CAPITOLUL 18- TOPORUL STRAMOSILOR
Daca un om ar putea sa-si cunoasca
dinainte chinuitorul destin, s-ar injunghia cu propria sabie.
Vardas Kalibat El Jaffa
Sala de festivitati era
plina de oameni. Sub lumina tortelor aprinse se preumbla Reena, purtand o rochie
impresionanta si coroana de regina pe crestetul rosu.
Alaturi de ea, un pas
mai in spate, se vedea Landir, care o urmarea ca o umbra. De-o parte si de
alta, invitati, pe care Reena ii saluta, pe masura ce trecea, iar acestia se
inclinau solemn in fata ei, cu mainile stranse la spate.
Reena ajunse langa un
palc de barbati care o priveau admirativ. Unul dintre ei, scund si indesat, ca
un poloboc, cu nasul carn si obraji bine rotunjiti, statea tantos, cu pieptul
scos si plin de importanta. Degetele ii erau pline de inele masive, gatul scurt
era impodobit cu medalioane, hainele ii erau cusute cu fir pretios, pantofii
aveau ciucuri de aur. Personajul durduliu abia isi putea tine echilibrul,
zdrobit de greutatea aurului pe care il purta. Nu se putu apleca, asa ca se
inclina stangaci, gata sa se prabuseasca. Se auzira chicote.
- Regina Reena. Dati-mi
voie sa spun: splendoarea voastra intrece cu mult frumusetea cerului Adabadului
in miez de vara, ba as putea spune ca rivalizeaza cu steaua Far' de Nume ce
apare magicienilor pe Calea Alba….
- Macar stie vorbe
mestesugite, sopti Landir, langa urechea reginei, cu evidenta ironie.
- Lord Duka, aceste
cuvinte ma onoreaza, raspunse Reena, demna.
Grasunul ranji, dezvelind un sir de dinti scurti si indesati, multumit ca-i intrase in gratii. Sau, cel putin, asa credea. Ochii mici de viezure, de-un verzui mucegait, o priveau cu lacomie. Simtind gandurile lui, Landir isi petrecu mana peste umarul reginei, conducand-o usor in directia opusa.
- Regina mea!
Reena intoarse capul,
cautandu-l cu privirea pe cutezatorul cu voce inalta. Acesta se desprinse
dintre randurile de cavaleri si se apropie de ea. Conform obiceiului, ar fi
trebuit sa pastreze distanta, dar tanarul facu un gest neasteptat, fara sa-i
pese ca ar putea sa ofenseze Inalta Curte: se repezi spre Regina si-o saruta
fugitiv pe buze, fara sa-i dea timp sa se dezmeticeasca.
Ca un fulger, o duzina
de sabii iesira de sub mantii, iar printul Casir isi simti coastele inghesuite
de tot felul de varfuri si lame taioase.
- Cum indraznesti s-o
atingi? striga Landir, cuprins de furie, tragand-o pe Reena spre el.
Dar tanarul nici nu-l
baga in seama. In schimb, privea spre regina, ca si cum ceilalti disparusera si doar ei se aflau in
sala.
- Iertare, regina mea.
Asa este obiceiul in tinutul meu.
Regina isi mai revenise
si glasul i se inaspri.
- Obisnuiti sa va
sarutati pe gura cu straini?
- Femeie cu femeie,
barbat cu barbat chiar. Daca am fost prea obraznic, regina mea, pedepseste-ma, zambi el siret. Orice pedeapsa de-a ta o voi considera ca pe-un favor.
Casir era chipes. Poate
prea blond, prea spalacit pentru rasa ei, dar nu trecea neobservat. Doamnele de
la curte isi dadeau coate deja, razand de mica lui sceneta. Reena facu un semn
si lamele taioase se indepartara.
- Esti indraznet.
- Trebuie sa fiu. M-as
ura daca as sti ca n-am facut orice era posibil ca sa-i captez atentia reginei.
- Te cam grabesti, zise
Landir, in doi peri. Regina n-a decis inca nimic.
- Dar ne-a chemat!
interveni grasunul. Asta trebuie sa insemne ceva!
- Intr-adevar, glasui
Reena, lordul Duka are dreptate. Nu va aflati aici doar ca sa-mi beti vinul.
V-am chemat pentru ca trebuie sa iau o hotarare. Dar nu-l vad pe cel de-al
treilea pretendent, adauga ea, uitandu-se prin multime.
Pe cand zicea acestea,
usa cea mare se deschise violent, ca trantita de vant. In cadrul ei aparu
silueta unui barbat inalt, subtire, imbracat intr-o pelerina neagra, cu
capison.
Lumanarile palpaira.
Cavalerii isi lungira gaturile. Printul Casir se aseza strategic, in stanga
reginei, glasuind:
- Vorbim de demon si el
este la usa.
Muzicantii
inspaimantati se inghesuira la perete. Domnitele se asezara buluc in spatele
cavalerilor. Cu totii stiau cine era cel care intrase. Casir pufni nemultumit,
Duka se albi.
- Iata-l! anunta
Landir, apoi desfacu bratele, prieteneste. Bine ai venit! Sala noastra a
devenit mult mai intunecata odata cu sosirea ta! Cu totii ne cutremuram si ne
bucuram!
Vrajitorul pasi printre randuri, deloc grabit, hranindu-se parca din spaima pe care o citea pe chipurile celorlalti. Se imbratisa scurt, ceremonial, cu Landir, semn ca aveau o relatie destul de stransa.
Cei doi se apropiara de
Regina, care statea nemiscata, escortata de cavaleri. Acestia urmareau fiecare
gest al vrajitorului, ingrijorati. Om de rand, nobil sau vlastar regal, nu
conta, nu ar fi fost intelept pentru nimeni sa-l supere pe anticul Kepren. Ii
spuneau lord, cu toate ca nu apartinea vreunei case de nobili, nici nu avea
pamanturi, insemne sau stindard. Locuia pe o stanca inalta, intr-un castel
abandonat, inconjurat de santuri cu apa, si se indeletnicea cu lucruri necurate,
pe care niciun muritor nu indraznea sa le numeasca.
Unii spuneau ca ar fi
fost vrajitorul principal al lui Lucifer, dinainte de razboi. Ca ar fi tradat tabara luciferica, din cauza unei
promisiuni neonorate, si ar fi venit in Adabad la invitatia
stra-stra-stra-bunicului Reenei. Altii spuneau ca era chiar mai batran decat
Lucifer si ca venise in lumea lor cu un scop bine stabilit, urmand sa plece de
indata ce acesta ar fi fost atins.
Au circulat multe legende dupa razboi, mai mult sau mai putin bazate pe adevar, dar oricat s-au muncit carturarii din Adabad, nu au putut afla originea acestui ins enigmatic. Nici macar nu stiau daca era om, inger, sau vreo corcitura intre cele doua rase. Aura lui de mister nu lasa pe nimeni neafectat. Vorbea putin, impartasea si mai putin, iar cei care aflau lucruri ce nu trebuiau aflate, nu traiau mult.
Asa ca nu-i de mirare
ca intreaga sala il privea cu stupoare, neintelegand de ce Landir si-ar da sora
pe mana unuia ca el. Prea putini stiau faptul ca Landir fusese unul dintre
invataceii lui Kepren si aflase de la acesta tot felul de taine intunecate.
- Sora mea, Reena… Nu
cred ca ai avut placerea s-o cunosti.
- Nu arata ca in
portretul pe care mi l-ai trimis, zise vrajitorul, pe un ton rece.
- Chiar? sari Landir.
Vrajitorul nu oferi alte lamuriri. Ajuns in fata reginei, ramase ca un stalp. Nu se inclina, nu incerca sa-i sarute mana, nici macar nu se stradui s-o impresioneze in vreun fel. Reena crezuse ca ea va fi cea care-l va cantari din ochi, dar se intampla taman invers. Kepren o privea ca o pasare pradatoare, incercand parca sa afle cate parale face. Acei ochi nefiresti, caprui-verzui, ca de sarpe, se incadrau perfect pe figura galbuie, impartita in doua de un nas acvilin. Insemne negre porneau de undeva din spatele urechilor si se prelungeau deasupra sprancenelor stufoase. Parea undeva intre doua varste, nici prea tanar, nici foarte batran. Avea un trup bine legat si era destul de inalt.
- Regina a decis?
Reena inghiti in sec.
Acum era si mai incredintata ca trebuia sa stea cat mai departe de acest om.
Sau inger razvratit.
Se intoarse usor spre
perete, aratand spre toporul infipt acolo, ce parea ca nu-si are locul in sala
de festivitati.
- Vedeti acea arma?
Este toporul sotului meu, regele Vardas Kalibat El Jaffa.
- Fostul rege,
interveni Landir.
Regina ofta usor, apoi
continua. Toata lumea se uita la perete.
- Numai cel care va
reusi sa-l scoata de acolo imi va putea fi sot. Nu pot accepta ca Print Consort
un om care nu are macar aceeasi putere.
- Doar atat? se mira
Casir. Floare la ureche!
- Sa purcedem! zise
grasunul, incepand sa-si sufle manecile.
Reena zambi superior,
ca si cand stia ceva ce ei nu stiau.
- Pe rand, domnilor, pe
rand, zise Landir.
Casir ranji.
- Vad ca lordul
Mynodorului nu mai are rabdare, deci o sa-l las pe el primul.
Se isca rumoare.
Transpirat si ingreunat, grasunul Duka facu o plecaciune slugarnica in fata
gemenilor, apoi se apropie de peretele cu pricina.
- Acum e acum, isi zise el, apucand coada
toporului.
Smuci o data, smuci de
doua ori. Toporul ramase neclintit.
-Vezi, domnul meu, daca
nu ai fi mancat atata vanat si ai fi facut mai multa miscare, ti-ar fi fost mai usor acum.
Replica lui Casir
starni un val de rasete.
- Oh, taci! se enerva
Duka. Mai bine indesat si bine hranit, decat slab si desirat ca un copac
oarecare batut de vant!
Ceilalti rasera din
nou. Landir ii privea distrat, Reena
era serioasa. Nu se putea citi nimic pe fata ei. La fel era si Kepren,
care urmarea cu interes scena caraghioasa.
Duka se cazni vreme
de-o jumatate de ceas, fara sorti de izbanda.
- Parca-ar fi zidit in
perete!
- E randul meu, sari
Casir, scotandu-si mantaua, ca sa nu-l incurce.
Duka se retrase
infrant, naclait de sudori si rusinat de nereusita sa. Increzator in fortele
sale, Casir insfaca arma si incerca s-o scoata afara dintr-o singura miscare.
Surpriza. Toporul ramase nemiscat. Tanarul zambi incurcat, dupa care se opinti
din nou. Muschii i se incordara, figura se incorda si ea, ochii albastri parca
stateau sa-i iasa din orbite. Domnitele incepura sa bata din palme usor,
incercand sa-l incurajeze.
- Casir, Casir, Casir!
strigau ele de pe margine.
Printul trase pana
simti ca-si zdreleste mana. Toporul ramase la fel de nepasator. Infuriat,
acesta lovi cu pumnul in perete.
- E ceva necurat la
mijloc!
Se auzi vocea
vrajitorului negru.
- Ai pierdut.
Casir ii privi cu
narile stranse, mutandu-si privirea de la regina la vrajitor. Nevrand sa se
lase infrant, se napusti inca o data, tragand din toate fortele lui. Mainile ii
alunecara, iar Printul cazu cat era de lung, pe spate, facand podeaua sa
duduie.
Landir rase asurzitor.
Reena incepu sa schiteze un zambet.
Umilit si infrant, printul
isi aduna oasele, apoi se apropie de Kepren, vorbind printre dinti.
- Sa te vad!
Vrajitorul se indrepta
calm spre perete. Ajuns in fata toporului, incepu sa-l studieze. Ceilalti se
uitau mirati.
- Ce mai astepti?
Scoate-l afara! striga Casir.
- Tacere! Lasati-l sa
se gandeasca! grai Landir.
Casir se infierbanta.
- Da’ ce-i de gandit? E
vorba de forta!
Barbatul isi freca
palmele una de alta, starnind scantei verzi.
- Foloseste magie! Nu-i
corect! se razvrati Duka.
- Nimeni n-a zis ca nu
pot folosi, rosti muscator vrajitorul, aruncand o privire serpeasca spre
roscata.
- Daca stiam ca putem
folosi magie, imi aduceam rune si atunci as fi izbandit! adauga Casir.
Kepren ranji dracesc.
- Daca…
Reena vorbi.
- Kepren are dreptate.
N-am zis ca magia este interzisa, dar nici n-am zis c-o puteti folosi. Asta a
fost o parte din incercare.
- … N-a fost doar un
test de forta! constata Casir.
- Se pare ca nu esti
chiar atat de nataflet pana la urma, mormai Kepren, incepand sa lucreze asupra
zidului.
Nemangaiat si ranit in
amorul propriu, printul se lasa pe mana doamnelor de la curte, care se
straduiau sa-l inveseleasca.
Estimp, intunecatul
lucra, cu rabdare si pricepere, topind zidul care sustinea toporul, lucru care
ii nelinisti pe toti, in final.
Nu era cu putinta sa
castige! Ajuns intr-o pozitie favorabila langa tron, acest ins ar putea aduce
intunericul asupra lor!
Deodata, se auzi un
sunet de goarna. Inima Reenei incepu sa bata mai tare. O ameteala usoara ii
inconjura capul.
- Regele! A sosit Regele!
anunta un crainic, in pragul usii.
Auzind acestea, Kepren
se grabi sa darame zidul, stiind ca nu mai avea mult timp. Oaspetii priveau cand
spre usa, cand spre vrajitor, asteptand sa vada ce va decide soarta.
Un barbat inalt si
solid, cu umerii largi, pasi in sala luminata, purtand haine de calarie si
cizme prafuite. Barbos si incruntat, acesta o cauta cu ochii pe Reena, care
amutise.
- In numele Cerului, ce se intampla aici?
- Cred ca stii ce se
intampla, rosti Landir, intepat.
- Da. O nelegiuire.
Poate ochii ma inseala, poate sunt obosit, dar cred ca vad un strain care
incearca sa smulga din perete toporul stramosilor mei.
Regina inghiti in sec, apoi isi feri privirile. Vardas inainta pana in spatele vrajitorului, apoi il batu pe umar. Kepren se intoarse mirat. N-apuca sa se mire prea mult. Un pumn sanatos, daruit cu mare generozitate, il tranti la podea. Cazu asemeni unui liliac ranit, iar faldurile hainei negre il acoperira ca o mantie a dezonoarei.
Regele de drept al
Adabadului smulse toporul dintr-o singura miscare, apoi il stranse puternic in
mana.
- Acest topor este
facut pentru barbati, nu pentru mascarici.
Indrazniti sa visati la mana reginei? Un parvenit, un puiandru si un
batran coclit cu magie neagra? Ar trebui sa va fie rusine!
Kepren se culese anevoie de pe
jos. Ochii verzi scaparau fulgere.
- Vei plati scump
pentru asta!
- Afara! urla Vardas,
cuprins de manie si facand semne amenintatoare cu toporul. Toata lumea afara!
Landir ghida oaspetii
spre o iesire de urgenta. Doar vrajitorul iesi pe poarta principala, blestemand
fara incetare.
Rusinea de pe figura
reginei se sterse repede, fiind inlocuita de bucurie si admiratie, amestecate cu teama. Ramase
ca o statuie, cercetandu-si sotul. Acesta infipse toporul la locul lui,
mormaind cuvinte in limba celor vechi, apoi se intoarse spre ea.
- Nici n-am semnat vreo
carte de despartire, dar te-ai grabit sa ma inlocuiesti?
- Carte de despartire?
se auzi glasul ascutit al Reenei, incarcat de repros. Indraznesti sa ma certi
pentru ca incerc sa consolidez regatul, chiar daca nu mai esti demult sotul meu?
- Cat timp vor exista
acele slove scrise in Cartea Numeronilor, sunt!
Ea rase sarcastic.
- Chiar? De aceea ti-e
scarba sa ma atingi? De aceea esti mereu departe de casa?
Reena porni demna spre
o alta iesire, una care ducea spre apartamentele ei. Slujitorii speriati care ii
apareau in cale se ascundeau in spatele coloanelor.
- Nu-mi intoarce
spatele, Reena!
Dar ea nu il asculta si
continua sa mearga, incapatanata, cu pas cadentat, iar Vardas pe urmele ei, ca
un lup.
Se deschisera mai multe
usi, pana ajunsera acolo unde trebuia, usi deschise de tot felul de paznici,
care se purtau ca umbrele, aproape nevazuti, neauziti si nebagati de seama.
Cand ultima usa se
inchise, pentru mai multa siguranta, Reena scoase degraba o cheie din sertar si o
incuie.
- Deschideti usa! se
auzi glasul regelui, ramas pe dinafara.
Slugile incercara, dar
degeaba.
- E incuiata pe
dinauntru, regele meu!
- Reena! batu el. M-ai
umilit destul azi! Deschide usa!
Dar ea se prefacu ca
nu-l aude si incepu sa dezbrace rochia grea. Dupa mai multe bubuituri furioase,
regele se retrase.
Ramasa singura, femeia isi contempla chipul alb in fata oglinzii. Se descotorosise de imbracamintea regala, incarcata cu nestemate, si ramasese doar intr-o camasa aurie, descheiata la piept, subtire ca panza de paianjen, pe sub care i se puteau ghici nurii la care ravneau atatia. Isi pieptana parul roscat, care se unduia frumos si bogat, curgand ca o apa pe spatele gol. O bufnitura surda o facu sa scape pieptenul din mana. Cineva izbea in usa. Nu cu pumnii, nu cu picioarele, ci cu altceva. Reena se ridica, dreapta, speriata, ducandu-si mana la piept.
- Garzi!
Dar garzile nu
raspundeau, semn ca cineva le alungase de la postul lor.
- Reena, deschide usa!
- Ai innebunit?! Nu
deschid nimic!
- Ma aflu in casa mea,
am dreptul sa intru in orice camera poftesc!
- Nu si aici! se
incapatana ea.
Regele continua sa sparga usa, Reena incepu sa inghita cu noduri.
- Vardas, ma sperii!
- Foarte bine! Daca rusine nu ai, poate mai ai frica!
Ea ramase inghetata,
sprijinita de o masuta, acoperita de pletele lungi pana la coapse, muscandu-si
buzele rosii din cand in cand. Inima aproape ii iesi din piept cand usa se
zdrobi sub lovitura toporului stramosilor, dezvaluind treptat silueta sotului
ei. Femeia incepu sa se tanguiasca.
- Ti-ai pierdut
mintile!
Vardas sprijini toporul
de marginea usii, apoi se propti in prag, ostenit.
- Vei vorbi cu mine
acum?
Tonul lui era
neobisnuit de linistit, in contrast cu furia din miscarile de mai inainte.
- Ce vrei? ingaima ea.
- Ce-a fost sarada
aceea ieftina?
- Te referi la concurs?
- Ah, concurs. Asa se numeste tradarea acum?
- Trebuia sa actionez. Nu puteam ignora cererile in
casatorie, se spovedi ea.
- Nu ai fi primit nicio
cerere, daca n-ai fi anuntat ca esti in cautarea unui sot nou. Cand ai facut-o?
Prespun ca dupa ce-am plecat, ca sa-mi fie greu sa aflu vestile.
- Dimpotriva, am vrut
sa afli vestile!
- De ce? Ca sa-mi dai
cu tifla?
- Ca sa te silesc sa-ti
vii in simtiri!
- Deci recunosti ca ai apelat
la o scamatorie ieftina ca sa ma aduci inapoi?
- N-a fost scamatorie
ieftina.
- Dar ce-a fost?
- Strategie.
Vardas rase, simtind
cum i se incordeaza muschii. Era furios, dar in acelasi timp, amuzat, si nu
stia cum s-o scoata la capat.
- Oricat de disperata
ai fi, nu ai apela veci la asemenea “strategii”. A fost nedemn ce ai facut, Reena.
Nu te reprezinta.
Obrazul femeii se impurpura.
- Am sa te intreb
cateva lucruri, iar tu ai sa-mi spui adevarul, adauga el, pe un ton ce nu lasa
loc de nesupunere. Cine a venit cu ideea asta nebuneasca? Landir?
- Da.
- Ai fi vrut sa-l iei
pe Landir de sot?
- Doar daca as fi fost
nevoita.
Vardas dadu verdictul.
- Landir trebuie sa
plece.
Reenei ii scapa un gest
nerabdator.
- Il alungi?
- Acest individ a
complotat pentru uzurparea tronului. Nu i-am dat binecuvantarea pentru asta. I-am
permis sa intre in camerele tale, atat.
- Ma tot intreb de ce
i-ai permis.
- Ca sa te fac
fericita. Nu asta iti doreai?
- Fericita? Fericita?!
striga femeia. De ce ai crede asemenea prostie?
- Il iubesti, nu-i asa?
L-ai iubit cu mult timp inainte sa apar eu.
- Dar nu este sotul meu!
- Ah, dar cine e sotul
tau legiuit?
- Tu! intari ea.
- Nu mi s-a parut asa, cand
am ajuns la concurs. Mi s-a parut ca ai scuipat pe toate sutele de ani
petrecute impreuna.
- Vardas…
- Reena, Reena, ingana
el, pasind in incapere si venind spre ea.
Ea se dadu un pas
inapoi, ca si cum ar fi simtit apropierea unui inamic.
- Ce s-a intamplat cu
tine? Unde e sotia mea inteleapta? Ce sunt aceste scheme imprumutate de
la altii?
- Te-as putea intreba
acelasi lucru. Cine mi-a furat sotul? De ce esti mereu cu gandurile in alt loc, de
ce te tii departe de patul meu? Nu, nu-mi raspunde. M-ar durea prea tare.
Vardas se apleca peste
ea, incepand sa-i desfaca snurul camasii.
- Ce vrei de la mine,
Reena?
- Vreau sa te intorci
acasa. Cu adevarat.
- Nu cred ca pot face
asta, mormai el, coborand cu mana pe soldul ei, observandu-i pieptul desenat
frumos pe sub camasa subtire.
- De ce nu?
- Stii de ce.
- Ai fi vrut sa fii
mort? Spune-mi! Ai fi vrut sa fii mort, langa Layra?
- Da, as fi vrut sa fiu mort langa ea, raspunse Vardas, inspirand parfumul parului ei.
Reena capatase o privire de femeie ranita, roasa de gelozie.
- N-ai fi murit pentru
mine, dar pentru ea… da?
- Pentru tine vreau sa
fac ceva mult mai greu.
- Ce, Vardas, ce?! intreba roscata, pe un ton exasperat.
Vardas o smuci spre el
si o cuprinse in brate.
- Vreau sa traiesc.
Femeia n-apuca sa mai
protesteze, pentru c-o lua in stapanire. Se imbratisara salbatic deasupra
mesei, iar oglinda se zgaltai.
- Ajuta-ma
sa traiesc, Reena! sopti el, in timp ce o saruta pe umerii goi, cuprins de
frenezie.
Camasa cazu. Trupul ei mladios se undui pe dupa al lui, iar finetea pielii femeii se intalni cu atingerile aspre pe care le visa de atata timp. Se auzira gamete infundate, care alunecau pe coridoarele scufundate in semiintuneric. Pieptul frematand al reginei, alb si aproape feciorelnic, era gustat de gura lui amara.
Vardas o rasuci pe brate, culcand-o in patul mare, acoperit de matasuri rosii. Reena inflorea sub mainile lui, iar pustiul regelui apostat incepu sa semene cu un ocean revarsat peste marginile lumii. Toata furia, toate resentimentele se topira in acea inlantuire patimasa, care avea parfumul unor vremuri demult apuse, dar, totusi, atat de vii in trupurile torte de acum.