Capitolul 5: Un rege apostat

Capitolul 5: Un rege apostat

Poarta se deschise lent. In cadrul ei aparura doua siluete: un barbat si o femeie, care se tineau unul de altul, mergand incet. Fetele lor, pline de praf, erau de nerecunoscut. Nu purtau incaltari, iar hainele le erau ferfenita. Plini de sudoare si de sange, aratau de parca abia se intorsesera de la razboi. Gardianul se protapi in fata lor, dupa care scoase sabia lata, oprindu-i sa intre. - Aici nu-i loc pentru cersetori, nici pentru criminali care vor sa scape de lege. Vardas, cu toata oboseala, rase incet, iar barba i se rasfira. - Teodus, cata ravna pe tine! Nu-ti mai recunosti regele? Gardianul, auzind glasul ragusit, se lasa degraba intr-un genunchi. - Iertare, domnul meu! - Nu-ti cere iertare, iti faceai datoria. Sa-ti spun drept, avand in vedere aparenta mea, nici eu nu m-as fi recunoscut. Apoi icni, simtind inca durere in picior. - Esti bun s-o anunti pe regina de sosirea noastra? Teodus dadu porunca unuia dintre soldati, care o rupse la fuga, apoi deschise poarta grea. - Regele meu, permite-mi sa te sprijin! - Multumesc, Teodus. Vardas rasufla adanc, privind turnurile. Pramarti, eliberata de greutatea ranitului, isi rasuci bratele si umerii, incercand sa se dezmorteasca. - Ne bucuram nespus ca sunteti din nou Acasa! De data asta, nadajduim ca veti sta mai mult. - S-ar putea sa fii printre putinii care se bucura de sosirea mea. - Nu spuneti asta, domnul meu! Regina va asteapta cu mare nerabdare! - Chiar asa? mormai deuronomul, mai mult pentru sine. Dupa care privi spre fata care ramasese stana de piatra, admirand privelistea. - Vino, Pramarti. Vei avea timp sa le vezi pe toate, mai tarziu. Ayazana incuviinta din cap, dupa care merse sontac-sontac in urma lui, inspirand parfumul copacilor, care aproape plesneau sub greutatea fructelor coapte. Cei trei intrara in curtea interioara, pavata cu marmura alba, sclipitoare, dupa care urcara cele 199 de trepte care duceau spre primul nivel al palatului. * Statea cat putea de dreapta si demna, incercand sa nu-si tradeze nerabdarea in fata celorlalti. De-a stanga si de-a dreapta ei, multime de femei imbracate in matase, care asteptau. Chiar langa tron, pe prima treapta, se vedea un tanar cu par rosu, lung, frumos pieptanat, imbracat in straie specifice magilor. La auzul pasilor apasati de pe coridor, mainile ei se inclestara de bratele tronului. Vedea umerii lui Vardas in cadrul usii, auzea vorbele lui Landir, care spunea ceea ce se cuvenea. Intr-un tarziu, cu mare greutate, reusi sa-si dezlipeasca buzele. - Bine ai venit acasa. Vardas, tinandu-si bratul drept petrecut peste piept, facu o plecaciune. Chiar daca purta vesminte sobre, arata mai chipes ca oricand. Cineva ii tunsese barba zburlita si i-o aranjase frumos, iar pletele ondulate pareau unse cu ceara. - Multumesc, regina mea. - Lasati-ne singuri, facu ea semn. Pe data, fara alte comentarii, Landir parasi sala, insotit de femeile din suita reginei, care chicoteau in ascuns, pitite sub valuri. Se instala tacerea. O tacere apasatoare, pe care o puteai aproape pipai. Regina ramase nemiscata, ca o frumoasa statuie alba, imbracata in purpura si purtand coroana Adabadului. Razele care intrau pe ferestrele inalte isi pierdusera din putere. Se lasa crepusculul. Sala era luminata de sute de catui aprinse. Sclipeau misterios si melancolic in lumina amurgului verde, care avea sa ramana asa pentru cateva ceasuri. Nu exista noapte in Adabad, nu de cand Lumina il insufletise. Vardas isi drese glasul, incercand s-o scoata pe femeie din mutenie. - Pot sa aflu care este cauza cutei amare dintre sprancenele tale? Daca ti-am pricinuit vreo suparare, spune-mi, si-ti voi transforma supararea in bucurie. Regina se incrunta si mai tare. Facu un efort vizibil sa se stapaneasca, in vreme ce continua sa-l impunga pe deuronom cu ochii de nuanta furtunii. - E numai vina mea. Ar fi trebuit sa te anunt ca voi ramane mai mult timp in Margine. De data asta, Reena izbucni. - Credeam ca esti mort! Vocea infundata, plina de manie, reusea cu greu sa-i acopere ingrijorarea. - Sunt viu si sanatos. Ea se ridica de pe tron, cobori semeata treptele care ii desparteau, apoi se apropie de el. Isi musca buzele, iar adancitura dintre ochi se adanci. Vardas intinse degetele, incet, dupa care ii atinse obrazul, ca o adiere. Femeia se smuci, facand cativa pasi in stanga. - Nu ma atinge! Asa faci mereu… Dispari fara urma, fara vreo vorba, dupa care te intorci si te porti de parca nimic nu s-ar fi intamplat. - Vrei sa plec? - Da. Nu… Barbatul o prinse de brat, oprind-o din a-i da tarcoale precum o leoaica infuriata. - Ma ierti pentru nesabuinta mea? Inima ei se mai inmuie putin, dar nu cat sa-l ierte. - De ce te porti asa? - In ce fel, regina mea? - Ca si cand nu ti-ar pasa de nimeni si de nimic. Vardas nu putea s-o contrazica, dar nici nu putea sa incuviinteze, riscand s-o supere si mai tare. - In cele cateva luni petrecute in Margine, am inteles multe lucruri. Cea mai importanta lectie mi-a fost servita chiar acolo, de catre o fata pe nume Pramarti. - Cine-i Pramarti? il chestiona femeia, mai putin furioasa, dar mult mai curioasa. Vardas incepu sa-i istoriseasca cele intamplate, dar nu-i spuse totul. Reena nu trebuia sa afle nici despre vraci, nici despre ceea ce facuse Pramarti pentru el. Cand ajunse la partea cu sarpele, femeia ii cuprinse figura intre palmele ei. Ochii albastri scanteiau, buzele rosii stateau intredeschise, mainile ei cercetau fiecare bucatica din fata lui prelunga. - Te-a ranit? - Da, dar nu te ingrijora. Fata a facut o alifie care m-a vindecat pe loc, minti el, cuprinzandu-i palmele in palmele lui. - Nu te mai intorci acolo! rosti regina, pe un ton categoric. - Asta e o porunca, sau un strigat de revolta? mormai Vardas, lasandu-se sedus de miscarile ei. - Amandoua! El rase usor, dupa care ii cauta ochii. - Am o rugaminte. - Kalibat El Jaffa, daca nu te-as cunoaste, as zice ca profiti de bunavointa mea. - Departe de mine acest gand. Sesizand minciuna, Reena zambi vag. - Ce vrei? - Vreau ca Pramarti sa-si aiba propriul apartament, in apropiere de al meu. Apoi, sa-i gasesti un loc in Ghilda Vindecatorilor. Macar atat pot face pentru ea. - Ayazana, zici? - Da. - Poporul acesta a disparut cu mult timp in urma. - Poate mai exista descendenti de care n-am aflat. - Poate… - Imi vei asculta rugamintea? - Desigur, aproba Reena. Pana la urma, ti-a salvat viata. Voi face chiar mai mult de atat. Daca n-ai nimic impotriva, la vremea potrivita, ii voi gasi un sot de origine nobila. - Asta ar putea fi o problema. Fata s-a nascut muta. - Si nu se poate face nimic pentru ea? - Ma tem ca nu. - E frumoasa? Vardas cazu pe ganduri. - Sa-ti spun drept, nu stiu. Abia i-am deslusit trasaturile. Era plina de praf. Ca si mine, de altfel. Dar pot sa-ti spun ca are ochi deosebiti. Auriu cu verde ii este irisul, iar parul pare canepiu. - Cam asa arata ayazana… Unde e fata acum? - Mi s-a zis ca se odihneste. A trecut prin multe. Reena se apropie de fereastra, tragand dupa sinea rochia grea, cu Vardas pe urmele ei. - Ar trebui sa dormi si tu, Vardas. Este tarziu. - Nu pot dormi… Ma gandesc la multe. Femeia privi spre curtea interioara, scaldata acum in lumina verzuie. - Cum ar fi? - Ma gandesc la bietul Landir. De o suta de ani tot asteapta… si nimic. Nici macar faptul ca e sange din sangele tau nu te misca? Reena pufni, apoi il lovi usor peste brat. - Esti obraznic. - Cat vei continua sa-l mai tormentezi? - Chiar daca Landir imi e var, asta nu-i da dreptul sa-si depaseasca atributiile. - Omul e indragostit. Ce vrei sa faca? Pe deasupra, desi este cel mai puternic magician din Adabad, nu a incercat sa te influenteze sa-l placi. - Am iubit un singur barbat in lumea asta… Si il iubesc si acum, rosti ea aproape soptit, intorcandu-se usor spre el. - Un barbat si un inger, ii aminti Vardas. Ea stramba din nas. - O sa ma pedepsesti vesnic pentru o greseala de acum cateva mii de ani? - Nici vorba de pedeapsa, intari deuronomul, mangaindu-i afectuos bratul. Ma gandeam la urmatorul lucru: daca ai putut sa iubesti pe cineva care nici nu era din aceeasi rasa cu tine, cu siguranta poti iubi din nou. - Vorbesti despre mine… sau despre tine? Vardas inghiti in sec, dupa care rase, stanjenit. - Ne vedem maine, regina mea. Reena zambi usor melancolic, petrecandu-l cu privirea. In clipa in care silueta lui Vardas disparu din sala, ofta fara voie. Un om si un inger. Doar un diavol ii mai trebuia. * Ajuns in aripa de vest, rezervata lui, fostul rege al Adabadului urca sprinten scara rasucita, mergand vitejeste spre turn. Palatul era cufundat in liniste. Fiintele dinauntru dormeau, ori erau preocupate cu ceremoniile de seara. Avea si el un ceremonial, de cativa ani incoace. Obisnuia sa se inchida in turn, inconjurat de sticle, bandu-si mintile pana dimineata. De teama ca Reena sa nu-l simta, cobora in bucatarie si cerea frunze de bevis. Miraculoasele frunze acopereau intru totul mirosul de tarie, salvandu-l de la scenele rusinoase care s-ar fi putut petrece, daca regina ar fi descoperit ca nu era atat de puternic pe cat parea. Apleca capul, deschise usita, trase zavorul, apoi se apropie de fereastra deschisa. Aerul tare, parfumat, invadase fiecare coltisor din camera turnului. Aici era unul din putinele locuri din care putea vedea splendoarea boltei. Pe masura ce se apropia dimineata, bolta se aurea, pierzandu-si putin cate putin verdele. Arata oarecum ca ochii ayazanei, mereu schimbatori. Vardas hotari pe loc ca ochii ei erau un soi de bolta in miniatura, un cer inchis inauntrul unui corp uman. Dupa ce se satura de priveliste, se tolani in patul tare, acoperit cu asternuturi tesute de mana, apoi privi cu multumire spre sticlele aranjate langa pat. Omul lui de nadejde nu-i uitase metehnele si ii pregatise odaia asa cum trebuia. Destupa o sticla oarecare, dupa care trase o dusca zdravana. Nici nu catadicsise sa-si schimbe hainele, nici cizmele nu le daduse jos. Zacea intr-o dulce lenevie, gandindu-se la lucruri petrecute cu mii de ani in urma. Chipul Reenei. Ziua nuntii. Ploaia de flori care cazuse asupra lor. Fusese fericit. Atat de fericit… Nici macar cu gandul nu gandea ca lumea lui perfecta se va prabusi intr-o singura noapte. Era convins atunci ca Reena va fi singura iubire din viata lui. Dar soarta avea alte planuri. Dupa mii de ani de singuratate, inima i s-a aprins din nou. De data asta, pentru altcineva. Vardas misca din cap, voind sa alunge amintirile ce-i apareau in spatiul negru dinaintea ochilor. Spera ca macar o noapte sa scape, sa nu mai fie chinuit. Pe cand se lupta, cu mintea ametita, undeva la granita dintre veghe si vis, auzi un zgomot ciudat, ca si cand cineva racaia in geam. Scapa sticla din mana si se ridica anevoios, clipind des. Era aproape treaz si privea buimac spre vizitator. Corbul se lasa pe marginea ferestrei, apoi isi desfacu aripile, lasandu-l sa vada ceea ce purta. Vardas il cauta sub pene, dezlegand mesajul prins de ghiara lui. - Ia sa vedem ce mi-ai adus… Oh, e o scrisoare! Sa nu-mi zici ca… Dar corbul zburase deja, lasandu-l sa-si bata singur capul. Vardas privi cu atentie sigiliul imprimat in ceara rosie, care imita un sarpe antic. Rupse neindemanatic pecetea, apoi se apropie de geam, vrand sa poata deslusi slovele. Un mesaj destul de lung, elegant, scris cu litere ingrijite, curgatoare. - Ce o vrea de la mine Printul Pierzaniei? Maret rege al Adabadului… Da, aici incepe linguseala. N-ai aflat ca nu mai sunt rege? Sau stirile ajung cu intarziere in Infern? Sa trecem peste titulaturi… As fi deosebit de onorat daca ai putea participa la serbarile din urmatoarele zile, dedicate fiicei mele, Layra… Vardas se opri, aproape hipnotizat de numele scris acolo, simtind un nod in gat. - Poate ai aflat, sau poate nu, dar va implini curand sapte ani celestiali. Si ce-mi pasa mie? Pe buna dreptate, te intrebi ce legatura are asta cu tine. Ei bine, vechi prieten… Vechi prieten? Chiar asa de prost ma crezi? pufni Vardas. Stii cat imi repugna rasa umana. Tu esti singurul om in care am incredere. Iar Layra, nascuta fiind din trup uman, are nevoie sa cunoasca pe cineva ca ea... Nu mai pot ignora nevoile ei, oricat mi-ar displacea acest lucru. Aha, deci recunosti ca prezenta mea ti-ar provoca oarece sila. Sa vedem ce mai indruga… Stiu ca-ti cer mult. Crezi?! Nu ai nicio datorie fata de mine, nici fata de Layra. M-am gandit ca, avand in vederea dragostea pe care i-ai purtat-o mamei ei, poate vei dori s-o cunosti. Cata consideratie! Ma intreb ce urmaresti… Sperand ca aceasta scrisoare sa te gaseasca sanatos… bla bla… Eu, Lucifer, Printul intunericului, Stapanul Infernului, Domn al Umbrei… Am inteles, nu te mai lauda. Dedesubt, o iscalitura scrisa de o mana sigura, in limba ingerilor cazuti. Barbatul inchise scrisoarea, o lasa sa cada pe masa, apoi se apropie de geam, tinand sticla in mana. Continua sa bea, cu gandurile departe. Invitatie in Castilia. Lucifer chiar trebuie sa aiba ceva incredere, ori poate un strop de nebunie, sa-l cheme in cuibul fiicei sale. Ce credea? Ca vederea copilei il va imbuna, ca-l va face sa uite ce i-a facut si vor fi prieteni la catarama? Niciodata. Era convins ca vederea ei nu i-ar aduce nimic bun, ci ar rasuci cutitul in rana de abia inchisa.

Infernul stia, Castilia stia, Adabadul stia. Lucifer nu mai era cel de demult. Capatase o slabiciune. Slabiciunea luase forma fiicei sale adorate, pentru care facuse totul. Un gand netrebnic ii incolti in minte. Gandul crestea, pe masura ce-l adapa cu ceea ce se afla in sticla. Poate nu era o idee chiar asa de rea. Accesul la cuib i-ar oferi numeroase avantaje. Ar putea afla, chiar de la fata locului, daca Lucifer pregateste vreo ofensiva secreta contra Adabadului. Ar putea sa-i ruineze imaginea in fata fiicei sale, cu greu intretinuta si asa. Layra nu stia cine este tatal ei. Nu cu adevarat. Traia intr-o bula de pace si liniste, fara sa fie constienta de durerea care se gasea in afara Castiliei. Oare Lucifer s-a gandit la faptul ca s-ar putea razbuna? Mai mult ca sigur, s-a gandit. Dar miza pe faptul ca si Vardas ar putea avea o slabiciune pentru fiinta nascuta de Layra. Mare greseala, gandi deuronomul, tragand inca o dusca. Lucifer uita chiar ce era mai important: chiar daca progenitura iesise din burta Layrei, a fost conceputa in pacat. Fiica sa pretioasa era produsul unei nelegiuiri. Lucifer o necinstise pe Layra, de asta era incredintat. Scrasni din dinti. Copila aceea pe care o preaslaveau toti, era o creatura odioasa care purta in sangele ei sangele damnatului. Cu ce era mai buna decat intunecatul? Cu nimic. Da, poate ar trebui sa mearga in Castilia. Nu cand o cerea Lucifer, ci la vreme potrivita, cand va pune totul cap la cap. Vardas uneltea, cu mintile tulburi, sprijinit de geam. Ce ocazie nesperata! I-ar putea da lovitura de gratie, razbunandu-se pentru miile de ani de umilinta si durere. Ar putea starpi cu usurinta progenitura, eliminand inca o arma din arsenalul Printului. Poate de asta nu murise in Margine. Poate avea un scop.