Werner isi incrucisa
bratele.
- Nu te putem
lua cu noi.
- Bine. Atunci
te vei descurca singur, zise ea intepat.
- Pustietatea
nu e un loc potrivit pentru o Maica. Poti sfarsi ranita sau mai rau.
- Crede-ma… Stiu
sa ma protejez, intari ea, cu nasul in vant.
Blonda ii intoarse
spatele, mergand domol spre chilie, apoi impinse usa de nuiele. Mira sari ca arsa,
cu mana pe sabie, pregatita de atac. Vazand ca cei care intrau nu-i sunt inamici,
lasa mana moale. Werner ii spuse tot ce stia, in vreme ce maica ramasese in picioare,
cu mainile firave impreunate deasupra vestmantului.
- De ce vrei
atat de mult sa mergi cu noi? iscodi Mira.
Sora Flavia surase
oarecum atotstiutor.
- Acestea au
fost instructiunile primite de la Maica Superioara.
- Fie. Daca iti
trece prin cap sa ne inseli, te voi sfasia, spuse Mira simplu.
- Ce trebuie
sa facem? Interveni Werner. Cum scapam de vrajitoare?
- Nu o puteti
ucide, nu ca pe un om. Poate fi incarcerata, poate fi lasata fara puteri, poate
fi lasata fara trup, dar esenta ei ramane. De aceea, reteta care va conduce la distrugerea
ei este cat se poate de complicata.
- Lumineaza-ne,
zise printesa cu plete satene.
- In primul rand,
veti avea nevoie de o pana de corb descantata de un druid. Nu orice druid, ci unul
care a cunoscut magia neagra. Apoi, de o arma pe care o detine numai Doamna Lacului
din taramul Tessos. In final, va trebui sa gasiti o vrajitoare neagra care cunoaste
tainele legarii, ce se va folosi de ceea ce ati adus pentru a crea o capcana. Dar
vrajitoarele de acest fel sunt greu de gasit.
- Daca practica
magia neagra, nu face parte din acelasi sabat ca si vrajitoarea regelui Cenusa?
intreba Mira.
- Nu neaparat.
Exista vrajitoare care lucreaza singure. Va pot ajuta contra unui pret, dar nu stiu
daca sunteti capabili sa il platiti.
- Sa o luam cu
inceputul, zise Werner. Unde gasim un druid mester?
- Dar sunteti
deja pe urmele lui, mormai sora.
- Adica druidul
pe care il cautam e exact cel care ne trebuie? sari Mira.
- Nimic nu este
intamplator, Printesa.
- Se pare ca
dorinta ta se va implini pana la urma, surioara.
Femeia zambi
viclean, apoi se scula din pat.
- Sora, stiu
ca ai primit ordine, dar nu vei putea tine pasul cu fuga noastra.
- Cine a zis
ca vom merge pe jos?
Si zicand acestea, maica se duse incet spre grajduri,
insotita de cei doi.
*
Caii fornaiau
puternic, lovind din picioare. Werner se mira de faptul ca nu ii auzise pana acum.
Parca caii aparusera din pamant, din iarba verde. Parca nici nu existara. Zari desagi
cu mancare atarnati de sa. Totul fusese pregatit la timp.
Cerul era din
nou cufundat in tacere. Timid, se iveau primele stele.
Barbatul Isi
lua avant si sari pe armasarul maro, smucind de haturi.
In stanga lui,
Mira incaleca calul negru, iar sora blonda si palida pe cel alb.
Pornira la pas,
iesind din curtea pietruita, iar maicile inchisera poarta uriasa inapoia lor. Lumina
lunilor imbia la o calatorie spre marginea Pamantului.
- In cat timp
crezi ca vom ajunge la Stancile Cenusii, frate?
- Cel tarziu,
spre dimineata. Va trebui sa o luam in galop.
- Nu-l veti gasi
acolo pe druid, zise Flavia.
- Orbii mi-au
spus ca druidul isi are salas intre doua stanci de cenusa.
- Orbii se inseala.
Toata lumea se inseala. Doar trei oameni din acest taram stiu unde ii este casa.
Curand, vei afla si voi.
Caii pornira
in galop, in bataia celor doua luni: Sefore- luna cea mare, mai apropiata de orizontul
sangeriu, ce seamana cu un banut de aur si Madma, luna cea mica, aflata mai departe,
care luceste ca arama topita.
Noaptea ramase
in urma, stelele isi pierdura stralucirea, lunile devenira transparente, iar astrul
diminetii incepea sa se iveasca pe cerul colorat in rosu. Preeria cu iarba scurta,
stoarsa de viata, se intrevedea inaintea lor ca un desert stancos. Calaretii strabatura
acel desert cu precautie, stiind ca printre nisipuri si ierburi moarte se pot afla,
ascunsi, scorpioni de preerie cu doua cozi.