Gatul imi este inclestat pentru ca ma lupt sa respir,rasuflarea mi s-a taiat,incerc sa duc crucea spre fata Liliei,dar nu mai am putere in brate.De disperare,imi incolacesc mainile in jurul gatului ei si fac acelasi lucru pe care ea mi-l face.Strigatele si harmalaia au devenit de nedescris.
Makai se straduie sa ii desprinda mainile,dar acestea i-au devenit ca menghina si ma sugruma incet,dar sigur.Capul incepe sa mi se invarta si un peisaj negru se perinda prin fata ochilor mei.Pe cand credeam ca ma va omori,simt o slabire a stransoarei ei,apoi vad ca prin vis cum cineva o ridica cu sila de pe mine si o leaga zdravan cu mainile la spate.
-Layra...
Makai vine speriat si imi sprijina capul.Am inceput sa trag aer iar peisajul din jur si-a recapatat culoarea.Tarkul imi da o gura de apa sa imi revin in simtiri si ma ridic de pe jos infuriata.Demonul zambeste stramb,tinut strans in brate de catre Vardas.Acesta,spre deosebire de ceilalti,isi pastrase sangele rece.
Am stropit-o cu apa sfintita din nou,si din nou.Chipul livid al Liliei da semne ca nu va mai rezista mult.Trebuie sa aflu numele demonului sau sora mea va muri.Nu pot indura sa se intample asta pentru a doua oara !
-Spune-mi numele tau,spurcaciune din adanc...Destul ai chinuit acest trup !
Ea incepe sa vorbeasca printre dinti,suierand ca sarpele.
-Il chinui pentru ca am dreptul...rade ea.
Ma incrunt si o plesnesc din nou,apoi incep sa ma rog.
-Facatorule a tot si toate,pogoara mila Ta cea mare peste acest copil al tau,torturat de intunecime...Elibereaza-o !
-Vrei sa o eliberez ? Va muri...fara mine ! urla ea.
Teama mi se strecoara in suflet pentru ca simt ca aici este ceva adevar,dar nu pot sa ma lasa intimidata.O prind de gat si ea incepe sa se zbata ca pestele pe uscat,nesuportand sa o ating.
-Numele tau...Spune-mi numele tau ! strig eu.
Ea incepe sa urle si din gatul ei ies sunete neomenesti,care seamana cu urletul lupilor,cu grohaitul porcului mistret si chitaitul unui sobolan.Este posibil oare...Sa fie mai multi demoni in ea?
-Nuuuu ! Blestematoooo !
-Numele tau ! ii zic necrutator.
Intr-un ultim raget,imi spune numele prelung si asa de schimonosit,incat abia pot sa il inteleg.
-Sem...Mmm...Sem...Ya...Semyyyyaaazeeee !
Numele ei imi aduce in amintire o fraza citita candva in biblioteca Denaidei.Este unul dintre ingerii ce l-au urmat de Lucifer in Cadere ! De uimire,raman ca statuia,apoi privesc chipul lui Vardas si imi amintesc ce am de facut.
-Semyaze,prin puterea ce mi-a fost daruita de cel Preainalt,te conjur sa te intorci de unde ai venit ! Pleaca si paraseste acest trup impreuna cu toti demonii ce i-ai purtat cu tine!
Trupul se contorsioneaza,se invarte,se rasuceste si se lupta cu mainile cavalerului,care da dovada de mare putere in brate.Apoi ramane schimonosit,nemiscat si galben.
Se face o liniste mormantala.Imi plec urechea spre trupul ei sa ii ascult inima,dar nu simt nimic.Semyaze a plecat,dar a lasat in urma ei o crunta razbunare.
-Aseaza-o pe jos,ii zic cu disperare in voce lui Vardas.
Ii frec pieptul si tamplele,o stropesc cu apa,o ciupesc de urechi,o scutur,dar ea ramane la fel.
-Nu ma poti parasi ! zic printre dinti,muscandu-mi buzele ca sa nu incep sa plang.
Briseide se apropie de mine si ma atinge usor de umar,in vreme ce eu ii frec bratele Liliei,ajutata si de Makai.
-Gardianule...Trupul ei deja s-a racit.
-Nuu! ma incapatanez eu si continui sa fac ceea ce faceam.
Un cerc s-a facut in jurul meu si al Liliei.Chipuri incarcate de uimire,frica si mila se uita la mine din toate partile.Petronus isi face loc printre ei.
-Plecati...Judecata si-a atins scopul,vinovatul a platit cu viata.Plecati,nu mai aveti ce face aici.
Cu regret,cavalerii se indeparteaza si pornesc spre castel.Langa mine raman doar Batranii,Vardas,Briseide si Makai.Tarkul imi cuprinde bratul si ma trage usor.
-Ai facut tot ce ai putut...
-Nuu ! strig eu.
Makai ma smuceste si ma sileste sa il privesc in ochi.
-Layra,este moarta !
Vocea,barbia si buzele imi tremura.Decisa sa nu ii las pe Batrani sa vada vreun semn vadit de slabiciune,ma ridic de jos privind spre chipul gingas al Liliei,acum lipsit de viata.
