S-au ivit zorii desi in sufletul meu este amurg demult...
Stau sus,pe meterezele castelului si admir Valea Dragonului.Cu ochii in sus,privesc cu nesat la norii purpurii,simtind un dor nesecat dupa Imparatia cereasca,dupa acele minuni pe care acum nu mi le mai pot aminti.Singurele imagini cu Raiul sunt cele pe care mi le-a daruit Printul,in acea zi in care i-am vazut pentru prima oara infatisarea de dinainte de Cadere,cand ochii lui...Cand ochii lui erau parca rupti din panza albastra a boltei.
O lacrima in coltul ochiului vrea sa isi faca loc pe fata,dar o sterg repede,simtind pe cineva ca se apropie.Am coborat capul spre pamant,fiind mai aproape parca de tenebre si suferinta,decat de eliberarea daruita de Lumina.Sunt prinsa intre Rai si Iad si acest loc care le contine pe amandoua,este Pamantul.Care este planul lui ISH cu mine?Ma tem ca uneori nu inteleg voia Sa,ma tem ca incep sa cred ca m-am pierdut.
-Ce rasarit frumos...
Nu ma intorc,stiind cine este,ci contemplu mai departe cerul.Ca si cand ar sti ce simt,Vardas priveste alaturi de mine si o sclipire ciudata apare in ochii lui.Pare a se bucura de frumusetea cerului si in acelasi timp pare intristat de el.Hotarasc sa imi dezlipesc buzele pentru a-i raspunde.
-Asa este...Nimic nu se compara cu frumusetea zorilor dupa o noapte incarcata de tenebre.
-Layra,te pot intreba ceva?
Ma intorc spre el vazandu-l cu aceeasi expresie de masca pagana pe fata.ll simt tulburat,totusi nimic nu tradeaza asta.
-Ce este Vardas?
El se lasa de pe un picior pe altul,ca si cand ar cantari ceva.
-Cum ai reusit sa iesi din Infern?
Intrebarea ma loveste in stomac ca un pumn.Nu ma asteptam ca dintre toate intrebarile asta sa fie a lui.
-Nu inteleg ce vrei sa spui...
El vine si ma prinde de umeri,apoi ma scutura.
-Nu fa pe nestiutoarea.Nu exista decat doua cai de a iesi din Infern.
-Si care ar fi acelea? intreb mustrator,simtindu-i mainile fierbinti prin panza hainei.
-Fie...Facem cum vrei tu.Deci...Fie iesi de acolo ca aliat al intunericului,fie nu mai iesi.Tu esti vie,dar nu esti nici aliatul lor...Care este a treia cale,Layra?
Inghit in sec.Pe ISH! Ce voi spune acum? Nu pot sa spun decat adevarul,daca incep sa mint nu sunt cu nimic mai buna decat un demon viclean.Dar adevarul ma poate face sa pierd tot.Vardas este cel mai de incredere om al Batranilor,alaturi de Makai.Un cuvant din partea lui si totul s-a sfarsit.
Cea mai inteleapta decizie este sa nu spun nimic.Ma uit in ochii lui cersind indurare,dar el ma priveste necrutator.Nu mai seamana cu acel barbat pasional care cersea saruturi.
-Spune-mi !
-Te rog...Te rog,Vardas...Nu imi cere sa raspund!
-Daca nu imi raspunzi mie,vei raspunde in fata lui Petronus!
Tonul i-a devenit rece si mainile imi strang umerii cu putere.Deodata,fata i se schimonoseste si se lasa in jos,iar mainile care ma strangeau se agata de mine.Il sprijin,vazand ca sta sa cada si atunci isi duce mainile la cap,incepand sa geama.Se lasa in genunchi prada unei dureri sfasietoare.
-Vardas,ce se intampla? Vardas! il zgudui eu.
Ramane nemiscat,cu privirea in jos,cu pletele atingandu-i umerii.Il tin de umeri si ma aplec langa el.El pare ca s-a linistit,dar nu deschide ochii,tinandu-se inca cu mainile de cap.Apoi rasufla adanc.Il ajut sa se ridice si se sprijina de zid,apoi priveste in zare.Pare zbuciumat.
-Esti cumva bolnav?
El se uita spre mine cu o privire speriata,ceva ce nu mai vazusem in ochii lui pana acum.
-Nu,nu...Sunt bine.Am uneori aceste dureri de cap...
-Ai fost la vraci?
-Am fost...Nu stie de la ce sunt.Banuieste ca de la acea cazatura de acum doua luni.
-Ai cazut de pe cal?
El incuviinteaza.Apoi isi aranjeaza sabia cu un gest scurt.Pare tulburat si doritor de a pleca din prezenta mea.
-Ne vedem la poarta,Gardianule.
A plecat grabit iar eu am mai stat ceva timp,admirand bolta.Nu vom putea strabate tunelul pentru ca este prea stramt pentru o armata,dar vom calari pe o ruta ocolitoare numita "Drumul Racilor"care merge paralel cu raul Darad.
***
Ma uit in urma pentru cea din urma oara,stiind ca nu voi mai vedea niciodata trupul Liliei,nici cripta in care este ingropata.Nu voi mai auzi clopotele si nu ma voi mai antrena cu Makai in fata Templului Rosu.Pacea mea a fost de scurta durata si s-a incheiat cu durere,iar acum durerea face loc spaimei,stiind ca la capatul calatoriei ma voi intalni din nou cu demonii lui Lucifer,cu ororile si cruzimea lui.
-Imi pare rau ca ne despartim in acest fel,Gardianule.
-As fi vrut sa fie altfel,Petronus...
El incuviinteaza si ma priveste cu ochii cenusii de sub sprancenele albe.
-Ai pierdut pe cineva,la fel ca si noi.Dar de data asta nu te mai intorci singura acasa.Ei iti vor fi acum familia,zise el si cu un gest larg arata catre cavaleri.Iar el...sprijinul.
Ma uit spre directia indicata de bratul lui,ca sa il vad pe Makai ce tocmai incalecase.Zambesc,pentru ca Batranul graieste adevarul.Makai a fost ca un frate pentru mine,sfatuindu-ma si protejandu-ma de la bun inceput.Petronus imi pune mana pe bratul stang si eu il pun pe bratul lui drept.Vreme de cateva clipe ne privim,nepasatori la multimea de cavaleri care trec calare si de-a stanga si de-a dreapta noastra.Zambeste.
-Da-i luptatorului o cauza dreapta...Ti-ai primit cauza.Ai iubit si ii iubesti pe cei slabi care au nevoie de protectie.Ai cautat si ai gasit ajutor...
Eu tresar.De unde stie ce este scris pe sabia mea?
-Intrebarea este insa...Cui ii vei oferi izbavirea?
Am inghitit in sec pentru a doua oara in aceasta dimineata.
-Nu stiu Petronus...Nu cred in profetii.
El zambeste din nou,apoi isi lasa bratul in jos si inclina capul.
-Ai grija pentru ca profetiile au prostul obicei de a se indeplini.
Ma ia de umeri,de data asta parinteste si zambeste.
-Vei dori intr-o zi sa renunti la lupta.Vei fi in neagra deznadejde si totul va parea pierdut dar tocmai atunci trebuie sa lupti mai tare.Imi promiti ca o vei face?
Ciudat este acest Batran.Oare si el vede viitorul ca Denaida?
-Iti promit.
-Bine.Acum e timpul sa pleci.
Un baietas mi-a adus calul.In urma lui Petronus apare si Valerius si acel cavaler furios,care a ramas cu degetele retezate in urma confruntarii cu Semyaze.Are degetele legate cu panza si chipul ii e marcat de slabiciune.
Ma urc pe cal si strang haturile,dorind sa ajung cavalerii din urma,care au pornit spre podul de piatra.Zekaraia insfaca insa haturile si ma opreste,apoi duce mana la buzunar.Il privesc mirata,stiind ca ma uraste pentru moartea lui Mordos.Scotoceste si scoate un saculet de panza pe care mi-l inmaneaza.
-Ce este asta?
-Am gasit-o langa lucrurile surorii tale.M-am gandit ca ar fi bine sa o inapoiez.
-Multumesc,adaug scurt apoi inclin din cap.
Calul a inceput sa mearga la pas,m-am uitat inapoi vazandu-l pe Petronus stand nemiscat,imbracat in roba rosie,cu mainile impreunate,cu un zambet straniu pe fata.Am pornit in galop,lasand ochii lor sa ma petreaca.Portile larg deschise lasa sa se vada inaintea mea valea si cerul albastru fara nori,podul de piatra si raul de sub el.Calul meu zburda de bucurie ca poate sa alerge din nou pe campiile verzi.Zgomotul potcoavelor lui este ultimul sunet care se aude pe Podul Cavalerilor.Vantul bate usor si imi face haina sa fluture,dar strang cu nadejde de haturi,avand mana protejata de o manusa de piele pe jumatate taiata,care imi lasa degetele la vedere.In fata mea,multimea de cavaleri se pierd prin iarba manoasa ca niste puncte rosii pe panza unui pictor.
Am calarit intreaga zi,pana cand pe cer au inceput sa se arate primele stele.Atunci am facut semn si cavalerii s-au oprit,au luat poverile de pe cai si au aranjat corturile langa rau.Cativa dintre ei s-au dus sa aduca apa de la rau,iar altii au aprins focuri pentru a pregati hrana ce se afla in desagi.Vom manca si vom dormi repede,pentru ca la prima geana a zorilor o vom lua de la capat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu