CAPITOLUL 17- PROPUNEREA PRINTULUI

CAPITOLUL 17- PROPUNEREA PRINTULUI

In lupta, calul si calaretul sunt una. Nu-i poti deosebi, nici desparti. Tot asa si Lucifer cu Lumina Sa.

(Azazel)

Stateau fata in fata, fiecare in celalalt capat al mesei. Masa lunga, desirata, pline de bucate, lumanarile si alte aranjamente le mai ascundeau unele bucati din chip. Se vedeau prin vazele cu flori si se pandeau, fara sa se miste.

Dupa o lunga tacere, Vardas isi dezlipi buzele.

- I-am vazut statuia…

Lucifer mai sorbi o gura din licoarea sa preferata, rosie ca sangele, aparent distrat.

- Da? Si cum ti s-a parut?

- Trebuie sa recunosc: e mana unui maestru acolo. 

Printul zambi.

- De ce spui asta?

- A reusit sa-i capteze spiritul. Pe de alta parte, nu inteleg de ce si-a inchipuit-o ca pe-o desfranata. Layra era pura…

- Sau, cel putin, asa ai vazut-o tu. Aproape o sfanta, nu? Asta pana cand ma apropiam de ea. Atunci, puritatea se ascundea printre umbre.

Vardas stranse pumnul pe sub masa.

- Te manie acest gand? susura Lucifer, viclean.

- Ma manie minciuna. Amandoi stim ca Layra era ingrozita de tine si ar fi facut orice sa scape din Infern.

Printul rase muscator.

- El Jaffa, pe cat de intelept esti, pe atat de orb devii cand vine vorba de femei. Ingrozita? A fost. La inceput. Pana a inceput sa ma cunoasca mai bine.

Vardas rasufla adanc, incercand sa se linisteasca.

- Nu te voi lasa sa-i murdaresti imaginea.

- Pentru ca nu poti suporta gandul ca Layra nu era o icoana?

- Am cunoscut-o! Nu ar fi cazut in bratele tale de bunavoie!

- Si, totusi… a facut-o, insinua Printul, lasand paharul jos.

Vardas lovi cu pumnul in masa. Vazele se clatinara.

- Minti!

- Nu am niciun motiv sa te mint, El Jaffa. Lucrurile au fost consumate deja. Fie ca-ti place, fie ca nu, mi s-a daruit.

- Sunt sigur ca ai necinstit-o si nimic din ce-mi vei spune nu ma va putea convinge!

- Crezi ce vrei, raspunse Printul, pe un ton egal.

Se lasa din nou tacerea. Vardas privea spre fereastra, ca sa nu fie nevoit sa se confrunte cu vechiul sau rival.

- Stii ce nu inteleg?

Lucifer il privi circumspect.

- Nu ai suportat ideea ca Layra ar putea sa ma iubeasca, dar esti gata sa mi-o dai pe fiica ta.

- E fiica mea. Nu e Layra.

- Nu ai dragoste pentru ea, nici macar un strop?

Lucifer rase din nou.

- Dragoste? Te referi la boala de care suferiti voi, oamenii? Nu, nu sunt infectat. Layra, pe de alta parte, s-a nascut  infectata. Si nici unchiul ei, fost iubitor de oameni, nu a crescut-o cum ar fi trebuit. E slaba, Vardas.

- De aceea ai adus-o in Castilia?

- N-o puteam creste in Infern, riscand ca Lilith sa strecoare asasini in palat. Oricare dintre fiicele mele ar putea-o zdrobi.

- Te referi la fiicele care ti-au mai ramas. Nu pot sa pricep cum ai putut sa-ti elimini propriile progenituri.

- O data ce Layra s-a nascut, nu le mai puteam lasa sa traiasca. Asha a scapat pentru ca s-a intervenit pentru ea. Dar pe Asha a crescut-o Denaida, in spiritul nostru, si nu se va revolta. Samyra, pe de alta parte, este copia mamei ei. Am vrut s-o elimin, dar Lilith m-a implorat.

- Ai ucide pe oricine, doar ca s-o protejezi, dar afirmi ca nu ai dragoste pentru ea.

- Gandesti ca un om, ii reprosa Printul. Nu am protejat-o pentru c-o iubesc, ci pentru ca este esentiala pentru propria mea supravietuire.

- Ai de gand s-o folosesti ca alimentator? se ingrozi Vardas.

- Ce urat suna. Layra isi va ajuta tatal in vreme de nevoie, atata tot.

- De ce-ar face-o?

Lucifer ranji.

- Ma iubeste, nu? Natura ei ii va dicta asta.

- Ai ramas la fel. Indiferent cat timp trece peste tine, nu poti sa renunti la ticalosie.

- Si tu esti mai bun?

Vardas se imbufna.

- As fi putut fi, daca nu mi-ai fi luat-o pe Layra.

- Sa lamurim un lucru: nu am luat-o pe Layra de la tine, pentru ca niciodata nu ti-a apartinut!

- Tu, prin actele tale, ai facut-o sa-si doreasca moartea!

- Acesta e un fapt regretabil. Nu ar fi trebuit sa fie asa. Dar, Vardas, ea stia cine sunt si nu se astepta la nimic bun din partea mea. Tradarea ta, pe de alta parte… Spune-mi inca o data: cine a fost cel care a determinat-o sa-si curme viata, in final?

Vardas isi inclesta inca o data pumnii.

- Te-ai intrebat de ce sculptorul a plasmuit-o ca pe o desfranata. Layra nu era o Maica, nu era o sfanta. Nu mereu. Cateodata, era doar o femeie. Si avea dorinte.

Vardas se simti strapuns de un fior.

- Tu ai sculptat-o, nu-i asa?

- Te miri?

Deuronomul inghiti in sec.

- Nu credeam c-o pretuiesti atat.

- Layra a fost importanta pentru mine cat a trait, dar si mai importanta dupa ce-a murit. Darul ei ne-a salvat pe toti.

- Acest “dar”, cum il numesti, e fiica ta, nu un obiect!

- Acesta este scopul luminii: sa lumineze, sa regenereze, sa intretina viata.

- Un mijloc pentru un scop.

Lucifer clatina din cap.

- Ce-ai fi facut, daca-ai fi fost in locul meu? Ah...! Nu esti in locul meu. Tu nici macar nu poti muri. Dar eu, Vardas, fara Lumina mea, ma sting.

- Nu scrie nicaieri ca trebuie sa fii si crud cu ea.

- Crud?! I-am daruit totul! Are un regat numai al ei, traieste intr-un palat, inconjurata de slujitori, poarta haine scumpe si nestemate in par. I-am adus invatatori, am inveselit-o cu sarbatori. Ba chiar am apelat la un vechi rival pentru a-i desavarsi educatia, ca partea ei umana sa nu aiba de suferit, adauga intunecatul, privind cu inteles spre deuronom.

- Traieste intr-o colivie de aur.

- Poate. Dar acesta e cel mai sigur loc pentru ea. Desigur, daca ai izgoni-o pe Reena de pe tron, fiica mea ar putea trai in Adabad, printre oameni.

- Nu voi face asa ceva.

- Atunci… Presupun ca Layra isi va petrece restul vietii ei lungi langa mine, fara sa paraseasca vreodata Castilia. Nu e cea mai crunta soarta la care ma pot gandi. Ar putea fi mai rau.

Vardas inghiti in sec.

- Trebuie sa existe o alta cale. 

- Exista. Accepta oferta mea. Ramai in Castilia, ca protector al Layrei, invat-o caile oamenilor, da-i ce are nevoie pentru a supravietui, ca sa putem cu totii trai!

- Nu pot parasi Adabadul, nici pe Reena…

- Simtul datoriei. Inteleg, chiar inteleg. Dar daca e asa, de ce te afli acum in Castilia?

Vardas il privi descumpanit.

- Am venit sa vorbim despre Margine.

- Asta-i tot?

- Asta-i tot.

- Iar vederea fiicei mele te lasa rece?

Vardas rasufla obosit, apoi isi freca fruntea.

- Esti consumat de vinovatie, constata Printul.

- E asa de limpede?

- As prefera sa ramai pentru ca ai dragoste pentru Layra, nu din vinovatie, dar accept orice varianta.

- Lucifer… Nu stiu ce sa spun.

- Daca-ti faci griji pentru Reena: e simplu. Casatoreste-o repede cu cineva.

- Cu cine?

- Cu oricine, afara de mocofanii propusi de Landir.

- Landir a inceput sa selecteze miri? tresari Vardas.

- Vestile circula repede. Am auzit ca exista trei pretendenti. Toti trei nedemni de regina ta.

- Plec, zise Vardas, ridicandu-se.

Printul facu un semn din mana.

- Stai, stai, nu te grabi.

- Trebuie sa-mi scap sotia din ghiarele lor! Nu pot sta cu mainile in san in timp ce dusmanii planuiesc sa-mi sterpeleasca Adabadul!

- Stai jos. Am o propunere.

Deuronomul se lasa moale pe scaunul arcuit.

- Acel Landir trebuie sa dispara. E limpede care sunt intentiile lui. Daca regina nu il vrea, va incerca s-o controleze printr-o marioneta propusa de el.

- Nu-l pot elimina. E fratele ei geaman.

- Totusi... daca regina nu accepta marioneta, doar Landir va putea sa mai joace rolul de sot.

Vardas se incrunta.

- Peste cadavrul meu teapan si rece!

- De-abia ai parasit Adabadul, si el a inceput sa unelteasca. Maine-poimaine va fi in locul tau, pe tron.

Deuronomul se framanta.

- Pe scurt, am doua variante: sa ma intorc langa Reena, ori sa raman in Castilia. Dar daca raman aici, cum imi voi securiza tronul?

- Putem sa alegem pe cineva, asa cum a facut Landir, si sa-l trimitem acolo. Cineva credincios noua, dar credincios reginei, in acelasi timp.

- Nu exista asa un om!

- Nu este om.

Vardas ramase ca trasnit.

- Spune-mi ca nu te gandesti la ce ma gandesc!

Lucifer zambi.

- Ar fi asa de rau?

- Vrei sa-l trimiti pe Azazel s-o tina in frau pe Reena? Ce gluma!

- De ce ar fi gluma?

- Reena nu este proasta. Ar mirosi imediat ce urmaresti. Daca nu poti avea Adabadul direct, vei incerca sa te strecori prin fratele tau.

- Ar fi temporar. Pana vei desavarsi educatia Layrei. Dupa aceea, Azazel se intoarce acasa. La fel si tu.

- Iti dai seama cat de insultatoare e propunerea ta?

- Ah, am uitat. Azazel, amantul reginei. Tot n-ai trecut peste rana produsa de adulter?

Vardas se scula in picioare.

- Relatia mea cu regina ma priveste doar pe mine! Nici Landir, nici Azazel si nici vreun alt borfas nu-mi va spurca patul matrimonial!

- Du-te acasa, atunci… spuse Lucifer, pe un ton lehametit. Revendica-ti tronul, fericeste-o pe Reena, fa copii.

- Stii ceva? Nu e o idee atat de rea!

Nervos la culme, deuronomul se pregatea sa paraseasca incaperea. Nu apuca sa deschida usa, pentru ca usa se deschise in fata lui.

Insotita de doua slujitoare, imbracata fastuos si pasind demn, intra Layra, care isi odihnea manutele pe matasea rochiei lungi pana in pamant.

- Vino, Layra. Vino sa-ti iei ramas bun de la Vardas!

- Pleaca?

Vardas o privi rusinat. Ochii copilei erau inecati in dezamagire. Se protapise in fata lui, in vreme ce slujnicele se trasesera mai la o parte.

- Trebuie sa se intoarca acasa. Cel mai probabil, nu-l vom mai vedea, raspunse Lucifer, venind spre ei.

- De ce trebuie sa pleci, Vardas?

Vocea fetitei era incarcata de repros. Sesizand schimbul de priviri dintre cei doi, Lucifer facu semn slujnicelor sa iasa.

- Va las sa va luati ramas bun.

Usa se inchise brusc, starnind un val de aer. Slujnicele ramasera pe coridor, asteptand iesirea printesei, in vreme ce intunecatul se indrepta spre aripa de vest.

Copila amutise. Vardas nu se mai simtise demult atat de torturat. Ce vina avea ea?

- Asculta…

- Nu vreau sa ascult! tipa ea, ducandu-si mainile la urechi si incepand sa cante.

- Daca nu ma duc acasa, regatul meu se va destrama! striga Vardas, incercand s-o acopere.

Fetita continua sa cante in gura mare.

- Trebuie sa protejez regina!

Layra isi desprinse brusc mainile, dupa care il privi dojenitor.

- Ai promis ca vei avea grija de mine.

Vardas n-o putea contrazice. Figura fetitei se schimonosi.

- Ai mintit!

Copila incepu sa planga sfasietor, infundat, cu lacrimi bogate, stergandu-se la ochi cu faldurile bogate ale manecii. Camera incepu sa se intunece.

Uimit, deuronomul privea de jur-imprejur. Nu mai vazuse demult asemenea manifestare. Doar Lucifer putea schimba ce se afla imprejur, atunci cand se mania.

- Layra…

Ferestrele incepura se vibreze, vazele cu flori cazura, candelabrul se clatina.

Vardas incerca sa ia copila in brate, dar de indata ce o atinse, isi retrase mainile, gemand.

- Arzi!

Copila plangea tot mai tare.

- Slujitori! striga Vardas.

Insotitoarele ei se napustira pe usa. Deuronomul isi privea palmele arse, neintelegand ce se petrece.

- Pe Satan! tipa cea din stanga. Cheama-l pe Print!

Cealalta fugi intr-un suflet. Insotitoarea ramasa incerca s-o linisteasca, dar de indata ce-o atinse, avu aceeasi soarta ca si Vardas. Copila se prabusi. Sub ea, podeaua fumega, dezvaluind scheletul pe care se sprijinea. Layra risca sa cada in camera de dedesubt. Slujinica tipa.

- Lordule, va implor! Lucifer ma va ucide daca pateste ceva!

Vardas isi smulse mantaua de pe umeri, apoi se repezi spre copila si incerca s-o cuprinda de dedesubt, acoperindu-si mainile cu mantaua. Dar mantaua se topi de parca ar fi fost nimic, apoi se lipi de mainile deuronomului, care racni.

Bucati din podea cadeau deja, cu zgomot, candelabrul camerei de dedesubt se desprinse si el, cazu si zdrobi o masa in drumul sau. Tot ce-o mai sustinea pe copila erau doua barne innegrite de fum, care paraiau.

Vardas nu se dadu batut. Se repezi din nou, cu mainile arse, chiar pe cand se rupeau barnele si o prinse de brate. Layra tipa ca din gura de sarpe. Slujnica se jelea. Usa fu scoasa din tatani de un pumn zdravan, Lucifer intra precipitat.

- Layra?

Stand in genunchi, prafuit si ars pana la umar, cu haina pe jumatate topita, deuronomul tinea in brate mogaldeata incandescenta, care incepuse sa se linisteasca. Copila avea ochii larg deschisi si-l privea adanc. Vardas nu se putea sustrage acelei priviri.

Printul se lasa langa cei doi, apoi isi cerceta fiica.

- Are febra.

- Este bolnava? se mira Vardas.

Printul i-o smulse, ridicand-o pe bratele lui, dupa care se uita spre Vardas, spunandu-i incet:

- Pleaca. Ai facut destul rau.

 

*

Intinsa in patul cu asternuturi racoroase, copila se odihnea, supravegheata indeaproape de ochii complet negri ai celui care-i era tata. Usa se deschise lent. Se auzi un pas greoi.

- Nu aveai treburi urgente in Adabad? mormai Printul, tafnos, adresandu-se celui care intrase.

- Am venit sa-mi cer iertare.

- Te ascult.

- Nu tie. Fetitei.

- Doarme.

- O voi face oricum.

Vazandu-i privirile incrancenate, Printul se ridica lent, gratios, de la locul sau, merse cativa pasi, ajunse in dreptul lui Vardas si arunca cateva vorbe peste umar.

- Prea bine. Dar, Vardas…

- Da?

- Sa nu te mai vad in Castilia.

Deuronomul nu se lasa intimidat. Scutura scurt din cap, semn c-a inteles, apoi se apropie de pat.

Ramas singur, contempla in tacere chipul copilei, scaldat in lumina crepusculului.

- Layra… Stiu ca dormi, dar vreau sa-ti spun ceva. Nu am mintit. Am sa te protejez, chiar daca ar trebui sa mor pentru acest scop. Ii datorez asta mamei tale.

Copila deschise ochii brusc, speriindu-l.

- Mama?

Vardas isi regreta de indata cuvintele. Fetita se ridica intr-un cot, iar parul carliontat si incurcat i se revarsa pe perna. 

- Ce este mama, Vardas?

El ramase cu buzele stranse.

- Aha, e unul din acele lucruri pe care tata nu vrea sa le stiu.

- Nu ar fi trebuit sa spun asta. Credeam ca dormeai.

- Dar ai spus-o.

- Am spus-o.

- O sa aflu ce este aceea o mama. Fii fara grija, o sa aflu.

- Nu ma indoiesc, zambi el.

Fetita privi spre bratele lui arse.

- Doare?

- Putin.

- Minti.

- De data asta, da. Dar am vorbit serios cand ti-am spus ca te poti baza pe sabia mea. Esti in siguranta acum. Dar cand nu vei mai fi…

Vardas scoase de la gat lantul de care atarna o piatra rotunda, ce sclipea in nuante de verde.

- Sakuru. Piatra sfanta a Adabadului, cea pe care a purtat-o tatal meu, tatal tatalui meu si toti tatii de dinainte, de cand a aparut stirpea noastra. Daca va veni ziua cand te vei afla in pericol, strange-o in mana, inchide ochii si gandeste-te la mine. Voi veni negresit in ajutorul tau.

Fostul rege petrecu lantul pe dupa gatul subtire al fetitei, iar acesta se incurca in parul ei blond. Vardas se caznea sa-l descurce, dar degetele groase il incurcau. Fetita incepu sa chicoteasca. In cele din urma, reusi. Copila inceta sa rada, iar chipul ei redeveni solemn.

- Dar daca-mi dai mie piatra, cum te vei proteja de rau?

- Am sabie, ai uitat? Si apoi, sunt nemuritor. Pot fi ranit, dar nu pot fi ucis.

Layra incepu sa sufle peste bratul lui stang.

- Ce faci?

Ea nu raspunse, ci continua sa sufle, infiorandu-l. Nu stia de ce, dar gestul ei ii amintea de ceva sacru, ceva ce mai vazuse doar in templele de lumina de demult. Simti o senzatie de usurare, iar usturimea groaznica disparu. Isi cerceta bratele si constata ca nu mai avea nici urma de rana.

- Nu stiam ca poti sa lecuiesti oameni.

- Nici eu, sopti fetita.

Vardas ii mangaie crestetul.

- Multumesc, Printesa.

Layra se lasa incet pe perna, parand tare ostenita.

- Dormi acum.

- Nu vreau sa dorm.

- De ce nu?

- Pentru ca… atunci cand ma voi trezi, tu vei fi demult plecat.

Se lasa tacerea. Vardas se gandea ce sa-i spuna, ca despartirea sa nu fie prea dureroasa pentru ea.

- Nu voi pleca pentru totdeauna.

- Am auzit ce-a zis tata: nu mai esti binevenit in Castilia.

- Voi veni oricum. Acesta este legamantul nostru, spuse el, apasand cu degetul pe medalion. Nimeni nu-l poate rupe.

- Te intorci la sotia ta, Vardas?

- Da, Layra.

- Oare eu voi avea un sot, cand voi creste?

- Nu stiu ce sa-ti raspund.

- Mi-ar placea sa fiu sotia lui Azazel.

- De ce?

- E bun cu mine. Dar e unchiul meu si nu pot. Intelegi?

Vardas dadu intelegator din cap, ca un bunic.

- O sa te mai gandesti la mine?

- Desigur, raspunse el repede, fara sa stea pe ganduri.

Fetita se cuibari in patul ei, apoi isi duse genunchii la gura, intorcandu-se cu spatele. Barbatul o mangaie pe capsor, apoi se ridica greoi din pat si se duse spre usa.

Cobori scarile cu repeziciune, parasi palatul si porni cu pasi grabiti spre gradina. Vazu de la departare fereastra slab luminata de la etajul Layrei si aproape fu tentat sa se intoarca. Acum se simtea si mai vinovat decat la sosire. De data asta, avusese de ales. Ar fi putut accepta oferta Printului, ar fi putut s-o salveze.

Biata de ea. Daca-ar sti… Singurul sot pe care-l va avea vreodata va fi Lucifer.

Ajuns langa murgul lui, il trase de frau, apoi se aburca, vorbindu-i pe limba lui, iar animalul incepu sa mearga spre poarta. Calul si calaretul se pierdura undeva dincolo de portile inalte.

In cusca ei de aur, inchisa in matase, Layra dormea, fara sa-si cunoasca tristul destin, cu obrajorii patati de lacrimi uscate.