luni, 13 noiembrie 2017

CAPITOLUL 2: Judecata rebelilor



Lumina a palpait deodata si spiritele noastre, captive in piepturile tresaltande, au inceput a straluci feeric. Intreaga suflare incremenise, iar mana mea ardea ca o torta, invaluita de puterea heruvimului. Cerurile asteptau ceva, ceva ce abia fusese scris si care urma sa se indeplineasca. Dar cu toate ca stim multe taine, chiar si pentru noi, ingerii...multe vor ramane nespuse. Si una dintre taine s-a savarsit in clipa cand din mana mea a izvorat o lumina rosie, ce a intrat in venele Fiului Intunericului, mergand prin el ca un rau de sange.

O plasa i-a cuprins bratul si grumazul, apoi umerii si trunchiul si el a ramas asa...Cu un genunchi in pamant si unul ridicat, cu mana stransa in a mea si cu cealalta tinandu-se de rana. Atunci un fulger a strabatut cupola si vrerea Tatalui s-a auzit inscrisa in urechile noastre.

- Alungat esti Fiul al Zorilor! De azi inainte, te vei numi Damnatul! Blestemat de mandrie si incatusat de frica! Iata iti voi lua zorii si nu-i vei mai vedea, pentru ca nu mai esti vrednic de ei...

Heruvimul a stralucit orbitor, a devenit asemeni unui stalp de foc alb, eu m-am cutremurat din adancuri si locul a fost cotropit de strigate de uimire. Suvoiul de lumina a intrat in mine, aproape arzandu-ma! Am urlat in extaz si agonie, apoi bratul meu s-a dezlipit de al sau, si m-am prabusit la pamant. Am auzit pasi grabiti, am vazut cu coada ochiului sabiile de foc, am auzit comanda lui Mihail si ca prin vis...irisii mei au vazut prinderea heruvimului de catre soldati.

- M-ai pacalit! urla acesta scos din minti.

M- am ridicat cu greu de la podea si mi-am strans in mana sabia.

- Am facut...ce trebuia facut!

Inca de atunci, spiritul meu nu a stiut ce povara grea luase asupra-i. Credeam ca eu, Lauryel, unul dintre Veghetori, stiam tot ce trebuia stiut, cu toate acestea nu am inteles de ce Tatal m-a ales Purtatoarea Luminii, carausul zorilor de zi, ultima speranta a Damnatului. Binecuvantarea si blestemul au inceput sa ma cutreiere si fiinta mea a fost invadata de ceva strain, dar cunoscut, ceva nou, dar foarte vechi, ceva ce asteptam dar n-asteptam, ceva pierdut si regasit.

Rebelii au fost incarcerati, iar cei care nu s-au predat au fost distrusi. Trupurile lor au luat foc atunci cand au atins scuturile Fiilor Luminii si au strigat de durere, cotropiti de ura, fiind azvarliti in cerul cel mai de jos. Cununa de cristale e heruvimului este luata si insemnele puterii sunt smulse de pe hainele lui frumoase, acum sfasiate. Insfacat de ambele brate, Lucifer este dus spre sala de judecata. Ochii lui asemanatori cu noaptea ma atintesc cu mirare si buzele i se intredeschid spre a spune ceva, dar se razgandeste. Ceva in el este schimbat pentru totdeauna.


***

Cei Unsprezece Batrani asteapta pe jilturi in jurul tronului lui Dumnezeu. Judecata a inceput si rebelii sunt adusi legati in lanturi de arama, petrecute in jurul gatului, incheieturilor si gleznelor. Temutul Mihail ii aranjeaza in semicercuri, dand porunci in stanga si in dreapta, iar Tatal sta pe tron innegurat, tinand in poala o carte deschisa.

Am intrat ultima in sala, cautand cu privirea pe ceilalti Veghetori. Gabriel imi face un semn din cap, ceea ce vrea sa insemne " Ti-ai facut datoria "si asta ma face sa scot din piept un suspin de usurare. Totusi, povara din spatele meu nu a disparut. Nu stiu ce este acest sentiment straniu, pe care nu il pot asemana cu nimic.

" Este tristetea..." aud in mintea mea glasul heruvimului.

Am tresarit si m-am uitat spre el, dar tot ce vad sunt umerii sai stransi. Ma uit imprejur dar nu vad pe nimeni care sa fii auzit asta. De cand Lucifer s-a razvratit, cuvintele sale nu mai pot fi auzite in minte, pentru ca ingerii nepatati nu stau de vorba cu intunericul. De ce il aud? Revelatia acestui fapt ma sperie si trec de la tristete la alta stare stranie. Tatal s-a ridicat de pe Scaun si linistea a devenit deplina. Un susur ca de izvor se aude lin in sufletele noastre, o mangaiere data de EL dupa batalie. Dar susurul nu este auzit de rebeli, acum si orbi, si surzi.

- Eu sunt Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, tot ceea ce a fost, tot ceea ce este si tot ceea ce va fi! Legile mele sunt nemuritoare, pentru ca EU nu m-am nascut si nici nu voi muri! Eu sunt Legea! Si va zic voua: Toti cei care nu mai vreti iubirea, nu trebuie sa o primiti! Toti cei care nu mai vreti lire, ci glasul trompetelor de razboi, ascultati-le! Toti cei care urati lumina ramaneti orbi si iubiti intunericul! V-am dat libertate! Dar ce ati facut cu ea? Si la ce v-a folosit aceasta razvratire?

O parte dintre rebeli au plecat capetele in jos de rusine. Dreptatea lui Dumnezeu rasuna ca un bici rasunator, dar glasul Sau este bland.

- Nu mai este loc pentru voi in Cerul Zece! Nu mai este loc pentru voi in niciun Cer! Si pedeapsa voastra e moartea si durerea, in trup de carne si de sange, blestemat sa muste tarana!

Strigate de groaza s-au auzit din toate partile, dar El a facut semn cu mana, rugandu-i sa nu se infricoseze.

- Daca vreounul dintre voi binevoieste sa se caiasca, il voi ierta! Si va fi primit din nou in Ceruri, dar isi va pierde insemnele puterii! Ce veti alege?

Rebelii au inceput sa vorbeasca intre ei, sa se indemne spre pocainta, insa unii dintre ei erau prea mandri si le strigau " Tradatorilor! " Cerul de Opal rasuna de revolta si vinovatie si multe capete sunt plecate. Ingerii ce au ales iertarea au fost descatusati si li s-au luat sigiliile, devenind ingeri eliberati de indatoriri ceresti. Bunul nostru Tata a gasit insa un rost si pentru ei, dar mai tarziu. Rebelii au inceput insa sa rosteasca blasfemii si sa il sfideze pe Cel Batran de Zile, acoperind pamantul, marea si cerul cu manie, tunete si fulgere.

Dintre toate glasurile se inalta insa unul puternic, care ii aduce la tacere.

- Liniste !

Lucifer se indreapta de umeri, privindu-si armata revoltata.

- Cer dreptul de avea un regat! Cer dreptul de a duce intunericul cu mine si de a molipsi cu invatatura mea pe toti cei care iti vor incalca poruncile!

Tatal s-a asezat pe tron si a inceput sa isi mangaie barba. Fata lui tanara, dar fara numar de ani, se schimba cu fiecare vorba ce- o rosteste.

- Iata-ti Regatul: umbrele, durerea si condamnarea. Iata-ti drepturile: vei ramane impreuna cu cei asemeni tie: mandri, maniosi si revoltati. Duceti-l in strafundurile Pamantului pentru pedeapsa si cand aceasta se va ispravi, va putea lua Miazanoaptea!

Lucifer se smuceste scos din mintii, armata lui zornaie lanturile, dar vrerea Tatalui a fost spusa. M-am indreptat spre prizonier, dar Mihail imi face semn sa raman locului si sa nu ma ating de el, lucru ce ma mira peste masura. Indurerat pentru pierderea fratilor sai, comandantul isi face datoria cu lacrimi furise la coltul ochilor, dar respectand voia suprema.

Rebelii au fost azvarliti intr-o cusca metalica uriasa, iar heruvimul a fost inchis in ceva asemanator unei colivii din argint ceresc. Ca o pasare ranita, a zacut acolo batand din aripi si blestemandu-ne sa ardem in Neant. Custile au fost purtate de heruvimii cei cu picioare de dragon si aripi de plumb, care au cate trei sute trezeci si trei de ochi.

Tunelurile spre Pamant au fost deschise si razvratitii au fost trimisi in adancurile Pamantului, inconjurati din toate partile de armata luminii. Stricaciunile au fost reparate de lumina si iubirea lui Dumnezeu, iar o parte din ingeri au primit Uitarea...Vrand sa se odihneasca in urma razboiului si sa isi vindece ranile, ingerii slabiti de frica si intuneric au cazut in somn adanc, lasandu-si duhurile inchise in Temple.

Dupa vremea socotita, Lucifer a fost eliberat din carcera si odata cu el si fratii sai, dar a ramas robul carnii si mortii, pentru ca nu mai avea lumina. Si atunci a inceput al treilea razboi, care nu s-a mai dat in ceruri, ci pe Pamant. Campul de batalie a devenit sufletul oamenilor intrupati iar ingerii luminii au primit o alta misie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu