vineri, 4 martie 2022

CAPITOLUL 20- MUSCATURA UNEI REGINE

 


CAPITOLUL 20- MUSCATURA UNEI REGINE

 

Statea in picioare, in fata micului tron, purtand o rochie alba, lunga pana in pamant. Tinea mainile impreunate, cuminte, privind in jos, ca un om care tocmai a fost infrant. Fata ii era aproape la fel de alba ca rochia, privirea parea ratacita. Din orice unghi te uitai, chipul fetitei aparea ca un tablou al unei tristeti profunde.

- Layra, de ce nu vorbesti?

Ingrijorat, aplecat deasupra ei, Azazel o atinse usor pe umar.

- Ti-a facut rau?

La auzul ultimei fraze, fetita se uita greoi spre el. Genele ei, perdele grele, arcuite, ii acopereau ochii pe jumatate, ca si cand incerca sa ascunda adevarul din irisii tulburati.

- Eram sigur! Nemernicul!

Azazel stranse pumnii pana i se albira falangele, dupa care murmura niste blesteme intr-o limba necunoscuta, mergand prin camera ca leul in cusca.

Crezuse ca va avea mai mult timp s-o salveze din mainile crudului sau frate, dar se inselase amarnic. Nu trecusera decat sapte ani si Lucifer incepuse sa-si piarda controlul. Layra suferea nepermis de mult, iar el se simtea neputincios.

Nu o putea veghea tot timpul, pentru ca avea si alte treburi, dar nici nu putea s-o scoata din Castilia. Ar fi de ajuns sa treaca de Poarta si s-ar dezlantui iadul. Planul pe care-l faurise nu putea fi pus in aplicare decat atunci cand Layra va atinge maturitatea. Si pana atunci? Cum s-o protejeze?

Apoi isi aduse aminte de Vardas si se incrunta. Din motive care nu-i fusesera inca dezvaluite, Lucifer il respecta pe Vardas, altfel nu l-ar fi onorat cu invitatia de a o initia pe Layra in tainele fiintelor omenesti. Daca ar fi acceptat intelegerea, nu s-ar fi ajuns intr-o asemenea situatie.

Incerca sa se linisteasca. Rasufla adanc, apoi se intoarse spre ea cu cea mai senina fata, se lasa intr-un genunchi, ca sa fie la nivelul ei, si ii cuprinse manutele in mainile lui. Ochii copilei pareau la fel de stinsi. Nici macar prezenta lui nu o mai inviora. Acest lucru il puse pe ganduri. N-o mai vazuse niciodata asa.

- Stiu ca e greu, dar trebuie sa-mi spui.

Layra dadu din cap a negatie si incerca sa se traga inapoi.

- Layra... Te rog. Trebuie sa aflu ce ti-a facut, altfel nu te pot ajuta.

Figura fetitei se chirci, se schimonosi, apoi, ca si cum fusese proaspat trezita dintr-un cosmar, incepu sa urle, fara lacrimi, fara sa planga. Doar urla si il batea pe Azazel cu pumnii in piept. Il ura pe Lucifer, dar la fel de mult il ura pe unchiul ei, pentru ca nu fusese acolo, pentru ca o lasase la cheremul acelei fiinte odioase pe care il numea uneori “tata”. Isi aminti cum ii intrase apa in plamani, cum se sufocase si se zbatuse, isi aminti de acea negura intunecata care ii inundase capul, de durerea ingrozitoare pe care o simtise in piept si spaima pe care o traise cand se trezise in bratele tortionarului.

- Gata, fata…  Fetita mea curajoasa… o incuraja lucifericul, mangaindu-i parul.

Urletele ei de animal chinuit se fransera treptat. Fetita se cuibari la pieptul blondului, singurul loc in care mai simtea putina siguranta, tinandu-se strans cu mainile de marginile hainei lui. Azazel simti, dupa miscarile ei disperate, ca i se intamplase ceva foarte rau. Statura asa pentru un timp.

Se simtea vinovat. Cand se mai simtise ultima oara vinovat? Incerca sa-si aminteasca. Fusese cu mult timp in urma, cu mii de ani in urma, cand avusese o clipa de slabiciune in fata unei femei roscate de-o frumusete tulburatoare.

 - Imi pare rau. Nu am fost acolo cand ai avut nevoie de mine, isi turna el cenusa in cap. Iti promit, Layra, nu te vei mai simti niciodata astfel.

Layra il privea neincrezatoare.

- Imi cunosc fratele mai bine decat oricine. Departe de mine gandul de a-i lua apararea in aceste momente, dar trebuie sa afli niste lucruri. Lucifer nu ii raneste decat pe cei pe care sunt importanti pentru el. A stat departe de tine dupa ce te-ai nascut, tocmai pentru ca nu voia sa-ti faca rau. Oricat de straniu ar suna, tu vei suferi mai mult decat noi toti, pentru ca esti fiica lui. In preajma ta, Lucifer nu se mai poate stapani. De aceea, te voi invata cum sa-i supravietuiesti. Nu e un lucru usor de obtinut, e nevoie de timp si rabdare. Eu am reusit. Si tu vei reusi.

Fetita ridica din umeri, obosita, descurajata. Continua sa stea in mutenie, de parca ar fi facut un fel de juramant al tacerii. Azazel o reaseza pe tron, dupa care se lasa moale, la randul sau, pe un scaun princiar cu spatar inalt.

In mintea lui Azazel se perindau mai multe imagini. Cunostea puterea ei de patrundere, asa ca-si ascundea gandurile. Da, poate va reusi s-o protejeze de fratele lui, dar Lucifer nu era singurul monstru din Castilia. Azazel isi aminti de nenumaratele Layre ingropate in gradina de la marginea taramului, care se odihneau in pamantul moale. Stia ca e un ipocrit. Macar Lucifer se arata asa cum era, nu incerca sa para mai bun. Pe de alta parte se simtea indreptatit sa le ucida, pentru ca el le crease. Erau doar carne si sange. Nu erau vii, nu cu adevarat. Crimele nu erau doar crime, pentru ca erau imbracate intr-o spoiala de noblete. Le ucidea ca sa n-o ucida pe Layra cea adevarata. Printul intunericului nu era singurul care avea previziuni. Azazel stia ca o data ce copila va atinge maturitatea, monstrul din el se va trezi si va face prapad. Scutura usor din cap. Monstrul se trezise deja, dar ii era greu sa recunoasca. Se flagela din ce in ce mai des, dar nici durerea nu-l potolea. Setea sa de sange nu putea fi usor ostoita. Crima devenise banalitate. Le ucisese in toate felurile si tot nu era satisfacut. In ultimele zile se dedase chiar la tortura. Se simtea dezgustat de sine.

Sirul de imagini fu intrerupt de un zgomot venit de pe coridor. Se auzi muzica in surdina, glasuri straine si fosnet de matase, apoi usa arcuita se deschise brusc.

In cadrul ei aparu Printul, urmat indeaproape de doua siluete feminine. Pareau ca abia ating pamantul, iar fetele le erau acoperite de voaluri negre.

- Frate…

Azazel inclina din cap, apoi se uita spre Layra, care statea chircita si ganditoare pe tronul ei.

- Vino aici, fiica, o invita Lucifer, cu un gest elegant al mainii.

Copila puse picioarele pe podea, sprijinindu-se de bratele scaunului, pasind sfioasa si tematoare spre tatal ei.

- Mai aproape, porunci el.

Femeia din dreapta Printului se apropie de copila, iar mana ei imbracata in broderie neagra se apropie de fruntea acesteia. Se opri chiar inainte sa o atinga.

- Sfinte… exclama ea, surprinsa. E leita mama ei.

Layra tresari interior. Mama. Cuvantul magic al carui semnificatie n-o cunostea.

- Parca am stabilit ca nu vom rosti acest cuvant, o dojeni Azazel.

Femeia dadu voalul pe spate, descoperindu-si chipul. Era greu sa-i ghicesti varsta. Avea o figura aspra, calita, experimentata, iar ochii cafenii, adanciti in gavanele ochilor, erau patrunzatori si inteligenti. Purta parul impletit, rotit deasupra capului, prins cu ace lungi. Nu avea alte podoabe. Infatisarea severa transmitea faptul ca nu era cineva care putea fi lesne momit cu lucruri desarte.

- Nu ai caderea sa-mi spui ce sa fac! dadu ea replica.

- Chiar? se precipita blondul. Cine te crezi?

- Nu in prezenta fiicei mele, interveni Printul. Puteti sa va certati in alta parte.

Azazel pufni. Iata-l, facand pe tatal protector, dupa ce o pedepsise. Ar fi vrut sa rada in hohote, cu pofta, asa cum faceau oamenii, dar nu putea, asa ca se multumi cu o grimasa.

- Ce crezi? continua Printul, consultand femeia.

- Ma voi descurca.

Azazel deveni nelinistit.

- Credeam ca asta e doar o vizita de curtoazie!

- Frate, o stii la fel de bine ca mine: Layra are si altfel de nevoi, care nu seamana cu ale noastre, iar noi nu i le putem satisface. 

- Ce poate face ea? se rasti blondul, aratand spre vizitatoare.

Tonul sau dispretuitor nu trecu neobservat de femeia austera, care abia se abtinea sa nu-i serveasca o lectie. Tensiunea din sala semana cu un butoi de pulbere gata sa se aprinda. Lucifer facu un gest nerabdator.

Glasul strainei se inalta, plin de mandrie.

- Pot sa fac ceea ce tu nu vei putea niciodata: s-o invat sa fie om.

De data asta, Azazel se adresa fratelui sau.

- Ai hotarat asta prin spatele meu?

- Iti uiti locul, se rasti Lucifer. Eu sunt tatal ei, eu iau deciziile! Iata, am decis ca Denaida va fi tutorele fiicei mele si nimic din ce spui nu va putea schimba asta!

- Care este treaba mea, atunci?

- Uiti ca Layra nu este doar printesa acestui taram. Este si urmasa Infernului. Gratie sangelui care-i curge prin vene, ar putea deveni urmatoarea Mama a monstrilor. Cine stie? Poate o va intrece pe Lilith.

- Asta e ceea ce speri? S-o transformi in ceva ce nu este?

- Mai devreme sau mai tarziu, Layra va trebui sa imbratiseze toata mostenirea ei, nu doar o parte. Castilia n-o va putea feri la nesfarsit de rolul ei.

- Nu cred ca Layra va dori acest rol.

Lucifer incepu sa-si piarda rabdarea.

- Te-ai asigurat de asta, atunci cand ai inchinat-o Celui de Sus la botez!

- Am avut motivele mele pentru care am facut asta.

- Esti bun sa le impartasesti cu noi? replica Printul, cu vadita ironie.

- Cand va sosi timpul, vei afla. Tot ce trebuie sa stii e ca nu as face nimic care sa-ti pericliteze domnia. Dimpotriva, tot ce fac este pentru Castilia. Pentru Infern.

- Vezi? Vezi cu ce trebuie sa ma confrunt? continua Lucifer, pe un ton scarbit, adresandu-se femeii de langa el. Sunt satul de justificarile tale. Ar fi trebuit sa te ucid in acea zi.

- De ce n-ai facut-o? mormai Azazel, pe un ton care instiga la cearta.

- Te-am vazut in viitorul ei. Nu puteam risca sa stric tot, ucigandu-te.

- Ce ai vazut?

- Cand va sosi timpul, vei afla, i-o intoarse Lucifer.

Azazel sari in picioare, cu pieptul umflat, dupa care se protapi in fata fratelui sau.

- Te joci cu mine?

Raspunsul veni sec, ca un pocnet.

- Eu nu ma joc.

Cei doi se confruntau din priviri. Azazel avea narile umflate, Lucifer il privea dispretuitor. Mai lipsea putin si s-ar fi luat de gat.

Se auzi un oftat. Fetita isi framanta mainile in poala.

- Ati reusit s-o suparati, interveni Denaida. Parca ziua de azi trebuia sa fie o zi buna pentru ea.

Lucifer zambi subtire, dupa care abandona postura amenintatoare si se duse spre copila, prinzand-o de mana, prefacandu-se ca nu-l mai vedea pe Azazel.

- Layra, ea este Inalta Preoteasa Denaida. Te va invata despre lumea oamenilor.

Denaida schita un zambet, incercand sa se faca simpatica.

- Cum te simti, copila, traind printre lupi?

Se lasa o tacere mormantala. Fetita isi muta ochii de la unul la altul, cercetandu-i.

- Nu vorbeste?

- N-a mai vorbit deloc de cand a fost pedepsita, spuse Azazel, subliniind cuvintele, accentuand fapta lui Lucifer.

Lucifer isi drese glasul, simtindu-se cu musca pe caciula.

- S-ar putea sa fi fost cam aspru.

- Crezi? Este ingrozita de tine! zise Azazel, cu glas tunator.

- Iar tu te pomenesti ca esti favoritul ei?

- Poate ar trebui sa va rezolvati neintelegerile printr-un duel, zise femeia. Felul in care va purtati nu face decat sa-i ingreuneze situatia.

Cei doi tacura, dar ochii intunecati aruncau fulgere.

- Printe, vrei sa continui prezentarile?

Silueta care o urmarea indeaproape pe Denaida mai facu cativa pasi, venind in dreptul lui Azazel, dupa care isi ridica voalul cu miscari molatice. Layra o privi curioasa. Zari ceva pe chipul ei, ceva ce nu mai vazuse demult: o sclipire de bunatate. Nu era acel gen de bunatate pe care o imita unchiul ei; figura ei avea o lumina aparte, care ii amintea de blandetea lui Vardas.

Tanara cu ochi stralucitori, complet negri, care nu parea sa aiba mai mult de saptesprezece ani, purta acelasi tip de haine negre, austere, nepotrivite pentru varsta ei. Parul negru, buclat, era lasat pe spate si trecea de solduri. Lucrul care o deosebea de Denaida era voiciunea din miscari si coronita purtata peste frunte, care indica ca facea parte din linia princiara a intunecatilor.

- Layra, ea este sora ta, Printesa Asha.

Fetita casca gura, intr-un fel foarte copilaresc, lucru care starni zambete reci in randul celor care o priveau.

- Imi pare bine sa te cunosc, spuse tanara, pe un ton cald. Noi doua vom fi prietene bune. Nu-i asa, mama?

- Intr-adevar, intr-adevar, aproba Denaida.

Dupa ce-si reveni din uimire, Layra o studie atent, incercand sa afle ce hram poarta. Era confuza. Asha, desi avea ochi negri, luciferici, parea a avea apucaturi umane.

- Vrei sa ne plimbam prin gradina? intreba Asha.

Layra se uita spre Azazel, Azazel se uita spre ea.

- Poti sa te duci, Layra.

Lucifer il privea cu ochii ingustati, inciudat. Nu putea accepta faptul ca Layra i se supunea atat de usor, de parca el ar fi fost tatal ei. Apoi se uita la Asha, care ii evita privirile. Niciuna dintre fiicele lui nu parea sa-l aiba la inima.

*

- Cata frumusete! se entuziasma Asha, privind de jur imprejur. Ce parfum! Ce culori!

Layra o privea pe furis. Asha inchisese ochii si statea cu bratele intinse, simtind vantul cum i se strecura printre valuri. Parul despletit i se unduia usor, rochia neagra se infoia.

- Am asteptat o viata sa vin in Castilia. Oh, Layra, nici nu stii cat de binecuvantata esti! Gata cu peisajele sterpe, lipsite de viata! Gata cu umbrele si catacombele, adio apusuri sangerii si monstrii in pustie!

Tanara se rasuci, chicotind, jucandu-se cu florile. Vazand apoi ca Layra nu-i impartasea bucuria, redeveni serioasa. Abandona joaca si se apropie cu precautie de copila, care se lasase pe iarba.

- Nu-ti place aici?

Layra dadu ferm din cap, in semn de negatie. Asha paru surprinsa.

- De ce?

Fetita privea lung spre palatul de cristal in care se afla tatal ei.

- Ah… Inteleg.

Tacu un timp, dupa care continua monologul.

- Cat de egoista sunt! Am presupus ca esti fericita doar pentru ca traiesti in Castilia, dar nimeni nu poate fi fericit langa El… Eu, desi am trait printre umbre, doar cu mama, nu mi-a lipsit nici caldura, nici dragostea.

Fetita clipi des, confuza. Prindea fire de iarba intre degete, apoi le dadea drumul.

- Iarta-ma… Am fost insensibila, din nou. Nici macar nu stii ce inseamna acest cuvant.

Asha ii mangaie bratul grasut, in semn de consolare.

- Azazel te-a crescut, nu-i asa?

Layra dadu vartos din cap.

- Vezi… Azazel nu este tatal tau, dar se poarta ca si cand ar fi. Denaida este la fel ca Azazel. M-a crescut, dar nu m-a nascut. Este ciudat, nu-i asa?

Layra o privea fix, tinand petale strivite intre degetele mainii drepte.

- Probabil te intrebi de ce n-ai aflat despre mine mai devreme. Nu cunosc motivul. Asa a vrut Lucifer. Din fericire, a inteles pana la urma ca ai nevoie de noi.

Asha zambi. Avea buze carnoase, pline, si un zambet atragator.

- Te voi invata un joc. Vezi fantana? Una dintre noi se va duce acolo si va sta cu ochii inchisi, recitand cele sapte titluri ale tatalui nostru. Cealalta se ascunde. Apoi, cea care a recitat, de cum a terminat de vorbit, va trebui sa o caute pe cea care se ascunde.  Eu voi vorbi, tu vei face tot ce vei putea ca sa nu fii gasita. Ce zici?

Layra se ridica de la pamant, pornind spre fantana. Asha o urmari incantata.

- Ai voie sa te ascunzi oriunde in gradina, dar nu ai voie sa intri in palat. Acestea sunt regulile. Esti gata?

Layra incuviinta.

Asha se propti de fantana, se intoarse cu spatele, apoi inchise ochii.

- Primul titlu, incepu ea, pe un ton solemn. Printul intunericului. De ce Print? Pentru ca poarta pecetea puterii. De ce al intunericului? Pentru ca poarta in piept o inima neagra. Al doilea titlu…

Layra ochi un colt de gradina, dupa care o rupse la fuga intr-acolo. Auzea glasul Ashei, tot mai indepartat, auzea franturi de cuvinte pe care nu le mai intelegea.

Gasi poteca pe care se preumbla de obicei cu tatal ei si o urma printre arbusti, alergand spre coltul de vest al gradinii. Asha nu cunostea gradina asa cum o cunostea ea. Era determinata sa nu se lase gasita, orice-ar fi. Pana la urma, despre asta era jocul. Ii placeau jocurile, dar mai mult de atat, ii placea sa castige.

Urmarindu-si cu infocare interesul, nici nu observa cand trecu de poarta ruginita. Rochita ei se pierdu prin fruzisul vestejit, zgomotul pasilor ei fu ascuns de colbul care se adunase straturi. Fugea cat o tineau picioarele, lasand in urma spatiul sigur al gradinii verzi, in care era ferita de toate pericolele.

Intr-un tarziu, zari o fantana. Era aidoma cu cea de langa palat. Singura deosebire era vechimea. Fantana era neingrijita, scorojita, pe jumatate prabusita. Se aseza pe pietre, aproape cu satisfactie, uitandu-se imprejur. Abia atunci realiza ca nu ar fi trebuit sa se afle aici. Ii promisese lui Azazel ca n-o sa se mai indeparteze de palat.

Culese cateva pietricele, apoi decise  sa faca cale intoarsa, inainte sa-i fie remarcata absenta. Intoarcerea ii fu intrerupta de un sasait. Se opri, curioasa, ascultand. Sasaitul se repeta. Nu mai auzise niciodata un astfel de sunet.

Cercetand sursa zgomotului, descoperi ca provenea de undeva de langa fantana.

Sa fie muzica? Curand, descoperi ca sunetul nu venea de langa fantana, ci chiar dinauntrul ei. Fantana canta. Copila se sprijini de colac, uitandu-se in haul de dedesubt. La inceput, nu vazu nimic. Apoi, dupa ce ochii i se obisnuira cu intunericul, zari o aglomerare de panglici negre, lucioase, unsuroase, care dansau. Chicoti. Atrase de vocea ei, panglicile incepura sa se unduiasca, folosindu-se de peretii fantanii ca sa urce spre ea. 

*

 Denaida isi aranja voalul negru, pregatindu-se sa paraseasca incaperea.

- Ma duc sa vad ce fac fetele.

Azazel facu un gest de invitatie spre iesire, zambind stramb. Denaida ii zambi cu egala ironie, apoi parasi incaperea. Dupa ce se convinse ca nu mai putea fi auzit, blondul izbucni.

- Nu pot sa cred ca ai invitat-o pe scorpia asta batrana in Castilia!

- Ce ai fi vrut sa fac? il persifla Lucifer, stand picior peste picior. Nu mai aveam pe cine sa chem. Vardas, individul cel mai potrivit pentru treaba asta, a parasit-o.

- Ai incredere in ea?

- A facut treaba buna cu Asha. A crescut-o asa cum trebuia: docila, linistita, gata sa-i serveasca pe ceilalti. Metodele ei au dat roade si asta e tot ce ma intereseaza. Asha nu mai reprezinta o amenintare.

- Totusi, e fiica ta. La fel ca Samyra, intaia nascuta.

- Samyra este o abominatie.

- De ce i-ai permis sa se nasca, atunci?

- Am vrut sa vad cat de departe poate merge Lilith cu planurile ei.

- I-ai permis s-o nasca, stiind ca asta iti poate aduce sfarsitul?

- Daca nu as fi permis, multe lucruri care trebuiau sa se intample nu s-ar fi intamplat.  Samyra are rolul ei de jucat.

- Cu toate astea, refuzi s-o recunosti ca succesoare!

- Asta pentru ca nu este succesoarea mea. Am avut prea putina influenta in conceperea ei.

- Dar Asha? Ce te face sa crezi ca nu se va razbuna pe tine intr-o zi? I-ai ucis surorile. I-ai alungat mama. O tratezi ca pe o fiica vitrega, desi este indrituita sa stea pe tronul mic. Mai mult decat Layra.

- Asha ne va fi credincioasa. M-am asigurat de asta.

- Si daca nu va fi?

- O voi ucide.

- O vei ucide pe sora Layrei, dupa ce i-ai permis sa traiasca in Castilia? Nu e o mutare prea desteapta. Ti-ai murdarit destul imaginea in fata Layrei, nu crezi?

- Spre deosebire de tine, eu imi cantaresc fiecare miscare. O cantaresc de mii de ori si tai o data.

- Ce insinuezi?

- Iubirea ta pentru oameni ne-a mai pus in pericol si cu alte ocazii. Acum, pledezi cauza Ashei, tocmai pentru c-a fost crescuta ca un om si nu vrei s-o vezi pierind. Oare cand te vei lecui?

- Poate nu vreau sa ma lecuiesc, scrasni Azazel.

- Asa cum credeam. Slabiciunea ta pentru o anume roscata era cat pe ce sa te lase fara regat. Nu ca ar fi treaba mea. Problemele apar atunci cand atentezi la integritatea Castiliei. Actiunile tale nesabuite, prostesti, pot pune in pericol tot ce-am construit.

- Nu inteleg la ce te referi.

Lucifer pufni.

- Ma refer la corbii care zboara spre Adabad din cand in cand. Te-ai aliat cu dusmanul?

Azazel se ingalbeni.

- De unde stii ca i-am trimis scrisori Reenei?

- Nu stiam cui trimiti scrisori. Ma bucur ca mi-ai spus.

Azazel incepu sa tremure de furie.

- Ce i-ai scris? Vorbiti despre Layra? Despre mine? Despre planurile tale de-a ma detrona?

- Nu e treaba ta.

- Totul e treaba mea! Totul!

Azazel se ridica in picioare, dupa care se duse spre fereastra. Stia ca nu mai are scapare acum. Fusese prins cu mata in sac.

- Vorbim despre noi. Despre ce-a fost…

- Si despre ce-ar fi putut fi, daca Vardas ar fi binevoit sa crape la timp? rase Lucifer. Lasa-ma sa ghicesc. Ii scrii poezii?

- Iti place sa ma torturezi, nu-i asa?

- Ei bine, am fost acolo de la inceputul inceputului, acum 10.000 de ani. Sunt, practic, cel care v-a adus impreuna. Daca nu te-as fi trimis s-o seduci, poate ca Adabadul nu ar fi cazut. Ar trebui sa-mi multumesti.

- Sa-ti multumesc? Pentru ce? scrasni Azazel.

- Pentru faptul ca am adus un strop de culoare in viata ta searbada.

Blondul se intoarse, stranse pumnii, apoi se apropie cu pas masurat de Lucifer, care-l privea linistit de pe scaun, imun la suferinta fratelui sau.

In acel moment se deschise usa. In pragul ei se ivira Denaida si Asha, cu priviri ingrijorate.

- Ce este? mormai Lucifer.

- Printe… Fiica ta… bajbai Denaida, vadit speriata.

- Ce-i cu ea?

-  A disparut.

Azazel uita de toata furia, care fu inlocuita pe loc de uimire.

- Cum adica… a disparut?

- Iertare, scanci Asha, ducandu-si mainile la frunte. Ne jucam. I-am spus sa nu paraseasca gradina.

- N-o gasim nicaieri, adauga Denaida.

Lucifer sari pe data in picioare, urmat de Azazel. Iesira toti patru pe coridor, urmati de servitorii care vociferau. Alergara intr-o curte interioara facuta din piatra, acolo unde stateau adunati alti servitor speriati.

- Cornul! porunci Printul.

Cineva ii aduse grabnic obiectul cerut. Un alt servitor ii aduse ceva lui Azazel. Asha isi frangea mainile, in vreme ce Lucifer ii arunca priviri ucigatoare. Printul sufla prelung, apoi astepta. Pamantul se zgaltai. Cainii, hidosi si plini de spume, se ivira in curte, batand pamantul cu picioarele si latrand asurzitor.

Azazel inmana voalul subtire fratelui sau, care purta in el parfumul Layrei, iar Printul il trecu pe la nasul cainilor infernali, care frematau de placere, gudurandu-se pe langa picioarele lui. Capeteniile incepura sa alerge pe urma cainilor, care fugeau ca turbati spre partea de vest a gradinii, scotand sunete sinistre.

Pas cu pas, cainii ii ghidara spre locul in care se afla copila. Nimeni nu vorbea.  Lucifer si Azazel ajunsera primii. La scurt timp, sosira Asha si Denaida, urmate de un puhoi de servitori. Cainii se oprira la mica distanta de fantana, incepand sa maraie. Refuzau sa mearga mai departe si preferau sa scurme pamantul cu labele din fata. Capeteniile se apropiara cu precautie, uitandu-se in toate partile.

Dupa numai cativa pasi, se oprira, privind scena halucinanta, desprinsa parca dintr-un vis urat. O vedeau pe Layra, vedeau spurcaciunile adunate imprejur si nu le venea sa creada. Fetita statea in picioare, chiar in fata fantanii, jucandu-se cu serpii. La picioarele ei, mormane de vipere negre, care ii incolacisera gleznele precum vrejurile. La gatul ei, asemeni unui colier, se incolacise o vipera mica, care avea un desen galben pe cap, sub forma unei coroane.

- Ikhai Satanae, sopti Azazel.

Layra ii privi mirata, neintelegand de ce toata lumea arata atat de speriata.

- I-a imblanzit, ingaima blondul, privind spre fratele sau.

Lucifer avea inima inghetata. Toata lumea stia. Dar niciodata n-o simtise mai inghetata ca acum, vazand vipera care se juca in pletele blonde ale Layrei.

- Ma duc! decise Azazel, dar n-apuca sa faca mare lucru, fiindca Printul ii prinse bratul ca intr-o menghina.

- NU! Ma duc eu!

- Printe, e prea periculos!

- Te vor musca! se vaita Denaida. Priveste semnul! Acestia nu sunt serpi obisnuiti!

- Stiu ce sunt!

Asha isi duse mainile la gura.

- E vina mea. Trebuia s-o supraveghez. Tata, permite-mi s-o salvez in locul tau!

- Nu te duci nicaieri, fato! striga Denaida.

Lucifer nu-si dezlipea privirile de Layra, care chicotea, tinand botul sarpelui in palma. Nu stia ce sa faca, pe cine sa sacrifice.

- Layra! Uita-te la mine! Poti porunci serpilor sa se intoarca in fantana?

Layra privi spre unchiul ei, apoi dadu din cap in semn de negatie.

- Sunt serpi infernali, Azazel. Au fost trimisi aici cu scopul s-o ucida, zise Printul, printre dinti. Nu vor pleca pana nu-i vor gusta sangele. 

- Eu o iau, tu te ocupi de serpi, decise blondul. Sunt ametiti. Daca ne miscam suficient de repede, am putea sa scapam teferi.

Lucifer fu de acord. Nu mai era timp de pierdut. Fratii se apropiara de fantana blestemata, cu ochii pe copila. Serpii sasaiau, semn ca nu-i doreau acolo.

- Layra, draga mea, uita-te la mine.

Fetita se opri din joaca, iar vipera ridica capul, simtind ca se pregateste ceva.

- Vreau sa iei vipera din jurul gatului tau si s-o asezi pe pietre.

Layra desprinse vipera din jurul gatului, fara vreo teama, pregatindu-se s-o lase jos, dar blestematia simti intentia ei si se prinse puternic de incheietura copilei.

- Nu vrea sa-i dea drumul, se infiora blondul.

Lucifer intinse mana, ademenind reptila, care incepuse sa scoata limba subtire, incercand sa afle cine o chema. Limba ei intalni degetele prelungi ale Printului. Curioasa, incepu sa se descolaceasca, simtind ca a descoperit ceva interesant.

Abia atunci intelese Azazel ce va urma.

- Serpii n-au fost trimisi pentru ea, Lucifer!

Dar era prea tarziu sa mai faca ceva. Printul retrase brusc mana, pe care se impletea vipera. In acelasi timp, intr-o clipire de ochi, Azazel o smulse pe fetita din multimea de serpi si sari intr-o parte. Mormanul cleios incepu sa sasaie in cor.

Vipera, cuprinsa dintr-o data de furie, isi infipse coltii in incheietura Printului, dupa care se descolaci, fugind printre pietre ca o umbra neagra. Misiunea ei se incheiase. Serpii o urmara spre fantana abandonata si se facura nevazuti.

Printul cazu in genunchi, paralizat de durere, cu figura pamantie, cu trupul cuprins de convulsii. Servitorii tipara. Denaida sari in ajutorul lui, prinzandu-l pe cand se prabusea. Ii puse capul in poala si incepu sa bolboroseasca cuvinte neintelese. Cainii latrau, rotindu-se in jurul lui. Azazel tinea copila in brate, privindu-si fratele cazut.

- Duceti-l in casa! Acum! Chemati vindecatorii! porunci el.

Servitorii il apucara de maini si de picioare, carandu-l pe brate, in vreme ce el se zbatea, chinuit de venin, cu firisoare de spuma in jurul buzelor vinetii.

Layra incepu sa planga, intelegand ca se intamplase ceva teribil.

- Tu! striga blondul. Ia-o si du-o la loc sigur! De data asta, incearca sa n-o mai pierzi!

Asha veni intr-un suflet, lua copila in brate, apoi pleca spre palat. Azazel dadu porunci in stanga si in dreapta, servitorii se urcau pe cai, vindecatoare fugeau pe holurile palatului.

- Degeaba ne zbatem, sopti Denaida.

- Am trimis soli in Adabad. Am chemat vindecatori de peste tot.

Denaida ofta, spunandu-i lucrul de care se temea cel mai tare.

- Vindecatorii nu vor folosi la nimic. Nu exista leac pentru muscatura Viperei Regina.