-Duceti-i corpul la cripta.Vom oficia slujba la apus,si pentru ea si pentru Mordos,zice Petronus grav.
M-am intors cu spatele si am plecat cat am putut de repede spre grajduri.Acolo,calul meu statea si fornaia nerabdator.Am inceput sa il mangai si m-am lipit de el,cautand alinare.
Lacrimile stau sa imi tasneasca din ochi,dar furia imi este mult mai mare si imi inclestez pumnii in semn de lupta.
-Vei plati pentru asta...Lucifer !
Aud niste pasi apasati si cand ma intorc il vad pe Makai.
-Ce vrei ? ii zic rece.
El nu ia in seama tonul meu aspru.Merge spre mine cu o expresie trista pe chip,apoi intinde bratele.Stie ! De unde stie ca de asta am nevoie acum? Si de ce simt ca ma poate alina?
Pentru o clipa,mandria a invins si am ramas locului.Eu sunt Gardianul,eu nu sunt slaba si nu voi plange in fata lui !
Dar mandria este invinsa la randul ei de alt sentiment mai puternic:deznadejdea.Ma duc spre el,vazand ca nu lasa bratele in jos,mai intai sovaielnic,apoi mai repede si mai repede...Si ma arunc la pieptul sau,plangand cu sughituri.Nu ma mai simt rusinata acum si as putea plange vreme de trei zile.El ma strange si imi apasa obrajii rosii de haina lui alba.Apoi ma mangaie parinteste pe plete.Nu vorbeste,simtind ca nicio vorba nu ma poate consola acum.Dupa atata vreme petrecuta printre demoni,este prima oara cand simt alinare din partea cuiva.Am inchis ochii si ma bucur de o imbratisare adevarata,calda,fara vreun gand ascuns,din partea cuiva care imi doreste doar binele.
***
Spre amurg,toata suflarea s-a adunat undeva in subteranul Templului,acolo unde se afla criptele.Pentru a ajunge la ele,am strabatut o impletire de coridoare,prin care usor te poti rataci si am ajuns intr-o sala cu bolta inalta,luminata de candelabre atarnate de tavan,de sfesnice purtand lumanari albe si de catui umplute cu ceva aromat,care imi aminteste de smirna.In mijlocul salii,se afla doua sarcofage de piatra,sustinute de o masa mare,in care se odihnesc trupurile ucigasului si al victimei sale:Lilia si Mordos.Asta este felul in care cavalerii vad lucrurile.Pentru mine insa,acolo zac doua victime ale cruzimii luciferiene,iar ucigasul nu este prezent.
Petronus poarta o haina alba decorata cu rosu,aceeasi nuanta de rosu care imi aminteste de pielea dragonului.Are in mana dreapta un fel de sceptru ciudat ce poarta in capat o nestemata rosie,probabil un rubin,care sclipeste insa mult mai tare decat o simpla piatra pretioasa.Asa cum mi-a spus Denaida,dintre cei sapte Batrani,Petronus este preotul.Intamplator,am aflat ca aceasta a fost intaia menire a lui Petronus,dar a devenit mai tarziu un om al armelor,ca sa isi razbune familia ucisa in urma cu multi ani.
Acum,de cand ma aflu printre oameni,am inceput sa vad tot mai clar adevarata fata a demonilor.Ei sunt Cei Cazuti si asa vor ramane! Cu toate astea,si eu fac parte din tagma ingerilor.Oricat as vrea,nu-mi voi gasi niciodata locul printre oameni.Rolul meu nu este sa leg prietenii cu ei,nici sa am vreo familie,eu sunt doar...Gardianul.
Cat de rece a fost viata cu mine...Sa nu-mi ingaduie sa simt vreodata iubire din partea cuiva! Acea iubire pe care oamenii o impartasesc intre ei...Cea a unei mame pentru copilul ei,a unui frate pentru sora,a unui sot pentru sotie.Pe mama abia mi-o amintesc,fratele meu este mort,iar unicul care mi-a daruit vreodata fiori a fost un demon...Nu,nu a fost real! Iubirea nu e asa...Iubirea ar trebui sa semene cu ceea ce am simtit stand in bratele lui Makai.
Pe cand gandurile se duc in trecut,Petronus murmura cu glas scazut cuvinte de ingropaciune,iar de afara se aud clopotele din Templul Rosu.Zgomotul lor imi tulbura si mai mult fiinta.Clopotele ce vestesc moartea...Pe cand slujba se apropie de sfarsit,ma duc spre sarcofagul Liliei si ii privesc chipul tormentat de suferinta,trupul firav acoperit de giulgi.Un floare de liliac,ca cea care ii daduse numele poposeste pe pieptul ei.Pentru o clipa,am simtit ca acea floare era insasi sufletul ei,lasat acum din mana mea in mainile pline de iubire ale lui ISH.
In minte imi vine o imagine foarte asemanatoare.A Nyriei stand in cripa luciferienilor,intr-un sarcofag de piatra.Nu le-am putut salva pe niciuna ! Oare durerea mea nu ajunge la Cer ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu