Spre fericirea mea,ultima mea zi in Rai a fost cat se poate de lunga.Cumva,intuiam ca Gabriel facuse ceva special pentru mine,dorind sa imi mai acorde ceva timp,chiar daca insasi notiunea de timp este iluzorie pentru noi.Mi-am luat ramas bun de la fratii mei in Comuniunea din zori,apoi am plecat cu pasi lenti spre Gradina de Trandafiri.Imi parea rau ca nu voi apuca sa mai vad cum apar jerbele de lumina pe cerul Raiului,care se produc doar o data la 100 de ere angelice.Simteam ceva atat de greu de definit:pe de o parte bucuria plecarii impletita cu teama de necunoscut,iar pe de alta o senzatie de eliberare:nu mai trebuia sa ma prefac fata de mine insami ca mai eram demna de Rai.Energia mea cunoscuse Umbra si chiar daca as fi dorit sa mai raman,nu se mai putea.
Se pot intampla multe lucruri grave atunci cand esti cuprins de sentimente negative,iar cel mai daunator dintre ele este sa ii molipsesti si pe altii cu trairile tale,rapindu-le astfel linistea si pacea de care s-au bucurat dintotdeauna.O parte din mine se simtea condamnata,realizand ca am fost creata sa cunosc ambele fatete ale fortei dumnezeiesti si deci,sa cunosc durerea.O alta parte se simtea insa grozav de privilegiata.
Am ajuns la foisorul unde stau de obicei de vorba cu fratele meu drag Mihail.Ma gandeam ca astazi imi voi lua adio de la forma mea angelica androgina si voi fi...femeie.Oare cum se simte sa fii inauntrul unui corp uman cu sex bine definit?Ce senzatii nemaiintalnite voi experimenta in acest invelis nou pentru mine?Nu ma pot gandi la nimic,mintea mea nu poate concepe acest lucru atat de maiestrit construit de Dumnezeu.
Mihail statea cu sabia scoasa din teaca,infipta in solul transparent,privind ganditor la luciul ei.Imi este mai drag ca niciodata,acum cand stiu ca ii voi uita pana si chipul.
-Nu-ti fa griji Layra.Sa fii in corp uman este cea mai fascinanta experienta posibila.
-De unde sti tu asta?zambesc eu si ma asez usor langa el.
-Spiritul meu asa imi spune.Nu trebuie neaparat sa trec prin aceasta experienta ca sa stiu.
Am continuat sa vorbim despre lucruri din prezentul nostru etern,despre tot si toate,evitand insa subiectul "Caderea".Il simt in mod ciudat pe Mihail,energia lui pare ca este cumva...
-Straina tie?zambeste el.
Tresar,incurcata ca mi-a citit din nou gandul.
-Tot ce pot sa-ti spun este ca plecarea ta mi-a starnit putina tulburare.Incerc sa iti inteleg motivele.Si cred ca le inteleg.Pentru noi va fi asa cum a fost dintotdeauna,pentru tine greul abia incepe.Cu toate acestea,fie ca vei reusi sa duci misiunea la bun sfarsit,fie ca vei avea o experienta terestra,nu conteaza.Vei avea de castigat in ambele cazuri.
-Ma tem uneori ca nu voi mai putea sa ma intorc aici,plec eu capul.
-Aici e casa ta,Layra.Indiferent cati eoni ar trece,cate obstacole vei intalni si cat de densa va fi uitarea,te vei intoarce.
M-am cuibarit la pieptul lui si i-am atins haina de matase stralucitoare,albastra ca cerul.Simt in inima un dor sfasietor dupa lucrurile pe care nici nu le-am lasat in urma inca.
Tarziu,spre apus,Gabriel isi face aparitia,plutind pe un nor straveziu.Coboara usor si isi aseaza roba,apoi imi spune.
-E timpul...
Mihail imi strange mana puternic,ma uit la degetele noastre intrepatrunse si la lumina care izvoraste din aceasta legatura.Privesc inca o data verdele crud al ierbii,crepusculul trandafiriu si simt in nari mirosul de flori.Aud in minte corurile,glasurile fratilor mei adunati in templu,aducand cantece de lauda Tatalui Nostru.Senzatia de dor de mai inainte mi se inclesteaza in inima,ca o trista presimtire a lucrurilor ce vor fi.
Gabriel mi-a prins mana si apoi s-a inaltat in zbor,luandu-ma prin surprindere.Mi-am scos aripile de lumina,in ultimul meu zbor,privind stralucirea lor ca si cand era pentru prima oara.Cand am ajuns la locul unde se sfarsea domeniul Raiului,el mi-a facut semn sa ma asez in carul de foc.S-a asezat si el in stanga mea si a poruncit cailor sa mearga ca vantul si ca gandul.Cat ai clipi,am parcurs imensul rau care despartea locul unde stateam noi ingerii,de celelalte paliere ale Raiului.Am ajuns intr-un loc ciudat,presarat din loc in loc cu stanci.Solul era asemeni unei gelatine de culoare roz,iar copacii uriasi aveau ramurile si frunzele de culoarea rubinului.Cand am privit inapoi,nu se zarea decat aceasta intindere,ca o mare rozacee.
-De acum inainte,nu ti se mai permite sa privesti inapoi,m-a atentionat Gabriel.
Mi-am intors capul lent privind la Poarta imensa care se afla in fata mea.O poarta din Aur ce avea o incuiatoare imensa.Capatul ei se pierdea undeva sus,intr-un abur nedefinit.Un serafim,incins cu o sabie de foc si imbracat intr-o roba rosie asemeni flacarilor,pazea accesul spre lumea oamenilor.
-Shalah Namk Otah! a zis Gabriel.
Serafimul cu ochi albastri s-a dat din fata Portii,apoi si-a incrucisat bratele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu