CAPITOLUL 18- TOPORUL STRAMOSILOR

 

 

CAPITOLUL 18- TOPORUL STRAMOSILOR

 

Daca un om ar putea sa-si cunoasca dinainte chinuitorul destin, s-ar injunghia cu propria sabie.

Vardas Kalibat El Jaffa

 

Sala de festivitati era plina de oameni. Sub lumina tortelor aprinse  se preumbla Reena, purtand o rochie impresionanta si coroana de regina pe crestetul rosu.

Alaturi de ea, un pas mai in spate, se vedea Landir, care o urmarea ca o umbra. De-o parte si de alta, invitati, pe care Reena ii saluta, pe masura ce trecea, iar acestia se inclinau solemn in fata ei, cu mainile stranse la spate.

Reena ajunse langa un palc de barbati care o priveau admirativ. Unul dintre ei, scund si indesat, ca un poloboc, cu nasul carn si obraji bine rotunjiti, statea tantos, cu pieptul scos si plin de importanta. Degetele ii erau pline de inele masive, gatul scurt era impodobit cu medalioane, hainele ii erau cusute cu fir pretios, pantofii aveau ciucuri de aur. Personajul durduliu abia isi putea tine echilibrul, zdrobit de greutatea aurului pe care il purta. Nu se putu apleca, asa ca se inclina stangaci, gata sa se prabuseasca. Se auzira chicote.

- Regina Reena. Dati-mi voie sa spun: splendoarea voastra intrece cu mult frumusetea cerului Adabadului in miez de vara, ba as putea spune ca rivalizeaza cu steaua Far' de Nume ce apare magicienilor pe Calea Alba….

- Macar stie vorbe mestesugite, sopti Landir, langa urechea reginei, cu evidenta ironie.

- Lord Duka, aceste cuvinte ma onoreaza, raspunse Reena, demna.

Grasunul ranji, dezvelind un sir de dinti scurti si indesati, multumit ca-i intrase in gratii. Sau, cel putin, asa credea. Ochii mici de viezure, de-un verzui mucegait, o priveau cu lacomie. Simtind gandurile lui, Landir isi petrecu mana peste umarul reginei, conducand-o usor in directia opusa.

- Regina mea!

Reena intoarse capul, cautandu-l cu privirea pe cutezatorul cu voce inalta. Acesta se desprinse dintre randurile de cavaleri si se apropie de ea. Conform obiceiului, ar fi trebuit sa pastreze distanta, dar tanarul facu un gest neasteptat, fara sa-i pese ca ar putea sa ofenseze Inalta Curte: se repezi spre Regina si-o saruta fugitiv pe buze, fara sa-i dea timp sa se dezmeticeasca.

Ca un fulger, o duzina de sabii iesira de sub mantii, iar printul Casir isi simti coastele inghesuite de tot felul de varfuri si lame taioase.

- Cum indraznesti s-o atingi? striga Landir, cuprins de furie, tragand-o pe Reena spre el.

Dar tanarul nici nu-l baga in seama. In schimb, privea spre regina, ca si cum ceilalti disparusera si doar ei se aflau in sala.

- Iertare, regina mea. Asa este obiceiul in tinutul meu.

Regina isi mai revenise si glasul i se inaspri.

- Obisnuiti sa va sarutati pe gura cu straini?

- Femeie cu femeie, barbat cu barbat chiar. Daca am fost prea obraznic, regina mea, pedepseste-ma, zambi el siret. Orice pedeapsa de-a ta o voi considera ca pe-un favor.

Casir era chipes. Poate prea blond, prea spalacit pentru rasa ei, dar nu trecea neobservat. Doamnele de la curte isi dadeau coate deja, razand de mica lui sceneta. Reena facu un semn si lamele taioase se indepartara.

- Esti indraznet.

- Trebuie sa fiu. M-as ura daca as sti ca n-am facut orice era posibil ca sa-i captez atentia reginei.

- Te cam grabesti, zise Landir, in doi peri. Regina n-a decis inca nimic.

- Dar ne-a chemat! interveni grasunul. Asta trebuie sa insemne ceva!

- Intr-adevar, glasui Reena, lordul Duka are dreptate. Nu va aflati aici doar ca sa-mi beti vinul. V-am chemat pentru ca trebuie sa iau o hotarare. Dar nu-l vad pe cel de-al treilea pretendent, adauga ea, uitandu-se prin multime.

Pe cand zicea acestea, usa cea mare se deschise violent, ca trantita de vant. In cadrul ei aparu silueta unui barbat inalt, subtire, imbracat intr-o pelerina neagra, cu capison.

Lumanarile palpaira. Cavalerii isi lungira gaturile. Printul Casir se aseza strategic, in stanga reginei, glasuind:

- Vorbim de demon si el este la usa.

Muzicantii inspaimantati se inghesuira la perete. Domnitele se asezara buluc in spatele cavalerilor. Cu totii stiau cine era cel care intrase. Casir pufni nemultumit, Duka se albi.

- Iata-l! anunta Landir, apoi desfacu bratele, prieteneste. Bine ai venit! Sala noastra a devenit mult mai intunecata odata cu sosirea ta! Cu totii ne cutremuram si ne bucuram!

Vrajitorul pasi printre randuri, deloc grabit, hranindu-se parca din spaima pe care o citea pe chipurile celorlalti. Se imbratisa scurt, ceremonial, cu Landir, semn ca aveau o relatie destul de stransa.

Cei doi se apropiara de Regina, care statea nemiscata, escortata de cavaleri. Acestia urmareau fiecare gest al vrajitorului, ingrijorati. Om de rand, nobil sau vlastar regal, nu conta, nu ar fi fost intelept pentru nimeni sa-l supere pe anticul Kepren. Ii spuneau lord, cu toate ca nu apartinea vreunei case de nobili, nici nu avea pamanturi, insemne sau stindard. Locuia pe o stanca inalta, intr-un castel abandonat, inconjurat de santuri cu apa, si se indeletnicea cu lucruri necurate, pe care niciun muritor nu indraznea sa le numeasca.

Unii spuneau ca ar fi fost vrajitorul principal al lui Lucifer, dinainte de razboi. Ca ar fi  tradat tabara luciferica, din cauza unei promisiuni neonorate, si ar fi venit in Adabad la invitatia stra-stra-stra-bunicului Reenei. Altii spuneau ca era chiar mai batran decat Lucifer si ca venise in lumea lor cu un scop bine stabilit, urmand sa plece de indata ce acesta ar fi fost atins.

Au circulat multe legende dupa razboi, mai mult sau mai putin bazate pe adevar, dar oricat s-au muncit carturarii din Adabad, nu au putut afla originea acestui ins enigmatic. Nici macar nu stiau daca era om, inger, sau vreo corcitura intre cele doua rase. Aura lui de mister nu lasa pe nimeni neafectat. Vorbea putin, impartasea si mai putin, iar cei care aflau lucruri ce nu trebuiau aflate, nu traiau mult.

Asa ca nu-i de mirare ca intreaga sala il privea cu stupoare, neintelegand de ce Landir si-ar da sora pe mana unuia ca el. Prea putini stiau faptul ca Landir fusese unul dintre invataceii lui Kepren si aflase de la acesta tot felul de taine intunecate.

- Sora mea, Reena… Nu cred ca ai avut placerea s-o cunosti.

- Nu arata ca in portretul pe care mi l-ai trimis, zise vrajitorul, pe un ton rece.

- Chiar? sari Landir.

Vrajitorul nu oferi alte lamuriri. Ajuns in fata reginei, ramase ca un stalp. Nu se inclina, nu incerca sa-i sarute mana, nici macar nu se stradui s-o impresioneze in vreun fel. Reena crezuse ca ea va fi cea care-l va cantari din ochi, dar se intampla taman invers. Kepren o privea ca o pasare pradatoare, incercand parca sa afle cate parale face. Acei ochi nefiresti, caprui-verzui, ca de sarpe, se incadrau perfect pe figura galbuie, impartita in doua de un nas acvilin. Insemne negre porneau de undeva din spatele urechilor si se prelungeau deasupra sprancenelor stufoase. Parea undeva intre doua varste, nici prea tanar, nici foarte batran. Avea un trup bine legat si era destul de inalt.

- Regina a decis?

Reena inghiti in sec. Acum era si mai incredintata ca trebuia sa stea cat mai departe de acest om. Sau inger razvratit.

Se intoarse usor spre perete, aratand spre toporul infipt acolo, ce parea ca nu-si are locul in sala de festivitati.

- Vedeti acea arma? Este toporul sotului meu, regele Vardas Kalibat El Jaffa.

- Fostul rege, interveni Landir.

Regina ofta usor, apoi continua. Toata lumea se uita la perete.

- Numai cel care va reusi sa-l scoata de acolo imi va putea fi sot. Nu pot accepta ca Print Consort un om care nu are macar aceeasi putere.

- Doar atat? se mira Casir. Floare la ureche!

- Sa purcedem! zise grasunul, incepand sa-si sufle manecile.

Reena zambi superior, ca si cand stia ceva ce ei nu stiau.

- Pe rand, domnilor, pe rand, zise Landir.

Casir ranji.

- Vad ca lordul Mynodorului nu mai are rabdare, deci o sa-l las pe el primul.

Se isca rumoare. Transpirat si ingreunat, grasunul Duka facu o plecaciune slugarnica in fata gemenilor, apoi se apropie de peretele cu pricina.

 - Acum e acum, isi zise el, apucand coada toporului.

Smuci o data, smuci de doua ori. Toporul ramase neclintit.

-Vezi, domnul meu, daca nu ai fi mancat atata vanat si ai fi facut mai multa miscare, ti-ar fi fost mai usor acum.

Replica lui Casir starni un val de rasete.

- Oh, taci! se enerva Duka. Mai bine indesat si bine hranit, decat slab si desirat ca un copac oarecare batut de vant!

Ceilalti rasera din nou. Landir ii privea distrat, Reena era serioasa. Nu se putea citi nimic pe fata ei. La fel era si Kepren, care urmarea cu interes scena caraghioasa.

Duka se cazni vreme de-o jumatate de ceas, fara sorti de izbanda.

- Parca-ar fi zidit in perete!

- E randul meu, sari Casir, scotandu-si mantaua, ca sa nu-l incurce.

Duka se retrase infrant, naclait de sudori si rusinat de nereusita sa. Increzator in fortele sale, Casir insfaca arma si incerca s-o scoata afara dintr-o singura miscare. Surpriza. Toporul ramase nemiscat. Tanarul zambi incurcat, dupa care se opinti din nou. Muschii i se incordara, figura se incorda si ea, ochii albastri parca stateau sa-i iasa din orbite. Domnitele incepura sa bata din palme usor, incercand sa-l incurajeze.

- Casir, Casir, Casir! strigau ele de pe margine.

Printul trase pana simti ca-si zdreleste mana. Toporul ramase la fel de nepasator. Infuriat, acesta lovi cu pumnul in perete.

- E ceva necurat la mijloc!

Se auzi vocea vrajitorului negru.

- Ai pierdut.

Casir ii privi cu narile stranse, mutandu-si privirea de la regina la vrajitor. Nevrand sa se lase infrant, se napusti inca o data, tragand din toate fortele lui. Mainile ii alunecara, iar Printul cazu cat era de lung, pe spate, facand podeaua sa duduie.

Landir rase asurzitor. Reena incepu sa schiteze un zambet.

Umilit si infrant, printul isi aduna oasele, apoi se apropie de Kepren, vorbind printre dinti.

- Sa te vad!

Vrajitorul se indrepta calm spre perete. Ajuns in fata toporului, incepu sa-l studieze. Ceilalti se uitau mirati.

- Ce mai astepti? Scoate-l afara! striga Casir.

- Tacere! Lasati-l sa se gandeasca! grai Landir.

Casir se infierbanta.

- Da’ ce-i de gandit? E vorba de forta!

 Vrajitorul pipai tacticos toporul, de parca atingea soldul unei femei, lucru care starni neliniste in inima Reenei. Ce astepta?

Barbatul isi freca palmele una de alta, starnind scantei verzi.

- Foloseste magie! Nu-i corect! se razvrati Duka.

- Nimeni n-a zis ca nu pot folosi, rosti muscator vrajitorul, aruncand o privire serpeasca spre roscata.

- Daca stiam ca putem folosi magie, imi aduceam rune si atunci as fi izbandit! adauga Casir.

Kepren ranji dracesc.

- Daca…

Reena vorbi.

- Kepren are dreptate. N-am zis ca magia este interzisa, dar nici n-am zis c-o puteti folosi. Asta a fost o parte din incercare.

- … N-a fost doar un test de forta! constata Casir.

- Se pare ca nu esti chiar atat de nataflet pana la urma, mormai Kepren, incepand sa lucreze asupra zidului.

Nemangaiat si ranit in amorul propriu, printul se lasa pe mana doamnelor de la curte, care se straduiau sa-l inveseleasca.

Estimp, intunecatul lucra, cu rabdare si pricepere, topind zidul care sustinea toporul, lucru care ii nelinisti pe toti, in final.

Nu era cu putinta sa castige! Ajuns intr-o pozitie favorabila langa tron, acest ins ar putea aduce intunericul asupra lor!

Deodata, se auzi un sunet de goarna. Inima Reenei incepu sa bata mai tare. O ameteala usoara ii inconjura capul.

- Regele! A sosit Regele! anunta un crainic, in pragul usii.

Auzind acestea, Kepren se grabi sa darame zidul, stiind ca nu mai avea mult timp. Oaspetii priveau cand spre usa, cand spre vrajitor, asteptand sa vada ce va decide soarta.

Un barbat inalt si solid, cu umerii largi, pasi in sala luminata, purtand haine de calarie si cizme prafuite. Barbos si incruntat, acesta o cauta cu ochii pe Reena, care amutise.

- In numele Cerului, ce se intampla aici?

- Cred ca stii ce se intampla, rosti Landir, intepat.

- Da. O nelegiuire. Poate ochii ma inseala, poate sunt obosit, dar cred ca vad un strain care incearca sa smulga din perete toporul stramosilor mei.

Regina inghiti in sec, apoi isi feri privirile. Vardas inainta pana in spatele vrajitorului, apoi il batu pe umar. Kepren se intoarse mirat. N-apuca sa se mire prea mult. Un pumn sanatos, daruit cu mare generozitate, il tranti la podea. Cazu asemeni unui liliac ranit, iar faldurile hainei negre il acoperira ca o mantie a dezonoarei.

Regele de drept al Adabadului smulse toporul dintr-o singura miscare, apoi il stranse puternic in mana.

- Acest topor este facut pentru barbati, nu pentru mascarici.  Indrazniti sa visati la mana reginei? Un parvenit, un puiandru si un batran coclit cu magie neagra? Ar trebui sa va fie rusine!

Kepren se culese anevoie de pe jos. Ochii verzi scaparau fulgere.

- Vei plati scump pentru asta!

- Afara! urla Vardas, cuprins de manie si facand semne amenintatoare cu toporul. Toata lumea afara!

Landir ghida oaspetii spre o iesire de urgenta. Doar vrajitorul iesi pe poarta principala, blestemand fara incetare.

Rusinea de pe figura reginei se sterse repede, fiind inlocuita de bucurie si admiratie, amestecate cu teama. Ramase ca o statuie, cercetandu-si sotul. Acesta infipse toporul la locul lui, mormaind cuvinte in limba celor vechi, apoi se intoarse spre ea.

- Nici n-am semnat vreo carte de despartire, dar te-ai grabit sa ma inlocuiesti?

- Carte de despartire? se auzi glasul ascutit al Reenei, incarcat de repros. Indraznesti sa ma certi pentru ca incerc sa consolidez regatul, chiar daca nu mai esti demult sotul meu?

- Cat timp vor exista acele slove scrise in Cartea Numeronilor, sunt!

Ea rase sarcastic.

- Chiar? De aceea ti-e scarba sa ma atingi? De aceea esti mereu departe de casa?

Reena porni demna spre o alta iesire, una care ducea spre apartamentele ei. Slujitorii speriati care ii apareau in cale se ascundeau in spatele coloanelor.

- Nu-mi intoarce spatele, Reena!

Dar ea nu il asculta si continua sa mearga, incapatanata, cu pas cadentat, iar Vardas pe urmele ei, ca un lup.

Se deschisera mai multe usi, pana ajunsera acolo unde trebuia, usi deschise de tot felul de paznici, care se purtau ca umbrele, aproape nevazuti, neauziti si nebagati de seama.

Cand ultima usa se inchise, pentru mai multa siguranta, Reena scoase degraba o cheie din sertar si o incuie.

- Deschideti usa! se auzi glasul regelui, ramas pe dinafara.

Slugile incercara, dar degeaba.

- E incuiata pe dinauntru, regele meu!

- Reena! batu el. M-ai umilit destul azi! Deschide usa!

Dar ea se prefacu ca nu-l aude si incepu sa dezbrace rochia grea. Dupa mai multe bubuituri furioase, regele se retrase.

Ramasa singura, femeia isi contempla chipul alb in fata oglinzii. Se descotorosise de imbracamintea regala, incarcata cu nestemate, si ramasese doar intr-o camasa aurie, descheiata la piept, subtire ca panza de paianjen, pe sub care i se puteau ghici nurii la care ravneau atatia. Isi pieptana parul roscat, care se unduia frumos si bogat, curgand ca o apa pe spatele gol. O bufnitura surda o facu sa scape pieptenul din mana. Cineva izbea in usa. Nu cu pumnii, nu cu picioarele, ci cu altceva. Reena se ridica, dreapta, speriata, ducandu-si mana la piept.

- Garzi!

Dar garzile nu raspundeau, semn ca cineva le alungase de la postul lor.

- Reena, deschide usa!

- Ai innebunit?! Nu deschid nimic!

- Ma aflu in casa mea, am dreptul sa intru in orice camera poftesc!

- Nu si aici! se incapatana ea.

Regele continua sa sparga usa, Reena incepu sa inghita cu noduri.

- Vardas, ma sperii!

- Foarte bine! Daca rusine nu ai, poate mai ai frica!

Ea ramase inghetata, sprijinita de o masuta, acoperita de pletele lungi pana la coapse, muscandu-si buzele rosii din cand in cand. Inima aproape ii iesi din piept cand usa se zdrobi sub lovitura toporului stramosilor, dezvaluind treptat silueta sotului ei. Femeia incepu sa se tanguiasca.

- Ti-ai pierdut mintile!

Vardas sprijini toporul de marginea usii, apoi se propti in prag, ostenit.

- Vei vorbi cu mine acum?

Tonul lui era neobisnuit de linistit, in contrast cu furia din miscarile de mai inainte.

- Ce vrei? ingaima ea.

- Ce-a fost sarada aceea ieftina?

- Te referi la concurs?

- Ah, concurs. Asa se numeste tradarea acum?

- Trebuia sa actionez. Nu puteam ignora cererile in casatorie, se spovedi ea.

- Nu ai fi primit nicio cerere, daca n-ai fi anuntat ca esti in cautarea unui sot nou. Cand ai facut-o? Prespun ca dupa ce-am plecat, ca sa-mi fie greu sa aflu vestile.

- Dimpotriva, am vrut sa afli vestile!

- De ce? Ca sa-mi dai cu tifla?

- Ca sa te silesc sa-ti vii in simtiri!

- Deci recunosti ca ai apelat la o scamatorie ieftina ca sa ma aduci inapoi?

- N-a fost scamatorie ieftina.

- Dar ce-a fost?

- Strategie.

Vardas rase, simtind cum i se incordeaza muschii. Era furios, dar in acelasi timp, amuzat, si nu stia cum s-o scoata la capat.

- Oricat de disperata ai fi, nu ai apela veci la asemenea “strategii”. A fost nedemn ce ai facut, Reena. Nu te reprezinta.

Obrazul femeii se impurpura.

- Am sa te intreb cateva lucruri, iar tu ai sa-mi spui adevarul, adauga el, pe un ton ce nu lasa loc de nesupunere. Cine a venit cu ideea asta nebuneasca? Landir?

- Da.

- Ai fi vrut sa-l iei pe Landir de sot?

- Doar daca as fi fost nevoita.

  Vardas dadu verdictul.

- Landir trebuie sa plece.

Reenei ii scapa un gest nerabdator.

- Il alungi?

- Acest individ a complotat pentru uzurparea tronului. Nu i-am dat binecuvantarea pentru asta. I-am permis sa intre in camerele tale, atat.

- Ma tot intreb de ce i-ai permis.

- Ca sa te fac fericita. Nu asta iti doreai?

- Fericita? Fericita?! striga femeia. De ce ai crede asemenea prostie? 

- Il iubesti, nu-i asa? L-ai iubit cu mult timp inainte sa apar eu.

- Dar nu este sotul meu!

- Ah, dar cine e sotul tau legiuit?

- Tu! intari ea.

- Nu mi s-a parut asa, cand am ajuns la concurs. Mi s-a parut ca ai scuipat pe toate sutele de ani petrecute impreuna.

- Vardas…

- Reena, Reena, ingana el, pasind in incapere si venind spre ea.

Ea se dadu un pas inapoi, ca si cum ar fi simtit apropierea unui inamic.

- Ce s-a intamplat cu tine? Unde e sotia mea inteleapta? Ce sunt aceste scheme imprumutate de la altii?

- Te-as putea intreba acelasi lucru. Cine mi-a furat sotul? De ce esti mereu cu gandurile in alt loc, de ce te tii departe de patul meu? Nu, nu-mi raspunde. M-ar durea prea tare.

Vardas se apleca peste ea, incepand sa-i desfaca snurul camasii.

- Ce vrei de la mine, Reena?

- Vreau sa te intorci acasa. Cu adevarat.

- Nu cred ca pot face asta, mormai el, coborand cu mana pe soldul ei, observandu-i pieptul desenat frumos pe sub camasa subtire.

- De ce nu?

- Stii de ce.

- Ai fi vrut sa fii mort? Spune-mi! Ai fi vrut sa fii mort, langa Layra?

- Da, as fi vrut sa fiu mort langa ea, raspunse Vardas, inspirand parfumul parului ei.

Reena capatase o privire de femeie ranita, roasa de gelozie.

- N-ai fi murit pentru mine, dar pentru ea… da?

- Pentru tine vreau sa fac ceva mult mai greu.

- Ce, Vardas, ce?! intreba roscata, pe un ton exasperat.

Vardas o smuci spre el si o cuprinse in brate.

- Vreau sa traiesc.

Femeia n-apuca sa mai protesteze, pentru c-o lua in stapanire. Se imbratisara salbatic deasupra mesei, iar oglinda se zgaltai.

- Ajuta-ma sa traiesc, Reena! sopti el, in timp ce o saruta pe umerii goi, cuprins de frenezie.

Camasa cazu. Trupul ei mladios se undui pe dupa al lui, iar finetea pielii femeii se intalni cu atingerile aspre pe care le visa de atata timp. Se auzira gamete infundate, care alunecau pe coridoarele scufundate in semiintuneric. Pieptul frematand al reginei, alb si aproape feciorelnic, era gustat de gura lui amara. 

Vardas o rasuci pe brate, culcand-o in patul mare, acoperit de matasuri rosii. Reena inflorea sub mainile lui, iar pustiul regelui apostat incepu sa semene cu un ocean revarsat peste marginile lumii. Toata furia, toate resentimentele se topira in acea inlantuire patimasa, care avea parfumul unor vremuri demult apuse, dar, totusi, atat de vii in trupurile torte de acum.