CAPITOLUL 19- Pedeapsa Printului

 

CAPITOLUL 19

 

Pletele balaie, lungi pana la jumatatea spatelui, o acopereau ca o manta. Dormea adanc, agitat. Se intoarse cu fata spre marginea patului, strangand patura in brate. Langa pat, stand pe un scaun, se afla Printul, care privea ganditor spre progenitura adormita.

Fetita ofta, apoi deschise frumosii ochi aurii, care purtau in ei viitorul a trei rase.

- Ce faci? intreba ea, mirata, vazandu-l nemiscat, ca un stalp.

- Te privesc.

Ea deveni curioasa.

- Faci asta des?

El se apleca usor spre pat.

- De ce intrebi?

- Sunt in pericol? De asta ma pazesti?

Printul parasi scaunul, se  aseza pe marginea patului si isi apropie mana de zulufii ei.

- Nimeni nu te poate atinge cata vreme te afli in Castilia. Eu sunt singurul care iti poate face rau.

Layra stranse de patura.

- Cum adica?

- Adica, sopti el, daca nu ma vei asculta in tot si toate, te voi pedepsi. Iar pedepsele mele sunt greu de indurat.

Copila duse mana la piept, iar piatra incepu sa straluceasca.

- Ce ai acolo?

Layra isi feri crestetul, afundandu-se sub patura.

- Am vazut ceva luminand. Arata-mi!

Glasul lui rece nu lasa loc de nesupunere. Layra trase usor de camasuta, dezvaluind nestemata de la gatul ei.

- De unde ai piatra asta?!

- A fost un dar de la Vardas, sopti fetita, cu teama, presimtind o furtuna.

Lucifer avea o privire aproape ranita.

- Da-l jos! porunci el.

- Dar…

- Da-l jos, am zis! Acel deuronom nu mai e bine primit in casa mea, iar tu accepti daruri de la el? Stii cum se numeste asta, Layra?

- Tata… scanci ea.

- Partasie cu dusmanul! Inselaciune! Nu ai spus un cuvant despre dar. Dimpotriva, l-ai ascuns sub haina. De ce?

Fetita stranse nestemata in pumn, gasind puterea sa se opuna.

- L-am ascuns pentru ca stiam ca te vei supara.

- Daca mi-ai fi spus adevarul, nu m-as fi suparat. Dar adevarul incepe sa semene cu un fruct stricat, nu-i asa, fiica?

- Nu-l dau jos, se incapatana ea, cu toate ca tremura.

- Oh, ai sa-l dai! Ai sa-l dai chiar acum!

- De ce nu-l iei chiar tu? il sfida ea.

- Nu pot, scrasni intunecatul. E un dar. Pe deasupra, incarcat de magie. Nenorocitul de Vardas s-a asigurat de asta.

- Nu poti sa-l iei, daca eu nu vreau? se mira ea.

- Esti surda? Tocmai ti-am spus!

O sclipire de izbanda se zari in ochii ei, prea batrani pentru varsta pe care o avea. Fetita simti de indata ca este in avantaj.

- Nu te uita la mine asa. Daca nu mi-l dai de bunavoie, te voi jupui si tot il voi dezlipi de carnea ta.

Irisii ei se marira. Il cerceta, vrand sa vada daca vorbeste serios.

- Te rog, tata! schimba ea tactica. Te rog, lasa-ma sa-l pastrez!

Printul schimba la randul sau tactica.

- Nu-ti cer pandantivul pentru ca-mi place sa te vad suferind. Ti-l cer pentru ca, daca mai sta mult timp la gatul tau, te va trasforma intr-o tinta. Nu ai idee cat de multi iti vor raul!

- Ai zis ca sunt in siguranta in Castilia.

- Esti. Cata vreme ma asculti.

Simtind oarece adevar in spusele lui, fetita scoase lantul, cu regret, stiind ca asta insemna sa-l piarda pe Vardas pentru totdeauna. Lantugul ateriza in mana lui Lucifer, care avea chipul strabatut de satisfactie. Chipului sau triumfator i se opunea fetisoara Layrei, care se umezise de lacrimi.

- Plangi? In numele Mamei Monstrilor, de ce te smiorcai iar?

- Nu vrei sa am parte de nimic frumos! ii reprosa ea, cu nasul in perna.

- Frumos? Castilia fost un cadou pentru tine, dar nu, niciodata nu este de ajuns! Darul lui Azazel e mai pretios, darul lui Vardas e mai important... Nimic din ce fac nu-ti este pe plac!

- Esti gelos! constata ea, cu fata rosie. Esti gelos, de asta te comporti asa!

- De unde stii tu ce-i gelozia, fetito?

- Azazel m-a invatat.

- Chiar asa? Atunci afla ca te-a invatat prost! scrasni el, inciudat ca fusese descoperit. Asta nu e gelozie, e un drept!

- Drept?

- Esti a mea, sublinie el, apasat.

Layra il privea socata.

- Sa-ti intre bine in capsor: eu te-am facut, eu iti decid soarta. Ceilalti, cei care graviteaza in jurul tau: Azazel, Vardas, satana insasi de-ar fi, nu sunt importanti, nu au niciun drept asupra ta. Ei iti sunt alaturi pentru ca Eu ingadui! Eu, tatal tau. Ai inteles?

Copila amuti. Se uita spre fereastra, incercand sa scape de sub vraja nefasta pe care o simtea dinspre acei ochi de smoala.

- Poftim! Intai tipa si reproseaza, apoi ma pedepseste cu tacerea! Layra, draga mea, temperamentul tau ar scoate din sarite si pe un sfant.

Pieptul ei se umfla de manie.

- Sunt prea ingaduitor cu tine.

Ea isi infipse unghiile in podul palmei.

- Ai sapte ani celestiali. Esti destul de mare. La urmatoarea abatere, te voi pedepsi exemplar.

- Cum? sopti ea.

Lucifer rase manzeste, sardonic, deodata inveselit.

- In loc sa-ti ceri iertare, in loc sa promiti ca nu mai faci, ma intrebi de pedeapsa? Ai de gand sa fii nesupusa in continuare?

Layra tresari, apoi isi muta privirile spre tatal ei, infruntandu-l.

- Conteaza? Chiar si rasuflarea mea iti pare o greseala!

- Esti curajoasa. Si nechibzuita, vorbindu-mi asa. Ma intreb, vei fi la fel de curajoasa si cand te voi inchide in bazinul cu serpi?

Ea tacu.

- Nu ma crezi in stare?

Fetita izbucni.

- Te-am vazut in flacari! Stiu de ce esti in stare!

- Ce ai vazut?

Satul de ifosele ei, Printul o smuci de mana.

- Raspunde!

Layra se smuci. Printul incepuse sa se piarda cu firea. Se lupta cu dorinta de a-i strivi figura fina intre mainile lui.

- Nu vorbesti?

O trase afara din pat, tinand-o strans de bratul firav, si o conduse spre matca plina cu apa. Fetita tremura ca o trestie in bataia vantului, dar ceva din ea se opunea din rasputeri tartorului pe care-l numea tata.

- Aseaza-te in genunchi! o sili el, facand-o sa se aplece.

O clipa mai tarziu, dintr-o singura miscare brutala, Printul o cufunda cu capul in apa. Mainile Layrei se agatara in acelasi timp de marginea bazinului, dar forta bratelor ei, fiind prea slaba, nu izbutea s-o tina deasupra. Copila se zbatea. Talpile ei mici se strangeau. Camasuta atarna neputincioasa pe podea.

Lucifer o scoase, tinand mana inclestata in pletele ei.

- Ultima sansa! Spune-mi ce-ai vazut!

Layra incepu sa planga, ingrozita, dar gemetele ii fura curand curmate, pentru ca el o impinse din nou, iar pletele fetei ramasera plutind deasupra apei calde, care fremata.

Lucifer privea acest tablou al disperarii cu un aer incruntat, cu maxilarul teapan; se vedea ca nu-i facea placere sa o chinuiasca. Layra reveni curand la suprafata, cu apa siroind din par. Rasufla greoi, iar spaima din ochii ei crescuse considerabil.

- Imi spui?

Tot ce auzea era rasuflarea ei innebunita.

- Prea bine, adauga el, impingand-o din nou.

Copila tipa si intra in apa cu gura deschisa. Nu apuca sa traga aer in plamani. Lichidul ii invada narile.

Lucifer, dornic sa-i demonstreze calitatea pedepselor sale, decise s-o tina sub apa mai mult decat ar fi trebuit, ignorand zbaterile ei disperate. Simtea viata din ea pulsand, chiar in mana lui, simtea acel abur al betiei de putere, care-l coplesea ori de cate ori se razbuna pe cineva mai slab decat el.

Zbaterile incetara. Layra atarna fara vlaga, cu mainile cazute pe langa corp. In sfarsit, tacuse. In sfarsit, se supunea.

- Te-ai linistit?

Dar nu primi niciun raspuns. Mirat de tacerea care se instalase in odaie, o scoase din apa si o intinse pe podea.

Copila era moale ca o carpa si avea buzele vinetii.

- Nu te mai prosti. Deschide ochii.

Fetita statea culcata pe bratul lui stang, cu o expresie de mare durere pe chipul chinuit. Vazand ca nu se intampla nimic, o zgaltai, o data, de doua ori. Tacerea devenise inspaimantatoare.

- Layra?

Un presentiment i se strecura in vene, ceva ca un fior de gheata, care i se raspandea in tot corpul. Nu se prefacea.

- Layra?!

Scena pe care singur o regizase incepea sa devina din ce in ce mai reala.

- Nu, nu! striga el, vorbind cu sine. Ce am facut?!

Toata bogatia pe care o avea palea pe langa bogatia care zacea pe podea. Toate sperantele Castiliei se legau de acel copil incapatanat, care indraznea sa-i tina piept. Dar mai presus de toate astea, soarta lui era legata de a ei. Moartea ei insemna moartea lui. Asta il speria mai mult decat orice.

Puse mana deasupra gurii ei, inchise ochii si sopti cateva cuvinte, stand ingenuncheat. O suvita de apa alburie iesi incet din gura fetei, atrasa de incantatie. Se auzi un horcait.

Lucifer o intoarse pe o parte iar copila tusi din rasputeri, scotand lichidul care mai ramasese. Figura de marmura isi recapata incet, incet, culorile naturale. Cand izbuti sa rasufle, ii arunca o cautatura salbatica, apoi se tarai ingrozita spre pat, in patru labe, vrand sa scape de el. Dar miscarile ii erau incete, ca intr-un vis, iar dusmanul se apropia. Copila plangea isteric si striga dupa ajutor. Un ajutor care nu venea, indiferent cat de mare era deznadejdea ei. Lucifer o prinse si o stranse la piept, fara sa-i mai pese, de data asta, ca isi uda vestmintele.

- Gata, gata, ii netezi el fruntea, departand parul care i se lipise de fata.

Il impingea cat putea, simtind ca nici nu poate rasufla in preajma lui. Lucifer, dupa atata timp de jucat teatru, isi arata, in sfarsit, hidosenia. Inima lui neagra se putea vedea in toate splendoarea ei. Acolo o tinea, langa inima lui neagra, plina de zimti, o tinea cu de-a sila, asa cum facea cu toti cei care il respingeau, murmurand un cantec la urechile ei.

- Era o fata cu stele in ochi si parul balai…

 Layra il impinse.

- Si fata locuia dincolo de nori, in cel de-al noualea rai…

Fetita continua sa-l impinga cu pumnii in piept.

- Dar cine-ar fi putut sa-i cunoasca tristetea? Nu ii lipsea bogatia, nimic nu-i lipsea. Scaldata in nestemate copila zacea…Plangand zi si noapte, dintr-o pricina veche, ca nu are alaturi un suflet pereche… Ah, ce mai plangea!

Apoi tacu, tinandu-si obrazul lipit de al ei. Copila parea ca se saturase sa se lupte.

- Iti place? L-am compus acum, pentru tine.

Expresia de pe chipul ei se schimbase. Groaza fu inlocuita de o tristete adanca, nefireasca pentru cineva atat de tanar. Stia, in adancul ei, ca nu exista decat o cale prin de eliberare din imbratisarea lui. Cale pe care tocmai i-o aratase.

In mintea fetei se nascu un gand necurat, nevrednic de o fiinta de lumina, dar atat de potrivit pentru omul din ea.

- Credeam ca te-am pierdut, se confesa el, cu un aer ingrijorat.

Nu dorea sa-l invredniceasca cu vreun cuvant. Si ce i-ar fi putut spune? Lucifer ii cerceta figura, presimtind ceva.

- Cunosc privirea asta. Oh, o cunosc! Toti cei care imi stau alaturi ajung sa aiba privirea asta. Dar tu, fiica, esti prea importanta pentru mine. De aceea, nu-ti voi permite niciodata sa mori, oricat de nesuferita ti se va parea viata alaturi de mine. Voi spori paza si de acum inainte nu vei mai fi singura nici macar o clipa.  Te voi inchide in acest palat ca intr-o inchisoare de cristal si nu vei parasi in veci Castilia. Daca asta trebuie sa fac ca sa ma asculti, poti sa fii sigur ca o voi face.

Layra incepu din nou sa planga.

- Alegerea este la tine, Layra. Vrei sa traim in pace? Putem trai in pace. Vrei razboi? Vei avea razboi.

Fetita incerca sa ingane ceva, dar suspinele se tineau lant.

- Te vei supune?

Ea dadu din cap in semn de “da”. Chipul lui luci de izbanda. Cea mai amara izbanda, dar ce conta?

- Ai facut o alegere inteleapta.

Asa ii gasi Azazel, cand deschise usa, imbratisati si cu hainele umede. Blondul ii privea nelinistit. Stiind apucaturile fratelui sau, cerceta camera, cautand semne de violenta. Nu vazu nimic neobisnuit, afara de cateva urme de talpi ude pe podea.

- Ce este, Azazel? intreba Printul, fara sa se intoarca.

- Au sosit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 18- TOPORUL STRAMOSILOR

 

 

CAPITOLUL 18- TOPORUL STRAMOSILOR

 

Daca un om ar putea sa-si cunoasca dinainte chinuitorul destin, s-ar injunghia cu propria sabie.

Vardas Kalibat El Jaffa

 

Sala de festivitati era plina de oameni. Sub lumina tortelor aprinse  se preumbla Reena, purtand o rochie impresionanta si coroana de regina pe crestetul rosu.

Alaturi de ea, un pas mai in spate, se vedea Landir, care o urmarea ca o umbra. De-o parte si de alta, invitati, pe care Reena ii saluta, pe masura ce trecea, iar acestia se inclinau solemn in fata ei, cu mainile stranse la spate.

Reena ajunse langa un palc de barbati care o priveau admirativ. Unul dintre ei, scund si indesat, ca un poloboc, cu nasul carn si obraji bine rotunjiti, statea tantos, cu pieptul scos si plin de importanta. Degetele ii erau pline de inele masive, gatul scurt era impodobit cu medalioane, hainele ii erau cusute cu fir pretios, pantofii aveau ciucuri de aur. Personajul durduliu abia isi putea tine echilibrul, zdrobit de greutatea aurului pe care il purta. Nu se putu apleca, asa ca se inclina stangaci, gata sa se prabuseasca. Se auzira chicote.

- Regina Reena. Dati-mi voie sa spun: splendoarea voastra intrece cu mult frumusetea cerului Adabadului in miez de vara, ba as putea spune ca rivalizeaza cu steaua Far' de Nume ce apare magicienilor pe Calea Alba….

- Macar stie vorbe mestesugite, sopti Landir, langa urechea reginei, cu evidenta ironie.

- Lord Duka, aceste cuvinte ma onoreaza, raspunse Reena, demna.

Grasunul ranji, dezvelind un sir de dinti scurti si indesati, multumit ca-i intrase in gratii. Sau, cel putin, asa credea. Ochii mici de viezure, de-un verzui mucegait, o priveau cu lacomie. Simtind gandurile lui, Landir isi petrecu mana peste umarul reginei, conducand-o usor in directia opusa.

- Regina mea!

Reena intoarse capul, cautandu-l cu privirea pe cutezatorul cu voce inalta. Acesta se desprinse dintre randurile de cavaleri si se apropie de ea. Conform obiceiului, ar fi trebuit sa pastreze distanta, dar tanarul facu un gest neasteptat, fara sa-i pese ca ar putea sa ofenseze Inalta Curte: se repezi spre Regina si-o saruta fugitiv pe buze, fara sa-i dea timp sa se dezmeticeasca.

Ca un fulger, o duzina de sabii iesira de sub mantii, iar printul Casir isi simti coastele inghesuite de tot felul de varfuri si lame taioase.

- Cum indraznesti s-o atingi? striga Landir, cuprins de furie, tragand-o pe Reena spre el.

Dar tanarul nici nu-l baga in seama. In schimb, privea spre regina, ca si cum ceilalti disparusera si doar ei se aflau in sala.

- Iertare, regina mea. Asa este obiceiul in tinutul meu.

Regina isi mai revenise si glasul i se inaspri.

- Obisnuiti sa va sarutati pe gura cu straini?

- Femeie cu femeie, barbat cu barbat chiar. Daca am fost prea obraznic, regina mea, pedepseste-ma, zambi el siret. Orice pedeapsa de-a ta o voi considera ca pe-un favor.

Casir era chipes. Poate prea blond, prea spalacit pentru rasa ei, dar nu trecea neobservat. Doamnele de la curte isi dadeau coate deja, razand de mica lui sceneta. Reena facu un semn si lamele taioase se indepartara.

- Esti indraznet.

- Trebuie sa fiu. M-as ura daca as sti ca n-am facut orice era posibil ca sa-i captez atentia reginei.

- Te cam grabesti, zise Landir, in doi peri. Regina n-a decis inca nimic.

- Dar ne-a chemat! interveni grasunul. Asta trebuie sa insemne ceva!

- Intr-adevar, glasui Reena, lordul Duka are dreptate. Nu va aflati aici doar ca sa-mi beti vinul. V-am chemat pentru ca trebuie sa iau o hotarare. Dar nu-l vad pe cel de-al treilea pretendent, adauga ea, uitandu-se prin multime.

Pe cand zicea acestea, usa cea mare se deschise violent, ca trantita de vant. In cadrul ei aparu silueta unui barbat inalt, subtire, imbracat intr-o pelerina neagra, cu capison.

Lumanarile palpaira. Cavalerii isi lungira gaturile. Printul Casir se aseza strategic, in stanga reginei, glasuind:

- Vorbim de demon si el este la usa.

Muzicantii inspaimantati se inghesuira la perete. Domnitele se asezara buluc in spatele cavalerilor. Cu totii stiau cine era cel care intrase. Casir pufni nemultumit, Duka se albi.

- Iata-l! anunta Landir, apoi desfacu bratele, prieteneste. Bine ai venit! Sala noastra a devenit mult mai intunecata odata cu sosirea ta! Cu totii ne cutremuram si ne bucuram!

Vrajitorul pasi printre randuri, deloc grabit, hranindu-se parca din spaima pe care o citea pe chipurile celorlalti. Se imbratisa scurt, ceremonial, cu Landir, semn ca aveau o relatie destul de stransa.

Cei doi se apropiara de Regina, care statea nemiscata, escortata de cavaleri. Acestia urmareau fiecare gest al vrajitorului, ingrijorati. Om de rand, nobil sau vlastar regal, nu conta, nu ar fi fost intelept pentru nimeni sa-l supere pe anticul Kepren. Ii spuneau lord, cu toate ca nu apartinea vreunei case de nobili, nici nu avea pamanturi, insemne sau stindard. Locuia pe o stanca inalta, intr-un castel abandonat, inconjurat de santuri cu apa, si se indeletnicea cu lucruri necurate, pe care niciun muritor nu indraznea sa le numeasca.

Unii spuneau ca ar fi fost vrajitorul principal al lui Lucifer, dinainte de razboi. Ca ar fi  tradat tabara luciferica, din cauza unei promisiuni neonorate, si ar fi venit in Adabad la invitatia stra-stra-stra-bunicului Reenei. Altii spuneau ca era chiar mai batran decat Lucifer si ca venise in lumea lor cu un scop bine stabilit, urmand sa plece de indata ce acesta ar fi fost atins.

Au circulat multe legende dupa razboi, mai mult sau mai putin bazate pe adevar, dar oricat s-au muncit carturarii din Adabad, nu au putut afla originea acestui ins enigmatic. Nici macar nu stiau daca era om, inger, sau vreo corcitura intre cele doua rase. Aura lui de mister nu lasa pe nimeni neafectat. Vorbea putin, impartasea si mai putin, iar cei care aflau lucruri ce nu trebuiau aflate, nu traiau mult.

Asa ca nu-i de mirare ca intreaga sala il privea cu stupoare, neintelegand de ce Landir si-ar da sora pe mana unuia ca el. Prea putini stiau faptul ca Landir fusese unul dintre invataceii lui Kepren si aflase de la acesta tot felul de taine intunecate.

- Sora mea, Reena… Nu cred ca ai avut placerea s-o cunosti.

- Nu arata ca in portretul pe care mi l-ai trimis, zise vrajitorul, pe un ton rece.

- Chiar? sari Landir.

Vrajitorul nu oferi alte lamuriri. Ajuns in fata reginei, ramase ca un stalp. Nu se inclina, nu incerca sa-i sarute mana, nici macar nu se stradui s-o impresioneze in vreun fel. Reena crezuse ca ea va fi cea care-l va cantari din ochi, dar se intampla taman invers. Kepren o privea ca o pasare pradatoare, incercand parca sa afle cate parale face. Acei ochi nefiresti, caprui-verzui, ca de sarpe, se incadrau perfect pe figura galbuie, impartita in doua de un nas acvilin. Insemne negre porneau de undeva din spatele urechilor si se prelungeau deasupra sprancenelor stufoase. Parea undeva intre doua varste, nici prea tanar, nici foarte batran. Avea un trup bine legat si era destul de inalt.

- Regina a decis?

Reena inghiti in sec. Acum era si mai incredintata ca trebuia sa stea cat mai departe de acest om. Sau inger razvratit.

Se intoarse usor spre perete, aratand spre toporul infipt acolo, ce parea ca nu-si are locul in sala de festivitati.

- Vedeti acea arma? Este toporul sotului meu, regele Vardas Kalibat El Jaffa.

- Fostul rege, interveni Landir.

Regina ofta usor, apoi continua. Toata lumea se uita la perete.

- Numai cel care va reusi sa-l scoata de acolo imi va putea fi sot. Nu pot accepta ca Print Consort un om care nu are macar aceeasi putere.

- Doar atat? se mira Casir. Floare la ureche!

- Sa purcedem! zise grasunul, incepand sa-si sufle manecile.

Reena zambi superior, ca si cand stia ceva ce ei nu stiau.

- Pe rand, domnilor, pe rand, zise Landir.

Casir ranji.

- Vad ca lordul Mynodorului nu mai are rabdare, deci o sa-l las pe el primul.

Se isca rumoare. Transpirat si ingreunat, grasunul Duka facu o plecaciune slugarnica in fata gemenilor, apoi se apropie de peretele cu pricina.

 - Acum e acum, isi zise el, apucand coada toporului.

Smuci o data, smuci de doua ori. Toporul ramase neclintit.

-Vezi, domnul meu, daca nu ai fi mancat atata vanat si ai fi facut mai multa miscare, ti-ar fi fost mai usor acum.

Replica lui Casir starni un val de rasete.

- Oh, taci! se enerva Duka. Mai bine indesat si bine hranit, decat slab si desirat ca un copac oarecare batut de vant!

Ceilalti rasera din nou. Landir ii privea distrat, Reena era serioasa. Nu se putea citi nimic pe fata ei. La fel era si Kepren, care urmarea cu interes scena caraghioasa.

Duka se cazni vreme de-o jumatate de ceas, fara sorti de izbanda.

- Parca-ar fi zidit in perete!

- E randul meu, sari Casir, scotandu-si mantaua, ca sa nu-l incurce.

Duka se retrase infrant, naclait de sudori si rusinat de nereusita sa. Increzator in fortele sale, Casir insfaca arma si incerca s-o scoata afara dintr-o singura miscare. Surpriza. Toporul ramase nemiscat. Tanarul zambi incurcat, dupa care se opinti din nou. Muschii i se incordara, figura se incorda si ea, ochii albastri parca stateau sa-i iasa din orbite. Domnitele incepura sa bata din palme usor, incercand sa-l incurajeze.

- Casir, Casir, Casir! strigau ele de pe margine.

Printul trase pana simti ca-si zdreleste mana. Toporul ramase la fel de nepasator. Infuriat, acesta lovi cu pumnul in perete.

- E ceva necurat la mijloc!

Se auzi vocea vrajitorului negru.

- Ai pierdut.

Casir ii privi cu narile stranse, mutandu-si privirea de la regina la vrajitor. Nevrand sa se lase infrant, se napusti inca o data, tragand din toate fortele lui. Mainile ii alunecara, iar Printul cazu cat era de lung, pe spate, facand podeaua sa duduie.

Landir rase asurzitor. Reena incepu sa schiteze un zambet.

Umilit si infrant, printul isi aduna oasele, apoi se apropie de Kepren, vorbind printre dinti.

- Sa te vad!

Vrajitorul se indrepta calm spre perete. Ajuns in fata toporului, incepu sa-l studieze. Ceilalti se uitau mirati.

- Ce mai astepti? Scoate-l afara! striga Casir.

- Tacere! Lasati-l sa se gandeasca! grai Landir.

Casir se infierbanta.

- Da’ ce-i de gandit? E vorba de forta!

 Vrajitorul pipai tacticos toporul, de parca atingea soldul unei femei, lucru care starni neliniste in inima Reenei. Ce astepta?

Barbatul isi freca palmele una de alta, starnind scantei verzi.

- Foloseste magie! Nu-i corect! se razvrati Duka.

- Nimeni n-a zis ca nu pot folosi, rosti muscator vrajitorul, aruncand o privire serpeasca spre roscata.

- Daca stiam ca putem folosi magie, imi aduceam rune si atunci as fi izbandit! adauga Casir.

Kepren ranji dracesc.

- Daca…

Reena vorbi.

- Kepren are dreptate. N-am zis ca magia este interzisa, dar nici n-am zis c-o puteti folosi. Asta a fost o parte din incercare.

- … N-a fost doar un test de forta! constata Casir.

- Se pare ca nu esti chiar atat de nataflet pana la urma, mormai Kepren, incepand sa lucreze asupra zidului.

Nemangaiat si ranit in amorul propriu, printul se lasa pe mana doamnelor de la curte, care se straduiau sa-l inveseleasca.

Estimp, intunecatul lucra, cu rabdare si pricepere, topind zidul care sustinea toporul, lucru care ii nelinisti pe toti, in final.

Nu era cu putinta sa castige! Ajuns intr-o pozitie favorabila langa tron, acest ins ar putea aduce intunericul asupra lor!

Deodata, se auzi un sunet de goarna. Inima Reenei incepu sa bata mai tare. O ameteala usoara ii inconjura capul.

- Regele! A sosit Regele! anunta un crainic, in pragul usii.

Auzind acestea, Kepren se grabi sa darame zidul, stiind ca nu mai avea mult timp. Oaspetii priveau cand spre usa, cand spre vrajitor, asteptand sa vada ce va decide soarta.

Un barbat inalt si solid, cu umerii largi, pasi in sala luminata, purtand haine de calarie si cizme prafuite. Barbos si incruntat, acesta o cauta cu ochii pe Reena, care amutise.

- In numele Cerului, ce se intampla aici?

- Cred ca stii ce se intampla, rosti Landir, intepat.

- Da. O nelegiuire. Poate ochii ma inseala, poate sunt obosit, dar cred ca vad un strain care incearca sa smulga din perete toporul stramosilor mei.

Regina inghiti in sec, apoi isi feri privirile. Vardas inainta pana in spatele vrajitorului, apoi il batu pe umar. Kepren se intoarse mirat. N-apuca sa se mire prea mult. Un pumn sanatos, daruit cu mare generozitate, il tranti la podea. Cazu asemeni unui liliac ranit, iar faldurile hainei negre il acoperira ca o mantie a dezonoarei.

Regele de drept al Adabadului smulse toporul dintr-o singura miscare, apoi il stranse puternic in mana.

- Acest topor este facut pentru barbati, nu pentru mascarici.  Indrazniti sa visati la mana reginei? Un parvenit, un puiandru si un batran coclit cu magie neagra? Ar trebui sa va fie rusine!

Kepren se culese anevoie de pe jos. Ochii verzi scaparau fulgere.

- Vei plati scump pentru asta!

- Afara! urla Vardas, cuprins de manie si facand semne amenintatoare cu toporul. Toata lumea afara!

Landir ghida oaspetii spre o iesire de urgenta. Doar vrajitorul iesi pe poarta principala, blestemand fara incetare.

Rusinea de pe figura reginei se sterse repede, fiind inlocuita de bucurie si admiratie, amestecate cu teama. Ramase ca o statuie, cercetandu-si sotul. Acesta infipse toporul la locul lui, mormaind cuvinte in limba celor vechi, apoi se intoarse spre ea.

- Nici n-am semnat vreo carte de despartire, dar te-ai grabit sa ma inlocuiesti?

- Carte de despartire? se auzi glasul ascutit al Reenei, incarcat de repros. Indraznesti sa ma certi pentru ca incerc sa consolidez regatul, chiar daca nu mai esti demult sotul meu?

- Cat timp vor exista acele slove scrise in Cartea Numeronilor, sunt!

Ea rase sarcastic.

- Chiar? De aceea ti-e scarba sa ma atingi? De aceea esti mereu departe de casa?

Reena porni demna spre o alta iesire, una care ducea spre apartamentele ei. Slujitorii speriati care ii apareau in cale se ascundeau in spatele coloanelor.

- Nu-mi intoarce spatele, Reena!

Dar ea nu il asculta si continua sa mearga, incapatanata, cu pas cadentat, iar Vardas pe urmele ei, ca un lup.

Se deschisera mai multe usi, pana ajunsera acolo unde trebuia, usi deschise de tot felul de paznici, care se purtau ca umbrele, aproape nevazuti, neauziti si nebagati de seama.

Cand ultima usa se inchise, pentru mai multa siguranta, Reena scoase degraba o cheie din sertar si o incuie.

- Deschideti usa! se auzi glasul regelui, ramas pe dinafara.

Slugile incercara, dar degeaba.

- E incuiata pe dinauntru, regele meu!

- Reena! batu el. M-ai umilit destul azi! Deschide usa!

Dar ea se prefacu ca nu-l aude si incepu sa dezbrace rochia grea. Dupa mai multe bubuituri furioase, regele se retrase.

Ramasa singura, femeia isi contempla chipul alb in fata oglinzii. Se descotorosise de imbracamintea regala, incarcata cu nestemate, si ramasese doar intr-o camasa aurie, descheiata la piept, subtire ca panza de paianjen, pe sub care i se puteau ghici nurii la care ravneau atatia. Isi pieptana parul roscat, care se unduia frumos si bogat, curgand ca o apa pe spatele gol. O bufnitura surda o facu sa scape pieptenul din mana. Cineva izbea in usa. Nu cu pumnii, nu cu picioarele, ci cu altceva. Reena se ridica, dreapta, speriata, ducandu-si mana la piept.

- Garzi!

Dar garzile nu raspundeau, semn ca cineva le alungase de la postul lor.

- Reena, deschide usa!

- Ai innebunit?! Nu deschid nimic!

- Ma aflu in casa mea, am dreptul sa intru in orice camera poftesc!

- Nu si aici! se incapatana ea.

Regele continua sa sparga usa, Reena incepu sa inghita cu noduri.

- Vardas, ma sperii!

- Foarte bine! Daca rusine nu ai, poate mai ai frica!

Ea ramase inghetata, sprijinita de o masuta, acoperita de pletele lungi pana la coapse, muscandu-si buzele rosii din cand in cand. Inima aproape ii iesi din piept cand usa se zdrobi sub lovitura toporului stramosilor, dezvaluind treptat silueta sotului ei. Femeia incepu sa se tanguiasca.

- Ti-ai pierdut mintile!

Vardas sprijini toporul de marginea usii, apoi se propti in prag, ostenit.

- Vei vorbi cu mine acum?

Tonul lui era neobisnuit de linistit, in contrast cu furia din miscarile de mai inainte.

- Ce vrei? ingaima ea.

- Ce-a fost sarada aceea ieftina?

- Te referi la concurs?

- Ah, concurs. Asa se numeste tradarea acum?

- Trebuia sa actionez. Nu puteam ignora cererile in casatorie, se spovedi ea.

- Nu ai fi primit nicio cerere, daca n-ai fi anuntat ca esti in cautarea unui sot nou. Cand ai facut-o? Prespun ca dupa ce-am plecat, ca sa-mi fie greu sa aflu vestile.

- Dimpotriva, am vrut sa afli vestile!

- De ce? Ca sa-mi dai cu tifla?

- Ca sa te silesc sa-ti vii in simtiri!

- Deci recunosti ca ai apelat la o scamatorie ieftina ca sa ma aduci inapoi?

- N-a fost scamatorie ieftina.

- Dar ce-a fost?

- Strategie.

Vardas rase, simtind cum i se incordeaza muschii. Era furios, dar in acelasi timp, amuzat, si nu stia cum s-o scoata la capat.

- Oricat de disperata ai fi, nu ai apela veci la asemenea “strategii”. A fost nedemn ce ai facut, Reena. Nu te reprezinta.

Obrazul femeii se impurpura.

- Am sa te intreb cateva lucruri, iar tu ai sa-mi spui adevarul, adauga el, pe un ton ce nu lasa loc de nesupunere. Cine a venit cu ideea asta nebuneasca? Landir?

- Da.

- Ai fi vrut sa-l iei pe Landir de sot?

- Doar daca as fi fost nevoita.

  Vardas dadu verdictul.

- Landir trebuie sa plece.

Reenei ii scapa un gest nerabdator.

- Il alungi?

- Acest individ a complotat pentru uzurparea tronului. Nu i-am dat binecuvantarea pentru asta. I-am permis sa intre in camerele tale, atat.

- Ma tot intreb de ce i-ai permis.

- Ca sa te fac fericita. Nu asta iti doreai?

- Fericita? Fericita?! striga femeia. De ce ai crede asemenea prostie? 

- Il iubesti, nu-i asa? L-ai iubit cu mult timp inainte sa apar eu.

- Dar nu este sotul meu!

- Ah, dar cine e sotul tau legiuit?

- Tu! intari ea.

- Nu mi s-a parut asa, cand am ajuns la concurs. Mi s-a parut ca ai scuipat pe toate sutele de ani petrecute impreuna.

- Vardas…

- Reena, Reena, ingana el, pasind in incapere si venind spre ea.

Ea se dadu un pas inapoi, ca si cum ar fi simtit apropierea unui inamic.

- Ce s-a intamplat cu tine? Unde e sotia mea inteleapta? Ce sunt aceste scheme imprumutate de la altii?

- Te-as putea intreba acelasi lucru. Cine mi-a furat sotul? De ce esti mereu cu gandurile in alt loc, de ce te tii departe de patul meu? Nu, nu-mi raspunde. M-ar durea prea tare.

Vardas se apleca peste ea, incepand sa-i desfaca snurul camasii.

- Ce vrei de la mine, Reena?

- Vreau sa te intorci acasa. Cu adevarat.

- Nu cred ca pot face asta, mormai el, coborand cu mana pe soldul ei, observandu-i pieptul desenat frumos pe sub camasa subtire.

- De ce nu?

- Stii de ce.

- Ai fi vrut sa fii mort? Spune-mi! Ai fi vrut sa fii mort, langa Layra?

- Da, as fi vrut sa fiu mort langa ea, raspunse Vardas, inspirand parfumul parului ei.

Reena capatase o privire de femeie ranita, roasa de gelozie.

- N-ai fi murit pentru mine, dar pentru ea… da?

- Pentru tine vreau sa fac ceva mult mai greu.

- Ce, Vardas, ce?! intreba roscata, pe un ton exasperat.

Vardas o smuci spre el si o cuprinse in brate.

- Vreau sa traiesc.

Femeia n-apuca sa mai protesteze, pentru c-o lua in stapanire. Se imbratisara salbatic deasupra mesei, iar oglinda se zgaltai.

- Ajuta-ma sa traiesc, Reena! sopti el, in timp ce o saruta pe umerii goi, cuprins de frenezie.

Camasa cazu. Trupul ei mladios se undui pe dupa al lui, iar finetea pielii femeii se intalni cu atingerile aspre pe care le visa de atata timp. Se auzira gamete infundate, care alunecau pe coridoarele scufundate in semiintuneric. Pieptul frematand al reginei, alb si aproape feciorelnic, era gustat de gura lui amara. 

Vardas o rasuci pe brate, culcand-o in patul mare, acoperit de matasuri rosii. Reena inflorea sub mainile lui, iar pustiul regelui apostat incepu sa semene cu un ocean revarsat peste marginile lumii. Toata furia, toate resentimentele se topira in acea inlantuire patimasa, care avea parfumul unor vremuri demult apuse, dar, totusi, atat de vii in trupurile torte de acum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITOLUL 17- PROPUNEREA PRINTULUI

CAPITOLUL 17- PROPUNEREA PRINTULUI

In lupta, calul si calaretul sunt una. Nu-i poti deosebi, nici desparti. Tot asa si Lucifer cu Lumina Sa.

(Azazel)

Stateau fata in fata, fiecare in celalalt capat al mesei. Masa lunga, desirata, pline de bucate, lumanarile si alte aranjamente le mai ascundeau unele bucati din chip. Se vedeau prin vazele cu flori si se pandeau, fara sa se miste.

Dupa o lunga tacere, Vardas isi dezlipi buzele.

- I-am vazut statuia…

Lucifer mai sorbi o gura din licoarea sa preferata, rosie ca sangele, aparent distrat.

- Da? Si cum ti s-a parut?

- Trebuie sa recunosc: e mana unui maestru acolo. 

Printul zambi.

- De ce spui asta?

- A reusit sa-i capteze spiritul. Pe de alta parte, nu inteleg de ce si-a inchipuit-o ca pe-o desfranata. Layra era pura…

- Sau, cel putin, asa ai vazut-o tu. Aproape o sfanta, nu? Asta pana cand ma apropiam de ea. Atunci, puritatea se ascundea printre umbre.

Vardas stranse pumnul pe sub masa.

- Te manie acest gand? susura Lucifer, viclean.

- Ma manie minciuna. Amandoi stim ca Layra era ingrozita de tine si ar fi facut orice sa scape din Infern.

Printul rase muscator.

- El Jaffa, pe cat de intelept esti, pe atat de orb devii cand vine vorba de femei. Ingrozita? A fost. La inceput. Pana a inceput sa ma cunoasca mai bine.

Vardas rasufla adanc, incercand sa se linisteasca.

- Nu te voi lasa sa-i murdaresti imaginea.

- Pentru ca nu poti suporta gandul ca Layra nu era o icoana?

- Am cunoscut-o! Nu ar fi cazut in bratele tale de bunavoie!

- Si, totusi… a facut-o, insinua Printul, lasand paharul jos.

Vardas lovi cu pumnul in masa. Vazele se clatinara.

- Minti!

- Nu am niciun motiv sa te mint, El Jaffa. Lucrurile au fost consumate deja. Fie ca-ti place, fie ca nu, mi s-a daruit.

- Sunt sigur ca ai necinstit-o si nimic din ce-mi vei spune nu ma va putea convinge!

- Crezi ce vrei, raspunse Printul, pe un ton egal.

Se lasa din nou tacerea. Vardas privea spre fereastra, ca sa nu fie nevoit sa se confrunte cu vechiul sau rival.

- Stii ce nu inteleg?

Lucifer il privi circumspect.

- Nu ai suportat ideea ca Layra ar putea sa ma iubeasca, dar esti gata sa mi-o dai pe fiica ta.

- E fiica mea. Nu e Layra.

- Nu ai dragoste pentru ea, nici macar un strop?

Lucifer rase din nou.

- Dragoste? Te referi la boala de care suferiti voi, oamenii? Nu, nu sunt infectat. Layra, pe de alta parte, s-a nascut  infectata. Si nici unchiul ei, fost iubitor de oameni, nu a crescut-o cum ar fi trebuit. E slaba, Vardas.

- De aceea ai adus-o in Castilia?

- N-o puteam creste in Infern, riscand ca Lilith sa strecoare asasini in palat. Oricare dintre fiicele mele ar putea-o zdrobi.

- Te referi la fiicele care ti-au mai ramas. Nu pot sa pricep cum ai putut sa-ti elimini propriile progenituri.

- O data ce Layra s-a nascut, nu le mai puteam lasa sa traiasca. Asha a scapat pentru ca s-a intervenit pentru ea. Dar pe Asha a crescut-o Denaida, in spiritul nostru, si nu se va revolta. Samyra, pe de alta parte, este copia mamei ei. Am vrut s-o elimin, dar Lilith m-a implorat.

- Ai ucide pe oricine, doar ca s-o protejezi, dar afirmi ca nu ai dragoste pentru ea.

- Gandesti ca un om, ii reprosa Printul. Nu am protejat-o pentru c-o iubesc, ci pentru ca este esentiala pentru propria mea supravietuire.

- Ai de gand s-o folosesti ca alimentator? se ingrozi Vardas.

- Ce urat suna. Layra isi va ajuta tatal in vreme de nevoie, atata tot.

- De ce-ar face-o?

Lucifer ranji.

- Ma iubeste, nu? Natura ei ii va dicta asta.

- Ai ramas la fel. Indiferent cat timp trece peste tine, nu poti sa renunti la ticalosie.

- Si tu esti mai bun?

Vardas se imbufna.

- As fi putut fi, daca nu mi-ai fi luat-o pe Layra.

- Sa lamurim un lucru: nu am luat-o pe Layra de la tine, pentru ca niciodata nu ti-a apartinut!

- Tu, prin actele tale, ai facut-o sa-si doreasca moartea!

- Acesta e un fapt regretabil. Nu ar fi trebuit sa fie asa. Dar, Vardas, ea stia cine sunt si nu se astepta la nimic bun din partea mea. Tradarea ta, pe de alta parte… Spune-mi inca o data: cine a fost cel care a determinat-o sa-si curme viata, in final?

Vardas isi inclesta inca o data pumnii.

- Te-ai intrebat de ce sculptorul a plasmuit-o ca pe o desfranata. Layra nu era o Maica, nu era o sfanta. Nu mereu. Cateodata, era doar o femeie. Si avea dorinte.

Vardas se simti strapuns de un fior.

- Tu ai sculptat-o, nu-i asa?

- Te miri?

Deuronomul inghiti in sec.

- Nu credeam c-o pretuiesti atat.

- Layra a fost importanta pentru mine cat a trait, dar si mai importanta dupa ce-a murit. Darul ei ne-a salvat pe toti.

- Acest “dar”, cum il numesti, e fiica ta, nu un obiect!

- Acesta este scopul luminii: sa lumineze, sa regenereze, sa intretina viata.

- Un mijloc pentru un scop.

Lucifer clatina din cap.

- Ce-ai fi facut, daca-ai fi fost in locul meu? Ah...! Nu esti in locul meu. Tu nici macar nu poti muri. Dar eu, Vardas, fara Lumina mea, ma sting.

- Nu scrie nicaieri ca trebuie sa fii si crud cu ea.

- Crud?! I-am daruit totul! Are un regat numai al ei, traieste intr-un palat, inconjurata de slujitori, poarta haine scumpe si nestemate in par. I-am adus invatatori, am inveselit-o cu sarbatori. Ba chiar am apelat la un vechi rival pentru a-i desavarsi educatia, ca partea ei umana sa nu aiba de suferit, adauga intunecatul, privind cu inteles spre deuronom.

- Traieste intr-o colivie de aur.

- Poate. Dar acesta e cel mai sigur loc pentru ea. Desigur, daca ai izgoni-o pe Reena de pe tron, fiica mea ar putea trai in Adabad, printre oameni.

- Nu voi face asa ceva.

- Atunci… Presupun ca Layra isi va petrece restul vietii ei lungi langa mine, fara sa paraseasca vreodata Castilia. Nu e cea mai crunta soarta la care ma pot gandi. Ar putea fi mai rau.

Vardas inghiti in sec.

- Trebuie sa existe o alta cale. 

- Exista. Accepta oferta mea. Ramai in Castilia, ca protector al Layrei, invat-o caile oamenilor, da-i ce are nevoie pentru a supravietui, ca sa putem cu totii trai!

- Nu pot parasi Adabadul, nici pe Reena…

- Simtul datoriei. Inteleg, chiar inteleg. Dar daca e asa, de ce te afli acum in Castilia?

Vardas il privi descumpanit.

- Am venit sa vorbim despre Margine.

- Asta-i tot?

- Asta-i tot.

- Iar vederea fiicei mele te lasa rece?

Vardas rasufla obosit, apoi isi freca fruntea.

- Esti consumat de vinovatie, constata Printul.

- E asa de limpede?

- As prefera sa ramai pentru ca ai dragoste pentru Layra, nu din vinovatie, dar accept orice varianta.

- Lucifer… Nu stiu ce sa spun.

- Daca-ti faci griji pentru Reena: e simplu. Casatoreste-o repede cu cineva.

- Cu cine?

- Cu oricine, afara de mocofanii propusi de Landir.

- Landir a inceput sa selecteze miri? tresari Vardas.

- Vestile circula repede. Am auzit ca exista trei pretendenti. Toti trei nedemni de regina ta.

- Plec, zise Vardas, ridicandu-se.

Printul facu un semn din mana.

- Stai, stai, nu te grabi.

- Trebuie sa-mi scap sotia din ghiarele lor! Nu pot sta cu mainile in san in timp ce dusmanii planuiesc sa-mi sterpeleasca Adabadul!

- Stai jos. Am o propunere.

Deuronomul se lasa moale pe scaunul arcuit.

- Acel Landir trebuie sa dispara. E limpede care sunt intentiile lui. Daca regina nu il vrea, va incerca s-o controleze printr-o marioneta propusa de el.

- Nu-l pot elimina. E fratele ei geaman.

- Totusi... daca regina nu accepta marioneta, doar Landir va putea sa mai joace rolul de sot.

Vardas se incrunta.

- Peste cadavrul meu teapan si rece!

- De-abia ai parasit Adabadul, si el a inceput sa unelteasca. Maine-poimaine va fi in locul tau, pe tron.

Deuronomul se framanta.

- Pe scurt, am doua variante: sa ma intorc langa Reena, ori sa raman in Castilia. Dar daca raman aici, cum imi voi securiza tronul?

- Putem sa alegem pe cineva, asa cum a facut Landir, si sa-l trimitem acolo. Cineva credincios noua, dar credincios reginei, in acelasi timp.

- Nu exista asa un om!

- Nu este om.

Vardas ramase ca trasnit.

- Spune-mi ca nu te gandesti la ce ma gandesc!

Lucifer zambi.

- Ar fi asa de rau?

- Vrei sa-l trimiti pe Azazel s-o tina in frau pe Reena? Ce gluma!

- De ce ar fi gluma?

- Reena nu este proasta. Ar mirosi imediat ce urmaresti. Daca nu poti avea Adabadul direct, vei incerca sa te strecori prin fratele tau.

- Ar fi temporar. Pana vei desavarsi educatia Layrei. Dupa aceea, Azazel se intoarce acasa. La fel si tu.

- Iti dai seama cat de insultatoare e propunerea ta?

- Ah, am uitat. Azazel, amantul reginei. Tot n-ai trecut peste rana produsa de adulter?

Vardas se scula in picioare.

- Relatia mea cu regina ma priveste doar pe mine! Nici Landir, nici Azazel si nici vreun alt borfas nu-mi va spurca patul matrimonial!

- Du-te acasa, atunci… spuse Lucifer, pe un ton lehametit. Revendica-ti tronul, fericeste-o pe Reena, fa copii.

- Stii ceva? Nu e o idee atat de rea!

Nervos la culme, deuronomul se pregatea sa paraseasca incaperea. Nu apuca sa deschida usa, pentru ca usa se deschise in fata lui.

Insotita de doua slujitoare, imbracata fastuos si pasind demn, intra Layra, care isi odihnea manutele pe matasea rochiei lungi pana in pamant.

- Vino, Layra. Vino sa-ti iei ramas bun de la Vardas!

- Pleaca?

Vardas o privi rusinat. Ochii copilei erau inecati in dezamagire. Se protapise in fata lui, in vreme ce slujnicele se trasesera mai la o parte.

- Trebuie sa se intoarca acasa. Cel mai probabil, nu-l vom mai vedea, raspunse Lucifer, venind spre ei.

- De ce trebuie sa pleci, Vardas?

Vocea fetitei era incarcata de repros. Sesizand schimbul de priviri dintre cei doi, Lucifer facu semn slujnicelor sa iasa.

- Va las sa va luati ramas bun.

Usa se inchise brusc, starnind un val de aer. Slujnicele ramasera pe coridor, asteptand iesirea printesei, in vreme ce intunecatul se indrepta spre aripa de vest.

Copila amutise. Vardas nu se mai simtise demult atat de torturat. Ce vina avea ea?

- Asculta…

- Nu vreau sa ascult! tipa ea, ducandu-si mainile la urechi si incepand sa cante.

- Daca nu ma duc acasa, regatul meu se va destrama! striga Vardas, incercand s-o acopere.

Fetita continua sa cante in gura mare.

- Trebuie sa protejez regina!

Layra isi desprinse brusc mainile, dupa care il privi dojenitor.

- Ai promis ca vei avea grija de mine.

Vardas n-o putea contrazice. Figura fetitei se schimonosi.

- Ai mintit!

Copila incepu sa planga sfasietor, infundat, cu lacrimi bogate, stergandu-se la ochi cu faldurile bogate ale manecii. Camera incepu sa se intunece.

Uimit, deuronomul privea de jur-imprejur. Nu mai vazuse demult asemenea manifestare. Doar Lucifer putea schimba ce se afla imprejur, atunci cand se mania.

- Layra…

Ferestrele incepura se vibreze, vazele cu flori cazura, candelabrul se clatina.

Vardas incerca sa ia copila in brate, dar de indata ce o atinse, isi retrase mainile, gemand.

- Arzi!

Copila plangea tot mai tare.

- Slujitori! striga Vardas.

Insotitoarele ei se napustira pe usa. Deuronomul isi privea palmele arse, neintelegand ce se petrece.

- Pe Satan! tipa cea din stanga. Cheama-l pe Print!

Cealalta fugi intr-un suflet. Insotitoarea ramasa incerca s-o linisteasca, dar de indata ce-o atinse, avu aceeasi soarta ca si Vardas. Copila se prabusi. Sub ea, podeaua fumega, dezvaluind scheletul pe care se sprijinea. Layra risca sa cada in camera de dedesubt. Slujinica tipa.

- Lordule, va implor! Lucifer ma va ucide daca pateste ceva!

Vardas isi smulse mantaua de pe umeri, apoi se repezi spre copila si incerca s-o cuprinda de dedesubt, acoperindu-si mainile cu mantaua. Dar mantaua se topi de parca ar fi fost nimic, apoi se lipi de mainile deuronomului, care racni.

Bucati din podea cadeau deja, cu zgomot, candelabrul camerei de dedesubt se desprinse si el, cazu si zdrobi o masa in drumul sau. Tot ce-o mai sustinea pe copila erau doua barne innegrite de fum, care paraiau.

Vardas nu se dadu batut. Se repezi din nou, cu mainile arse, chiar pe cand se rupeau barnele si o prinse de brate. Layra tipa ca din gura de sarpe. Slujnica se jelea. Usa fu scoasa din tatani de un pumn zdravan, Lucifer intra precipitat.

- Layra?

Stand in genunchi, prafuit si ars pana la umar, cu haina pe jumatate topita, deuronomul tinea in brate mogaldeata incandescenta, care incepuse sa se linisteasca. Copila avea ochii larg deschisi si-l privea adanc. Vardas nu se putea sustrage acelei priviri.

Printul se lasa langa cei doi, apoi isi cerceta fiica.

- Are febra.

- Este bolnava? se mira Vardas.

Printul i-o smulse, ridicand-o pe bratele lui, dupa care se uita spre Vardas, spunandu-i incet:

- Pleaca. Ai facut destul rau.

 

*

Intinsa in patul cu asternuturi racoroase, copila se odihnea, supravegheata indeaproape de ochii complet negri ai celui care-i era tata. Usa se deschise lent. Se auzi un pas greoi.

- Nu aveai treburi urgente in Adabad? mormai Printul, tafnos, adresandu-se celui care intrase.

- Am venit sa-mi cer iertare.

- Te ascult.

- Nu tie. Fetitei.

- Doarme.

- O voi face oricum.

Vazandu-i privirile incrancenate, Printul se ridica lent, gratios, de la locul sau, merse cativa pasi, ajunse in dreptul lui Vardas si arunca cateva vorbe peste umar.

- Prea bine. Dar, Vardas…

- Da?

- Sa nu te mai vad in Castilia.

Deuronomul nu se lasa intimidat. Scutura scurt din cap, semn c-a inteles, apoi se apropie de pat.

Ramas singur, contempla in tacere chipul copilei, scaldat in lumina crepusculului.

- Layra… Stiu ca dormi, dar vreau sa-ti spun ceva. Nu am mintit. Am sa te protejez, chiar daca ar trebui sa mor pentru acest scop. Ii datorez asta mamei tale.

Copila deschise ochii brusc, speriindu-l.

- Mama?

Vardas isi regreta de indata cuvintele. Fetita se ridica intr-un cot, iar parul carliontat si incurcat i se revarsa pe perna. 

- Ce este mama, Vardas?

El ramase cu buzele stranse.

- Aha, e unul din acele lucruri pe care tata nu vrea sa le stiu.

- Nu ar fi trebuit sa spun asta. Credeam ca dormeai.

- Dar ai spus-o.

- Am spus-o.

- O sa aflu ce este aceea o mama. Fii fara grija, o sa aflu.

- Nu ma indoiesc, zambi el.

Fetita privi spre bratele lui arse.

- Doare?

- Putin.

- Minti.

- De data asta, da. Dar am vorbit serios cand ti-am spus ca te poti baza pe sabia mea. Esti in siguranta acum. Dar cand nu vei mai fi…

Vardas scoase de la gat lantul de care atarna o piatra rotunda, ce sclipea in nuante de verde.

- Sakuru. Piatra sfanta a Adabadului, cea pe care a purtat-o tatal meu, tatal tatalui meu si toti tatii de dinainte, de cand a aparut stirpea noastra. Daca va veni ziua cand te vei afla in pericol, strange-o in mana, inchide ochii si gandeste-te la mine. Voi veni negresit in ajutorul tau.

Fostul rege petrecu lantul pe dupa gatul subtire al fetitei, iar acesta se incurca in parul ei blond. Vardas se caznea sa-l descurce, dar degetele groase il incurcau. Fetita incepu sa chicoteasca. In cele din urma, reusi. Copila inceta sa rada, iar chipul ei redeveni solemn.

- Dar daca-mi dai mie piatra, cum te vei proteja de rau?

- Am sabie, ai uitat? Si apoi, sunt nemuritor. Pot fi ranit, dar nu pot fi ucis.

Layra incepu sa sufle peste bratul lui stang.

- Ce faci?

Ea nu raspunse, ci continua sa sufle, infiorandu-l. Nu stia de ce, dar gestul ei ii amintea de ceva sacru, ceva ce mai vazuse doar in templele de lumina de demult. Simti o senzatie de usurare, iar usturimea groaznica disparu. Isi cerceta bratele si constata ca nu mai avea nici urma de rana.

- Nu stiam ca poti sa lecuiesti oameni.

- Nici eu, sopti fetita.

Vardas ii mangaie crestetul.

- Multumesc, Printesa.

Layra se lasa incet pe perna, parand tare ostenita.

- Dormi acum.

- Nu vreau sa dorm.

- De ce nu?

- Pentru ca… atunci cand ma voi trezi, tu vei fi demult plecat.

Se lasa tacerea. Vardas se gandea ce sa-i spuna, ca despartirea sa nu fie prea dureroasa pentru ea.

- Nu voi pleca pentru totdeauna.

- Am auzit ce-a zis tata: nu mai esti binevenit in Castilia.

- Voi veni oricum. Acesta este legamantul nostru, spuse el, apasand cu degetul pe medalion. Nimeni nu-l poate rupe.

- Te intorci la sotia ta, Vardas?

- Da, Layra.

- Oare eu voi avea un sot, cand voi creste?

- Nu stiu ce sa-ti raspund.

- Mi-ar placea sa fiu sotia lui Azazel.

- De ce?

- E bun cu mine. Dar e unchiul meu si nu pot. Intelegi?

Vardas dadu intelegator din cap, ca un bunic.

- O sa te mai gandesti la mine?

- Desigur, raspunse el repede, fara sa stea pe ganduri.

Fetita se cuibari in patul ei, apoi isi duse genunchii la gura, intorcandu-se cu spatele. Barbatul o mangaie pe capsor, apoi se ridica greoi din pat si se duse spre usa.

Cobori scarile cu repeziciune, parasi palatul si porni cu pasi grabiti spre gradina. Vazu de la departare fereastra slab luminata de la etajul Layrei si aproape fu tentat sa se intoarca. Acum se simtea si mai vinovat decat la sosire. De data asta, avusese de ales. Ar fi putut accepta oferta Printului, ar fi putut s-o salveze.

Biata de ea. Daca-ar sti… Singurul sot pe care-l va avea vreodata va fi Lucifer.

Ajuns langa murgul lui, il trase de frau, apoi se aburca, vorbindu-i pe limba lui, iar animalul incepu sa mearga spre poarta. Calul si calaretul se pierdura undeva dincolo de portile inalte.

In cusca ei de aur, inchisa in matase, Layra dormea, fara sa-si cunoasca tristul destin, cu obrajorii patati de lacrimi uscate.