CAPITOLUL 11- CELE TREI DARURI

 

CAPITOLUL 11- CELE TREI DARURI

 

Stand in fata baptisteriului, Lucifer discuta cu Asmodeu. Vorbeau pe un ton scazut, ca si cum s-ar fi temut ca vor fi auziti.

-       Ce crezi?

-       Apa s-a schimbat, mormai Asmodeu.

Lucifer se incrunta.

-       In ce fel?

-       Greu de spus.

-       Nu poti duce in laborator cativa stropi, s-o studiezi?

-       O pot duce, dar nu ma pricep sa decantez esenta. Asta e treaba lui Azazel.

-       Stiu la ce te gandesti. Nu-l voi scoate din carcera doar pentru asta, rosti Lucifer, incrancenat. Baptisteriul poate astepta.

-       Desigur, Printe. Totusi, trebuie sa actionam cu prudenta de acum incolo. Botezul a iscat multa galceava in Infern. Unele capetenii de rangul al doilea spun ca nu mai esti ce ai fost…

-       Chiar asa? il intrerupse Printul, cu raceala. Si ce altceva au mai zis?

Asmodeu simti ca ingheata. Se balbai.

-       Spun… spun ca ti-ai pierdut mintile, ca nu ne conduci cum trebuie.

-       Si care ar fi cauza degradarii mele, dupa spusele lor?

-       Fiica ta, Layra.

Lucifer il privi asa cum s-ar uita la o insecta.

-       Iertare, Printe. Nu trebuia sa-ti aduc la cunostinta aceste clevetiri.

-       Dimpotriva. Ai facut bine ca mi-ai spus. Pana diseara vreau lista cu numele si rangul acelor clevetitori.

Astrologul incrucisa mainile, supus.

-       Vino, adauga Lucifer, oarecum mai impaciuitor, petrecandu-si mana peste umarul lui Asmodeu. Aveai un dar pregatit pentru fiica mea, nu-i asa?

-       Intr-adevar, Printe, un dar pe care l-am mesterit cu mainile mele.

-       Poate ca asta ii va sterge imbufnarea.

Asmodeu zambi indulgent.

-       Tot furioasa?

- E doar un copil. Nu intelege de ce l-am pedepsit pe Azazel. Ma vede drept dusman.

- Copila poseda o inteligenta sclipitoare. Sunt sigur ca intelege de ce-ai facut ce-ai facut, insinua astrologul.

- Crezi ca se comporta asa doar ca sa ma pedepseasca? se mira Lucifer.

- Esti surprins? Asta-i tactica veche, imprumutata de la oameni. Influenta lui Azazel se face simtita chiar si cand nu este prezent.

- Intr-adevar, murmura intunecatul.

Cei doi se apropiara incet de palat, continuand sa discute, pe acelasi ton tainic de mai dinainte. Demonii gardian care pazeau intrarea spre apartamentele Layrei se dadura deoparte, deschizand usile.

 

*

Fetita il studia curioasa, cu coada ochiului, pe ingerul imbracat in haine regale, acoperit de zale, care statea in dreptul ferestrei luminate, privind spre campiile Castiliei.

Ingerul cel incruntat purta cu sine o sabie lunga, inchisa intr-o teaca cu decoratii simple, care-i atarna de sold. Centura petrecuta peste piept , facuta dintr-un material mestesugit impletit, adapostea mai multe satare negre, cu lama groasa. Parul ondulat al intunecatului era prins intr-o coada, iar fruntea ii era desenata cu insemne care se prelungeau spre urechi.

Simtindu-se privit, acesta intoarse capul, tintuind fetita cu privirea. Layra abia rasufla.

-       Intreaba.

Vocea lui groasa strapunse nefiresc linistea. Fetita se intoarse spre el cu teama, privindu-l cu mirare.

-       N-am spus nimic, sopti ea.

-       Minti. Stiu ca vrei sa ma intrebi ceva.

-       N-am spus nimic! se incapatana ea.

-       Ai gandit. Este acelasi lucru. Cuvantul este gandul care a luat forma.

Ochii Layrei se marira.

-       Imi poti auzi gandurile?

-       Desigur.

-       Tata nu poate.

Belial facu un pas spre ea.

- Chiar asa?

- Nici Azazel, nici Asmodeu, nimeni nu-mi poate auzi gandurile.

Siguranta din cuvintele ei il puse in incurcatura. Negura de pe chipul sau se tot intindea.

-       Daca nu ma crezi, intreaba-l pe tata, adauga fetita, cu vinovatie in voce.

-       Atunci, eu de ce te pot auzi?

Layra ridica din umeri. Belial se lasa intr-un genunchi, brusc, pentru a fi la nivelul ei. Layra se dau un pas inapoi. Rochita alba de matase fosni.

-       Imi permiti? intreba intunecatul, intinzand palma.

Ochii lor se intalnira la jumatatea drumului. Albastri si sinceri, de o parte, negri si plini de tenebre, de alta. Fetita isi depuse manuta fragila in mana lui Belial.

Ti-e frica de mine?

Buzele lui erau nemiscate. Layra il privea cu ochii mari, uimiti. Cuvintele erau limpezi.

Dadu vartos din cap, in semn de da. Belial ii inchise palma intr-a lui, continuand s-o priveasca fix.

Raspunde-mi.

Da, imi e! tipa fetita in mintea lui, aproape asurzindu-l, apoi isi retrase mana.

Belial se ridica in picioare. Parea calm, dar in mintea lui se auzeau, racnind, zeci de intrebari. Micuta statea ascunsa dupa perdea.

-       Nu trebuie sa-ti fie. Sunt devotat Printului meu.

-       Nu si mie, mormai Layra.

-       Adevarat. Daca el n-ar mai fi, n-as mai avea datoria sa te protejez, si atunci…

O grimasa ii strabatu chipul incruntat.

-       Stii ce ti s-ar intampla daca ai ajunge pe mana mea?

Capul balai al Layrei aproape disparuse sub perdea. Belial trase de panza aurie, dezvelind-o, fetita se chirci, rasufland din ce in ce mai repede.

-       Unchiul tau nu este aici. Tatal tau nu este aici. Suntem singuri, ameninta el.

-        Stai departe, scanci Layra.

Pe neasteptate, fara vreun avertisment, Belial ii prinse fata intre mainile lui, inghetand-o. Layra ramase cu ochii holbati si mainile inclestate de perdea, fara sa clipeasca.

-       De ce-mi auzi gandurile?! Spune-mi adevarul. Adevarul, Printesa!

Belial scormoni prin mintea ei, cautand cutiute ascunse, nedeschise, dar nu gasi ceea ce cauta. Gandurile copilei erau limpezi precum cristalul si se insiruiau unele dupa altele, innebunitor: furia pe care o simtea fata de Print, dorul dupa Azazel, teama pe care o simtea acum fata de el.

-       Se pare ca esti sincera, conchise el, dandu-i drumul.

Ochii fetitei erau umezi si speriati.

-       Ce credeai? Vei fi tu esenta din Print, dar nu esti singura cu puteri deosebite.

Layra se ascunse din nou dupa perdea.

-       Tata va afla despre asta, sopti ea, simtind ca-i revine curajul.

-       Nu va afla nimic, pentru ca nu-i vei spune. Si daca i-ai spune, nu ar crede in veci ca am putere asupra ta. Ba chiar se va mania la acest gand. Ai vazut ce-a facut cand l-ai infuriat ultima oara. Vrei sa-l infurii iar?

Ea misca din cap in semn de negatie.

-       Bine. Acesta va fi secretul nostru. Daca spui cuiva ce s-a intamplat, iti voi intra in minte si te voi face sa te arunci de pe acoperisul celei mai inalte cladiri din Castilia. Ai inteles?

Fetita nu mai apuca sa raspunda. Se deschisera usile. Aparura Lucifer si Asmodeu, discutand insufletit, insotiti de cateva femei imbracate in vesminte preotesti satanice.

-       Frate, bag seama ca ai ajuns inaintea noastra. Asa de dornic ai fost sa-ti prezinti omagiile?

Vocea insinuanta a lui Asmodeu il facu pe Belial sa ranjeasca.

-       Am vrut sa petrec putin timp cu Printesa noastra.

-       Minunat, minunat, aproba Asmodeu, prefacut.

-       Layra, ce cauti acolo? intreba Lucifer. Vino, unchii tai vor sa te cadoriseasca.

Copila pasi tematoare dintre perdele, apropiindu-se de Print, care o lua de mana.

-       Aseaza-te aici, o pofti el, aratand spre tronul mic, facut pe masura ei, care fusese adus cu ceva timp inainte.

Layra se aseza pe tronul cioplit dintr-o singura bucata de lemn pretios, alb, stralucitor, stand cuminte, cu mainile impreunate in poala.

Preotesele, in numar de patru, o inconjurara tacute, precum umbrele.

Cei trei intunecati se asezara in fata micutei,  pe un singur rand, ceremoniosi.

Belial facu un pas, iesind din rand, apoi se lasa intr-un genunchi in fata micutei, la fel de vijelios cum o facuse prima oara.

-       Printesa a Luminii, primeste darul meu! Nu este aur, nu este argint, ci otel infernal, tocmit pentru a opri din batut inima dusmanilor. Fie ca el sa-ti fie de folos in vremurile intunecate care vor veni!

Zicand acestea, scoase de la piept unul din satarele sale, frumos lucrat, cu tais gros, pe care i-l inmana. Satarul fu luat de preoteasa din stanga, care il depuse intr-o cutie rosie.

Layra inclina din cap, asa cum se cuvenea, dupa care inghiti in sec. Belial o privea complice.

-       Printesa a Luminii, primeste darul meu! spuse Asmodeu, lasandu-se la randul sau in genunchi. Nu este purpura, nu este cununa, ci socotitor al vremurilor sumbre viitoare. Fie ca el sa te avertizeze de uneltirile dusmanilor tai, ca sa iesi invingatoare din orice capcana ti-ar pune in cale!

Preoteasa din dreapta primi socotitorul, punandu-l intr-o cutie albastra.

-       Nu te bucuri, Layra? intreba Printul, vazand-o ingandurata, mai palida decat de obicei.

-       Copila nu cunoaste importanta darurilor, Printe, interveni Asmodeu. Cineva trebuie sa-i explice.

Lucifer facu un semn si capeteniile, insotite de preotese, parasira incaperea.

Se lasa o tacere apasatoare. Layra isi legana picioarele, fara sa atinga podeaua, jucandu-se cu faldurile rochiei albe.

-       Nu esti curioasa sa afli care este darul meu?

Fetita il privi lung, parca pierduta.

-       Esti mahnita.

Layra ofta incetisor. Lucifer deveni banuitor.

-       S-a intamplat ceva cat timp ai stat cu Belial?

Ea dadu din cap in semn de nu, speriata sa n-o simta.

-       Atunci, ce este? Ah, nu-mi spune, dadu el din mana, teatral. Esti suparata din cauza lui Azazel.

Copila nu raspunse, asa ca el incerca o alta tactica. Se lasa intr-un genunchi in fata ei, punand mainile pe manerele tronului.

Layra se lipi si mai mult de scaun. Rochita fosni.

-       Inteleg ca ai facut un fel de juramant al tacerii. Iti porti durerea cu demnitate si respect asta. Dar daca tot nu vrei sa vorbesti, vreau o imbratisare in schimb.

Fetita isi musca buzele. Lucifer isi deschise bratele pe jumatate, elegant, asteptand.

Se dadu o lupta scurta din care intunecatul iesi invingator. Layra isi scoase manutele dintre faldurile hainei, apoi le incolaci timid in jurul gatului Printului. Parul ei balai se amesteca cu al lui. Intunecatul o imbratisa rece, asa cum ii era firea, mimand dragostea paterna.

Mintea lui egoista ticluia planuri peste planuri. Inca un pas. Inca un pas si-l va accepta. Nu se putea altfel. Esenta Layrei, corpul ei uman, gandurile si simtamintele ei, toate ii apartineau. Si nu era dispus sa le mai imparta cu Azazel, chiar daca el fusese cel care o crescuse. Azazel trebuia sa fie sters din mintea ei, ori, cel putin, deformat in mod grotesc, pana va dori sa-l stearga chiar ea.

-       Tot nu vrei sa afli care este darul meu?

Layra misca din umeri, neincrezatoare, stand cu figura lipita de umarul intunecatului ei tata.

-       Vreau sa fii fericita. De aceea, mai am un dar pentru tine. Ti-ar placea sa-l vezi pe Azazel?

Layra tresari, se scutura, iar parul balai se prinse in podoabele Printului.

-       Vorbesti in adevar? il chestiona ea.

-       Ah, gata cu juramantul?

-       Vorbesti in adevar? se infurie ea, batand cu pumnii in pieptul lui, nerabdatoare.

Lucifer surase sardonic.

-       Da, vorbesc in adevar. Te pot duce la el chiar acum.

Layra se trase pe data din bratele lui.

-       Plecam?

-       Trebuie sa te avertizez. Unchiul tau nu arata prea bine. Esti sigura ca vrei sa-l vezi?

-       Da, da. Te rog, du-ma la el.

Lucifer isi netezi haina, multumit, apoi se ridica semet in picioare.

-       Vino, zise, luand-o de mana. Vom merge in catacombele Castiliei. Va fi intuneric, va fi frig, trebuie sa fii curajoasa, da?

Layra incuviinta. Ar fi facut orice pentru unchiul ei.

 

*

Treptele de piatra se sfarsira. Ajunsera intr-o temnita fara ferestre, cu pereti grosi, reci si plini de umezeala. Din loc in loc, custi de arama in forma de colivie, destinate celor care nesocoteau poruncile luciferice. Custile erau goale, semn ca razvratirile devenisera ceva rar in Castilia. Fetita privea infricosata de jur imprejur, tinand mana la gura si muscand din degete.

-       Unde e unchiul?

Lucifer o ghida spre cel mai intunecat colt din incapere, luminandu-si calea cu un felinar.

Printul se lasa apoi pe vine, tragand cu putere de capacul unui chepeng sapat in piatra.

Capacul ruginit scartai sinistru, pulberea sari in aer, murdarindu-le vesmintele. Lumina felinarului cobori pe marginile putului, descoperind fiecare piatra acoperita de muschi, fiecare ungher. La inceput, mogaldeata neagra culcata intr-un colt, nu facu nicio miscare. Glasul lui Lucifer, taios si puternic, strapunse semiintunericul.

-       Azazel!

Nu primi niciun raspuns.

Layra se lasa pe marginea putului, in genunchi, privind in jos.

-       Unchiule! Unchiule, esti acolo?

Se auzi zornait de lanturi grele. Mogaldeata se misca. Felinarul ii descoperi chipul supt, ochii sangerii, caninii lungi, ascutiti, dar mai ales, expresia hidoasa de animal infometat. Condamnatul le arunca o privire scurta, salbatica, apoi se chirci. Fetita tipa scurt, ducandu-si mana la gura.

-       Ce s-a intamplat cu el?

-       Ii e foame, raspunse Printul, pe un ton nepasator.

-       Unchiule? Ma auzi?

Tacere.

-       Nu vorbesti cu mine?

Lanturile zornaira. Prizonierul se agita. Lucifer prinse copila de umeri, indepartand-o de buza fantanii.

-       Nu poti vorbi cu el cand este asa.

- Asa? se mira fetita.

- In starea lui naturala, explica Printul. Priveste-l. Unde-i sunt vorbele mestesugite? Unde ii este eleganta din purtari? Nu se poate controla. Fara hrana, nu este decat o bestie…

Pamantul se zgudui. Se auzi un tipat ascutit, urmat de o bufnitura. Capacul chepengului cazu, peretii se desirau, daramati de-o mana nevazuta.

-       Layra?!

Peretii fantanii ii zdrelira picioarele. Sangele tasni, murdarindu-i frumoasa imbracaminte princiara.

Cazuse pe o parte. Nu-si mai simtea mana stanga, iar trunchiul ii era zdrobit. Gemea.

Deasupra parca incepuse un razboi. Mormanele de pietre cazute acoperisera chepengul. Auzea zgomote infundate, vocea tatalui ei strigand-o, zornait de lanturi.

Spre groaza ei, creatura ce semana cu Azazel parea ca vrea sa se apropie. Acesta inainta lent, in patru labe, cu haina regala tarsita prin pulbere, cu parul blond naclait si ochii sclipind in rosu. Layra vru sa fuga, iar durerea o plesni ca un bici, rupandu-i mijlocul.

-       Nu te uita la mine, suiera Azazel, cand ajunse langa ea.

Fetita inchise ochii, continuand sa geama. Degetele lui pricepute apasara bazinul copilei in puncte doar de el stiute. Trupusorul ei fu cuprins de spasme. O spuma roz ii curse printre buze. Eliberata de durerea prabusirii, ea reusi in sfarsit sa tipe.

Fantana se zgaltaia, iar Azazel, carand cu sine lanturile grele, se facu scut deasupra ei. Tipetele copilei se amestecau cu zgomotul pietrelor desprinse care cadeau peste ei.

Apoi, miscarea de pamant se opri la fel cum incepuse. Prizonierul indeparta pietrele care-i cazusera in carca, apoi scuipa o gura de sange negru. Copila urla ca din gura de sarpe.

Imediat dupa aceea, capacul chepengului zbura. O silueta neagra cobori in adanc, un pumn bine plasat il azvarli pe Azazel cat colo, si o pereche de brate o ridicara pe copila in aer. Printul pluti spre deschizatura, parasind fantana pe jumatate prabusita. Bratul lui drept sparse cateva ziduri, lucru care-l duse direct pe coridorul principal. Parasi catacombele ca un fulger, plutind grabit pe coridoare. In cateva clipe doar se regasi la suprafata, in curtea din piatra, care fremata. Capeteniile de rangul intai, capeteniile de rangul doi, preotesele, gardienii, toata lumea era acolo, toata lumea vocifera, aratand cu degetul spre vest.

Belial dadea directive soldatilor Castiliei, care deschisera larg portile, plecand calare pe bidivii. Vederea Printului starni si mai multa agitatie. Acesta se trezi inconjurat de o gloata care cerea explicatii. Privi spre copila lesinata, culcata pe bratul lui. Pe asta nu o prevazuse.

Belial se desprinse din multime, venind spre el.

-       Ce se intampla? intreba Printul, la fel de nedumerit ca si ceilalti.

-       Miscare de pamant.

-       A pornit de la noi?

Belial clatina din cap.

-       Ma tem ca nu.

-       Atunci?

-       Undele vin dinspre fostul taram al mortilor vii.

-       Ai trimis cercetasi?

-       Sunt deja pe drum. Daca se intampla ceva in Adabad, ar trebui sa aflam imediat.

-        Suntem in razboi? strigara celelalte capetenii.

Lucifer facu semn, cerand liniste, apoi vorbi.

-       Miscarea de pamant a fost haotica. Daca cineva voia intr-adevar sa ne atace, ar fi lovit palatul. Intoarceti-va in zori. Atunci voi avea raspunsuri pentru voi.

Se auzi un nou val de vociferari.

-       Este ranita? intreba Belial, aratand spre copila.

-       Trebuie s-o duci in matca ei.

-       Eu, Printe? Nu sunt persoana potrivita pentru asta.

-       Trebuie sa le vorbesc, se rasti Printul, punand copila in bratele lui. Nu pot pleca. Du-o in baie, asa cum am spus.

Belial pleca, tinand copila cu mare grija, in vreme ce Lucifer vorbea multimii.

Demonii-gardian deschisera usile, comandantul strabatu cateva coridoare, urca treptele spre urmatorul nivel, apoi intra in apartamentul Layrei, cautand sala de baie. Dupa ce o dibui, scufunda copila in lichidul alb, cu tot cu haine, apoi ramase de paza.

Layra plutea, vesmantul capatase forma unor aripi rasfrante, ranile se inchideau.

Pe figura comandantului se puteau citi mai multe lucruri. Intai surprindere, vazand cat de rapid se vindeca, urmata de o boare de gelozie, apoi, pe rand, incrancenare, ranchiuna si dorinta. Dorinta de afirmare, prea mult timp inabusita, il consuma. Si ce moment putea fi mai bun decat cel care tocmai i se oferea? Scoase un satar de la piept, fara sa-si ia ochii de la matca, miscandu-se viclean. Ridica cutitul, tinandu-l deasupra pieptului fetitei, ridica cutitul cu mana unui ucigas, stiind ca, odata ce o va strapunge, tirania lui Lucifer va lua sfarsit.

Sovai. Lama cutitului luci amenintator. Belial scrasni din dinti, furios pe propria neputinta.

De ce putea sa-i auda gandurile? De ce el, dintre toate capeteniile? Daca o ucidea, nu va afla niciodata. Pe de alta parte, daca o cruta, planul facut cu Asmodeu se va duce pe apa sambetei. Nu va mai avea o asemenea ocazie, de asta era incredintat. Trebuia sa fie acum. Un gand il pocni in crestetul capului. E doar un copil. Un copil ranit, care nu poate riposta. Ba nu, nu poate fi doar un copil. A vazut asta la botez. E o amenintare. Dupa ce va creste, va fi mai rau. Va capata putere, va ajunge pe tron.

Cutitul cobora. Totusi, de ce puteau sa-si citeasca gandurile unul altuia? Belial blestema. Cutitul se intoarse la locul sau, fara sa-si fi implinit menirea. Curand, copila deschise ochii. Durerea plecase, oasele si pielea ii erau reparate, corpul curat stralucea ca zapada.

-       Belial? Ce cauti aici?

-       Tatal tau m-a trimis. Mi-a poruncit sa te aduc in Matca.

Layra parasi bazinul, apoi arunca pantofii, mergand desculta pe podeaua calda.

Vrand-nevrand, el se vazu nevoit s-o urmeze. Copila se opri in dreptul ferestrei, privind multimea adunata in curtea interioara.

-       Belial…

-       Da?

-       Ma bucur ca ai ales sa nu ma ucizi.

Ochii ei stranii, aurii, cautatura ei, felul in care s-a miscat cand i-a spus asta, l-au infiorat.

Nici macar n-a indraznit s-o contrazica. Belial o privea temator. Ce fel de fiinta era aceasta?