EPISODUL 3

Werner isi incrucisa bratele.

- Nu te putem lua cu noi.

- Bine. Atunci te vei descurca singur, zise ea intepat.

- Pustietatea nu e un loc potrivit pentru o Maica. Poti sfarsi ranita sau mai rau.

- Crede-ma… Stiu sa ma protejez, intari ea, cu nasul in vant.

Blonda ii intoarse spatele, mergand domol spre chilie, apoi impinse usa de nuiele. Mira sari ca arsa, cu mana pe sabie, pregatita de atac. Vazand ca cei care intrau nu-i sunt inamici, lasa mana moale. Werner ii spuse tot ce stia, in vreme ce maica ramasese in picioare, cu mainile firave impreunate deasupra vestmantului.

- De ce vrei atat de mult sa mergi cu noi? iscodi Mira.

Sora Flavia surase oarecum atotstiutor.

- Acestea au fost instructiunile primite de la Maica Superioara.

- Fie. Daca iti trece prin cap sa ne inseli, te voi sfasia, spuse Mira simplu.

- Ce trebuie sa facem? Interveni Werner. Cum scapam de vrajitoare?

- Nu o puteti ucide, nu ca pe un om. Poate fi incarcerata, poate fi lasata fara puteri, poate fi lasata fara trup, dar esenta ei ramane. De aceea, reteta care va conduce la distrugerea ei este cat se poate de complicata.

- Lumineaza-ne, zise printesa cu plete satene.

- In primul rand, veti avea nevoie de o pana de corb descantata de un druid. Nu orice druid, ci unul care a cunoscut magia neagra. Apoi, de o arma pe care o detine numai Doamna Lacului din taramul Tessos. In final, va trebui sa gasiti o vrajitoare neagra care cunoaste tainele legarii, ce se va folosi de ceea ce ati adus pentru a crea o capcana. Dar vrajitoarele de acest fel sunt greu de gasit.

- Daca practica magia neagra, nu face parte din acelasi sabat ca si vrajitoarea regelui Cenusa? intreba Mira.

- Nu neaparat. Exista vrajitoare care lucreaza singure. Va pot ajuta contra unui pret, dar nu stiu daca sunteti capabili sa il platiti.

- Sa o luam cu inceputul, zise Werner. Unde gasim un druid mester?

- Dar sunteti deja pe urmele lui, mormai sora.

- Adica druidul pe care il cautam e exact cel care ne trebuie? sari Mira.

- Nimic nu este intamplator, Printesa.

- Se pare ca dorinta ta se va implini pana la urma, surioara.

Femeia zambi viclean, apoi se scula din pat.

- Sora, stiu ca ai primit ordine, dar nu vei putea tine pasul cu fuga noastra.

- Cine a zis ca vom merge pe jos?

 Si zicand acestea, maica se duse incet spre grajduri, insotita de cei doi.

*

Caii fornaiau puternic, lovind din picioare. Werner se mira de faptul ca nu ii auzise pana acum. Parca caii aparusera din pamant, din iarba verde. Parca nici nu existara. Zari desagi cu mancare atarnati de sa. Totul fusese pregatit la timp.

Cerul era din nou cufundat in tacere. Timid, se iveau primele stele.

Barbatul Isi lua avant si sari pe armasarul maro, smucind de haturi.  

In stanga lui, Mira incaleca calul negru, iar sora blonda si palida pe cel alb.

Pornira la pas, iesind din curtea pietruita, iar maicile inchisera poarta uriasa inapoia lor. Lumina lunilor imbia la o calatorie spre marginea Pamantului.

- In cat timp crezi ca vom ajunge la Stancile Cenusii, frate?

- Cel tarziu, spre dimineata. Va trebui sa o luam in galop.

- Nu-l veti gasi acolo pe druid, zise Flavia.

- Orbii mi-au spus ca druidul isi are salas intre doua stanci de cenusa.

- Orbii se inseala. Toata lumea se inseala. Doar trei oameni din acest taram stiu unde ii este casa. Curand, vei afla si voi.

Caii pornira in galop, in bataia celor doua luni: Sefore- luna cea mare, mai apropiata de orizontul sangeriu, ce seamana cu un banut de aur si Madma, luna cea mica, aflata mai departe, care luceste ca arama topita.

Noaptea ramase in urma, stelele isi pierdura stralucirea, lunile devenira transparente, iar astrul diminetii incepea sa se iveasca pe cerul colorat in rosu. Preeria cu iarba scurta, stoarsa de viata, se intrevedea inaintea lor ca un desert stancos. Calaretii strabatura acel desert cu precautie, stiind ca printre nisipuri si ierburi moarte se pot afla, ascunsi, scorpioni de preerie cu doua cozi.

EPISODUL 2

Werner se opri rasufland din greu, cu ochii atintiti spre manastirea de piatra ascunsa printre dealuri. Isi drese glasul.
- E aproape dimineata. Ce zici, ramanem aici?
- Avem de ales? Trebuie sa ne refugiem undeva.
Pasii lor apasati au culcat la pamant iarba grasa, incarcata de floricele albe, care se gasesc pretutindeni. 
Cei doi frati se opresc in fata portii masive din lemn. Werner incearca sa impinga usa, dar aceasta e de neclintit.
- Credeam ca manastirea e abandonata, zice el ganditor.
Barbatul incepe sa strige cu glas sonor, cerand gazduire oamenilor dinauntru. O luminita apare la unul dintre geamuri. Se aud miscari usoare in curte, nechezatul unui cal si cantec de greieri.
Poarta se deschide lent, foarte lent, dezvaluind curtea din piatra. Calatorii sunt intampinati de silueta unei femei imbracate intr-o roba de panza, incinsa cu un cordon albastru. 
- Eu sunt Werner, Regele de Piatra, stapanul acestui taram si protectorul lumilor de mijloc, iar ea este...
- Stiu cine sunteti, il intrerupse femeia.
- Venim in pace, zise Mira, vrand sa capete increderea Maicii.
Aceasta lasa pelerina pe spate, aratandu-si parul balai. Lumina lunilor ii evidentia ochii mari, albastri, senini. Mira constata ca era foarte tanara. Cu mult mai tanara decat s-ar fi asteptat.
- Maica Superioara este plecata intr-un pelerinaj in Insula Leprosilor, asa ca nu va poate intampina. Oamenii au nevoie de mainile ei vindecatoare.
- Tu esti inlocuitorul ei? intreba Werner.
- Da, eu ma ocup de manastire in lipsa Maicii. Sunt sora Flavia.
Cei doi inclinara scurt din cap, in loc de salut, iar ea le facu semn sa o urmeze spre chilii. 

*

Paharul de vin era pe jumatate gol. Werner se lasa pe spate, obosit. Mira batea darabana cu degetele pe masa din lemn de cedru, cercetand chipul maicii, care statea tacuta si nemiscata, alaturi.
- De unde ai stiut cine suntem? 
Fata blonda ridica ochii spre printesa, zambind timid.
- Maica noastra are darul inainte-vederii. Am fost avertizata de sosirea voastra. Va stiu gandurile. Intentionati sa-l vizitati pe druid. 
- Ar trebui sa stai departe de mintea, zice barbatul scurt, posac.
- Nu te mahni, rogu-te. Ti-am cercetat mintea ca sa ma asigur ca nu vii cu intentii necurate. Sunt responsabila pentru toate sufletele inchise in aceasta manasire. Sper ca poti intelege.
- Inteleg, mormai el. Chiar prea bine. Uite, nu vrem sa abuzam de ospitalitatea ta. Vom ramane pana la caderea noptii, apoi ne vom vedea de drum.
- Fugi de ceva, zise fata, muscandu-si buza inferioara.
- De bestii, vrajitori si uzurpatori, zise el ironic.
- Nu-ti este frica nici de bestii, nici de vrajitori, nici de uzurpatori. E altceva. 
- Asculta, zise el aproape enervat. Nu am batut atata drum ca sa fiu citit de o incepatoare. Vreau sa ma odihnesc. Atat.
Ea surase ciudat, dupa care se ridica brusc de pe scaun.
- Voi reveni, spuse ea soptit si parasi chilia.
Mira o privi ingandurata, apoi isi dezlipi buzele.
- Stie mai multe decat lasa sa se vada. Poate a fost instruita de Maica Superioara, poate e spion... Cine stie. Poate a ucis-o pe Maica Superioara si i-a luat locul, facand jocul Regelui Cenusa. 
Sa stam cu ochii in patru, frate. Ne-ar putea ucide in somn.
- Tocmai de aceea ma voi duce sa cercetez. Pune drugul.
Luptatorul tranti usa in urma sa, mergand precaut de-a lungul acelui coridor luminat de tortele infipte in pereti. Auzi voci tanguitoare, nefiresti, care se izbeau de ziduri. Se lasa ghidat de ele, mergand ca un hot, cu sabia pe jumatate trasa din teaca. 
Zari un fel de staul acoperit de paie, luminat slab de primele raze ale soarelui. Siluetele imbracate in haine negre stateau in cerc, murmurand un soi de cantec ciudat, ce aducea cu o litanie.
Werner trecu pragul, scotand sabia cu totul din teaca, maraind.
- Ce se intampla aici?
Sora Flavia ridica surprinsa capul, celelalte femei incepura sa tipe.
- Barbat! Barbat! Barbat!
Fecioarele o luara la goana, destramand cercul, acoperindu-si capetele si jelindu-se. El le privi uimit, neintelegand ce se intampla.
- Vei plati pentru asta, spuse blonda pe un ton sec.
- Ma ameninti? striga el. Sunt regele tau!
- Un rege ce n-a ajuns nicicand pe tron, alungat din propriul regat, urat de popor si dispretuit de garda roiala. 
- Masoara-ti cuvintele, izbucni el.
- Te-am primit in manastire, te-am ospatat, iar drept rasplata ai intrerupt Mesa. Acum va trebui sa asteptam sapte luni, pana la urmatoarea eclipa de luna, ca sa continuam ce am inceput.
- Nu am stiut, se scuza el, cu jumatate de voce. M-am gandit ca lucrati cu magie neagra, vrand sa imi faceti felul.
- Nu ai incredere in nimeni, nu-i asa?
- Nu.
- Bine faci.
Ea parasi staulul, iar Werner o urma suspicios.
- Daca lucram cu magie neagra, ai fi fost mort de acum un ceas.
- Bine. Sa presupunem ca nu esti vreun trimis la Regelui Cenusa. Care este rolul tau? De ce ai fost avertizata de Maica Superioara? 
Ea se opri brusc, privindu-l oarecum in zeflemea.
- Nu sunt decat un mesager. Mi s-a transmis faptul ca falsul rege a adus cu sine o preoteasa Hira, practicanta a magiei negre. Acesta e motivul pentru care te-a invins asa de repede, desi armata lui nu era nici macar jumatate din a ta. Ucide vrajitoarea care il ajuta si l-ai pus in genunchi. 
- Lasand la o parte faptul ca nu pot intra in palat, cum propui sa ucid vrajitoarea? Sunt foarte greu de eliminat.
- Greu, dar nu imposibil. Iti voi spune tot ce trebuie sa faci, dar cu o conditie.
Werner se incrunta usor.
- Ce conditie?
- Va trebui sa ma luati cu voi. 

EPISODUL 1

Werner smulse sabia cu un gest brutal, scotand la iveala taisul plin de sange. Injura printre dinti, dupa care cauta un smoc de iarba. Incepu sa-si curete arma cu miscari lente, cu ochii tinta spre monstrul care zacea mort pe marginea raului.
- Ar trebui sa ne punem in miscare. S-a lasat amurgul.
Vocea feminina strapunse aerul noptii ca o briza calda. 
- Ti-e frica? mormai el, cu colturile gurii ridicate, semn ca incerca sa o tachineze.
- Mie?!
Mira facu ochii mari, dupa care pufni, ducandu-si mainile la fata. Gestul aproape copilaresc fu umbrit deodata de arma metalica pe care o purta la sold. Femeia o zdrangani demonstrativ.
- Nu poti admite o infrangere, nu-i asa?
-Infrangere? rase el. Tu ai 15, eu am 14. Un monstru in plus nu e infrangere. Te voi egala pana se lasa zorii.
- Presupunand ca vom intalni alt zaduar. Iar daca nu vom intalni, vei fi obligat sa ma duci la Stancile Cenusii.
- Tu tii mortis sa intri in bucluc. Stii cat de periculoasa e zona respectiva? Ai uitat ca suntem vanati?
- Nu am uitat nici pentru o clipa, frate. Dar nu ma voi lasa intimidata de nimeni: nici de bestii, nici de Regele Cenusa.
Zicand acestea, ea scoase sabia din teaca si executa cateva miscari, flexandu-si puternic genunchii, intinzand bratele, sucindu-si corpul in fel si chip, ca si cand s-ar fi luptat cu un dusman invizibil.
Werner se ridica de pe pietroiul care ii servise drept scaun, stranse sabia in mana, apoi isi trase pelerina pe ochi.
- Sa mergem.
Pasii lui mari se pierd incetul cu incetul printre copacii inalti. Mira il urma la distanta de un brat, cu ochii tinta in toate partile, scrutand din cand in cand orizontul. Narile ii sunt gadilate de mirosul florilor de camp. Muntii cenusii par acoperiti de o pacla stranie, neobisnuita pentru aceasta perioada a anului.
- Fugim de sapte luni. In tot acest timp, nu am rezolvat nimic. Iti spun: cheia este Druidul. Fie ca-ti place, fie ca nu, va trebui sa riscam, zise femeia rasufland sacadat.
- De ce esti asa de sigura ca Druidul ne poate ajuta?
- Am avut o viziune.
Barbatul se opri din alergat, privind-o mirat, putin suparat.
- Ce fel de viziune?
- Rune plutind in aer, rostogolindu-se, dezvaluindu-se... Viitorul nostru era scris in ele, frate. El cunoaste raspunsurile.
- Sa presupunem ca ne-ar putea ajuta, ca ne-ar spune care trebuie sa fie urmatoarea noastra mutare. Si apoi? Avem nevoie de aliati. Avem nevoie de o armata. Fara ele, suntem frunze in vant.
- Am putea cere ajutor de la Printul Luminii.
El ridica dintr-o spranceana, nestiind ce sa zica.
- El vrea pamanturi, noi vrem armata. Daca lucrurile ar fi decurs cum trebuia, ne-am fi casatorit. Ar trebui sa-i cerem ajutorul.
- Chiar crezi ca Printul Luminii va fi interesat de o printesa renegata? Tot ce avem sunt titlurile, iar acestea ne-au fost luate odata cu alungarea noastra din regat. Toata lumea se inchina Regelui Cenusa. Nimeni nu cracneste in fata lui.
- Traiesc in frica. Vor sa-si pastreze capatanile pe umeri. Ce te asteptai? Totusi, sunt multi oameni la curte care sunt fideli tatalui nostru. Ne-ar ajuta sa ne recapatam tronul, daca s-ar ivi ocazia. 
- Multi tradatori, scrasni el. I-as executa fara nicio mila.
Mira il stranse de brat, incercand sa il tempereze.
- Atunci ai fi exact ca el. Nu cred ca doresti sa-i calci pe urme.
El rasufla adanc, cu ochii albastri acoperiti de tristete.
- Ai dreptate. Totusi...
Un raget infiorator ii opri vorba pe buze, facandu-l sa se crispeze. Lama luci in bataia soarelui muribund, mainile se rotira deasupra capului, buzele i se stransera intr-un rictus amenintator. 
Dihania ii sari in fata, doborandu-l la pamant. Arma ii scapa din mana, cazand pe o piatra. Mira scoase un strigat scurt, de lupta, dupa care infipse sabia in blana hidoseniei. Bestia gemu, ranita si furioasa, dupa care se intoarse lent spre ea, fixand-o cu ochii lui rosii ca rubinele. Pe cand se pregatea sa sara, o alta lama ii strapunse gatul monstruos, iesind cu varful pe partea cealalta.
Animalul se prabusi peste pamantul umed, apoi inchise ochii.
- Era cat pe ce, rasufla Werner. Nu inteleg de ce nu l-am simtit.
- Poate ca vrajitorul care ii controleaza a devenit mai priceput odata cu trecerea timpului. Oricum, te-a prins pe picior gresit. Daca nu eram aici, ai fi fost mort. 
- Laude desarte langa copacul vestejit. Cine i-a aplicat lovitura finala? Eu! Suntem la egalitate, surioara, ranji el.
- Deci nu vom merge la Stancile Cenusii?
El evita raspunsul, mergand spornic prin iarba inalta. Curand, mersul se transforma intr-o fuga. Picioarele lor abia mai atingeau pamantul. 
Pareau ca zboara, ca doua sageti negre pierdute in verdeata campiei, ca doi corbi manati de vantul turbat. 
Fugira intreaga noapte, fara sa se odihneasca, sub adapostul stelelor scanteietoare, ghidati de cele doua luni suspendate deasupra orizontului. Facliile ceresti transformasera dealurile in movile de aur.