INALTAREA LUI LUCIFER: Ispasirea unui Heruvim

Welcome tuturor cititorilor mei. Acesta este blogul unde voi posta de acum inainte romanele mele fantastice. Aici veti regasi trilogia Imbratisarea lui Lucifer- varianta modificata si corectata. Tot aici voi incepe sa postez urmatoarea carte fantasy, imediat dupa finalizarea trilogiei.

Bine ati venit in regatul meu <3
Am creat acest grup special pentru cititorii mei fideli de pe site-ul #Wattpad. Aici veti gasi linkuri spre viitoarele mele romane din categoria dark fantasy si science- fiction, care vor fi postate de azi inainte pe blogul personal. Kisses.

INALTAREA LUI LUCIFER: Fiica Abisului

INALTAREA LUI LUCIFER: Printul Intunericului

LUMINA LUI LUCIFER: Regele desertaciunii

LUMINA LUI LUCIFER: Fiica Zorilor

LUMINA LUI LUCIFER: Printesa Noptii

CARTI NOI

Trilogia continua in 2020

Cuvant catre cititori

Prezentarea personajelor feminine

Prezentarea personajelor masculine

EPILOG

Amurgul scalda gradina tacuta in nuante splendide… Coloanele albe ale micilor temple, presarate din loc in loc, stralucesc pustiu sub bolta albastra. In departare, raul este presarat cu mii de luminite. Surorile mele spirituale s-au pregatit de priveghere, aruncand opaite in apa, care ard cu flacara aurie. E zi de mare sarbatoare, asa ca se vor ruga intreaga noapte.

Brat la brat cu mama de trup, ne plimbam pe poteca serpuita, din piatra lucitoare, care se pierde printre copacii inalti, apropiindu-ne de un mic sanctuar. Hainele noastre albe, lungi, coboara mladios pana-n pamant, sarutandu-se cu verdeata.

Nu peste mult timp, unul dintre calugarii din Cetatea Alba trage clopotul din uriasul turn, starnind vazduhul, care incepe sa vibreze in mod divin… Toate capetele s-au indreptat spre acel loc, toate fetele exprima sfintenie.

Urechile noastre sunt desfatate de un cantec celest, care aminteste de maiestria Corurilor din Opal. Muzica se aude din clopot, din copaci, din flori, de pretutindeni. Ne-am oprit pentru o clipa, uitandu-ne una in ochii celeilalte.

- Nu stii cat de mult imi doresc sa ramai cu mine, suspina Adeone.

I-am admirat inca o data frumosul chip, incarcat de blandete materna. Nici eu nu imi doresc sa plec, fiindca ultimii trei ani au fost cei mai buni ani din intreaga mea viata pe Pamant. Dupa atatea pierderi, nu am crezut ca imi voi reveni vreodata. Dar dragostea mamei, tratamentele surorilor, rugaciunea neincetata au fost balsam pentru trupul meu secat de Lumina. M-am insanatosit pe deplin, dar a mai ramas un lucru peste care nu pot trece: nu-l voi ierta niciodata pe Lucifer.

-  Am primit vesti de la Roboam, zice mama cu glas scazut. Printul intunericului cauta leac pentru copilul care nu se mai scoala din somn. Se spune ca a innebunit complet… Dupa ce a rascolit toate taramurile in cautarea unui raspuns, a poruncit sa se adune la el toti vrajitorii, magii, tamaduitorii care il slujesc, cerandu-le sa gaseasca o solutie. Dar nimeni nu a reusit, asa ca multi au murit, altii au fost aruncati in temnite sau torturati... Lucifer crede ca prunca este bolnava, fiindca nu a crescut deloc, ramanand ca in ziua nasterii... Vrea sa o vindece, dar corpul ei respinge toate incercarile sale, fiindca celestul nu e compatibil cu infernalul.

I-am aruncat o privire vinovata, simtindu-ma inca o data responsabila pentru actele lui nesabuite, apoi mi-am plecat capul pe umarul ei puternic.

- Am incercat sa aman cat mai mult aceasta zi fatidica, dar nu mai pot ramane in Naad. El nu are de gand sa se opreasca, iar eu nu mai pot fi martora la atrocitarile sale. Pe masura ce trece timpul, situatia in regatele de dedesubt este tot mai rea.

- Stii, Layra… Nu trebuie ca acest amurg sa fie unul trist. Pana la urma, corpul tau nu este decat un invelis… Un alt trup te asteapta, cel care ti-a fost menit de la inceput.

- Dar voi uita totul, mama! Figura ta, cuvintele tale, pacea din acest taram!

- Odata cu asta, vei uita tot raul pe care ti l-a facut Lucifer. Toate chinurile la care ai fost supusa din cauza lui, fiecare pierdere pe care ai suferit-o in viata ta zbuciumata… Gandeste-te cum ar fi ca toate amintirile amarnice sa dispara intr-o clipa. Desigur, o parte din tine isi va aminti in mod difuz de viata de dinainte. Vei simti respingere fata de Print, probabil te vei teme de el la un nivel foarte adanc, dar panza uitarii te va ajuta ca in cele din urma… sa-l accepti.

- Ce se intampla daca va vedea adevarul inainte de timp?

- Lucifer este oprit de Ceruri, deci nimeni nu va sopti vreun cuvant. Nici zvon, nici rumoare, nici gand… Acest lucru ii va fi ascuns cu desavarsire… Te cauta ca un nebun de atatia ani, asteptand sa te trezesti, fara ca sa stie ca tu si Lumina sunteti una si aceeasi. In primul act al piesei, tu ai fost cea demna de mila, tu ai plans, fiind tormentata de cruzimea lui. In al doilea act, el va plange, chinuit de remuscari, cand isi va da seama ca cea pe care o adora este Layra…

- Crezi ca e capabil de a simti regrete?

- Am vazut multe dintre lucrurile care vor urma… zice Adeone ganditoare.

- Nu il pot ierta... Si nici nu vreau...

- Spui asta acum, fiindca esti ranita, teribil de ranita… Tocmai de aceea, nu iti vei aminti adevarul decat atunci cand vei fi pregatita… Nu mai inainte. Probabil il vei ura la inceput, dar apoi te vei obisnui. Noul tau corp este pur, deci te va ajuta foarte mult. De indata ce vei lepada aceasta manta obosita, vei fi renascuta.

- De ce sunt blestemata in acest fel? De ce umbra lui ma urmareste peste tot?

- Draga mea, zice mama mirata, mangaindu-ma pe brat… Alunga temerile din inima, fiindca esti binecuvantata de Ceruri… Dintre toate fiintele care exista in acest univers, ai fost aleasa sa il salvezi nu doar pe el, ci toata tagma decazuta. Daspha a fost abia primul pas. Multi altii vor urma, pe masura ce-ti vei aminti de misiunea inceputa la ordinul Semilunei… Stiu ca este greu… Dar merita.

- Am ramas fara Puterea mea, Kael… Cum ma voi descurca fara el?

- Nu vei fi lasata fara ajutor in intuneric… Te voi veghea mereu, spune ea cu o umbra de melancolie pe chip, sarutandu-ma cast pe frunte.

- Dar vor trece 22 de ani pana imi voi aminti de tine, spun eu cu glasul incarcat de tristete, cuibarindu-ma in ea, la fel ca un copil speriat.

- Si pana atunci vei trai fericita, fiindca Lucifer nu va lasa pe nimeni sa iti faca vreun rau. Te incredintez de pe acum, fiindca am vazut viitorul vostru.

Pe cand zice aceastea, o parte din ea se incranceneaza… O incruntatura fina ii marcheaza fruntea senina, netulburata pana acum de tristete.

- Ce este? Ce altceva ai mai intrezarit?

- Sunt multe lucruri pe care nu le stii… spune ea criptic.

- Le voi afla vreodata?

- Pe toate le vei afla, vei indura multe si in a treia viata, poate mai multe decat in celelalte doua, fiindca rolul tau este unul maret, dar nesuferit. Imi pare rau ca trebuie sa fii tu aceea care duce greul. Daca as putea, as lua asupra mea toate acestea...

- Stiu, mama… Nu te mai framanta, stiu cat de mult ma iubesti…

***

Danganitul clopotului a acoperit intreg taramul. Calaretii albi s-au adunat de jur imprejurul zidurilor cetatii, protejand cu scuturi de lumina granitele Naadului, ca nicio influenta straina sa nu se strecoare cumva prin gandurile noastre.

Ma uit spre acropole, acolo unde ne asteapta un templu stravechi, care-mi va deveni curand… mormant. In fata templului s-a aprins un foc imens de culoarea aurului topit, care e primul semn al inceperii procesiunii. Sanctuarul de forma patrata e sustinut de patru stalpi imensi, pe care este gravata istoria tinutului de Nicaieri, pierdut undeva la capatul lumii. Putini ingeri cunosc drumul spre acest loc, care nu primeste decat esentele sublime, jertfelnice, ale eroilor si martirilor. Pentru ceilalti, care nu au ochi sa vada, nici urechi ca sa auda, taramul nostru nu exista decat ca o fabulatie nascocita de minti naive.

Procesiunea e deschisa de Adeone, care urca solemn treptele, tinand o faclie in mana, care-mi va lumina calea spre lumea de dincolo. Sunt chiar in spatele ei, purtand sabia argintie la sold, care a fost intre timp restaurata de fierari. E ultimul meu drum ca razboinic, fiindca vechea Layra trebuie sa dispara.

In urma mea se afla Nyria, alaturi de inca zece surori din ordinul Semilunei. Scumpele mele surori… Unele dintre ele sacrificate pentru Lucifer, altele pentru Shaithan… Taina nu se va spune decat unora, pentru ca secretul sa fie in siguranta cat mai mult timp. Pentru ceilalti, s-a zis deja ca voi pleca intr-o lunga calatorie.

Pe masura ce ele canta, incerc sa ma agat cu disperare de ultimele amintiri, chiar si de cele tragice, fiindca nu pot inca sa dau drumul acestei vieti. Spulberarea lui Kael pe cerul Adabadului, prefacerea lui Vardas intr-un pumn de nisip au devenit deodata scene dragi, care ma leaga de tarana. Rapirea Ashei, cea care mi-a spus pentru prima oara “mama”, facandu-ma sa traiesc sentimente inaltatoare, imi trezeste o melancolie fara sfarsit, aproape imposibil de suportat, dar cu atat mai dulce, stiind ca in curand o voi uita. Emotiile mele pulseaza ca un curcubeu in jurul trupului, colorand fetele surorilor in toate nuantele de albastru si purpura.

- E timpul, spune mama, cu vocea incarcata de lacrimi.

M-am dus spre valvataie, aruncandu-mi sabia in flacarile sacre, gest care semnifica renuntarea la lupta. De data asta, calea spre inima lui Lucifer va fi diferita.

- Vom fi mereu langa tine, sopteste Nyria. Te pot vizita in somn?

Am mangaiat-o pe fata micuta, bucurandu-ma ca este aici, in aceasta clipa de cumpana. 

- Pentru tine, Nyria, nu exista vreodata oprelisti. Ramai cu bine.

Ducandu-ma spre altar, m-am culcat pe el, cu ochi spre cer, cu mainile puse pe piept… Adeone imi strange inca o data mana, cu ochii inrositi, cu fata mohorata.

- Fiecare zi fara tine va fi pustie, dar ne vom revedea. Drum bun, Layra.

In clipa in care s-a departat, am fost inconjurata de peretii unui sarcofag de sticla, ce au aparut de nicaieri. Acestia ma prind ca intr-o temnita, starnindu-mi toate angoasele. Brusc, ma simt transportata in trecut, in locul din care Kael m-a trimis pe Pamant, tinandu-mi esenta intr-un sarcofag asemanator. Va disparea din mintea mea, la fel ca pe un vis pe care il uiti dimineata, in zorii cruzi.

Rasuflu incet, adanc, cu ochii spre surorile mele, care au inconjurat sanctuarul, purtand torte, cantand inmuri triste, dar atat de puternice, atat de datatoare de curaj! Stiu, simt, cunosc ca este voia lui ISH sa fac aceasta; mi s-a oferit o alta sansa, o viata noua, in care nu va trebui sa il urasc in fiecare clipa pe Lucifer.

Adeone rosteste niste fraze incalcite, care imi tulbura mintea, ingreunandu-mi ochii, pleoapele, orbitele… Deodata e asa de greu sa raman treaza, dar incerc sa nu ma lupt cu senzatia covarsitoare! Fetelor lor, luminate de faclii, devin transfigurate… Trupul parca mi se adanceste in sarcofag, fiindca somnul de piatra pe care il evoca ele isi face datoria, scufundandu-ma in sferele mortii.

As vrea sa ma zbat pentru ultima oara, dar corpul meu este intepenit ca granitul, in vreme ce il parasesc iesind prin cap, ca un fuior de fum…Danganitul clopotelor devine asurzitor, sacadat, facandu-ma sa tip de teama… Stiu ca acesta e primul semn al coborarii in sferele infernale. Totul se intuneca, totul se prabuseste.

Alunec printr-un tunel de foc, calatorind cu viteza gandului, intr-o directie necunoscuta. Fragmente, strafulgerari ale personalitatii mele trecute, doresc sa iasa la suprafata, asa cum vrea inecatul sa se agate de ultimul pai. O stare dezagreabila ma cuprinde, pe masura ce uitarea mi se asterne peste memorie….

Inainte de a se termina totul, am simtit o durere enorma, care mi-a sfaramat fiinta in mii de fragmente. Nu am apucat sa sufar foarte mult. Peste mintea mea s-a lasat bezna.

***

Sunetele care ma inconjoara imi sunt straine. Ceva sau cineva imi spune ca sunt trambite, care vestesc un lucru important. Am ochii deschisi pe jumatate, privind inspaimantata imprejurimile, din oul de cristal, care imi pazeste trupul.

- S-a trezit! In numele lui Satan, s-a trezit! Dati de stire Printului!

Se aude larma mare, pasi grabiti, furtuna de strigate, ca si cand ar fi avut loc un cataclism. Stau nemiscata, captiva in acest invelis micut, pandind miscarile lor, intrebandu-ma ce au de gand sa faca cu mine. Cine sunt ei?

Peretii par a se misca, lucru care imi starneste curiozitatea, lasand la iveala vederea unui alai maret, in fruntea caruia sta un inger cu infatisare masculina.

Prezenta sa este asemeni soarelui incins, care dogoraste peste deserturi, iar ochii negri, intunecati, prevestesc o furtuna. Am inceput sa scancesc, ghemuindu-ma intr-un colt, sperand ca nu va veni spre ou, dar sperantele imi sunt inselate.

- S-a intamplat… In sfarsit, dupa atata chin… zice tanarul cu ochi intunecati.

Figura lui strident de palida contrasteaza cu hainele negre de catifea, ce sunt impodobite cu pietre pretioase…  Pe cand se apropie incet de mine, celorlalti se indeparteaza in mod respectuos, nevrand sa ii fure acest moment pe care l-a asteptat cu atata ardoare. Singurul care ramane aproape e posesorul primei voci, cel care i-a anuntat pe ceilalti. De data asta am inceput sa plang cu adevarat, fiindca nu vreau sa ma atinga. Prezenta lui e atat de nesuferita, imi e frica!

Dar el nu pare a intelege gandurile mele, iar gura de prunc nu ma ajuta sa imi strig revolta asa cum se cuvine! Ma zbat cat pot de tare, luptandu-ma cu mainile lui, care incearca sa ma ridice din acel altar. Tipetele mele il lasa insensibil, fiindca dorinta ii este mare. Aproape ca il arde, aproape ca il consuma pe interior, de parca e alcatuit din foc. E determinat sa-si duca planul pana la capat, sa ma ridice din sanctuarul care mi-a fost pantec cald atata timp. Pret de o clipa, imi simt capul balanganindu-se aiurea. Ma tem ca voi cadea, ca ma voi rani, dar strainul ma strange degraba la piept.

De indata ce m-am simtit in siguranta, am incetat sa plang, iscodindu-l cu ochii.

- Spune-mi, Azazel…  Ai vazut vreodata ceva mai frumos decat acest prunc?

Barbatul din stanga, cel cu plete balaie, ramane mut, contemplandu-ma cu fascinatie.

- Priveste-i ochii, sunt aurii ca miezul Soarelui de vara… Pielea ei are culoarea trandafirului... Iar parul catifelat e cu mult mai alb decat zapada cernuta.

- Nu ma pricep deloc la copii, dar trebuie sa admit ca e incantatoare.

- Incantatoare?! se rasteste barbatul in negru. E o minunatie!

- Trebuie sa alcatuim un plan, Printul meu… Micuta nu poate ramane aici.

- Stiu! zice sever necunoscutul. Infernul este pandit demult de fortele shaitanice. Opalul este cu ochii pe noi, inca de cand a plecat Veghetorul. Sunt prins intre ciocan si nicovala. Oricare dintre dusmanii mei ravneste sa mi-o ia, fiindca i-au vazut puterea inca din pantec. Ii voi arde pe toti, doar daca se gandesc la ea!

- O vom proteja, zice cutezator blondul. Trebuie sa parasim degraba Infernul, sa o ducem intr-un loc sigur, departe de ochii curiosilor. Pana acum, probabil a aflat si Lilith de nasterea ei. Femeia aceea nebuna nu se va da de la nimic inapoi cand isi va planui razbunarea… I-ai distrus fiicele, deci nu va avea odihna pana nu iti va plati cu aceeasi moneda. Fiica ta e in pericol. Ca tot veni vorba, ce nume ii vom da?

- Se va numi… Layra, in cinstea celei care a nascut-o, zice tanarul, aproape visator.

- Layra a comis inalta tradare, Printul meu… Nu a respectat niciun juramant, nu recunoaste casatoria cu tine, a fugit de toate indatoririle care o asteptau.

- Cu toate acestea, o voi cinsti, ducandu-i numele mai departe!

Ultima fraza este rostita pe un ton taios, care nu lasa loc de nesupunere.

- Cum doresti, Printul meu, zice blondul, inclinand din cap.

Am vrut sa spun ceva, dar buzele mele au scos doar gangureli idioate, care nu ma lasa deloc sa ma exprim… Nu inteleg ce caut aici. Nu inteleg cine este barbatul care ma tine in brate.

- Stii cine sunt eu? zambeste Printul.

Oare mi-a auzit gandurile?

- Sunt tatal tau… murmura el mandru.

Pasii lui se apropie de fereastra arcuita, care imi dezvaluie un desert rosu, pierdut printre stancile semete. Se aude muzica de sarbatoare. Tobe, fanfare, timbale. Siruri de femei, barbati, imbracati in rosu si negru, au incins un dans maiestuos dedesubtul acestui turn. Focurile s-au aprins pana in departare.

Printul se duce spre balconul acestei cladiri rotunde, iesind in intampinarea multimii, care il aclama cuprinsa de euforie. Zgomotele facute de ei ma sperie teribil… Nu pot sa ma descurc cu aceasta avalansa de culori. Fata mi se schimonoseste, am inceput sa plang de disperare, fiindca ma simt atat de singura… Vreau sa fug cat mai departe de acest peisaj inspaimantator, in care am fost aruncata fara voia mea.

Tanarul imi simte furia, de aceea incearca sa ma impace, lipindu-si fata rece de obrajii mei infierbantati. Nu stie prea bine ce ar trebui facut, dar ma multumesc si cu atat. Mantia lui purpurie imi acopera corpul gol, tinandu-ma la adapost.

-Nu te speria de imbratisarea mea, micuta Layra… sopteste el mangaietor. Nu plange in zadar, fiindca te afli in cel mai sigur loc din lume. Esti Acasa.

CAPITOLUL 55: Taramul de nicaieri

M-am regasit la pieptul lui Lucifer, inspirand inca parfumul de brad. Intelegand ce s-a intamplat, m-am dat degraba indarat, cu ochii cascati de uimire.

- Acum stii, zice el taraganat. Ti-ai facut-o cu mana ta.

- M-ai pacalit… Eram doar un copil care nu stia ce se intampla!

- Te contrazic. Stiai exact ce se intampla, dar erai disperata. Si de cate ori esti disperata, faci lucruri necugetate, adica targuri cu mine… ranjeste el.

- Nu pot sa cred ca m-am lasat inselata de cineva ca tine!

- Ziua despre care ti-am vorbit atunci a sosit. Iti vei respecta intelegerea sau trebuie sa te iau cu forta?

- Nu ma intorc cu tine pentru nimic in lume! Mai bine as muri!

El ramane contrariat, cu buzele stranse, apoi se indeparteaza.

- Layra... Incerc sa-ti salvez trupul, nu sa te ucid.

- Se pare ca esti in dilema… Nu ma poti lua cu tine, dar nici nu ma poti lasa sa mor.

Bratele imi sunt vlaguite. Chiar si daca ne-am bate in lupta dreapta, as pierde. Rasaritul este foarte aproape, poarta se framanta, iar el nu se poate decide.

- Preferi sa mori decat sa te intorci cu mine in Infern? Ai fi langa Lumina. E si fiica ta, nu? Sau ai uitat ca ai purtat-o in pantece atata timp?

Lucifer joaca ultima carte de pe masa, pe cea mai grea dintre toate.

- Am o alta fiica acum, banguiesc eu, simtindu-mi inima cum se zbate dureros.

- Vad ca nu-ti vei schimba decizia, dar vreau sa tii minte un singur lucru: mai devreme sau mai tarziu, ne vom reintalni. Nu poti rupe juramantul sacru pe care l-ai facut cu mine in acea padurice. Ai ales, iar acum vei suferi consecintele.

- Intelegerea ta marsava e un fals!

- Nu-mi pasa! zice el aspru. Nimeni nu imi intoarce spatele!

- Voi pleca… Oricum, nu poti face nimic ca sa ma opresti.

- Oare cand vei intelege odata diferenta? Pot, dar aleg sa te las sa pleci.

- De ce?!

- Fiindca nu conteaza cat timp va trece. O suta de ani, cinci sute de ani… Esti legata de mine, pe cat de tare sunt eu legat de tine. Vei fi silita sa te intorci.

- Blestemata sa fie ziua in care te-am intalnit!

- Dimpotriva, scumpa mea, rosteste el ironic. Daca nu eram acolo la momentul potrivit, cine stie ce s-ar fi intamplat. Te-am ajutat la vreme de nevoie.

- Si mi-am platit greseala cu sange, temnita, lacrimi, dar tot nu-ti este de ajuns!

- Daca nu ai fi fugit de mine de la inceput, nu mai exista nicio lacrima. Ai incalcat toate juramintele! Ne-am unificat in acea temnita mizera, nu doar ca trupuri de lumina, ci ca esente! Am creat ceva impreuna, dar esti prea oarba sa vezi!

- Unificarea noastra a fost voia cerului!

- Te-am salvat atunci cand Shaitan te-a vrut ca tribut!

- Incerci sa te deghizezi ca mantuitor, dar am facut toate acestea ca sa ii cruti pe oameni. Am preferat sa ma jertfesc, decat sa mai piara un alt suflet!

- Cu toate acestea, ai pierdut multe suflete din cauza nesabuintei tale, deci ne intoarcem de unde am plecat. Daca ai fi acceptat nunta de la inceput, toata suferinta putea fi evitata. Dar te-ai lasat condusa de mandrie.

- Am invatat de la cel mai bun, spun cu amar.

- Pleaca, zice el rastit, facand un semn cu bratul. Du-te si pocaieste-te pe taramul de Nicaieri… Plange-l pe fratele pierdut, Kael. Usuca-te de dorul blestematului de Vardas. Cere iertare cerurilor, milogeste-te, cine stie… Poate te vor lasa in viata. Crezi ca ei sunt binele iar eu… cel mai mare dusman. Ce a facut OPALUL pentru tine? Te-au trimis aici ca pe un miel la taiere, in mijlocul nostru. Tata pretinde ca te iubeste, dar te-a sacrificat de mult mai multe ori decat am facut-o eu…

- Inceteaza, spun stins, incercand sa nu-l las sa-mi intre in minte.

- Crezi ca esti singura care cauta odihna? zice el infuriat. O caut de ere intregi, dar nu ai cum intelege… Ai apucat abia 22 de ani prapaditi pe Pamant. Ce stii tu? Nu ai habar cum este sa traiesti in durere, agonie, manie, milenii dupa milenii.

- Poate ca nu inteleg. Dar ti s-a oferit o sansa de catre Batrani.

- Nu ma intereseaza ce spun Batranii! Stiu un singur lucru: te strangeam in brate, dorind sa te omor, dar nu o puteam face, ceva nu ma lasa… La inceput, am crezut ca este o slabiciune, dar nu este asa… Sunt mai puternic langa tine.

Am ramas muta, nevoind sa cred ca ar putea vorbi serios. Alura lui, gesturile violente, mania din priviri imi da de inteles ca nu joaca teatru.

- Iar eu mult mai slaba… M-ai transformat intr-o umbra, ai stors din mine iubirea, lumina, puterea… Acum te astepti sa uit totul? rad eu sarcastic.

- Nu vreau sa uiti nimic! Vreau sa-ti amintesti cand ti-am facut rau, dar vreau sa-ti amintesti cand ti-am facut si bine. Poate caile mele nu au fost cele mai stralucite… Te-am pacalit uneori, da… Fiindca esti foarte incapatanata si nu cedezi.

- Ai ucis toate fiintele pe care le iubeam! Sangele lor a spalat templele tale!

- Daca ma acceptai, la fel cum ai facut-o cand erai copil, ar fi trait!

- L-am ucis pe Kael cu mainile mele, ca sa nu-l transformi intr-un monstru!

- Ti-am dat de ales! Ceea ce nu pot sa spun despre Opal!

- Mi-ai distrus ordinul si l-ai facut pe Vardas sa ma tradeze!

- Ordinul era singurul lucru care te mai lega de Pamant. Te-am eliberat!

- Mereu vei gasi o justificare pentru actiunile tale, nu-i asa?

- Actiunile mele au fost gandite cu mult timp in urma, la fel ca pe tabla de sah… Nu ucid decat daca asta imi serveste la ceva… Am incercat sa te scutesc de suferinta, dar nu mi-ai ales de ales, de cele mai multe ori…

- Nu te cred, Lucifer… Intentiile tale n-au fost niciodata bune, fiindca esti stricat pe dinauntru! Esti putrezit, atunci cand nu furi Lumina altora!

- Taci!

Imi strange bratul, facandu-ma sa lacrimez, dar nu ma misc, ci imi musc buzele.

- Imi faci rau chiar acum, dar vrei sa cred ca esti un nedreptatit al sortii?

- Ma scoti din minti cu nascocirile tale! Ai stat langa mine atatia ani, dar nu ai priceput nimic… Intunericul si Lumina se intrepatrund. Fortele au nevoie una de cealalta, fiindca acest univers este dual. Eu… am nevoie de tine.

- Ai nevoie de mine?

Nodul din gat se face din ce in ce mai mare, inima imi pulseaza haotic. Se lasa tacerea. O liniste mormantala, o scena tulbure, in care se vede doar bratul meu, prizonier in mana Printului… Degetele lui slabesc stransoarea, alunecand usor, apucandu-mi mana, pe care si-o duce spre buze, cu o miscare lina.

Trupul meu e framantat de emotii contrare, care implora dupa o descatusare. Simt ca fierb, ca nu-mi gasesc locul, tulburata de aceste atingeri neobisnuite, care imi topesc ura, metamorfozand-o in altceva… Nu am putut sa rabd mai mult, asa ca l-am tras de gat, aplecandu-l spre mine, devorandu-i buzele intr-un mod disperat.

Uimit de intorsatura situatiei, el ramane incordat, lasandu-se dominat in mod brutal de mainile mele, de trupul meu nerabdator, obosit, rapus, care se loveste de al sau. Dupa un timp, pare a intelege ce se intampla si imi raspunde la sarut… Timid, apoi indarjit, apoi aproape cutremurat… Un sarut agonic, ceresc, infernal.

Lucifer ma prinde ametitor in brate, sufocandu-ma in imbratisarea lui, pe care o urasc si o iubesc in acelasi timp. In linistea care se lasase brusc, se mai aud doar rasuflarile noastre nebune, care incearca sa regaseasca un drum pierdut cu mult timp in urma.

Constiinta imi urla ca sunt o tradatoare, profanatoare a memoriei celor doi pe care i-am iubit, pe care ii dau uitarii cu atata usurinta, la fel ca un om ce-si uita menirea si numele. Toate inlantuirile cu el sunt atat de vinovate… Ma tem sa nu starnesc mania Cerului, dar nici nu-mi pot dezlipi obrazul de pielea lui catifelata.

Vreau sa fug cat mai departe, dar mai stau inca putin, sa-i simt pletele in maini. Toate aceste imbratisari interzise sunt o batjocura la adresa Luminii, dar partea mea pacatoasa nu se poate opri din a se bucura de ele cu bucuria insetatului ce a gasit izvor cristalin. Cum este posibil ca cel care-mi este calau, sa-mi fie si balsam?

Oare nu ar trebui sa profit de aceasta clipa de slabiciune, sa-mi duc mana la sold, infigand apoi sabia in el si ruinandu-i sperantele abia nascute?

- Fa-o, daca asta te multumeste, mormaie el in parul meu, citindu-mi gandurile.

Lucifer cel rece se poarta asemeni unui muritor. Iar eu nu ma deosebesc prea mult de femeile Pamantului, care se indragostesc de barbatul gresit.

Dar orice vis se sfarseste la un moment dat, astfel ca si imbratisarea noastra a incetat, trezindu-ne incet din amorteala. Ne-am privit lung, foarte lung.

- Vin zorii… zice el patruns. Trebuie sa te parasesc acum.

Ne-am uitat spre poarta translucida, ultima iesire din Adabad, care se framanta asemeni aluatului dospit, pregatita sa-si schimbe esenta.

- Pleci?

- Urechile ma tradeaza sau simt o unda de regret in tonul tau?

Zambeste dracesc, revenindu-si treptat in fire, ca si cum ar vrea sa dea uitarii episodul de mai devreme. De obicei, eu sunt cea care fuge de el, dar acum este invers. Parca abia asteapta sa-l dezleg, ca sa se poata intoarce in Infern.

- Ai grija de Lumina… suspin eu. Tine-o ascunsa de ochii lui Shaitan.

El inclina din cap, apoi isi duce mainile la spate, asa cum face de obicei.
- Sper ca vei gasi pacea pe care o cauti. Pe curand.

Am deschis gura sa spun ceva, dar el a disparut, lasand in urma o pala de vant. Am oftat, privind locul gol, lipsit de prezenta lui. Oare este posibil ca el sa se schimbe? Lucifer, mandria intruchipata, a renuntat la mine, doar ca sa-mi fie bine?

Greu de spus. Inca si mai greu de crezut. Din clipa in clipa, ma astept sa reapara, sa-mi spuna ca totul a fost o greseala, ca ma uraste de moarte. Acum parca imi doresc sa nu fi renuntat, sa ma forteze sa merg cu el in Infern. In acest fel, vina ar fi doar a lui, iar eu as fi mereu la adapost de dorintele care nu-mi fac cinste.

M-am intors alergand, strigand-o pe Asha, fiindca trebuie sa plecam. Ochii mei cerceteaza imprejurimile... Observ hamurile topite, fraiele inca legate de copac, armasarii lipsa...  M-am napustit spre cortul improvizat, strigandu-mi fiica cu glasul sugrumat. Imaginea care ma intampina este una dezolanta… Cortul este gol. 
Pe locul unde sedea ea gasesc o hartie, ce sta prinsa acolo de varful unui cutit maiestrit. Ii recunosc modelele, nu trebuie sa stiu mai mult. Rapitorul fetei este Belial!

O despaturesc aproape sufocata, apoi citesc mesajul scris cu litere curgatoare:

Ai fost avertizata… Voi merge pana la capatul Pamantului pentru ceea ce este al meu. Iar Asha este a mea. Mereu a fost si mereu va fi… Nu te teme, nu am de gand sa o pedepsesc… O duc acasa, alaturi de mine, acolo unde ii este locul…

Am citit si recitit hartia, crezand ca poate am un cosmar. Ma blestem pentru a mia oara pentru slabiciunea mea! Am cazut in bratele lui ca o pasare ranita, crezand chiar si pentru o clipa acele minciuni, in vreme ce Lucifer mi-o fura pe Asha!

In zadar am implorat Cerurile sa dea timpul inapoi, fie si cu un ceas. Ar fi trebuit sa o leg de mine, inainte sa ma duc pe pod! Ar fi trebuit sa il alung pe Lucifer de cum l-am zarit si sa ma intorc la fiica mea, care si-a pus increderea in mine!

Am strans sabia in mana, cu lacrimi pe obraz, simtind ca imi pierd mintile… Am urlat prelung, la fel ca un animal salbatic, simtindu-ma umilita pana in maduva oaselor. Am alergat pana la jumatatea podului, uitandu-ma cand spre Adabad, cand spre poarta. Iesirea s-a colorat in albastru, semn ca pot trece in celalalt taram, dar stau intepenita, cu inima sfasiata intre doua alegeri imposibile!

Daca aleg sa ma intorc in Infern, voi fi alaturi de Asha, dar sclava intunericului pe vecie. Daca plec in tinutul de Nicaieri, voi fi libera, dar n-o s-o mai vad vreodata pe Asha. Pret de o clipa, am vrut sa alerg spre Adabad, dar apoi m-am stapanit, incercand sa gandesc limpede. Abia acum imi dau seama de adevar: Lucifer a avut putere asupra mea fiindca s-a jucat cu ceea ce simteam si mi-a intunecat judecata.

Daca as fi gandit la fel ca el, strategic, mereu cu un pas in fata, fara sa ma las induiosata de falsele sale crize de Reintors, l-as fi invins cu mult timp in urma. In loc de asta, am lasat emotiile sa ma transforme intr-un om, condus de impulsuri.

In acelasi timp, partea umana este cea care ma deosebeste de Lucifer, care m-a ajutat sa salvez atatea suflete, sa restaurez Adabadul, sa golesc iadurile. Indiferent ce spune el, Lumina din mine a castigat in fata intunericului. Iarta-ma, Asha…

Ma voi intoarce dupa ea, dar nu inainte de a-mi recapata fortele. Nu inainte de a stii sigur ca nu ma voi mai lasa pacalita de falsa lumina luciferica. Fiindca o fiinta decazuta precum Fiul Zorilor nu cunoaste decat un singur lucru: egoismul.

Acest lucru il conduce, se afla in sangele lui, in mintea lui, ghidandu-l spre alegeri seci, crude, mereu in favoarea Infernului. Tot ceea ce a creat vreodata ii apartine. Fiice, taramuri, targuri. Nu conteaza. Mai devreme sau mai tarziu, le va recupera.

Am alergat cat am putut de repede spre poarta, apoi m-am aruncat prin ea, simtind curentii timpului si spatiului cum imi cutremura celulele. Ochii imi sunt orbiti de fulgere, globuri, scantei, inainte de a simti o senzatie de cadere.

M-am rostogolit intr-un desert alb, cazand din acea deschizatura, care se prezinta pe celalalt taram asemeni unei fante. Un ochi de pisica, care se inchide incet-incet.

Mi-am tras rasuflarea, apoi mi-am adunat oasele de jos, mergand prin caldura torida a unei bolte aproape incandescente, care nu adaposteste vreun soare.

Nu stiu cat am mers, fiindca setea, foamea, caldura, mi-au slabanogit trupul. Pe cand mai aveam putin si ma prabuseam in nisip, zaresc o insula cu verdeata.

Sa fie o inchipuire a mintii mele? In fata mea, o cetate de un alb uimitor, cu turnurile pierdute in ceruri, ce pare batuta cu zapada. Am grabit pasul, brusc inviorata de vederea acestei frumuseti, stand cu ochii spre poarta din aur.

Dupa ce ochii mi se obisnuiesc cu stralucirea, zaresc o formatie de barbati, ce calareste furtunos in directia mea. Hainele lor azurii se potrivesc de minune cu nuanta boltei. Pe masura ce se apropie, pot sa vad si alte detalii: poarta turbane colorate, care le apara crestetul de soare si papuci usori de panza, brodati in chip minunat. Cel care este mai in fata sare de pe armasarul alb, apoi porneste spre mine cu pas apasat. Am mers in intampinarea lui, cu ochii pe plosca cu apa pe care o tine la brau. El intelege gandul meu, asa ca o scoate si mi-o intinde cat poate de demn, lucru care contrasteaza cu brutalitatea gestului meu disperat: am deschis-o cu miscari smucite, apoi am baut cu nesat, cu apa curgandu-mi pe barbie. Dupa ce s-a incredintat ca mi-am potolit setea, omul indrazneste sa ma salute.

- Bine ai venit pe taramul de Nicaieri! Eu sunt Roboam. Te asteptam!

- Ma asteptai? ingaim eu, inca ametita de caldura.

- Maica Cucernica Adeona ne-a vestit sosirea ta si-a dat porunca sa purcedem degraba spre tine, asa ca iata-ne! Te rog sa urci pe acest armasar…

- Nu puteai sa vii mai devreme, pe cand rataceam insetata prin desert?

El rade de nestiinta mea, apoi ma ajuta sa ma aburc pe cal.

- Imi cer iertare… Nu putem pleca prea departe de Naad, fiindca desertul apartine locurilor parasite de sfintenie, iar atmosfera ne-ar ucide. A trebuit sa asteptam sa te apropii de granitele noastre inainte de a te intampina.

Am zambit fortat, iar el mi-a intors zambetul, aratandu-mi o pereche de dinti stralucitori. De indata ce am trecut de ultima duna, aerul s-a schimbat complet, devenind racoros, usor si parfumat, semn ca exista un sambure de adevar in cuvintele acelui om. Nisipul arzator a ramas undeva in spate, fiind inlocuit de verdeata, flori, poteci incantatoare si un drum lat, care duce spre cetatea alba pe care o vazusem prima oara. Palatul construit din ceva asemanator fildesului nu seamana deloc cu locul auster descris de cei care imi vorbeau despre acest tinut al pustniciei. Dar nimic din acestea nu mai conteaza, fiindca imi voi vedea in curand mama. Am tanjit mult timp dupa vocea ei blanda… Dupa zambetul ei. Am pierdut-o, apoi am regasit-o, apoi a fost alungata de razboi si am pierdut-o iar. Din fericire, e prea puternica in lumina, deci nu poate fi distrusa lesne de Lucifer. Orice ar face, nu mi-o poate lua pe femeia care mi-a dat viata pe Pamant.

CAPITOLUL 54: Intalnire cu Diavolul

Soarele rosiatic a devenit o tipsie incandescenta care se rostogoleste incet dupa munti. Irizatiile sale scalda stancile golase, trecatoarea de piatra, izbindu-se misterios de poarta de lumina, care luceste fantomatic la capatul podului.

Am descalecat de pe armasar, apoi l-am lasat sa se adape din apa cristalina. L-am tras de haturi si pe celalalt, care refuza sa manance si sa bea de cand a ramas fara stapanul sau. Ochii lui sunt usor umezi. I-am mangaiat pielea neagra, lucioasa, care straluceste ca onixul. Imi este atat de dor de Vardas, incat simt ca inima mea se va sfarama... Unica legatura pe care o mai am cu el este animalul sau. El imi intelege cu adevarat durerea... Imbunat de mangaierea mea, si-a coborat botul spre rau, sorbind insetat, indemnandu-se alaturi de primul. Am ramas cu mainile in sold, uitandu-ma in zare, luandu-mi ramas bun de la tinutul Adabadului. De mana mea s-a prins Asha, privindu-ma obosita.

- Mai avem mult? scanceste ea.

- Vezi poarta? Tot ce trebuie sa facem e sa asteptam zorii. Cand trecatoarea se va colora in albastru, e semn ca putem trece.

- Nu putem pleca mai devreme?

- Poarta ii dezintegreaza pe cei care o ating inainte de timp. Ai rabdare. Haide, trebuie sa-ti fac un culcus in care sa dormi. Iti e foame?

Sporovaind una si alta, am deschis cortul, am asezat pernele, apoi am pus copilul la culcare. Dupa ce m-am incredintat ca a adormit, m-am dus langa copacul de care am legat caii... M-am asezat in iarna grasa, sprijinindu-ma cu spatele de trunchi, incepand sa visez... Pleoapele imi sunt intredeschise... Destul cat sa vad lumina portii, dar nu destul cat sa adorm. O oboseala nefireasca imi cuprinde mintea si membrele... Nu pot insa sa atipesc, fiindca trebuie sa priveghez venirea zorilor, asa ca am ramas cumva suspendata intre lumi, rememorand crampeie din viata pamanteasca, pe cand eram doar un om.

Imi amintesc padurea care se afla in apropierea casei noastre... Bradutul ce crescuse odata cu noi, in care mama agatase felurile flamuri... rosii, albastre, verzi. Fiecare bucatica de material era o dorinta. Makai alerga in jurul nostru, jucandu-se cu dragoni imaginari, luptandu-se cu ei, iar eu radeam de el. Nu-mi amintesc insa chipul tatalui nostru, ce pare mereu o nebuloasa, o ghicitoare in umbra. Dar stiu ca am agatat la randul meu o panza rosie, fiindca voiam ca Dumnezeu sa-mi indeplineasca o dorinta. Am vrut ca timpul sa incremeneasca, sa ramanem mereu ca in acea zi, o familie fericita si binecuvantata de ceruri. Dar dorinta mea era atat de prosteasca, egoista... Sa cred ca Domnul Lumilor ar opri curgerea timpului pentru mine, fara ca sa tina seama de ceilalti oameni. Insa acela era unicul lucru pe care l-a dorit inima mea de copil. Oftez, rememorand clinchetele clopoteilor din templul de lemn care strajuia dealul, locul unde ne rugam seara de seara. Mama se imbraca intr-o haina alba, isi punea o cununa de laur pe frunte, apoi canta cu mare insufletire un imn. Am uitat cuvintele acelui imn, dar ingan sunetul lui, fiindca imi aduce o mare mangaiere.

O lacrima mi se zbate undeva la coltul ochiului. Lumina portii creste sau descreste, pe masura ce crepusculul devine mai intunecat... Am tras adanc aer in piept, ca si cand abia m-am desteptat din somn, vazand printre gene o silueta neagra. E cineva pe pod! 

Am pus de indata mana pe sabie, sarind in picioare, cu ochii spre Asha. E nemiscata, dormind cu manutele sub barbie, lucru care ma linisteste imediat. Am purces cu pasi de lup spre silueta amenintatoare, pe care nu reusesc sa o deslusesc. Pasii mei saltati frang vegetatia cruda, crengutele cazute, rostogolesc pietrele, care se revolta in urma mea. Strainul de pe pod ma asteapta. Stiu asta cu toti fiorii fiintei mele, asemeni unui presentiment ciudat. Am ajuns la capatul trecatorii, mergand cu pieptul scos, cu ochii incrancenati. Ar putea fi un inamic, care doreste sa-mi curme plecarea. Sau poate un prieten cu un sfat.

Dar prietenii mei sunt cu totii morti sau disparuti. Mi-am dres glasul.

- Arata-te!

Barbatul se intoarce cu fata spre mine, privindu-ma rece, nemiscat. Poarta o haina lunga, neagra, care acopera un costum rosu sangeriu, inchis pana la gat.

Pletele atinse de intuneric stau culcate drept pe umeri, iar mainile ii sunt impreunate, dezvaluite cand si cand de lucirea inelului in forma de sarpe.

- Ce cauti aici?!

Inima arsa de dor a devenit o torta razbunatoare. L-as ucide de as putea!

- Am auzit ca parasesti Adabadul, asa ca am venit sa-mi iau ramas bun.

- Credeam ca ne-am luat ramas bun.

- Ah, te referi la ziua nasterii... Plecarea mea a fost cam precipitata. Nu am apucat sa-ti spun toate lucrurile care ma rod, zambeste el ironic.

- Te inseli daca crezi ca o sa stau sa te ascult!

- Cam urata primire... Te-am salvat din nou si asta imi e rasplata?

Am strambat din nas, apoi mi-am adunat tot dispretul intr-o singura suflare.

- Cand m-ai salvat tu pe mine?

- Apara-te! Asa repede ai uitat?

- Tu erai?

- Mai vezi pe altcineva sa se preocupe de soarta ta? Doar nu era sa-l las pe Karon sa te ia drept obol in locul acelui rege apostat.

- De unde stii ce s-a intamplat acolo?

- Sa zicem ca suntem legati intr-un fel mistic, de cand cu noaptea petrecuta in temnita... Stii, cea in care ne-am desfatat unul in altul...

- Inceteaza! Nu vreau sa-mi amintesc! zic eu tunator.

- Tu ai vrut sa stii raspunsul... zambeste el, muscandu-si buza inferioara.

- Ce vrei? zic printre dinti, stapanindu-ma sa nu-i sar la beregata.

- Faci o greseala. Nu stiu cine te-a pacalit sa pleci in tinutul de Nicaieri. Probabil acel neispravit de Vardas, care vrea sa te duca cat mai departe de mine.

- Sa nu indraznesti sa-i mai rostesti vreodata numele!

Strigatul meu il lasa mut pret de cateva secunde, dar isi revine repede.

- Asa de mult il iubesti?

- Mai mult decat isi poate imagina inima ta goala!

- Hmm... O suta de ani curg greu in taramul mortii... Poate ca iti va trece.

Peste o secunda, varful sabiei mele se lipeste de gatul lui.

- Stii prea multe! Spune-mi ca nu a fost mana ta!

Dar el tace, pedepsindu-ma inca o data, fiindca simt raspunsul in fiinta mea.

- Care este amestecul tau in uciderea lui Vardas? Spune-mi, sau te spintec!

- Sa zicem ca eu sunt cel care i-a sugerat lui Karon poanta cu cei o suta de ani.

- Ticalosule! Inca de la inceput, ai facut tot posibilul sa ma desparti de el!

- Rolul deuronomului s-a sfarsit cu mult timp in urma. Locul lui este printre cei morti, nu in Adabadul reinviat! L-am crutat pana acum fiindca Lumina avea nevoie de el, dar s-a sfarsit! E timpul sa accepti ca nu veti fi niciodata impreuna.

Am apasat sabia mai tare, vazand cateva picaturi de sange cum se itesc de sub camasa fina, dar el nu pare deranjat de acest lucru. Imi prinde bratul tremurator si-l strange pana ma schimonosesc la fata, facandu-ma sa scap arma pe piatra.

Zanganitul ei imi readuce in minte acelasi refren: faptul ca sunt invinsa de fiecare data, ca e mult mai bun decat mine la acest joc, ca sunt doar o marioneta in mainile Opalului, care nu mi-a pregatit decat moarte si suferinta.

- De ce te incapatanezi? suiera el. Nu intelegi ca locul tau e langa mine?

Paloarea de pe fata mea, slabiciunea muschilor, frigul care imi cutreiera maruntaiele este incalzit treptat de focul infernal care ii este carte de vizita.

- Ti-am dat Lumina! Misia mea este gata... Vreau doar sa ma odihnesc!

- Lumina ai dat-o Adabadului, oamenilor, ingerilor, nu mie! Tot ceea ce ma asteapta in Infern este un prunc care nu se trezeste. M-ai tras pe sfoara!

- Chiar daca mi-ar placea infinit de mult sa fac asta, nu sunt ca tine! Nu ma joc cu legile cerurilor de deasupra, nici nu trisez. Ai primit ce ai vrut, acum... lasa-ma!

- Sa te las?! Unicul lucru pe care ti-l doresti este moartea. Crezi ca nu stiu?

- Da, ma duc in taramul de Nicaieri fiindca e unicul loc in care pot sa mor.

Fraza mea, rostita cu detasare, raceala, indiferenta, il scoate din minti.

- O spui cu atata usurinta! Nu am incredere in templele lor asa zis luminate. Poate te vor dizolva cu totul, poate vei pieri definitiv pentru acest univers!

- Chiar daca ar fi sa dispar, consider ca merit aceasta pace. De ce iti pasa?

- Nu stiu, sopteste Lucifer, aproape cu disperare.

Isi trage mainile, surprins de slabiciunea de care a dat dovada, aproape rusinat.

- Inceteaza cu acest teatru, nu mai suport! Stiu ca vrei sa-mi folosesti aripa pentru a trezi Lumina... Toata energia mea s-a adunat acolo. Recunoaste!

- Nu mi-a trecut asta prin cap, dar daca tot ai zis-o... E o idee geniala!

- Crezi ca mi-as jertfi viata ca sa fii tu imputernicit? Am facut ceea ce trebuia sa fac pentru oameni, la fel pentru cei Reintorsi. Tu nu meriti asa un dar!

El ma smuceste de umar, apoi ma trage la el in brate, in vreme ce eu il lovesc.

- In numele lui Satan! Nu stiu cum sa o spun altfel... Asculta-ma... Daca treci de acea poarta, nu te mai pot ajuta cu nimic. Iti vei pierde puterile si vei muri!

- Tocmai am stabilit ca m-ai sacrifica pana la ultima suflare pentru scopul tau!

- Nu, tu ai stabilit! De cand te cunosc, tot ceea ce faci e sa aduni dovezi contra mea. Tu aduni tribunalul, tu dai sentinta, apoi ma executi!

- L-ai ucis pe Kael! strig, cuprinsa de spasme, incercand sa-i rup pielea cu unghiile. Ai complotat cu luntrasul ca sa ma lasi fara Vardas! Esti cel mai mare criminal, cel mai mare tortionar al tuturor timpurilor si iti meriti soarta! Kael era NEPATAT!

- Crezi ca reprezinti cumva justitia divina? Daca e asa, de ce nu implanti chiar acum sabia in inima mea putreda? Poate asa te vei racori, nebuno!

Sleita de puteri, aproape absorbita de magnetismul lui intunecat, l-am izbit cu pumnii in piept, in vreme ce el se chinuie sa-mi opreasca avantul.

Fantele negre licaresc usor a flacara, semn ca incepe sa-si piarda cumpatul.

- Te urasc! am rabufnit, hohotind, prabusindu-ma peste grumazul lui.

Miscat oarecum de jalea mea, imi cuprinde figura intre palmele lui, intr-un gest aproape tandru. Ii aud inima taciune cum isi mareste bataile, incet, incet...

- Ai invins... Lucifer! Sper ca esti fericit!

Dar Printul ramane tacut. Astept sa il vad dansand, jubiland, intarind victoria lui, dispretuindu-ma pentru aceasta marturisire, dar nu face nimic din toate acestea.

Ramane neclintit, in vreme ce imi sustine capul amarat cu pieptul lui. Mi-am culcat obrazul peste acea haina matasoasa, simtind un parfum asemanator bradului. Prin fata ochilor imi flutura o panza rosie cu initiale... Parfumul ma cutremura, ducandu-ma undeva in trecut, spre o anume zi din viata mea, pe care o uitasem cu desavarsire... Prind de capatul amintirii, apoi desfasor mosorul... Sunt imbracata intr-o haina alba, incinsa peste mijloc cu un cordon lat. Stau in genunchi in vechiul templu de pe deal. Rugaciunea mea fierbinte a inchis gurile fiarelor. 

Pentru o clipa, ma intreb ce caut acolo, singura, fara parinti... Apoi vad lumina care imi tasneste din palme si-mi dau seama ca ma ascund de ei. Dar de ce m-as ascunde de parinti mei iubitori? Fara indoiala, ei nu m-ar judeca. Poate din cauza ca sunt un monstru? Ieri am ucis o veverita, fiindca nu mi-am putut controla energia. Maine as putea sa il ucid pe Makai sau pe mama...

L-am rugat pe Dumnezeu sa-mi ia puterile dracesti, sa ma salveze, fiindca nu vreau sa fac rau nimanui. Apoi am coborat scarile inseninata, ducandu-ma spre casa mea, care se intrezareste la marginea paduricii. Pasesc cu grija printre crengute, pentru ca nu vreau sa-mi murdaresc haina. Apoi... se intampla un lucru necurat. O prezenta amenintatoare imi incremeneste trupul. Raman nemiscata, cu mana prinsa de cordon, vrand sa strig dupa mama. Imi iau inima in dinti, apoi ma intorc, lovindu-ma de ochii in flacari ai unui lup cu blana neagra.

Diavolul, striga inspaimantata mea constiinta. Fugi, Layra!

Lupul isi schimba infatisarea, se alungeste, se suceste, se onduleaza, apoi se preface intr-un tanar cu infatisare nobila, imbracat in straie negre, cu o cununa de aur pe cap. Acesta imi zambeste bland, apropiindu-se precaut de mine.

- Ce te framanta, copila mea?

Am inghitit in sec. Mama imi spunea ca daca il voi intalni vreodata pe Diavol, sa-l strig pe Tatal ceresc, care-mi va sari pe data in ajutor. Dar nu imi este frica de el. Tanarul din fata mea ma intriga. Pare sincer interesat de soarta mea.

- Imi este teama ca as putea sa-mi ranesc familia... suspin eu.

El da din cap, semn ca a inteles tot zbuciumul meu, ca si cand ar simti dincolo de cuvinte. Mai face cativa pasi, apoi se lasa pe vine, ca sa fie la nivelul meu.

- Te pot ajuta... Daca imi dai voie.

- Poti sa ma scapi de puterile mele?

- Ma tem ca nu... zambeste el. Dar te pot ajuta sa uiti ziua in care te-ai trezit.

- Crezi ca daca uit cine sunt, voi uita de lumina ce ma stapaneste?

- Oamenii fac acelasi lucru de cand lumea: cu timpul, uita cine sunt cu adevarat, deci raman neputinciosi, niste bieti sclavi ai tarani, lipsiti de adevaratele lor puteri. Tu esti un inger, deci va fi mai greu pentru tine sa uiti, dar nu imposibil.

- Ajuta-ma, strainule. Ce trebuie sa fac?

- E simplu, zice el, scotand de la piept un mar rosu. Daca musti din acest fruct, totul se va sfarsi... Dar vreau ceva de la tine, in schimbul darului meu.

- Fac orice! Te rog, nu vreau sa ma transform intr-un monstru!

El zambeste siret, atotstiutor, apoi ia marul, oferindu-mi-l ceremonios.

- Intr-o zi pe care o voi alege EU, iti vei aminti... Atunci va trebui sa vii cu mine. Te voi duce intr-un regat indepartat, de care toti muritorii se tem, dar care iti va fi casa vesnica.

- Ce spui? Nu vreau sa-mi parasesc familia!

- Imi pare rau... Dar nu ai decat doua alegeri. Maine vei implini sapte ani, ceea ce inseamna ca puterea ta va fi la apogeu. Daca nu vei sti sa o controlezi, vei distruge totul... Nu vorbesc doar despre casa ta. Vei ravasi planeta. Asta iti doresti?

- Nu, nu! plang eu. Nu vreau sa distrug planeta si oamenii!

- Gata, zice el, stergandu-mi lacrima. Asculta-ma si totul va fi bine.

Am luat marul, muscand cu sete din el, cu ochii tinta spre figura lui palida. Apoi am simtit o toropeala amarnica cum ma culca la pamant. Tanarul ma prinde in brate cu grija, apoi ma culca pe bratul lui,mangaindu-mi pletele.

- Acum dormi, micuta Layra...

- De unde imi cunosti numele? soptesc, fermecata de ochii sai complet negri.

- Eu stiu totul... Sunt Printul intunericului, zambeste victorios strainul.