de trepte al templului si ajungem in fata portii mari,pe care o deschidem incet.Surorile noastre sunt pregatite deja pentru ceremonie.Doua randuri,una de-a stanga si celalalt de-a dreapta,incadreaza sala mare de marmura rece.Suntem intotdeauna 11 pe un rand,in total 22 de fecioare.Ma gandesc cu emotie ca mai sunt doar cateva zile pana voi implini 22 de ani pamantesti.Atunci se va deschide Poarta pentru mine si-mi voi afla menirea.
In capatul celor doua siruri, in fata altarului si incadrata de doua lumanari uriase,prinse fiecare in suportul ei arcuit,se afla Preoteasa Denaida,sau mai simplu spus,Mama.Nu am inteles niciodata de ce este asa de aspra cu mine.Pe celelalte fete le trateaza cu oarecare ingaduita atunci cand mai gresesc,dar eu nu am parte de aceeasi intelegere.Ea obisnuieste sa spuna ca parintii sunt aspri cu ai lor copii nu din rautate,ci din prea multa iubire.
Nu am inteles niciodata ce a vrut sa zica.
Ma asez in capatul randului iar Nyria fata in fata cu mine,pe randul paralel,ca de obicei.Deschidem cartile noastre aurii iar Mama face un semn discret cu mana.Glasurile noastre se indreapta spre cer,unind intr-o singura fiinta 22 de suflete.Si cantam cu ardoare imnul de slavire al Dumnezeului nostru ISH spunand in acelasi glas:"Shalon Y Hatum ISH!
Slujba dureaza pana la miezul noptii,moment in carecitim o rugaciune speciala inchinata intregii lumi,oamenilor si animalelor,a tututorregnurilor si a intregii creatii.Acela e momentul in care ruga noastra ajunge directla ISH,pentru ca miezul noptii e considerat din vechime momentul cand cerurile sedeschid,iar ingerii,cu ramuri de mirt in mana vin sa culeaga rugile oamenilor pentrua le duce Sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu