Printul se apropie cu pas masurat, urmarind cu atentie gesturile fratelui sau. Grijuliu, acesta scoase copila dintr-un bazin circular, plin cu un lichid asemanator laptelui. Se auzi un clipocit, apoi liniste. Dupa ce o inveli in matasuri, se intoarse spre Print.
- Vreo s-o tii? I-ar face bine sa fii aici cand se trezeste.
- Nu, tine-o tu...
Azazel privi aproape duios spre ochii inchisi ai fetitei, fara sa-i pese de faptul ca era observat.
- Ce se intampla cu tine, Azazel?
Blondul ridica capul brusc, atintindu-l cu privirea. Ochii sai complet negri, lipsiti de iris si pupila, scanteiau ciudat.
- Nu mai esti acelasi... si nu stiu cum sa interpretez asta.
- Ba stii... se auzi un glas incarcat de repros. Sunt bolnav, ai uitat? Am infectat Lumina si pun in pericol tot ce am construit pana acum. De trei ori tradator. Astept executia.
Lucifer nu mai spuse nimic, asa ca blondul se intoarse la activitatea sa preferata: contemplarea chipului micutei. Figura ei trandafirie, acum racorita, contrasta cu pielea alba a unchiului ei luciferic, care se straduia sa descifreze ceea ce se afla in bratele sale.
Lucifer nu se mai putu abtine.
- Ce vezi in ea?
- Viitorul.
- Si cum arata acel viitor?
De data asta, Azazel il privi adanc.
- Diferit de tot ceea ce am cunoscut.
- Layra e fiica mea si locul ei este in Infern, langa mine.
- Ai mai incercat asta o data, cu mama ei. Nu a functionat.
Printul scapa un gest de nerabdare.
- Lauryel era un trimis al Opalului, era firesc sa ramana fidela lor pana la sfarsit. Layra este esenta din esenta mea. Se va supune.
- Si daca rolul ei este altul?
- Ce vrei sa spui?
- Nu te-ai intrebat de ce ti-a trimis Opalul un astfel de cadou?
- Cadou?! Layra e Lumina mea si ei mi-au furat-o! Am fost singur ere intregi, lipsit de o parte din mine, pentru ca asa au decis Batranii. Si apoi considera ca ei impart binele si dreptatea! Cata ipocrizie...
Blondul se plimba o vreme prin odaie, tinand fetita pe brate, in vreme ce Lucifer ii urmarea curios.
- Crezi ca ar trebui sa fac purificare? intreba Azazel, pe un ton oarecare.
- Da, raspunse Printul. Cred ca ar trebui.
Azazel se apropie, aducand copila mai aproape de intunecatul ei tata.
- Tine-o...
- Pune-o pe pat. Nu simt nevoia s-o ating.
- Dar ea simte...
Neavand incotro, Lucifer intinse bratele, primind dulcea povara, care il speria mai rau decat strafundurile abisului. Azazel zambi in interior, admirand scena aproape idilica: un tata si o fiica, fiind asa cum trebuiau sa fie. E drept ca tatal avea ochi de smoala si expresia cam incrancenata, dar se multumea si cu atat. Pleca fara sa anunte, lasandu-l pe Print cu ale sale.
Acesta facea acelasi lucru pe care il facuse Azazel cu putin timp inainte: se plimba prin odaie, pe langa ferestre, cu progenitura adormita in brate. Uneori ii venea greu sa creada ca e fiica lui. Alteori se simtea singur, fiindca nu avea cu cine impartasi senzatiile stranii care-l bantuiau.
Fratii sai nu aveau copii. Le-a interzis de la inceput, de teama ca acestia sa nu-si faca armate si sa-l doboare de pe tron. A scris o lege care pedepsea groaznic impreunarea cu femeile Pamantului, lege pe care Azazel a incalcat-o. El si-a primit plata pentru pacat. Nu va putea avea niciodata progenituri, chiar de ar mai incerca, pentru ca Printul i-a extras samanta de inger. Si nu oricum, ci printr-o metoda cumplita, care aproape l-a distrus pe Azazel. Pe deasupra, l-a obligat s-o paraseasca pe Mamuna. Azazel a fost nevoit sa se supuna, altfel n-ar mai fi fost niciodata primit in Infern.
Privind chipul fetitei, isi aminti de surorile ei, distruse intr-un puseu de manie. Nu simtise nici remuscare, nici regret. Trebuise s-o pedepseasca pe fosta consoarta si a facut-o exemplar. Cat de mult trebuie sa-l urasca Lilith! Si cat de mult trebuie sa-si doreasca moartea Layrei, ca sa-l faca si pe el sa sufere... macar un pic. Acest gand il facea sa se manie. Nimeni n-o atingea pe fetita fara permisiunea lui. Doar el avea dreptul s-o raneasca. Pentru o clipa, a fost tentat.
Asezat pe pat, cu mana deasupra capului ei, si-a imaginat cum i-ar fierbe mintea. Parca o si vedea pe Layra cea originala agonizand si smulgandu-si parul din cap, implorand sa ii crute fiica. Dupa toate cate i le facuse, i-ar fi placut s-o vada plangand cu lacrimi de sange. Furat de fantezii, nici nu si-a dat seama cand mana lui i-a acoperit figura. Parca n-o mai vedea pe fiica lui acolo. Dupa o clipa, si-a retras mana, ramanand perplex. Ii luase sapte ani celestiali sa inteleaga de ce simtea sa stea cat mai departe de progenitura, de ce se lupta cu dorinta de a-i face rau.
Ochii care il faceau sa se simta vinovat, parul balai, felul cum batea din picior cand voia ceva, determinarea pe care o citea uneori in figura micutei, ce parea prea batrana pentru varsta ei, toate ii aminteau de Ea. Cata cruzime din partea Batranilor, sa-i trimita o copie a Layrei! Abia acum intelegea de ce vederea ei ii provoca suferinta. Oare asta era pedeapsa primita din Opal?
Fetita scanci, dupa care deschise minunatii ochi, regasindu-se in bratele unui strain. Lucifer intredeschise buzele, vrand sa spuna ceva, dar nu stia ce.
- Tata...?
- Eu sunt, rosti, deodata ragusit.
- Unde este unchiul?
Aceasta intrebare il cam scormonea pe interior.
- S-a dus sa se odihneasca.
- Mi-e foame.
Printul se uita de jur imprejur, cautand o sursa de hrana.
- Ce mananci de obicei?
- Nectar, zise ea, bagandu-si degetele in gura, sugestiv.
Lucifer o lasa pe pat, apoi se duse spre masuta cu de toate, aduse tava argintata pe pat, si o lasa langa copila. Ea se sprijini in perne, se freca la ochi, inca destul de buimaca, dupa care baga degetele in dulceata. Lucifer nu zicea nimic. Statea pe marginea patului si o privea. Nu parea preocupat de faptul ca fetita murdarise asternutul, scapand dare de dulceata peste tot.
- Ia si tu... il invita ea.
- Nu pot manca nectar.
- De ce nu?
Pentru ca e otrava pentru mine, gandi el.
- Eu ma hranesc cu esente omenesti.
Layra ramase cu degetul suspendat; pupilele aurii se marira de spaima.
- Azazel mi-a zis sa nu ma supar daca vei spune lucruri ciudate. Vrei doar sa ma sperii, nu-i asa?
Lucifer se apleca spre ea. Fetita aproape se facu una cu perna.
- Da, vreau doar sa te sperii.
Ea chicoti, dupa care continua sa manance.
- Ce gust are? se interesa Lucifer.
- Unchiul mi-a zis ca nectarul meu este de o mie de ori mai dulce decat mierea, dar eu nu stiu ce este mierea.
Printul deveni ganditor. Prin fata ochilor i se perindau fel de fel de imagini. Campiile pline de flori ale Pamantului erau lucrul care ii placea cel mai mult.
- Mierea este sufletul florilor, explica el. Acest suflet este capturat de ingeri cu aripi transparente, care se numesc albine.
- Albine?
- Intocmai. Dupa aceea, albinele scot din ele o esenta pe care o amesteca cu sufletul florilor. Asa apare mierea.
- Dar nectarul meu cine il face?
Lucifer era pus in incurcatura. Nu putea sa-i spuna ca ingerii din Opal il trimiteau, asta ar fi fost o greseala colosala.
- E facut de noi, din florile gasite in Castilia.
Micuta casca ochii.
- Tata?
- Da?
- Esti albina?
Lucifer era incurcat.
- S-ar putea spune si asa...
- Asta inseamna ca ai aripi transparente?
- Aripile mele sunt putin diferite.
- Pot sa le vad, pot sa le vad? batu ea din palme.
- Nu poti.
- De ce? se bosumfla copila.
- Aripile sunt un insemn al domniei si nu le scot decat la evenimente importante... si alte situatii speciale.
- Tata, dar azi e ziua mea! Asta nu e un eveniment important?
Intunecatul ramase fara replica.
- Vreau sa vad cum arati ca albina! porunci ea.
- Inainte sa le vezi, cred ca ar trebui sa mai cresti.
- Tu si Azazel! Mereu sunt prea mica pentru orice, se planse ea.
Satula de linchit, o zbughi din pat, apoi incepu sa alerge in jurul bazinului cu licoare vindecatoare, care o salva ori de cate ori esenta ei angelica devenea de nesuportat pentru corpul uman.
- Vino sa ne jucam! striga ea, cu fata imbujorata.
Lucifer nu intelegea ce ii cerea. Se ridica in picioare solemn, merse spre bazin, apoi se lasa intr-un genunchi, privind cu mare atentie lichidul. Fetita veni prin stanga lui, dupa care lovi cu mana in apa, stropindu-i hainele de gala, parul si podoabele. Nu apuca sa se dezmeticeasca. Layra nu s-a multumit cu atat, astfel ca acum se bagase si cu picioarele. Tropaia, starnind valurele imprejur. Lichidul se revolta, salta peste margine si il spala pe fata fara voia lui.
Socat, Lucifer stranse de tunica. Picura.
- Ce ai facut?!
Layra il privea cu un aer nevinovat. Camera incepu sa se intunece. Printul bolborosi cateva blesteme, iar vazele de cristal explodara. Fetita tipa si isi puse mainile la ochi. Intr-o clipa doar, parea ca venise noaptea in Castilia.
- Mi-ai ruinat tinuta!
Layra scancea.
- Iesi din bazin!
Vazand ca nu se misca, se enerva si mai tare.
- Iesi din bazin, am zis! striga Lucifer, in timp ce-si aranja suvitele umede care i se lipisera de fata. Vino sa vezi ce-ai facut!
Copila iesi in pielea goala, tremurand si lipaind pe podea. Voalul de matase plutea, rotindu-se dupa valurelele lasate in urma. Vazand-o neajutorata, mania lui se mai potoli. Camera reveni la lumina de dinainte, lasand sa se vada mii de cioburi pe jos. Layra plangea pe infundate, in vreme ce un firicel de sange i se scurgea incetisor din talpa.
- Ai calcat intr-un ciob, constata el. Vino sa te verific.
Fetita ramasese stana de piatra, cu obrajii umflati de plans. Desi o durea, nu indraznea sa ridice piciorul.
- In numele lui Satan, cat poti fi de incapatanata!
Printul se repezi spre ea, o prinse de brate ca pe un pui ranit si o cara spre pat. Fara sa ii pese de protestele ei, o prinse de talpa si, printr-o miscare precisa, scoase ciobul. Layra tipa scurt, dupa care se zbatu, luptandu-se cu el.
- Nu ma atinge, nu ma atingeeee! Unchiule, ajutor!
- Nu te misca!
Tatal sufla deasupra ranii, soptind cateva cuvinte. Sangerarea inceta. La fel si durerea. Surprinsa, fata se opri din plans. El ii dadu drumul si ea se ghemui cu perna in brate, leganandu-se singura, spre a se linisti. Scancea incet, simtindu-se ranita in alt fel, iar el nu pricepea ce se intampla. Azazel ii daduse oarece indicatii, dar teoria rareori se potrivea cu realitatea. Pete de sange si dulceata, din loc in loc. Lucifer nu putea indura privelistea.
- Scoala-te, ordona el. Trebuie sa scot asternutul.
Ea ramase pitita dupa perna.
- Esti surda? Scoala-te din pat, nu vezi cat de murdar este?
Acum, mai mult ca oricand, isi dorea sa bata din palme. Sa bata din palme si sa apara un servitor care sa faca asta in locul lui, scutindu-l de si mai multa umilinta. Dar nu putea, pentru ca risca sa afle toata Castilia despre nepriceperea lui. Daca nu-si putea stapani propria fiica, cum sa aiba pretentia ca Azazel, sau oricine altcineva, sa-si controleze pornirile? Satul de incapatanarea ei, trase de asternut cu sila. Fetita era trasa spre el o data cu asternutul, lucru care o inspaimanta. Se prinse de marginea patului si se tinu cu toata puterea, plangand de parca venise sfarsitul lumii. Printul arunca asternutul pe podea.
- De ce plangi? intreba el, exasperat. Ce-ti trebuie?
Incearca sa-si aminteasca invataturile lui Azazel. Fara tipete, fara porunci, fara sa se foloseasca de umbra pentru intimidare, fara forta si amenintari. Mda, nu respectase nimic.
Copila nu parea fericita deloc. Judecand dupa aparenta ei, parea destul de mizerabila sufleteste.
- N-ar fi trebuit sa tip la tine, incerca el s-o dreaga. Sunt doar haine, adauga, privind cu necaz la purpura patata de alb, care nu mai putea fi curatata nici cu vraji. Astepta sa se intample ceva.
Dar nu se intampla nimic. Layra plangea sacait, cu capul in perna, chemandu-l pe unchiul ei. Asta il scotea din sarite. Adica cum, el nu era de ajuns? A convins o treime din ingeri sa i se alature, a sedus-o pe prima femeie creata de Cel Preainalt, a distrus Adabadul si a castigat nenumarate batalii, dar nu era in stare sa ajunga la inima propriei sale fiice?
Nu, nu exista loc de infrangere. Se lasa pe vine, aproape de pat. Ea se prefacea ca nu-l vede, stand cu fata ingropata in pernuta de catifea. Lucifer ar fi dat jumatate din Castilia ca sa stie la ce se gandea acum. Din nefericire, n-o putea citi. Doar Layra, gratie partii umane, putea patrunde uneori in mintea lucifericilor. Nu si in a lui, pentru ca o ferecase bine, dar era doar o chestiune de timp pana va gasi cheia.
- Vorbeste cu mine, copila, incerca el o alta tactica, folosind cel mai neutru ton pe care-l avea.
Dar nici metoda asta nu dadu roade, astfel ca incepea sa se simta descurajat. Era timpul sa treaca la artileria grea. Se lungi pe pat, langa ea, dupa care se rezema de margine. Fetita se foi, simtindu-l alaturi, dar nu zise nimic. Poate n-o putea citi, dar ii auzea inima.Se concentra asupra ei, tinand ochii inchisi. Batea ca o toba folosita la ceremonii. Copila era ingrozita de el.
Ar fi trebuit sa-l bucure acest gand, dar ciudat, nu-i producea nicio placere. Sangele ei curgea innebunitor de repede, rasuflarile se inlantuiau unele dupa altele in ritm ametitor. Astepta, rabdator, pana furtuna din ea se linisti. Abia dupa aceea indrazni s-o atinga.
Degetele lui prelungi se apropiara de capul balai al Layrei, care aproape dormita. Nesigur la inceput, imitand ce facea Azazel, el trecu cu mana peste crestetul insorit.
- Tata?
Auzul vocii ei il facu sa zambeasca fara sa vrea. Castigase, si nici nu trebuise sa faca mare lucru.
- Ce este?
- Am visat ca numele tau este Diavolul.
Lucifer intrerupse mangaierea, simtind o senzatie oribila. Parca il lovise un pietroi in piept si statea sa se prabuseasca.
- Cine ti-a spus asta?
- Tu mi-ai spus.
- Nu inteleg...
- Ai aparut in visul meu, cu ochii in flacari, strigand: "Eu sunt Diavolul si tu mi-ai fost promisa mie!"
Lucifer tacu malc, inciudat si ingrijorat.
- Mi se pare un nume frumos, replica ea, simtind tulburarea lui.
- Ai mai visat si alte lucruri legate de mine?
Fetita se ridica in capul oaselor, apoi stranse pernuta la piept.
- Nu vreau sa spun. Mi-e rusine. Nici unchiului nu i-am spus.
- Spune-mi, insista el. E important sa stiu.
- M-ai sarutat... sopti ea. Eu nu eram o fetita, tu nu erai tata. M-ai sarutat aici, facu ea semn, ducand mana spre buze.
Lucifer incerca sa se stapaneasca.
- Sunt doar vise. Nu inseamna nimic. Acum culca-te la loc.
Stiind ca nu va primi alte lamuriri, ea se cuibari sub bratul lui, ducand pernuta la piept. Parul blond i se rasfira pe pieptul intunecatului, care o privea cu mirare. Parea a-i cauta apropierea, lucru care il insenina. Pe de alta parte, amintirile ei il faceau sa inghete. Cat va mai putea sa ascunda adevarul? Cum s-o pregateasca pentru ziua fatidica, ziua de care pana si el se temea?
- Imi spui o poveste?
- Nu sunt un bun povestitor, asa cum e Azazel.
- Atunci... poti sa-mi canti?
Lucifer isi aminti, ca prin vis, de darul sau cel mai mare, primit candva de la Tatal Ceresc. Pe atunci, pe cand inca nu cazuse, canta in Cerul Noua, uimind intreaga suflare ingereasca cu splendoarea glasului sau.Nu putea sa-i cante, nu-si mai amintea cum.
- Te rog...?
Lucifer se lupta. Incerca sa-si aminteasca un cantec de dinainte, dar mintea ii era goala. Amintirile acelor minuni se stersesera demult. Mai bine ca se stersesera. Oricum nu dorea sa se mai gandeasca la fratii tradatori, nici la cum fusese judecat si azvarlit in Infern. Vremea heruvimului stralucitor trecuse. Acum era vremea Printului Intunericului.
Incepu sa cante in limba ingerilor cazuti, compunand pe loc o cantare minunata, dar foarte trista. Vocea lui se asemana cu suierul vantului de vara, acel vant care atingea oglinda marii si campiile verzi ale Pamantului, locurile unde se gaseau albinele.
Nu putea sa-si duca fiica pe Pamant, pentru ca acel pamant disparuse, dar ii canta despre frumusetile lui, despre vremurile cand primii oameni primisera in grija Gradina edenului. Cantecul se insufletea, descoperind parti din el, bine ascunse, pe care le crezuse pierdute pentru totdeauna. Era uimit sa descopere ca propria voce putea avea acest efect. Se intreba de ce nu cantase mai demult.
Layra adormi lipita de umarul lui, cu gura conturata intr-o cuta usor amara. Dormea adanc, plecata cine stie pe unde. Iar el, nefiind om si neputand sa doarma vreodata, o veghea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu