CAPITOLUL 19- Pedeapsa Printului

 

CAPITOLUL 19

 

Pletele balaie, lungi pana la jumatatea spatelui, o acopereau ca o manta. Dormea adanc, agitat. Se intoarse cu fata spre marginea patului, strangand patura in brate. Langa pat, stand pe un scaun, se afla Printul, care privea ganditor spre progenitura adormita.

Fetita ofta, apoi deschise frumosii ochi aurii, care purtau in ei viitorul a trei rase.

- Ce faci? intreba ea, mirata, vazandu-l nemiscat, ca un stalp.

- Te privesc.

Ea deveni curioasa.

- Faci asta des?

El se apleca usor spre pat.

- De ce intrebi?

- Sunt in pericol? De asta ma pazesti?

Printul parasi scaunul, se  aseza pe marginea patului si isi apropie mana de zulufii ei.

- Nimeni nu te poate atinge cata vreme te afli in Castilia. Eu sunt singurul care iti poate face rau.

Layra stranse de patura.

- Cum adica?

- Adica, sopti el, daca nu ma vei asculta in tot si toate, te voi pedepsi. Iar pedepsele mele sunt greu de indurat.

Copila duse mana la piept, iar piatra incepu sa straluceasca.

- Ce ai acolo?

Layra isi feri crestetul, afundandu-se sub patura.

- Am vazut ceva luminand. Arata-mi!

Glasul lui rece nu lasa loc de nesupunere. Layra trase usor de camasuta, dezvaluind nestemata de la gatul ei.

- De unde ai piatra asta?!

- A fost un dar de la Vardas, sopti fetita, cu teama, presimtind o furtuna.

Lucifer avea o privire aproape ranita.

- Da-l jos! porunci el.

- Dar…

- Da-l jos, am zis! Acel deuronom nu mai e bine primit in casa mea, iar tu accepti daruri de la el? Stii cum se numeste asta, Layra?

- Tata… scanci ea.

- Partasie cu dusmanul! Inselaciune! Nu ai spus un cuvant despre dar. Dimpotriva, l-ai ascuns sub haina. De ce?

Fetita stranse nestemata in pumn, gasind puterea sa se opuna.

- L-am ascuns pentru ca stiam ca te vei supara.

- Daca mi-ai fi spus adevarul, nu m-as fi suparat. Dar adevarul incepe sa semene cu un fruct stricat, nu-i asa, fiica?

- Nu-l dau jos, se incapatana ea, cu toate ca tremura.

- Oh, ai sa-l dai! Ai sa-l dai chiar acum!

- De ce nu-l iei chiar tu? il sfida ea.

- Nu pot, scrasni intunecatul. E un dar. Pe deasupra, incarcat de magie. Nenorocitul de Vardas s-a asigurat de asta.

- Nu poti sa-l iei, daca eu nu vreau? se mira ea.

- Esti surda? Tocmai ti-am spus!

O sclipire de izbanda se zari in ochii ei, prea batrani pentru varsta pe care o avea. Fetita simti de indata ca este in avantaj.

- Nu te uita la mine asa. Daca nu mi-l dai de bunavoie, te voi jupui si tot il voi dezlipi de carnea ta.

Irisii ei se marira. Il cerceta, vrand sa vada daca vorbeste serios.

- Te rog, tata! schimba ea tactica. Te rog, lasa-ma sa-l pastrez!

Printul schimba la randul sau tactica.

- Nu-ti cer pandantivul pentru ca-mi place sa te vad suferind. Ti-l cer pentru ca, daca mai sta mult timp la gatul tau, te va trasforma intr-o tinta. Nu ai idee cat de multi iti vor raul!

- Ai zis ca sunt in siguranta in Castilia.

- Esti. Cata vreme ma asculti.

Simtind oarece adevar in spusele lui, fetita scoase lantul, cu regret, stiind ca asta insemna sa-l piarda pe Vardas pentru totdeauna. Lantugul ateriza in mana lui Lucifer, care avea chipul strabatut de satisfactie. Chipului sau triumfator i se opunea fetisoara Layrei, care se umezise de lacrimi.

- Plangi? In numele Mamei Monstrilor, de ce te smiorcai iar?

- Nu vrei sa am parte de nimic frumos! ii reprosa ea, cu nasul in perna.

- Frumos? Castilia fost un cadou pentru tine, dar nu, niciodata nu este de ajuns! Darul lui Azazel e mai pretios, darul lui Vardas e mai important... Nimic din ce fac nu-ti este pe plac!

- Esti gelos! constata ea, cu fata rosie. Esti gelos, de asta te comporti asa!

- De unde stii tu ce-i gelozia, fetito?

- Azazel m-a invatat.

- Chiar asa? Atunci afla ca te-a invatat prost! scrasni el, inciudat ca fusese descoperit. Asta nu e gelozie, e un drept!

- Drept?

- Esti a mea, sublinie el, apasat.

Layra il privea socata.

- Sa-ti intre bine in capsor: eu te-am facut, eu iti decid soarta. Ceilalti, cei care graviteaza in jurul tau: Azazel, Vardas, satana insasi de-ar fi, nu sunt importanti, nu au niciun drept asupra ta. Ei iti sunt alaturi pentru ca Eu ingadui! Eu, tatal tau. Ai inteles?

Copila amuti. Se uita spre fereastra, incercand sa scape de sub vraja nefasta pe care o simtea dinspre acei ochi de smoala.

- Poftim! Intai tipa si reproseaza, apoi ma pedepseste cu tacerea! Layra, draga mea, temperamentul tau ar scoate din sarite si pe un sfant.

Pieptul ei se umfla de manie.

- Sunt prea ingaduitor cu tine.

Ea isi infipse unghiile in podul palmei.

- Ai sapte ani celestiali. Esti destul de mare. La urmatoarea abatere, te voi pedepsi exemplar.

- Cum? sopti ea.

Lucifer rase manzeste, sardonic, deodata inveselit.

- In loc sa-ti ceri iertare, in loc sa promiti ca nu mai faci, ma intrebi de pedeapsa? Ai de gand sa fii nesupusa in continuare?

Layra tresari, apoi isi muta privirile spre tatal ei, infruntandu-l.

- Conteaza? Chiar si rasuflarea mea iti pare o greseala!

- Esti curajoasa. Si nechibzuita, vorbindu-mi asa. Ma intreb, vei fi la fel de curajoasa si cand te voi inchide in bazinul cu serpi?

Ea tacu.

- Nu ma crezi in stare?

Fetita izbucni.

- Te-am vazut in flacari! Stiu de ce esti in stare!

- Ce ai vazut?

Satul de ifosele ei, Printul o smuci de mana.

- Raspunde!

Layra se smuci. Printul incepuse sa se piarda cu firea. Se lupta cu dorinta de a-i strivi figura fina intre mainile lui.

- Nu vorbesti?

O trase afara din pat, tinand-o strans de bratul firav, si o conduse spre matca plina cu apa. Fetita tremura ca o trestie in bataia vantului, dar ceva din ea se opunea din rasputeri tartorului pe care-l numea tata.

- Aseaza-te in genunchi! o sili el, facand-o sa se aplece.

O clipa mai tarziu, dintr-o singura miscare brutala, Printul o cufunda cu capul in apa. Mainile Layrei se agatara in acelasi timp de marginea bazinului, dar forta bratelor ei, fiind prea slaba, nu izbutea s-o tina deasupra. Copila se zbatea. Talpile ei mici se strangeau. Camasuta atarna neputincioasa pe podea.

Lucifer o scoase, tinand mana inclestata in pletele ei.

- Ultima sansa! Spune-mi ce-ai vazut!

Layra incepu sa planga, ingrozita, dar gemetele ii fura curand curmate, pentru ca el o impinse din nou, iar pletele fetei ramasera plutind deasupra apei calde, care fremata.

Lucifer privea acest tablou al disperarii cu un aer incruntat, cu maxilarul teapan; se vedea ca nu-i facea placere sa o chinuiasca. Layra reveni curand la suprafata, cu apa siroind din par. Rasufla greoi, iar spaima din ochii ei crescuse considerabil.

- Imi spui?

Tot ce auzea era rasuflarea ei innebunita.

- Prea bine, adauga el, impingand-o din nou.

Copila tipa si intra in apa cu gura deschisa. Nu apuca sa traga aer in plamani. Lichidul ii invada narile.

Lucifer, dornic sa-i demonstreze calitatea pedepselor sale, decise s-o tina sub apa mai mult decat ar fi trebuit, ignorand zbaterile ei disperate. Simtea viata din ea pulsand, chiar in mana lui, simtea acel abur al betiei de putere, care-l coplesea ori de cate ori se razbuna pe cineva mai slab decat el.

Zbaterile incetara. Layra atarna fara vlaga, cu mainile cazute pe langa corp. In sfarsit, tacuse. In sfarsit, se supunea.

- Te-ai linistit?

Dar nu primi niciun raspuns. Mirat de tacerea care se instalase in odaie, o scoase din apa si o intinse pe podea.

Copila era moale ca o carpa si avea buzele vinetii.

- Nu te mai prosti. Deschide ochii.

Fetita statea culcata pe bratul lui stang, cu o expresie de mare durere pe chipul chinuit. Vazand ca nu se intampla nimic, o zgaltai, o data, de doua ori. Tacerea devenise inspaimantatoare.

- Layra?

Un presentiment i se strecura in vene, ceva ca un fior de gheata, care i se raspandea in tot corpul. Nu se prefacea.

- Layra?!

Scena pe care singur o regizase incepea sa devina din ce in ce mai reala.

- Nu, nu! striga el, vorbind cu sine. Ce am facut?!

Toata bogatia pe care o avea palea pe langa bogatia care zacea pe podea. Toate sperantele Castiliei se legau de acel copil incapatanat, care indraznea sa-i tina piept. Dar mai presus de toate astea, soarta lui era legata de a ei. Moartea ei insemna moartea lui. Asta il speria mai mult decat orice.

Puse mana deasupra gurii ei, inchise ochii si sopti cateva cuvinte, stand ingenuncheat. O suvita de apa alburie iesi incet din gura fetei, atrasa de incantatie. Se auzi un horcait.

Lucifer o intoarse pe o parte iar copila tusi din rasputeri, scotand lichidul care mai ramasese. Figura de marmura isi recapata incet, incet, culorile naturale. Cand izbuti sa rasufle, ii arunca o cautatura salbatica, apoi se tarai ingrozita spre pat, in patru labe, vrand sa scape de el. Dar miscarile ii erau incete, ca intr-un vis, iar dusmanul se apropia. Copila plangea isteric si striga dupa ajutor. Un ajutor care nu venea, indiferent cat de mare era deznadejdea ei. Lucifer o prinse si o stranse la piept, fara sa-i mai pese, de data asta, ca isi uda vestmintele.

- Gata, gata, ii netezi el fruntea, departand parul care i se lipise de fata.

Il impingea cat putea, simtind ca nici nu poate rasufla in preajma lui. Lucifer, dupa atata timp de jucat teatru, isi arata, in sfarsit, hidosenia. Inima lui neagra se putea vedea in toate splendoarea ei. Acolo o tinea, langa inima lui neagra, plina de zimti, o tinea cu de-a sila, asa cum facea cu toti cei care il respingeau, murmurand un cantec la urechile ei.

- Era o fata cu stele in ochi si parul balai…

 Layra il impinse.

- Si fata locuia dincolo de nori, in cel de-al noualea rai…

Fetita continua sa-l impinga cu pumnii in piept.

- Dar cine-ar fi putut sa-i cunoasca tristetea? Nu ii lipsea bogatia, nimic nu-i lipsea. Scaldata in nestemate copila zacea…Plangand zi si noapte, dintr-o pricina veche, ca nu are alaturi un suflet pereche… Ah, ce mai plangea!

Apoi tacu, tinandu-si obrazul lipit de al ei. Copila parea ca se saturase sa se lupte.

- Iti place? L-am compus acum, pentru tine.

Expresia de pe chipul ei se schimbase. Groaza fu inlocuita de o tristete adanca, nefireasca pentru cineva atat de tanar. Stia, in adancul ei, ca nu exista decat o cale prin de eliberare din imbratisarea lui. Cale pe care tocmai i-o aratase.

In mintea fetei se nascu un gand necurat, nevrednic de o fiinta de lumina, dar atat de potrivit pentru omul din ea.

- Credeam ca te-am pierdut, se confesa el, cu un aer ingrijorat.

Nu dorea sa-l invredniceasca cu vreun cuvant. Si ce i-ar fi putut spune? Lucifer ii cerceta figura, presimtind ceva.

- Cunosc privirea asta. Oh, o cunosc! Toti cei care imi stau alaturi ajung sa aiba privirea asta. Dar tu, fiica, esti prea importanta pentru mine. De aceea, nu-ti voi permite niciodata sa mori, oricat de nesuferita ti se va parea viata alaturi de mine. Voi spori paza si de acum inainte nu vei mai fi singura nici macar o clipa.  Te voi inchide in acest palat ca intr-o inchisoare de cristal si nu vei parasi in veci Castilia. Daca asta trebuie sa fac ca sa ma asculti, poti sa fii sigur ca o voi face.

Layra incepu din nou sa planga.

- Alegerea este la tine, Layra. Vrei sa traim in pace? Putem trai in pace. Vrei razboi? Vei avea razboi.

Fetita incerca sa ingane ceva, dar suspinele se tineau lant.

- Te vei supune?

Ea dadu din cap in semn de “da”. Chipul lui luci de izbanda. Cea mai amara izbanda, dar ce conta?

- Ai facut o alegere inteleapta.

Asa ii gasi Azazel, cand deschise usa, imbratisati si cu hainele umede. Blondul ii privea nelinistit. Stiind apucaturile fratelui sau, cerceta camera, cautand semne de violenta. Nu vazu nimic neobisnuit, afara de cateva urme de talpi ude pe podea.

- Ce este, Azazel? intreba Printul, fara sa se intoarca.

- Au sosit.